Stiri 23.07.2019 :

Valeriu Binig, EY România: Tranzacţiile din petrol şi gaze nu vor întârzia să apară, odată ce predictibilitatea şi claritatea cerute de investitori vor fi atinse 20.03.2019

20.03.2019 Valeriu Binig, EY România: Tranzacţiile din petrol şi gaze nu vor întârzia să apară, odată ce predictibilitatea şi claritatea cerute de investitori vor fi atinse Valeriu Binig, senior advisor în cadrul companiei de audit şi consultanţă EY România, consideră că o clarificare a cadrului legislativ privind noile activităţi de extracţie a hidrocarburilor, precum şi o îmbunătăţire a funcţionării

Valeriu Binig, EY România: Tranzacţiile din petrol şi gaze nu vor întârzia să apară, odată ce predictibilitatea şi claritatea cerute de investitori vor fi atinse

Valeriu Binig, senior advisor în cadrul companiei de audit şi consultanţă EY România, consideră că o clarificare a cadrului legislativ privind noile activităţi de extracţie a hidrocarburilor, precum şi o îmbunătăţire a funcţionării pieţelor de gaz natural reprezintă condiţii importante în apariţia tranzacţiilor din sectorul de petrol şi gaze în următoarea perioadă.

Valeriu Binig, EY România: Tranzacţiile din petrol şi gaze nu vor întârzia să apară, odată ce predictibilitatea şi claritatea cerute de investitori vor fi atinse

Stiri economie - Stiri Ziarul Financiar

 

Stiri pe aceeasi tema:

Horoscop 21 februarie 2019. Ascultă nu numai cu urechile, ci şi cu inima şi mintea larg deschise

Horoscop Berbec. Unii îţi spun să stai pe loc, să nu porneşti aventura care ţi se deschide acum în fata ochilor, că e riscantă, că nu ştii tot ce trebuie, că nu eşti pe un teren stabil. Deşi eşti

Simona Halep a obţinut o nouă victorie şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Dubai

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.828.000

Curs valutar: Euro a crescut din nou

Cursul valutar rezultat din cotaţiile anunţate, miercuri, de băncile autorizate să opereze pe piaţa valutară: MONEDA SIMBOL RON 1 Euro EUR 4,7576 1 Dolar S.U.A USD 4,1938 1 Dolar australian AUD

"Scrisoarea nigeriană" a făcut o victimă la Deva. Un bărbat i-a dat 18.000 de euro unei femei cunoscute pe internet

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru înşelăciune, după ce un bărbat din Petroşani a depus o sesizare în care susţine că a transferat peste 18.000 de euro în conturile unei femei pe care a cunoscut-o

Accident rutier mortal în judeţul Bihor. Un tânăr şi-a pierdut viaţa, iar o fată de 12 ani este grav rănită

Accident şocant, un adolescent a murit, iar o fată de 12 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce şoferul maşinii în care se aflau a izbit un parapet. Tragedia s-a produs pe un drum din Bihor, în

PNL: Nominalizarea lui Mircea Drăghici pentru şefia AEP arată intenţia PSD de a frauda alegerile

Liberalii consideră că nominalizarea deputatului Mircea Drăghici la şefia Autorităţii Electorale Permanente arată intenţia fraudării alegerilor de către PSD şi solicită tuturor partidelor parlamentare

Un interlop celebru, arestat de poliţişti

Nicolae Duduianu, zis Pian, lider al grupării interlope Duduianu din Bucureşti, care era principalul suspect într-un dosar de tentativă de omor, a fost prins de poliţişti şi audiat la Serviciul Omoruri

Helen Mirren, printre prezentatorii Galei Oscar din acest an

Dame Helen Mirren, Michael B. Jordan şi Elsie Fisher se alătură celebrităţilor care vor prezenta Oscarurile în acest an, a anunţat Academia Americană de Film, citată de Press Association. Cea de-a 91-a gală

Cezar Boţel, BNR: O limitare a flexibilităţii cursului dincolo de limitele actuale ar diminua serios eficacitatea strategiei de ţintire a inflaţiei

Orice deplasare de accent al politicii de curs către o stabilitate mai mare decât cea din ultimii ani ar conduce la abandonarea strategiei de ţintire a inflaţiei, este de părere Cezar Boţel, Consilier guvernator, Cancelaria BNR, în contextul

ZF Power Summit. Mihai Toader Pasti, cofondator energiaTa, comunitatea prosumerilor: Cum ajungi să îţi produci singur energia electrică şi să şi vinzi

Procedura de a deveni prosumer (producător de energie electrică) are două componente: de autorizaţie de construcţie, care nu este foarte bine clarificată, iar mai apoi procedura contactarea instalatorului din zona respectivă, iar după această

Grupul de training Ascendis a încheiat 2018 cu afaceri cumulate de 8,6 mil.euro, zona de training şi team building generând 7 mil.euro, în creştere cu 30%

Grupul Ascendis, liderul pieţei locale de training, a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri cumulată de 8,6 milioane de euro, în creştere cu 18% faţă de anul 2017, iar businessul de training şi team building a avansat cu 30%, până la

ZF Live. O antreprenoare a făcut o cafenea cu 50.000 de euro: Orice loc nou care merge în direcţia cafelei de specialitate înseamnă educarea către un gust mai bun

Aniela Nica, o antreprenoare din Bucureşti, absolventă de Psihologie, a investit 50.000 de euro într-o cafenea în apropierea Pieţei Romane, sub numele UrBarn. Conceptul localului urmăreşte reproducerea peisajului de la ţară, dar într-o manieră

UPDATE Anunț-șoc în ITALIA: fotbalistul lui Juventus a fost depistat cu probleme la inimă » Suferă de cea mai gravă formă de aritmie

Juventus nu se va putea baza la meciul cu Atletico Madrid, de azi, ora 22:00, pe Sami Khedira, închizătorul neamț de 31 de ani. Fotbalistul va lipsi de la partida din optimile Champions League din cauza unor probleme la inimă. Atletico Madrid -

El e jucătorul cu cea mai lungă carieră în Football Manager: 221 de sezoane! Cu ce echipă a jucat

Michal Leniec, un bărbat de 38 de ani din Polonia, poate fi considerat cel mai împătimit jucător de Fotball Manager! El a intrat și în Cartea Recordurilor cu performanța sa. Leniec a ajuns la cel de-al 221-lea sezon în cariera sa

Culisele transferului lui Dylan Flores de la Poli Iași la Sepsi » De ce au acceptat ieșenii o sumă destul de mică

Poli Iași a acceptat să-l cedeze la Sepsi pe Dylan Flores (25 de ani), unul dintre oamenii importanți ai echipei, ca să strângă bani pentru a primi licența. Totuși, moldovenii primesc doar 90.000 de euro pentru un fotbalist cotat la 700.

Comisie de anchetă pe cheltuirea banului public la TVR, votată în Parlament. PSD a susţinut demersul Opoziţiei, la vot

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, solicitarea PNL şi USR de constituire a unei comisii de anchetă privind cheltuielile din TVR. S-au înregistrat 222 voturi "pentru", 13 "împotrivă" şi o abţinere, astfel că cei de la PSD au fost de acord cu

Scandalul de pe scena politică îngenunchează LEUL

Leul continuă să se deprecieze în raport cu moneda europeană, EURO apropiindu-se vertiginos de un nou maxim istoric. Citește mai

S-a aflat cine ar putea fi noul Batman

Actorul Armie Hammer se află în discuții cu cei de la Warner Bros. pentru a-l juca pe Batman în noul film care va ajunge în cinematografe în 2021.  Citește mai

Ce au descoperit medicii în stomacul lui? Le-a mâncat ca să se calmeze

Un bărbat de 54 de ani i-a șocat pe medici. El a ajuns de urgență la spital, cu dureri groaznice de stomac, potrivit thesun.co.uk. Citește mai

Choupette, pisica lui Karl Lagerfeld, va moşteni o avere fabuloasă. Felina, iubită şi răsfăţată peste măsură de designer FOTO

Choupette, pisica persană a designerului Karl Lagerfeld, este unul dintre moştenitorii averii uriaşe lăsate de creatorul de modă care a murit la vârsta de 85 de

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

OTP Bank plăteşte o dobândă de 3,7% pe an pentru depozitele în lei constituite online pe 13 luni, în schimb dacă mergi la sucursală dobânda este de 3,5% pe an

STS: CNAS e de vină pentru întreruperea funcţionării sistemului IT din sănătate

Alarmant! Peste 250 de persoane, diagnosticate, în ultimele două săptămâni, cu toxiinfecţie alimentară în Constanţa

UE vrea să se folosească de alegerile americane pentru a ieşi învingătoare din războiul lui Trump

Ministerul Energiei va colecta de la fiecare benzinărie câte 9 litri de benzină şi 4,5 litri de motorină pentru a monitoriza calitatea carburanţilor

Volodimir Zelenski ar putea fi primul lider post-comunist de partid care formează singur guvernul în Ucraina

De cât mai are nevoie Bursa de la Bucureşti pentru a atinge maximul istoric?

OUT 7 săptămâni! Măgura Cisnădie a rămas fără o jucătoare de bază înaintea noului sezon

FOTO Cum arată noul tunel auto care traversează Manhattanul Timişoarei. Se deschide circulaţiei în luna august

Pintea: CNAS a blocat funcţionarea cardului de sănătate

Ritmul de creştere al creditării private totale a încetinit în iunie la 7,1%; împrumuturile populaţiei rămân cel mai dinamic segment, cu un plus de 13,8%

CFR CLUJ - MACCABI TEL AVIV // Acum e sigur: israelienii vin în România fără căpitanul Sheran Yeini!

Preotul-pedofil refuză să se spovedească. Cum a fost apărat perversul în sutană de enoriaşii bisericii de unde racola minore

CEDO condamnă România în cazul asistentei implicate în tragedia de la maternitatea Giuleşti

Cameron România, producător de echipamente pentru industria petrolieră, şi-a majorat vânzările cu 15% în 2018, ajungând la 1,23 miliarde lei

CFR Cluj, încă un pas spre grupele Ligii? Cotă 70 pentru o victorie cu Maccabi Tel-Aviv!

Definitivat 2019. Peste 7.400 de candidaţi susţin miercuri examenul naţional. Cel mai mare număr de candidaţi este în învăţământul preşcolar

Veniturile Huawei cresc semnificativ, în pofida sancţiunilor SUA

Andrei Bularca, un tânăr de 24 de ani din Braşov, produce 30-40 de tone de păstrăv afumat, pe care-l creşte în propria fermă piscicolă

DINAMO // EXCLUSIV UPDATE Ultimele detalii despre starea lui Eugen Neagoe: când poate fi externat

sigur.info-fii sigur pe net

DINAMO // EXCLUSIV UPDATE Ultimele detalii despre starea lui Eugen Neagoe: când poate fi externat

CFR Cluj, încă un pas spre grupele Ligii? Cotă 70 pentru o victorie cu Maccabi Tel-Aviv!

CFR CLUJ - MACCABI TEL AVIV // Acum e sigur: israelienii vin în România fără căpitanul Sheran Yeini!

Andrei Bularca, un tânăr de 24 de ani din Braşov, produce 30-40 de tone de păstrăv afumat, pe care-l creşte în propria fermă piscicolă

Cameron România, producător de echipamente pentru industria petrolieră, şi-a majorat vânzările cu 15% în 2018, ajungând la 1,23 miliarde lei

Ritmul de creştere al creditării private totale a încetinit în iunie la 7,1%; împrumuturile populaţiei rămân cel mai dinamic segment, cu un plus de 13,8%

Veniturile Huawei cresc semnificativ, în pofida sancţiunilor SUA

CEDO condamnă România în cazul asistentei implicate în tragedia de la maternitatea Giuleşti

Pintea: CNAS a blocat funcţionarea cardului de sănătate

Definitivat 2019. Peste 7.400 de candidaţi susţin miercuri examenul naţional. Cel mai mare număr de candidaţi este în învăţământul preşcolar

Preotul-pedofil refuză să se spovedească. Cum a fost apărat perversul în sutană de enoriaşii bisericii de unde racola minore

FOTO Cum arată noul tunel auto care traversează Manhattanul Timişoarei. Se deschide circulaţiei în luna august