Stiri 24.01.2019 :

Zăpadă de aproape un metru la munte. Cum s-au mobilizat autorităţile după valul de ninsori de peste noapte 11.01.2019

11.01.2019 Zăpadă de aproape un metru la munte. Cum s-au mobilizat autorităţile după valul de ninsori de peste noapte În zonele turistice de la munte stratul de zăpadă a ajuns la un metru, iar drumarii au solicitat ajutorul Poliţiei pentru a putea deszăpezi drumurile.Probleme au fost şi pe celelalte

Zăpadă de aproape un metru la munte. Cum s-au mobilizat autorităţile după valul de ninsori de peste noapte

În zonele turistice de la munte stratul de zăpadă a ajuns la un metru, iar drumarii au solicitat ajutorul Poliţiei pentru a putea deszăpezi drumurile.Probleme au fost şi pe celelalte şosele.

Zăpadă de aproape un metru la munte. Cum s-au mobilizat autorităţile după valul de ninsori de peste noapte

Stiri Adevarul

 

Stiri pe aceeasi tema:

Incredibil! Mamă şi fiu, omorâţi de vitele pe care le creşteau într-o gospodărie din Vâlcea

O femeie de 74 de ani şi fiul ei de 54 de ani, din satul Valea Grădiştii, au fost găsiţi morţi în noaptea de luni spre marţi, în curtea casei unde locuiau, din primele cercetări ale poliţiştilor

ANAF efectuează controale aspre la marile hoteluri din Bucureşti

Mai multe hoteluri din București sunt verificate drastic de către Inspectorii Antifraudă şi de cei responsabili cu regulile sanitar-veterinare, normele de securitate şi de combatere a muncii la negru. Cele

Românii îşi văd tot mai rar prietenii

Numărul românilor care se întâlnesc, măcar o dată pe săptămână faţă în faţă cu prietenii sau vecinii, a scăzut cu opt procente în ultimii şase ani, arată datele din raportul ”Calitatea vieţii în

Un român, cel mai căutat hoţ din Marea Britanie

Poliţia britanică îl caută pe un bărbat de origine română, de 64 de ani, care ar fi fost implicat în spargerea unei bănci din oraşul Luton, de lângă Londra. Suspectul se numeşte Ion Crăciunescu şi

Braşovul, cel mai mare muzeu în aer liber din România

Chiar şi fără aeroport, Braşovul este unul dintre cele mai vizitate oraşe din România. Anual ajung aici peste două milioane de vizitatori români şi străini, iar străzile centrului istoric sunt

Stafilococul a fost vopsit, numărul infectaţilor creşte

Numărul bebeluşilor născuţi la Maternitatea „Giuleşti”, la care a fost confirmată infectaţia cu stafilococ auriu meticilino rezistent (MRSA), a ajuns, ieri, la 34, potrivit ministrului Sănătăţii,

Presa germană: Vladimir Putin a fost angajat al STASI, poliţia secretă est-germană

Descoperire de senzaţie a cotidianului german Bild. Jurnaliştii germani au intrat în posesia unei cărţi de identitate eliberată de către Ministerul Securităţii Statului (STASI) pe numele lui Vladimir Putin.

SUA vor ca apărarea europeană să fie complementară cu NATO

Statele Unite susţin eforturile Uniunii Europene în legătură cu conceperea unor măsuri pentru propria apărare cu condiţia ca acestea să fie complementare cu activitatea NATO, să nu submineze

Compania de servicii IT a grupului Raiffeisen a vândut firma germană Comparex către SoftwareONE; bpv Grigorescu Ştefănică a asistat grupul pe plan local

Raiffeisen Informatik, compania de servicii IT a grupului Raiffeisen, a vândut Comparex AG, furnizor global de servicii IT prezent şi în România, către compania elveţiană, SoftwareONE, printr-o tranzacţie semnată în luna octombrie a acestuia an

Discursul şi promisiunile lui Macron îi lasă reci pe francezi: revoluţia continuă, în ciuda eforturilor preşedintelui de a depăşi criza socială

Aproape 60% dintre cetăţenii francezi nu au fost convinşi de preşedintele Emmanuel Macron, care a promis măsuri pentru depăşirea crizei sociale, arată un sondaj realizat de Institutul Odoxa la cererea cotidianului Le Figaro şi postului

FCSB - VIITORUL 2-0 // Gigi Becali, SMS pentru Florinel Coman imediat după meci » Visuri mărețe: "Va fi cel mai mare atac din istoria României!"

FCSB s-a impus în fața Viitorului, scor 2-0. Gigi Becali a lăudat prestația lui Florinel Coman (20 de ani), despre care crede că este cel mai talentat fotbalist din lotul actual.  "Lui Florinel Coman i-am dat mesaj aseară imediat

ULTIMA ORĂ Dinamo vrea un fotbalist dorit și de Becali » Cine e în pole-position dacă pică mutarea în Belgia

Dinamo a anunțat astăzi despărțirea de panamezul Jaime Penedo (detalii AICI). Mircea Rednic a început deja căutările pentru un înlocuitor, în capul listei fiind bulgarul Plamen Iliev, de la Astra Giurgiu.   Clubul s-a

Război în Parlament pe punctul de pensie. Ce şanse sunt să crească brusc cu 70%, de la 1 ianuarie

Punctul de pensie este de 1.100 lei în prezent, iar Guvernul are de gând să-l lase îngheţat până în septembrie 2019. Citește mai

Bărbat prins sub un copac într-o pădure din judeţul Suceava (VIDEO)

Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce un arbore a căzut peste el. Accidentul de muncă s-a petrecut marți, într-o pădure de pe raza localității sucevene Ciocănești. Citește mai

Cum a obţinut un român ştergerea a 39.000 de euro dintr-un credit

Un împrumutat din Bucureşti a reuşit să negocieze cu banca astfel încât aceasta să îi şteargă circa o cincime din creditul pe care-l luase, prin anularea unui comision şi restituirea

VIDEO Decizie importantă în dosarul matriţei antice din Sarmizegetusa Regia. Ce se va întâmpla cu artefactul preţios

De aproape trei ani, o tânără din Arad a solicitat instanţei să oblige autorităţile la acordarea unei recompense de 500.000 de lei pentru că ar fi participat la descoperirea matriţei de bronz din Sarmizegetusa

Proiecte cu finanţare europeană, în valoare de 3,1 milioane de euro, aflate în derulare pe malul Borcei

Proiecte cu finanţare europeană cu o valoare de 3,11 milioane de euro se află în curs de implementare,  cofinanţarea Primăriei  Călăraşi fiind 2% din sumele eligibile. La acest moment, Primăria Municipiului Călăraşi are în derulare trei

Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, lansată oficial

Ieri a avut loc evenimentul de lansare a Strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, organizat de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Strategia cuprinde o serie de recomandări care vor asigura implementarea

Ministerul Sănătăţii: Necesarul de imunoglobulină pentru pacienţii cu boli autoimune este acoperit pentru trei luni

Stocurile de imunoglobulină însumează peste 49 de kg şi reprezintă necesarul pentru mai mult de trei luni, informează Ministerul

Actriţa Juliette Binoche va prezida juriului Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2019

Actriţa franceză Juliette Binoche, câştigătoare a premiului Oscar, va fi preşedinta juriului celei de-a 69-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, potrivit site-ului

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Cu ce se deosebeşte GRIPA de o răceală banală

Prognoza meteo: Iarna loveşte din nou. Unde se anunţă ninsori puternice şi în ce regiuni ploile vor face ravagii

FOTO Renegat de propriul fiu, ultimul prim-ministru înainte de regimul comunist a fost dat uitării în localitatea sa de baştină

Trei tineri care au tâlhărit o femeie în scara unui bloc din Bucureşti, reţinuţi

Analiză CHEP România: 88% dintre companiile de retail şi FMCG consideră că economia circulară este avantajoasă pentru businessurile lor

Premierul Viorica Dăncilă, în vizită oficială la Bruxelles. Se va întâlni cu secretarul general al NATO

Cum se înfiinţează un ONG. Principalii paşi

Cum comentează Anamaria Prodan informațiile că s-ar fi despărțit de Reghe și ar fi cu Dan Alexa: „O să anunț în gura mare: «Nu mai sunt cu Reghecampf și sunt cu cutare!». Asta sunt eu!”

Fratele Irinei Tănase, iubita lui Dragnea, printre beizadelele trimise de România la Bruxelles

Un deputat PSD propune ca jurnaliştii să fie scutiţi de impozit

Victor Ponta susţine că Gabriela Firea sau Corina Creţu ar avea profil prezidenţiabil

Leul s-a prăbuşit în faţa Euro. Moneda europeană a ajuns la un nou record istoric de 4,7569 lei

Viorica Dăncilă a povestit momentul în care Victor a aflat că este înfiat

Concurenţa a amendat trei companii din industria lemnului cu 2,3 mil.lei pentru trucarea unei licitaţii derulate de Romsilva

Sos din ouă, cu capere şi muştar. Cum se prepară şi cu ce mâncăruri se potriveşte

FOTO Cum arată armele unor domnitori legendari din istoria României

Ceaiul care te scapă rapid de tuse şi răceală

Maia Sandu, la Bucureşti: În R.Moldova este un sentiment de frică şi teroare. Oamenilor li se iau afacerile sau ajung la închisoare pentru că au viziuni diferite

Bătrân de 92 de ani ucis de propriul fiu. Circumstanţele în care victima şi-a găsit sfârşitul nu au fost încă elucidate

Doi români, soţ şi soţie, au murit de frig în casă: au fost găsiţi ghemuiţi sub plapumă

Clasament Liga 1

LocEchipaPuncte
1 FC FCSB 21
2 Astra Giurgiu 17
3 Gaz Metan Medias 17
4 Sepsi OSK 16
5 CFR Cluj 16
6 FC Viitorul Constanta 16
7 CS Universitatea Craiova 14
8 CSMS Iasi 14
9 FC Dunarea Calarasi 12
10 Dinamo Bucuresti 11

Clasament Liga 1 detaliat

Livescore fotbal

sigur.info-fii sigur pe net

Când se poate declara în România epidemie de gripă?

Petre Daea, discurs halucinant în Parlamentul European: "Cormoranii în România fac baie în piscine"

Arestare în cazul femeii de 26 de ani, aflată în comă, care a născut

FOTO | Cum a ajuns o vilă în valoare de 1.7 milioane de dolari să fie vândută cu 25 de dolari

Cea mai mare plajă artificială din România, amenajată pe Lacul Morii din Capitală: când va fi gata proiectul

Barcelona l-a cumpărat pe olandezul Frenkie De Jong, 21 de ani, cu 75.000.000 de euro

Mihai Popescu a jucat primul său meci mare în Scoția » A fost umilit de Celtic și echipa sa e ultima

Mircea Rednic, în top alături de Maradona, Messi și Figo » Reacția românului: „Înseamnă că n-am fost «ciupercă»”

EXCLUSIV Dublă lovitură dată de FC Voluntari! Aduce doi jucători cu CV-uri interesante

Mugur Isărescu trebuie întrebat nu de ce creşte cursul acum (euro a atins joi un nou maxim istoric de 4.7569 lei), ci de ce nu a crescut cursul în 2018. Sau de ce n-a avertizat mai mult că un ROBOR sub 1-2% este o doar „minune“

Urmează ZF Power Summit 2019: 19-20 februarie. Cum a ajuns România să depindă de Ucraina, Ungaria, Serbia şi Bulgaria pentru a-şi alimenta consumatorii? Tradiţional, acestea erau destinaţii de export

Cosmin Radu, un IT-ist din Curtea de Argeş, a pus pe picioare o patiserie cu banii economisiţi din IT şi fondurile atrase prin Start-Up Nation

Imagini tulburătoare cu văduva lui Iurie Darie

Primele imagini cu cel mai tatuat fotbalist din Liga I & noua iubită

Anamaria Ferentz a fost pozată goală în zăpadă de către iubitul tinerel

Lady Gaga a izbucnit în plâns când a auzit că a fost nominalizată la Premiile Oscar

Preşedintele Parlamentului venezuelean se autoproclamă 'preşedintele în exerciţiu' al ţării

Bichi (BNR): În Polonia şi Ungaria suprataxarea băncilor şi a altor instituţii financiare s-a realizat după consultarea BCE

Trăistariu revine la Eurovision 2019. În ce ţară va participa la Selecţia Naţională. Mesajul cântăreţului

Două tragedii similare într-o singură zi. Cadavrele unor localnici au fost găsite în albiile pârâurilor

Cele mai norocoase trei zodii ale lunii februarie

Tâlharii care au JEFUIT casa omului de afaceri Joshua Castellano au fost prinşi. Ce au găsit poliţiştii la percheziţile efectuate

Scandal URIAŞ în lumea medicală. Performanţa UNICĂ în lume. Copil modificat genetic

Arheologii RUŞI au dat LOVITURA! Au descoperit rămăşiţele unei femei având CAPUL în formă de OU. Cum explică ciudăţenia