Stiri 22.09.2019 :

Trei străzi din oraşul Buzău, a doua garnizoană ca mărime din ţară, vor primi numele unor generali ai Armatei Române 18.03.2019

18.03.2019 Trei străzi din oraşul Buzău, a doua garnizoană ca mărime din ţară, vor primi numele unor generali ai Armatei Române Primăria a decis schimbarea denumirilor unor străzi din municipiul Buzău, cea de-a doua garnizoană ca mărime din ţară, după Bucureşti, cu numele unor generali ai Armatei Române, de origine buzoiană. Aceştia s-au remarcat în cele două

Trei străzi din oraşul Buzău, a doua garnizoană ca mărime din ţară, vor primi numele unor generali ai Armatei Române

Primăria a decis schimbarea denumirilor unor străzi din municipiul Buzău, cea de-a doua garnizoană ca mărime din ţară, după Bucureşti, cu numele unor generali ai Armatei Române, de origine buzoiană. Aceştia s-au remarcat în cele două Războaie Mondiale, în acţiunile de eliberare a Basarabiei şi mai apoi ca oponenţi ai regimului bolşevic instaurat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Trei străzi din oraşul Buzău, a doua garnizoană ca mărime din ţară, vor primi numele unor generali ai Armatei Române

Stiri Adevarul

 

Stiri pe aceeasi tema:

Cum ne dăm seama că am putea avea pietre la fiere? Vedem simptomele

Dureri abdominale puternice care persistă, stări de vomă, greaţă, febră, îngălbenirea tegumentelor, modificări de culoare ale urinei şi bolului fecal. Acestea sunt simptomele care ar trebui să aducă la medic orice persoană care se confruntă

Dragnea: Pe 15-20 martie o să finalizăm lista pentru europarlamentare

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că lista candidaţilor la alegerilor parlamentare va fi finalizată în perioada 15 - 20

PSRM: Apar mari semne de întrebare faţă de legitimitatea alegerilor din 24 februarie

Partidul Socialiştilor constată că, în ultima perioadă, apar mari semne de întrebare faţă de legitimitatea alegerilor parlamentare din 24 februarie. Într-o conferinţă de presă ţinută în ultima săptămână de campanie electorală,

Preot român, mort într-un accident de circulaţie pe o autostradă din Croaţia

Părintele Dumitru Armanca de la Parohia Jidoştiţa - Mehedinţi şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident de circulaţie, pe o autostradă din Croaţia. Plecase spre Italia, să îşi viziteze fratele. În maşină, alături de el, se mai aflau

Bulgaria: GERB, partidul aflat la putere, a anulat modificările aduse legii electorale după ce opoziţia a părăsit parlamentul ca protest

GERB, partidul de centru-dreapta aflat la putere în Bulgaria, a anulat luni planurile de a modifica legea electorală după ce acestea au determinat principalul partid de opoziţie – Partidul Socialist (BSP) – să părăsească parlamentul ca semn

ANALIZĂ Zece semnale că România este mai puţin pregătită decât în 2008 pentru o recesiune

Apropierea următoarei recesiuni în România devine o certitudine în următorii doi ani, spune Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari (AAFBR), care prezintă, într-o analiză, zece semnale care arată că ţara noastră

Artistul Constantin Brâncuşi, celebrat în România şi în lume

Constantin Brâncuşi este celebrat de Institutul Cultural Român pe 19 februarie, ziua naşterii sale, declarată Ziua Brâncuşi şi zi de sărbătoare naţională a

Ce lipseşte din educaţia copiilor români încât sunt ultimii în clasamentul calităţii dentare între statele Uniunii Europene

Lipsa banilor, lipsa educaţiei şi dezinteresul autorităţilor pentru un program naţional de profilaxie în zona sănătăţii orale sunt doar câteva dintre motivele pentru care copiii români ajung la viaţa adultă fără o mare parte din

PSD: Cei care contestă integritatea noii Secţii de investigare a magistraţilor contestă de fapt integritatea întregului sistem de Justiţie

Reprezentanţii PSD afirmă că aceia care contestă integritatea noii Secţii de investigare a magistraţilor contestă, de fapt, integritatea întregului sistem de Justiţie, întrucât magistraţii acestei secţii sunt procurori care deja existau în

Accident rutier grav în Mangalia! A intervenit elicopterul SMURD

Un accident rutier a avut loc pe DN 39, la intrare in Mangalia. Potrivit primelor informații, un pieton a fost lovit de un autoturism. La fața locului intervine elicopterul SMURD. Potrivit oamenilor legii, un

Orban: Am amânat un pic votul la lista pentru candidaţii la Parlamentul European

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că votul în cazul listei candidaţilor partidului la alegerile europarlamentare a fost amânat. "Suntem în analiză şi vom identifica obiective electorale

Horoscop zilnic 19 februarie 2019: Gemenii primesc veşti financiare excelente

Horoscop 19 februarie Berbec Se poate ca astăzi să fii nevoit a lua o decizie majoră, în legătură cu locul tău de muncă ori de viaţă ta de zi cu zi. Indiferent ce anume alegi, asigura-te

Retailerul de echipamente sportive Intersport a deschis magazin la Sibiu

Retailerul de echipamente sportive Intersport, unul dintre cei mai puternici jucători de pe această piaţă, a inaugurat primul magazin din zona Sibiului, în centru comercial Shopping City

Fuga din faţa furtunii Brexit: Honda se pregăteşte să îşi inchidă fabrica din Marea Britanie şi să concedieze 3.500 de angajaţi

Producătorul japonez de maşini s-a decis să îşi inchidă filiala din Marea Britanie unde lucrează 3.500 de oameni. Centrul din Swindon al celor de la Honda va fi închis în 2022, fapt ce afectează industria autovehiculelor din Marea Britanie,

EURO 2020 // VIDEO+FOTO Ultimele detalii » Cum va arăta noul stadion Ghencea + informații despre Dinamo, Rapid și Arcul de Triumf

Azi, la Guvern, a avut loc o conferință de presă în care ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, și Gică Popescu, consilierul Premierului, au vorbit despre EURO 2020 și despre stadioanele din București - Ghencea, Giulești și

Simona Halep, din nou alături de Andrei Pavel? Motivul pentru care cei doi ar putea colabora din nou

Simona Halep, 27 de ani, 2 WTA, a rămas din nou fără antrenor, jucătoarea noastră anunțând oficial duminică faptul că nu continuă colaborarea cu belgianul Thierry Van Cleemput, 50 de ani, strategul care i-a fost alături la turneul de la

Juventus confirmă interesul pentru Icardi » Când s-ar putea perfecta mutarea-șoc din Serie A

Directorul sportiv al celor de la Juventus, Fabio Paratici, a confirmat interesul campioanei Italiei pentru argentinianul Mauro Icardi (25 de ani). „Noi am cerut mai multe informații. Am vrut să știm ce părere are Icardi despre un transfer la

Andreea Marin dezvăluie cum a dat restart organismului la 44 de ani

Andreea Marin a început anul 2019 printr-o serie de acțiuni benefice menite să îi dea restart organismului, ce au inclus detoxifierea, sportul și reorganizarea priorităților pentru a ajunge la un mult-dorit echilibru minte-trup-suflet. Acest

CFR Cluj l-a dat afară pe Toni Conceicao. Campioana României caută antrenor

Evoluția seacă a echipei CFR Cluj de la reluarea campionatului i-a determinat pe oficialii din Gruia să ia măsuri drastice. Campioana l-a demis pe antrenorul portughez Toni Conceicao, 57 de ani, după ce a obținut doar două puncte în primele trei

A consumat, zilnic, 3 linguri de lapte cu usturoi. Rezultatul i-a uimit până şi pe medici!

Un studiu realizat de specialisti in sanatate din cadrul guvernului american dezvaluie efectele incredibile pe care le au usturoiul si laptele combinate. Citește mai

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Zeci de jandarmi, mobilizaţi să asigure ordinea publică la manifestările organizate în weekend

Deputat USR: Condamnăm "jocul politic" dintre Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis

LIGA 2 // George Tudoran revine acasă » Prima mutare la Pandurii Târgu Jiu

Twitter a blocat mii de conturi care manipulau pentru partide sau guverne

Antreprenori locali. Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri de 5 mil. lei cu 15 angajaţi în primul an de funcţionare. Kalizea a anunţat la jumătatea lui 2018 că a deschis fabrica de mălai din S

Donald Trump anunţă că tocmai a impus Iranului cele mai severe sancţiuni cunoscute vreodată de o ţară

La Miercurea Ciuc a început furnizarea căldurii în sistem centralizat

Cine deţine datoria României. Fondurile de pensii au ajuns în iunie să deţină 20% din titlurile de stat româneşti, depăşind plasamentele străinilor, care au 19,6%. Băncile au cea mai mare expunere, de 44,2%

Trei zodii afectate de Luna Plină în Peşti. Berbec, probleme mari în dragoste

Dăncilă: O susţin în continuare pe Rovana Plumb pentru funcţia de comisar european

ZF/Raiffeisen Branduri româneşti. Marius Pantiş, directorul general al Optimedia: Ne-am dat seama că şansa noastră este exportul, avem peste 1.000 de dealeri în Europa care cumpără de la noi. Numele companiei a fost dat de Simona Pantiş, Optimed

Ce lovitură dă David Beckham! Îl aduce pe David Silva la Inter Miami

Mario Iorgulescu trebuia să fie transferat la o clinică din străinătate vineri noapte. Ce a împiedicat mutarea lui

Airbus susţine proiectul aeroportului de la Braşov, spune ministrul Fondurilor Europene

De ce este iPhone 11 doar o ”glumă proastă” şi unde s-au îndreptat eforturile Apple

liveTEXT + VIDEO » FC Voluntari - Academica Clinceni 0-1 » Gol marcat în minutul 34

Controverse în lumea tenisului. O sportivă a fost suspendată de ITF, în urma unui gest făcut la Indian Wells

Kelemen Hunor: Întârzierea depunerii moţiunii nu e de bun augur

Florica Zaharia, o româncă ce a lucrat 30 de ani pentru MET, unul dintre cele mai importante muzee ale lumii, s-a întors acasă şi a deschis un muzeu al textilelor într-un sat din Hunedoara

RETROGSP // VIDEO+FOTO » Azi avem AC Milan - Inter: 6 nume mari care au făcut istorie la una dintre echipe, dar erau fani ai celeilalte

sigur.info-fii sigur pe net

Îl ajunge pe Maldini! Buffon egalează recordul italian de meciuri la echipele de club

RETROGSP // VIDEO+FOTO » Azi avem AC Milan - Inter: 6 nume mari care au făcut istorie la una dintre echipe, dar erau fani ai celeilalte

liveTEXT + VIDEO » FC Voluntari - Academica Clinceni 0-1 » Gol marcat în minutul 34

Florica Zaharia, o româncă ce a lucrat 30 de ani pentru MET, unul dintre cele mai importante muzee ale lumii, s-a întors acasă şi a deschis un muzeu al textilelor într-un sat din Hunedoara

De ce este iPhone 11 doar o ”glumă proastă” şi unde s-au îndreptat eforturile Apple

ZF/Raiffeisen Branduri româneşti. Marius Pantiş, directorul general al Optimedia: Ne-am dat seama că şansa noastră este exportul, avem peste 1.000 de dealeri în Europa care cumpără de la noi. Numele companiei a fost dat de Simona Pantiş, Optimed

Parlamentul European a anunţat nominalizările pentru Premiul Saharov pe 2019

Kelemen Hunor: Întârzierea depunerii moţiunii nu e de bun augur

Airbus susţine proiectul aeroportului de la Braşov, spune ministrul Fondurilor Europene

Gabi Balint a suferit un infarct miocardic! În ce stare se află acum fostul fotbalist

Controverse în lumea tenisului. O sportivă a fost suspendată de ITF, în urma unui gest făcut la Indian Wells

Mario Iorgulescu trebuia să fie transferat la o clinică din străinătate vineri noapte. Ce a împiedicat mutarea lui