Stiri 24.01.2019 :

VREMEA a LUAT-O RAZNA. România, sub un strat de ZĂPADĂ 11.01.2019

11.01.2019 VREMEA a LUAT-O RAZNA. România, sub un strat de ZĂPADĂ Vremea din 11 ianuarie se anunță geroasă la munte, iar ninsorile își vor face apariția în toată

VREMEA a LUAT-O RAZNA. România, sub un strat de ZĂPADĂ

Vremea din 11 ianuarie se anunță geroasă la munte, iar ninsorile își vor face apariția în toată România.

VREMEA a LUAT-O RAZNA. România, sub un strat de ZĂPADĂ

Stiri Evenimentul Zilei

 

Stiri pe aceeasi tema:

Au decis acum! Modificări importante la legea pensiilor! Schimbare de ultim moment privind vechimea

Noi modificări au fost aduse la legea pensiilor, după ce deputații au decis că vor introduce un amendament cu privire la vechime. Astfel, angajații își pot cumpăra mai mulți ani de vechime în

Un primar este acuzat de directoarea spitalului, pe care a demis-o, că i-ar fi făcut avansuri sexuale

Mihaela Popovici, fosta directoare a Spitalului Caransebeş, a susţinut o conferinţă de presă miercuri, 11 decembrie, după ce marţi a fost demisă de primarul oraşului Felix Borcean, conferinţă în care a declarat că i s-au făcut avansuri

Cum a scăpat de puşcărie fotbalistul craiovean Gogoaşă. Preţul împăcării cu fraţii pe care i-a bătut cu bâta de baseball

Curtea de Apel Craiova a hotărât luni, 10 decembrie, încetarea procesului penal declanşat împotriva portarului Andrei Preda, poreclit Gogoaşă. Acesta fusese condamnat la un an şi două luni închisoare pentru că a bătut doi fraţi în parcarea

Pensiile ar putea creşte mai devreme. Cum se modifică legea pensiilor

Fostul premier Victor Ponta, liderul Partidului Pro România, susţine că a convins parlamentarii să majoreze punctul de pensie începând cu 1 ianuarie 2019, în loc de septembrie 2019. De asemenea, el spune că punctul de pensie se va majora direct

FOTO Primul Ghid Ilustrat al Elevului din România, lansat la Alba Iulia în cadrul festivalului CivicON

Primul Ghid Ilustrat al Elevului, din România, a fost lansat, sâmbătă, la Alba Iulia în cadrul festivalului CivicON 2018. Ghidul a fost realizat de către asociaţia Forum Apulum, în colaborare cu Consiliul Naţional al Elevilor şi UNICEF

Parlamentul European a votat masiv pentru admiterea României în spaţiul Schengen

Parlamentul European a aprobat marţi o rezoluţie prin care se cere admiterea fără întârziere a României şi Bulgariei în zona Schengen, raportul fiind aprobat cu o largă majoritate de către europarlamentari. Rezoluţia a fost aprobată cu 514

Supraimpozitarea gazelor arde industria

Extinderea sistemului de taxare a gazelor obţinute din zona offshore şi zona onshore, gândită şi pusă în practică pe repede înainte de autorităţi, va duce inevitabil la scumpirea gazelor pentru

Volkswagen OCOLEŞTE România pentru a investi masiv în Turcia

Grupul auto Volkswagen AG se pregăteşte să realizeze o investiţie majoră în Turcia, ca parte a planului de extindere în Europa de Est, printre posibilele locuri anunţate anterior numărându-se

Un oraş din România îşi cumpără imn de 23.000 de lei

Investiţie de mii de lei pentru un imn, pentru Anul Centenar, care este pe sfârşite. Primăria Municipiului Câmpia Turzii a inițiat o procedură de achiziţie directă pentru ”Imnul Municipiului în

Ministrul Sănătăţii vrea majorarea sumei alocate medicamentelor, astfel încât taxa de clawback să scadă

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi, la Iaşi, că joi va fi promovată hotărârea de Guvern privind majorarea sumei care va fi alocată medicamentelor, astfel încât taxa de clawback

Un român, cel mai căutat hoţ din Marea Britanie

Poliţia britanică îl caută pe un bărbat de origine română, de 64 de ani, care ar fi fost implicat în spargerea unei bănci din oraşul Luton, de lângă Londra. Suspectul se numeşte Ion Crăciunescu şi

Un fost şef al Poliţiei, grav accident pe centura Devei

Fostul şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost implicat în această dimineaţă într-un accident rutier, în Hunedoara, pe centura Devei. Potrivit primelor informaţii, şoferul unei dubiţe ar fi vrut

Au apărut noi amănunte despre crima înfiorătoare de la Constanţa

După descoperirea stupefiantă care a avut loc în Istria, şi anume un picior carbonizat, ancheta poliţiei a demarat imediat. Potrivit celor mai recente informaţii, se pare că victima a fost omorâtă cu un

Parlamentul European solicită admiterea IMEDIATĂ a României în Schengen

Plenul Parlamentului European a adoptat marţi, la Strasbourg, o rezoluţie prin care solicită admiterea imediată a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Rezoluţia a fost aprobată

Tăriceanu: Am început discuţiile privind bugetul de stat pe 2019, însă nu am apucat să vedem proiectul în totalitate

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că discuţiile pe proiectul bugetului de stat pentru anul viitor au început, dar a menţionat că nu a apucat să vadă toate aspectele acestuia,

Escrocii au lansat varianta extinsă a metodei Accidentul

Sărbătorile vin și cu pericole din partea hoților și escrocilor. Cei care pleacă de acasă pentru mai multe zile trebuie să încerce să se abțină de la postarea pe rețelele de socializare a informațiilor

SUA vor ca apărarea europeană să fie complementară cu NATO

Statele Unite susţin eforturile Uniunii Europene în legătură cu conceperea unor măsuri pentru propria apărare cu condiţia ca acestea să fie complementare cu activitatea NATO, să nu submineze

În sfârşit: Parlamentul European a aprobat marţi o rezoluţie prin care se cere admiterea fără întârziere a României şi Bulgariei în zona Schengen

Parlamentul European a aprobat marţi o rezoluţie prin care se cere admiterea fără întârziere a României şi Bulgariei în zona Schengen, raportul fiind aprobat cu o largă majoritate de către

Alianţa Vestului deja atrage alţi doritori. Primarul Sibiului: Aderarea noastră la Alianţa Vestului ar fi oportună

Aderarea Sibiului la Alianţa Vestului, lansată de primarii din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea, ar fi oportună dacă Alianţa acceptă extinderea ariei obiectivelor şi pentru regiunea centru, declară primarul Astrid

Discursul şi promisiunile lui Macron îi lasă reci pe francezi: revoluţia continuă, în ciuda eforturilor preşedintelui de a depăşi criza socială

Aproape 60% dintre cetăţenii francezi nu au fost convinşi de preşedintele Emmanuel Macron, care a promis măsuri pentru depăşirea crizei sociale, arată un sondaj realizat de Institutul Odoxa la cererea cotidianului Le Figaro şi postului

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Cu ce se deosebeşte GRIPA de o răceală banală

Prognoza meteo: Iarna loveşte din nou. Unde se anunţă ninsori puternice şi în ce regiuni ploile vor face ravagii

FOTO Renegat de propriul fiu, ultimul prim-ministru înainte de regimul comunist a fost dat uitării în localitatea sa de baştină

Trei tineri care au tâlhărit o femeie în scara unui bloc din Bucureşti, reţinuţi

Analiză CHEP România: 88% dintre companiile de retail şi FMCG consideră că economia circulară este avantajoasă pentru businessurile lor

Premierul Viorica Dăncilă, în vizită oficială la Bruxelles. Se va întâlni cu secretarul general al NATO

Cum se înfiinţează un ONG. Principalii paşi

Cum comentează Anamaria Prodan informațiile că s-ar fi despărțit de Reghe și ar fi cu Dan Alexa: „O să anunț în gura mare: «Nu mai sunt cu Reghecampf și sunt cu cutare!». Asta sunt eu!”

Fratele Irinei Tănase, iubita lui Dragnea, printre beizadelele trimise de România la Bruxelles

Un deputat PSD propune ca jurnaliştii să fie scutiţi de impozit

Victor Ponta susţine că Gabriela Firea sau Corina Creţu ar avea profil prezidenţiabil

Leul s-a prăbuşit în faţa Euro. Moneda europeană a ajuns la un nou record istoric de 4,7569 lei

Viorica Dăncilă a povestit momentul în care Victor a aflat că este înfiat

Concurenţa a amendat trei companii din industria lemnului cu 2,3 mil.lei pentru trucarea unei licitaţii derulate de Romsilva

Sos din ouă, cu capere şi muştar. Cum se prepară şi cu ce mâncăruri se potriveşte

FOTO Cum arată armele unor domnitori legendari din istoria României

Ceaiul care te scapă rapid de tuse şi răceală

Maia Sandu, la Bucureşti: În R.Moldova este un sentiment de frică şi teroare. Oamenilor li se iau afacerile sau ajung la închisoare pentru că au viziuni diferite

Bătrân de 92 de ani ucis de propriul fiu. Circumstanţele în care victima şi-a găsit sfârşitul nu au fost încă elucidate

Doi români, soţ şi soţie, au murit de frig în casă: au fost găsiţi ghemuiţi sub plapumă

Clasament Liga 1

LocEchipaPuncte
1 FC FCSB 21
2 Astra Giurgiu 17
3 Gaz Metan Medias 17
4 Sepsi OSK 16
5 CFR Cluj 16
6 FC Viitorul Constanta 16
7 CS Universitatea Craiova 14
8 CSMS Iasi 14
9 FC Dunarea Calarasi 12
10 Dinamo Bucuresti 11

Clasament Liga 1 detaliat

Livescore fotbal

sigur.info-fii sigur pe net

Când se poate declara în România epidemie de gripă?

Petre Daea, discurs halucinant în Parlamentul European: "Cormoranii în România fac baie în piscine"

Arestare în cazul femeii de 26 de ani, aflată în comă, care a născut

FOTO | Cum a ajuns o vilă în valoare de 1.7 milioane de dolari să fie vândută cu 25 de dolari

Cea mai mare plajă artificială din România, amenajată pe Lacul Morii din Capitală: când va fi gata proiectul

Barcelona l-a cumpărat pe olandezul Frenkie De Jong, 21 de ani, cu 75.000.000 de euro

Mihai Popescu a jucat primul său meci mare în Scoția » A fost umilit de Celtic și echipa sa e ultima

Mircea Rednic, în top alături de Maradona, Messi și Figo » Reacția românului: „Înseamnă că n-am fost «ciupercă»”

EXCLUSIV Dublă lovitură dată de FC Voluntari! Aduce doi jucători cu CV-uri interesante

Mugur Isărescu trebuie întrebat nu de ce creşte cursul acum (euro a atins joi un nou maxim istoric de 4.7569 lei), ci de ce nu a crescut cursul în 2018. Sau de ce n-a avertizat mai mult că un ROBOR sub 1-2% este o doar „minune“

Urmează ZF Power Summit 2019: 19-20 februarie. Cum a ajuns România să depindă de Ucraina, Ungaria, Serbia şi Bulgaria pentru a-şi alimenta consumatorii? Tradiţional, acestea erau destinaţii de export

Cosmin Radu, un IT-ist din Curtea de Argeş, a pus pe picioare o patiserie cu banii economisiţi din IT şi fondurile atrase prin Start-Up Nation

Imagini tulburătoare cu văduva lui Iurie Darie

Primele imagini cu cel mai tatuat fotbalist din Liga I & noua iubită

Anamaria Ferentz a fost pozată goală în zăpadă de către iubitul tinerel

Lady Gaga a izbucnit în plâns când a auzit că a fost nominalizată la Premiile Oscar

Preşedintele Parlamentului venezuelean se autoproclamă 'preşedintele în exerciţiu' al ţării

Bichi (BNR): În Polonia şi Ungaria suprataxarea băncilor şi a altor instituţii financiare s-a realizat după consultarea BCE

Trăistariu revine la Eurovision 2019. În ce ţară va participa la Selecţia Naţională. Mesajul cântăreţului

Două tragedii similare într-o singură zi. Cadavrele unor localnici au fost găsite în albiile pârâurilor

Cele mai norocoase trei zodii ale lunii februarie

Tâlharii care au JEFUIT casa omului de afaceri Joshua Castellano au fost prinşi. Ce au găsit poliţiştii la percheziţile efectuate

Scandal URIAŞ în lumea medicală. Performanţa UNICĂ în lume. Copil modificat genetic

Arheologii RUŞI au dat LOVITURA! Au descoperit rămăşiţele unei femei având CAPUL în formă de OU. Cum explică ciudăţenia