Stiri 12.06.2021 :

În ceasul al 12-lea 08.04.2019

08.04.2019 În ceasul al 12-lea În ceasul al 12-lea, guvernul a ajuns să dea dreptate tuturor celor care spuneam că OUG 114 va aduce scumpiri în lanţ în toată economia, pornind de la creşterea preţului la

În ceasul al 12-lea

În ceasul al 12-lea, guvernul a ajuns să dea dreptate tuturor celor care spuneam că OUG 114 va aduce scumpiri în lanţ în toată economia, pornind de la creşterea preţului la energie.

În ceasul al 12-lea

Stiri Adevarul

 

Stiri pe aceeasi tema:

Câte state şi-au repatriat rezervele de aur

În ultimii ani, tot mai multe state europene şi-au repatriat o parte din rezervele de aur, continuând trendul început în 2012, când Venezuela a anunţat că a repatriat 160 de tone de aur, în valoare de aproximativ 9 miliarde de

Avocaţii lui Platon au reuşit să se vadă cu clientul lor după o lună de restricţionări

Avocaţii lui Veaceslav Platon au reuşit să obţină vineri, 8 martie, o întrevedere cu clientul lor, deţinut în Penitenciarul nr. 13. Luni, 11 martie, apărarea a mers din nou să se întâlnească cu Veaceslav Platon, însă intrarea în

Protest la Simulare Evaluarea Naţională 2019. Elevii, îndemnaţi să dea foaia goală

Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor din România, îndeamnă elevii care, începând de astăzi, susţin simularea la Evaluarea Naţională 2019 să nu scrie nimic şi să dea foaia foală în semn de

Ciclista americană Kelly Catlin, triplă campioană mondială la ciclism, s-a sinucis. Ea avea 23 de ani

Ciclista americană Kelly Catlin, care a câştigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016 şi a fost de trei ori campioană mondială în proba de urmărire, a murit, vineri, la 23 de ani, a anunţat Federaţia Americană

Metalcore japonez pentru prima dată în România la Rockstadt Extreme Fest 2019

Trupa Crystal Lake (Japonia) va cânta în premieră în România la Rockstadt Extreme Fest 2019, ce va avea loc între 1 – 4 august 2019 la poalele Cetăţii

VIDEO Un şofer intrat pe sensul interzis al autostrăzii a fost la un pas de dezastru: accidentul evitat în ultimul moment

Un şofer a greşit sensul de intrare pe o autostradă din vestul ţării şi a fost la un pas de a produce o tragedie. Imaginile au fost înregistrate de o cameră video de

Prima româncă calificată în sferturile de finală de la Indian Wells

Raluca Olaru are un parcurs excelent la turneul de la Indian Wells, unde a acces în sferturile de finală ale

Tudorel Toader află azi dacă mai e susţinut de coaliţia PSD-ALDE. De ce sunt nemulţumiţi mai mulţi lideri social-democraţi

Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte, luni, una dintre temele de discuţie urmând a fi situaţia ministrului Tudorel Toader. Săptămâna trecută, parlamentarii PSD au refuzat să participe la votul moţiunii simple împotriva lui Toader şi

Tragedie în sportul mondial. Campioană mondială la ciclism, găsită moartă de colega de cameră. Avea doar 23 de ani

Campioana mondială la ciclism, americanca Kelly Catlin, a fost găsită moartă de colega ei de cameră, în aparatamentul aflat în campusul Universităţii Stanford din Palo Alto, California. Familia tinerei de 23

FCSB se teme de Viitorul! Pe cine încearcă să izoleze Teja înainte de primul derby din play-off

Mihai Teja și jucătorii săi știu că Hagi jr. este unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Viitorului și-și vor lua măsuri speciale pentru a-l bloca pe fotbalistul de 20 de ani. FCSB - Viitorul se joacă luni, de la ora 20:30, în direct la

WTA INDIAN WELLS // Probleme mari pentru Serena Williams » S-a retras în meciul cu Garbine Muguruza: „Nu pot să respir”

Considerată de mulți favorita principală de la Indian Wells, Serena Williams, 10 WTA, s-a retras în turul III al turneului în meciul contra ibericei Garbine Muguruza, 20 WTA, din cauza unor probleme de respirație, la scorul de 3-6, 0-1

ATP INDIAN WELLS // FOTO + VIDEO Roger Federer, meci-șoc cu Wawrinka în turul III la Indian Wells » Nadal, victorie zdrobitoare + Radu Albot, de neoprit!

Noapte plină pe tabloul masculin de la Indian Wells, acolo unde greii Roger Federer, Rafael Nadal sau Stan Wawrinka au trecut, pe rând, de adversarii lor și au avansat în turul III. Roger Federer, 4 ATP, continuă forma excelentă arătată

Şedinţa de Guvern, amânată pentru marţi. Ordonanţa privind plafoanele nu are avizul Consiliului Economic şi Social

Şedinţa de Guvern de luni a fost amânată cu o zi, după ce Ordonanţa de Urgenţă privind plafoanele, necesară pentru aplicarea bugetului de stat pe 2019, nu a primit avizul Consiliului Economic şi Social. Potrivit Executivului, întrunirea

A luat-o pe Delia direct din clasa de franceză! Nick de la N&D a rememorat pentru Libertatea începuturile trupei care a făcut furori în anii 2000

Vedetă „old school”, fără PR, stilist, secrete, migrene și machiaj, Nicolae Marin ne-a vorbit cu sinceritate despre începuturile N&D, trupa care s-a născut într-o sufragerie de bloc și care a lansat-o în showbiz pe Delia. Împreună, cei

Vaslui: Trei tineri au fost reţinuţi, fiind acuzaţi că au violat o femeie, iar aceasta a fost găsită decedată pe un câmp, la trei zile după producerea agresiunii

Trei tineri din Vaslui au fost reţinuţi, fiind acuzaţi că au violat o femeie pe care au lăsat-o pe câmp unde a fost găsită decedată. Cazul a fost preluat de Parchetul pe de lângă Tribunalul Vaslui. Potrivit Poliţiei Vaslui, femeia de 49 de

Incredibil. O româncă a prădat zeci de case din Italia. Carabinierii au fost uluiţi când au văzut ce purta femeia în rucsac

O femeie de 36 de ani a plecat din România pentru a prăda case în Italia. Surprinsă asupra faptului, carabinierii au constatat că hoaţa era gravidă în luna a patra iar asupra ei avea un întreg arsenal de arme şi muniţie. Carabinierii au găsit

Tot mai multe persoane ajung la spital în Iaşi după ce se bat la beţie. Un tânăr de 19 ani a fost mutilat de fratele său

Medicii de la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi se plâng că în ultimele zile foarte multe persoane au ajuns la unitatea medicală în urma unor agresiuni pe fondul consumului de

Dăncilă, întrebată despre OUG 114: Să ştiţi că nimic nu este perfect, totul este perfectibil

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, întrebată dacă este mulţumiă de OUG 114, că „nimic nu este perfect, totul este

Caracatiţa PSD: Ce firme au primit bani din subvenţiile partidului condus de Dragnea

Liberalul Florin Roman a acuzat vineri PSD de spălare de bani şi deturnare de fonduri după ce a prezentat mai multe documente dintr-un raport al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) în care se arată că partidul lui Liviu Dragnea a plătit mai

Marea Britanie, săptămână decisivă pentru Brexit

În Regatul Unit începe o săptămână decisivă pentru Brexit. Parlamentarii ţării urmează să voteze, marţi, asupra concretizării sau amânării plecării din UE, la aproape trei ani de la referendumul din 2016, scrie The

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Furtună puternică în Vâlcea. Grindină adunată cu lopata de pompieri

BANC| Doi canibali se întorc de la vânătoare

Aproape 62.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson sosesc, astăzi, în România

Banca Mondială, finanţare adiţională de 150 de milioane de euro pentru reforma sistemului sanitar românesc

Pariu, cu demisia lui Ciolacu pe masă

EURO 2020 // Match Preview Olanda - Ucraina

Premiul Pulitzer pentru tânăra care a filmat uciderea George Floyd

Logodnicul american al Alinei Vidican era căsătorit când s-au cunoscut. Indiciile care dovedesc totul

A murit un actor cu o carieră de peste 50 de ani - Doliu la Hollywood

Bidenconomia, o strategie păguboasă. Rata inflaţiei, la cel mai înalt nivel din 2008: Poate vă place mâncarea lungită

Mihai Tecău, CEO al Omniasig: Atenţia noastră va fi în continuare orientată spre inovaţie, digitalizare şi adaptare. Omniasig a ajuns la un volum al subscrierilor de peste 370 mil. lei la finalul primelor trei luni din 2021

Criza gunoaielor din Sectorul 1. NU va fi instituită STAREA de alertă. Ce variante propune Alin Stoica, prefectul Capitalei. Garda de Mediu încă nu a dat amenzi

Angajaţii din România, tentaţi să renunţe la locul de muncă pentru a fi freelanceri. Care sunt dezavantajele acestui mod de lucru

Primul val de abonamente la Untold a fost epuizat

Noi imagini de pe Marte, transmise de roverul chinez Zhurong

Noul guvern israelian de coaliţie a semnat acordurile sale finale. Mandatul lui Netanyahu se apropie de sfârşit

Mai multe trenuri ca niciodată spre litoral. Cât va costa şi cât va dura călătoria cu Trenurile Soarelui

Ce spune Alexandru Rafila despre valul 4 coronavirus

Studiu privind achiziţiile publice verzi: doar 21% dintre autorităţi au respectat în ultimii doi ani legislaţia privind achiziţiile publice de hârtie ecologică

Agresorul lui Emmanuel Macron a fost condamnat la patru luni de închisoare cu executare

Clasament Liga 1

LocEchipaPuncte
1 CFR Cluj 54
2 FC FCSB 49
3 CS Universitatea Craiova 45
4 Astra Giurgiu 42
5 FC Viitorul Constanta 38
6 Sepsi OSK 37
7 Botosani 36
8 CSM Politehnica Iasi 34
9 Hermannstadt 32
10 Dinamo Bucuresti 32

Clasament Liga 1 detaliat

Livescore fotbal

sigur.info-fii sigur pe net

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui: Azi sau mâine vor fi promulgate legile din Parlament pe Măsura Horeca. Normele secundare de aplicare sunt pregătite

Criza gunoaielor din Sectorul 1. NU va fi instituită STAREA de alertă. Ce variante propune Alin Stoica, prefectul Capitalei. Garda de Mediu încă nu a dat amenzi

A murit un actor cu o carieră de peste 50 de ani - Doliu la Hollywood

Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină. Harta zonelor vizate

Noi imagini de pe Marte, transmise de roverul chinez Zhurong

Premiul Pulitzer pentru tânăra care a filmat uciderea George Floyd

Saltea de spuma sau cu arcuri? Ce varianta ti se potriveste pentru un somn linistit?

EURO 2020 // Match Preview Olanda - Ucraina

Stipe Vucur a semnat! Ce oficial i-a fost alături + Detaliile contractului

Studiu privind achiziţiile publice verzi: doar 21% dintre autorităţi au respectat în ultimii doi ani legislaţia privind achiziţiile publice de hârtie ecologică

Mihai Tecău, CEO al Omniasig: Atenţia noastră va fi în continuare orientată spre inovaţie, digitalizare şi adaptare. Omniasig a ajuns la un volum al subscrierilor de peste 370 mil. lei la finalul primelor trei luni din 2021

Florin Madar, Temad, distribuitorul de materiale de constructii: Pe primele trei luni din 2021 suntem peste parametrii bugetaţi. Compania are un buget de investiţii de aproape 1 mil. euro pentru digitalizare în 2021

Andreea Tonciu a ajuns cu fiica ei la spital: ”Sunt o peroană panicoasă!”

Logodnicul american al Alinei Vidican era căsătorit când s-au cunoscut. Indiciile care dovedesc totul

BANC| Doi canibali se întorc de la vânătoare

Ce spune Alexandru Rafila despre valul 4 coronavirus

Primul val de abonamente la Untold a fost epuizat

Pariu, cu demisia lui Ciolacu pe masă

Noul guvern israelian de coaliţie a semnat acordurile sale finale. Mandatul lui Netanyahu se apropie de sfârşit

Angajaţii din România, tentaţi să renunţe la locul de muncă pentru a fi freelanceri. Care sunt dezavantajele acestui mod de lucru

Bidenconomia, o strategie păguboasă. Rata inflaţiei, la cel mai înalt nivel din 2008: Poate vă place mâncarea lungită