Un frizer român, premiat în Marea Britanie 06.12.2018
06.12.2018 Un frizer român, premiat în Marea Britanie Îl cheamă Andrei Budai, este frizer de meserie, şi a ajuns celebru după ce o iniţiativă lăudabilă: îi tunde gratis pe oamenii fără adăpost din oraşul Portsmouth, din sudul Marii Britanii. El a fost
Un frizer român, premiat în Marea Britanie
Îl cheamă Andrei Budai, este frizer de meserie, şi a ajuns celebru după ce o iniţiativă lăudabilă: îi tunde gratis pe oamenii fără adăpost din oraşul Portsmouth, din sudul Marii Britanii. El a fost premiat...
Un frizer român, premiat în Marea Britanie
Stiri pe aceeasi tema:
Camera de Comerţ Româno-Germană: Creşterea salariilor nu trebuie legată de diplomă. Veniturile bugetarilor sunt mult mai mari decât în privat
Dragoş Anastasiu, preşedintele Eurolines Group şi preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, a enumerat nouă dintre cele mai impprtante observaţii despre intenţia Guvernului de a creşte salariul minim şi de a-l lega de
Remus Borza: Angela Merkel ar putea fi nevoită să renunţe la funcţia de cancelar al Germaniei chiar în 2019
Şefa Executivului de la Berlin, Angela Merkel, care a anunţat recent că nu va mai candida pentru postul de preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) la congresul acestei formaţiuni din decembrie, ar putea fi nevoită să se retragă din
Modificare Codul Muncii: Creşte vârsta de pensionare pentru femei
Un proiect de ordonanţă privind modificarea Codului Muncii avansează posibilitatea ieşirii femeilor la pensie la aceeaşi vârstă cu
Documentul care atestă că Patriarhul Daniel a avut legături cu fosta Securitate. Dosarul lui a fost distrus în zilele de 22-23 decembrie 1989
Un proces verbal aflat în arhivele CNSAS, privitor la arderea mai multor dosare din arhivele fostei Securităţi, a fost făcut public în
Construcţii Erbaşu va construi noul Giuleştina
Asocierea formată din firmele Construcţii Erbaşu, Concelex şi Terra Gaz Construct vor construi noul stadion Giuleşti. Contractul atribuit de către Compania Naţională de Investiţii (CNI SA) are o valoare
Toader: Cred că este posibilă şi necesară o consolidare a profesiilor liberale
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, consideră că este posibilă şi necesară o consolidare a profesiilor liberale. "Eu cred ca ministru că profesiile liberale (...) se vor dezvolta, se vor
Legea care aduce modificări la regimul străinilor din România, promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România. Legea are ca obiect
Şocant! O bătrână a fost jefuită într-o biserică din Costineşti
O bătrână de 64 de ani din Constinești a fost jefuită în timp ce se afla la slujba de duminică. Aceasta a lăsat poșeta pe un scaun la intrare. Unul din așa-zișii cerșetori, un bărbat de 55 de ani, a
Cazanciuc: Dacă CSM îşi făcea treaba şi se autoreglementa la timp, nu mai apăreau cazuri de abuzuri în sistem
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a declarat luni că nu mai apăreau cazuri de abuzuri în sistemul de justiţie dacă CSM "îşi făcea treaba şi se autoreglementa la
CSM: Analizarea solicitării de revocare din funcţie a lui Augustin Lazăr, reprogramată pe 19 noiembrie
Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a reprogramat, pe 19 noiembrie, solicitarea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de avizare a revocării din funcţie a procurorului general
VIDEO Amendă pentru secundul lui Sarri după ce s-a bucurat provocator la golul prin care Chelsea a egalat-o pe United
Marco Ianni, secundul antrenorului Maurizio Sarri de la Chelsea, a fost amendat de federaţia engleză cu suma de 6.000 de lire sterline (6.700 de euro), pentru că a celebrat provocator golul prin care echipa londoneză a egalat în finalul
Sucul care te scapă de retenţia de apă
Cateodata, greutatea in plus apare atunci cand se acumuleaza prea multa apa in tesuturi. De aceea iti recomandam acest suc natural care elimina retentia de apa. Citește mai
Teleormanleaks. Omerta în Tel Drum după dezvăluirile Rise Project. Reacţiile greilor firmei din Teleorman
Acte extrem de importante despre Tel Drum au fost găsite de un localnic din Teleorman, chiar pe proprietatea sa, arată o amplă anchetă efectuată de RISE PROJECT. Doi reporteri ai site-ului de investigații au luat legătura cu directorul comercial
Austria va importa mai multe gaze de la ruşi. Acord pentru un miliard de metri cubi suplimentari între Gazprom şi OMV
Grupul austriac OMV a semnat un acord cu gigantul rus Gazprom pentru majorarea cu un miliard de metri cubi a cantităţii de gaz importate de Austria de la ruşi, în ciuda opoziţiei Comisiei Europene faţă de dependenţa tot mai mare a Europei de
Un biciclist aproape în comă alcoolică a fost spulberat de o maşină. A schimbat direcţia de mers fără să se asigure
Un şofer de 54 de ani s-a trezit în faţa maşinii cu un biciclist, care a schimbat brusc direcţia de mers, conducătorul auto nemaiputând face nimic pentru a evita
Amendă de 5.000 de lei pentru un şofer care transporta lemne de foc fără acte de provenienţă
A păţit-o un focşănean, a cărui maşină a fost oprită la un control de rutină al Poliţiei Rutiere. Bărbatul s-a ales cu o amendă usturătoare, iar lemnele au fost
Avertisment al medicilor: vaccinaţi-vă! Gripa şi-a făcut deja apariţia
Sfârşitul lunii octombrie a venit cu o premieră pentru medicii de familie. Trei cazuri de gripă cu virus AH1 au fost deja confirmate de laborator la nivel naţional, situaţie neobişnuită pentru ultimii 10 ani, arată specialiştii. Asta pentru
Companiile germane susţin că ar putea renunţa la anumite activităţi din România, din cauza unei noi majorări a salariului minim
Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană a anunţat luni că intenţia Guvernului de a majora din nou salariu minim „aleatoriu şi fără un studiu de impact prealabil” va duce la regândirea modelului de business în rândul comunităţii
Un acord de cooperare în domeniul Sănătăţii ar putea fi încheiat între România şi Oman
Propunerea ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, de a încheia un acord de cooperare cu omologul său din Oman, a fost agreată, transmite un comunicat al instituţiei. Acordul ar viza cooperarea şi schimbul de experienţă în domeniul pregătirii
#TeleormanLeaks. Secretele din valiza Tel Drum. Ce tranzacţii fac pensionarii din Teleorman
Printre secretele aflate în valiza cu documente Tel Drum aruncată în curtea unui localnic se mai află şi cel potrivit căruia mama Nicoletei Pene, directorul comercial al Tel Drum, pensionara Florenţa Biolan, depune regulat sume în numerar între