Stiri 11.07.2020 :

Toate şcolile, închise până luni! 24.01.2019

24.01.2019 Toate şcolile, închise până luni! Deciziile de suspendare a orelor de curs pe o perioada limitată de timp se vor aplica punctual. Măsurile de prevenire și control demarate de Ministerul Sănătății săptămâna trecută, la debutul sezonului gripal, se mențin în perioada

Toate şcolile, închise până luni!

Deciziile de suspendare a orelor de curs pe o perioada limitată de timp se vor aplica punctual. Măsurile de prevenire și control demarate de Ministerul Sănătății săptămâna trecută, la debutul sezonului gripal, se mențin în perioada următoare.

Toate şcolile, închise până luni!

Stiri Evenimentul Zilei

 

Stiri pe aceeasi tema:

Simona Halep, a 60-a săptămână ca lider mondial WTA. Viitorul ei antrenor a fost în România?

Simona Halep a început a 60-a săptămână ca lider mondial WTA. E a 44-a săptămână consecutivă ca numărul 1 mondial, și a 48-a din 2018. Simona Halep a participat joi seara la petrecerea prilejuită de aniversarea a 5 ani de la inaugurarea

Scandalul care cutremură UE. Fiul unui fost premier, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Vaidotas Prunskus, fiul fostului premier lituanian Kazimira Prunskiene, a fost arestat în Lituania într-un dosar de spionaj în favoarea Rusiei, informează presa locală, citată de agenţia de ştiri Tass, potrivit

Femeie bătută de soţ cu ţeava înainte de Crăciun

O femeie de 53 de ani a ajuns luni dimineaţă în stare gravă la spital, după ce ar fi fost agresată chiar de către propriul soţ.  Citește mai

Dezvăluiri bombă din Costa Rica! Avocatul Elenei Udrea rupe tăcerea

Dezvăluiri bombă din Costa Rica! Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, a făcut o serie de declarații, prin telefon, la Antena 3, despre situația fostului

Moş Crăciun a devnit erou în Italia, după ce şi-a abandonat misiunea. Motivul i-a şocat pe toţi

Întâmplarea aceasta poate fi asociată amuzamentului, dacă nu ar fi de-a dreptul tragică. În esenţă, Moş Crăciun şi-a abandonat pentru moment scopul, acela de a împărţi cadouri, îmrăcând haina de

Serghei Lavrov: Războiul dintre SUA şi Rusia ar fi o catastrofă pentru omenire

Ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, consideră că toţi înţeleg că „războiul dintre două mari puteri nucleare, Rusia şi SUA, va avea consecinţe catastrofale pentru omenire”. Potrivit diplomatului rus, într-un război

Rugby - Retrospectivă 2018 - Dominaţia All Blacks este tot mai palidă!

Aproape de neconceput în urmă cu un, ipoteza ca All Blacks să rateze cucerirea unui al treilea titlu mondial consecutiv la Tokyo nu este de neluat în seamă în condiţiile în care supremaţia i-a fost tot mai contestată în 2018, scrie AFP, citat

Sfaturi de la poliţişti pentru o călătorie în siguranţă: Dacă plecaţi cu trenul, fiţi prudenţi în gară

Poliţiştii vă sfătuiesc să luaţi câteva măsuri, pentru un plus de siguranţă în deplasarea spre destinaţia aleasă, dar mai ales de ce trebuie să ţineţi cont atunci când părăsişi

Sute de apartamente din Capitală au rămas fără căldură, în Ajunul Crăciunului. Anunţul făcut de RADET

Sute de bucureşteni încă tremură de frig apartamente, în Ajun de Crăciun, din cauza unei avarii care a dus la oprirea căldurii. Reprezentanţii RADET au explicat, în jurul prânzului, că avaria a fost remediată, iar bucureştenii ar trebui să

Prima mişcare după decizia lui Trump de a retrage trupele din Siria: Turcia trimite întăriri militare la frontieră

Turcia a trimis din nou întăriri militare la frontiera sa cu Siria, în pregătirea unei eventuale ofensive, după anunţarea neaşteptată retragerii trupelor americane din nordul ţării, scria luni presa turcă, relatează

Accident spectaculos în Cluj! O cisternă cu motorină s-a răsturnat pe DN 1

O cisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat luni pe DN1, în localitatea Floreşti, judeţul Cluj, iar circulaţia este oprită pe ambele sensuri de mers, anunţă Centrul Infotrafic. Conform sursei

Descoperire incredibilă în Prahova: O bombă de aviaţie a fost găsită la Bărcăneşti

O bombă de aviaţie a fost găsită în comuna prahoveană Bărcăneşti, sat Tătărani, iar echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova acţionează pentru asanarea şi ridicarea ei,

Dăncilă, mesaj de Crăciun: Naşterea Mântuitorului să vă bucure sufletul şi să vă aducă belşug şi voie bună în case

Premierul Viorica Dăncilă a transmis luni românilor un mesaj cu ocazia sărbătoririi Crăciunului, urându-le să aibă parte de sănătate, linişte, belşug şi voie bună. "Dragi români, vă doresc să

Deficitul comercial al Republicii Moldova a crescut în primele 10 luni cu 26%, la 2,5 miliarde dolari

Exporturile de bunuri din Republica Moldova au crescut cu 15,6% an/an la 2,2 miliarde dolari în perioada ianuarie-octombrie, evoluţie susţinută de dinamica peste potenţial din Zona Euro şi Rusia, conform Biroului Naţional de Statistică (BNS),

Motivul pentru care Reghecampf a refuzat-o pe FCSB » La ce club vrea Anamaria Prodan să-l ducă

Dat afară de la Al Wahda, Laurențiu Reghecampf, 43 de ani, a refuzat oferta lui Gigi Becali de la reveni la FCSB, dorind să preia o echipă mai puternică. Laurențiu Reghecampf ar putea ajunge în Cehia, la Sparta Praga. Impresarul Anamaria

Şase poliţişti români vor lucra, timp de trei luni, în staţiunea turistică Bansko din Bulgaria

Poliţişti români vor participa, timp de 3 luni, alături de cei din Bulgaria, la activităţi de ordine şi siguranţă publică în staţiunea Bansko, acolo unde mulţi turişti din ţara noastră îşi vor petrece sărbătorile şi merg la ski.

Incident sângeros la Giurgiu. Un tânăr a fost înjunghiat cu sabia, din gelozie, de rivalul în dragoste

Scene sângeroase au avut loc, sâmbătă, în plină stradă, la Giurgiu. Un individ cu o sabie l-a atacat pe un altul, aflat într-o maşină, pe care îl suspecta că s-ar fi întâlnit cu concubina sa. Atacatorul a ajuns după gratii, iar victima la

FOTO | Descoperire uimitoare în Pompeii. Arheologii au găsit un cal pietrificat cu cu hamul pe el

Descoperire arheologică uimitoare în orașul antic Pompeii, distrus de erupția vulcanului Vezuviu. În urma unor săpături în apropierea unei vile, cercetătorii au găsit un cal care încă avea hamul pe el. Arheologii sunt foarte fericiți și

Trafic blocat în apropiere de Cluj-Napoca, la Floreşti

Trafic rutier în apropiere de Cluj-Napoca, la Floreşti, era vlocat pe ambelel sensuri, în jurl orei 12:00, din cauza unei cisterne cu motorină s-a răsturnat, anunţă Centrul Infortrafic.  Citește mai

Avertisment de ultimă oră pentru turişti, este risc MAJOR de avalanşă

Avertzisment de ultimă oră pentru turişti, este risc MAJOR de avanşă,  a anunţat, luni, dispeceratul Salvamont.  Citește mai

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Cât cheltuie românii pe un abonament la sală? Circa 85% plătesc 200 de lei sau mai puţin. Peste 8.000 de români cheltuie însă peste 500 de lei lunar

Adela Popescu a vorbit despre cel de-al treilea copil. “Ne gândim cum să o scoatem la capăt”

OFICIAL Vivi Răchită a semnat! Fostul antrenor al Petrolului s-a mutat la stat

Tânărul steward de la Blue Air, care s-a spânzurat în Copou, a lăsat un bilet de adio. Cine i-ar fi provocat, indirect, moartea

Ce documentare vedem la Festivalul Pelicam 2020, de la “Ultimul mascul de pe pământ” la “Turism de masă”

Decizie unică pe litoralul românesc! Ce schimbări vor avea loc în Vama Veche începând cu acest weekend

Cine sunt vasluiencele care s-au dat în spectacol ieşind pe geamurile unei maşini în mers. Decizia poliţiştilor

Un moldovean, în cursa pentru şefia Organizaţiei Mondiale a Comerţului

Cauza incidentului din 2019 când unui ATR al Tarom i-au explodat pneurile la aterizare pe Aeroportul Otopeni. Ce au făcut piloţii

Umbrele inteligente cu informaţii despre ploaie

Cătălin Pârvu, care a condus un deceniu Piraeus Bank, devenită First Bank, a fost numit preşedinte al boardului brokerului de asigurări Piraeus Insurance Reinsurance Broker România

Nou record de cazuri COVID în România de la începutul pandemiei: 614 în ultimele 24 de ore

Prognoza meteo: Fenomene extreme lovesc România. Când se schimbă vremea, unde se anunţă furtuni puternice

MAE: Românilor care merg în Olanda li se recomandă ferm să se autoizoleze, pentru 14 zile

Românii au cheltuit 3 mld. euro în 2019 în magazinele de discount. Vânzările s-au triplat în mai puţin de 10 ani. Pe piaţa locală sunt peste 500 de magazine cu preţuri mici operate de Lidl, Penny şi Supeco (un concept al Carrefour)

VIITORUL - CLINCENI, etapa #9 din play-out-ul Ligii 1, liveTEXT de la 18:00 » Continuă Hagi parcursul solid din play-out? Echipe probabile + cote

”Mi-ar plăcea să fiu ca o voce a lui Dumnezeu pentru Simona Halep”, spune Darren Cahill

Admitere liceu 2020. Rezultatele repartizării pe edu.ro

FOTO VIDEO Banii europeni fac minuni. Lot nou de echipamente medicale pentru Unitatea de Primiri Urgenţe

New York: evenimentele cu participare numeroasă, interzise până la 30 septembrie

sigur.info-fii sigur pe net

Adela Popescu a vorbit despre cel de-al treilea copil. “Ne gândim cum să o scoatem la capăt”

Un francez suspectat că a abuzat 300 de minori a fost arestat la Jakarta

UPDATE | Proiectul privind carantina a fost votat de deputaţi, cu amendamente şi merge la Senat, for decizional

Florin Andone, operat la genunchiul drept la Istanbul! Nu mai joacă în 2020!

Document BOMBĂ la GSP Live: FCSB trebuia dezafiliată

Ponturile Zilei. Vă propunem trei cote pe care nu trebuie să le ratezi astăzi!

Germanii de la Schaeffler au ajuns la afaceri de peste 2,55 miliarde de lei, plus 16%, cu centrul de producţie şi testare de la Braşov. Grupul german are în România peste 4.700 de angajaţi în producţie şi cercetare-dezvoltare

Diferenţa dintre salariul mediu din construcţii şi cel din total economie a ajuns în aprilie 2020 la 5%. În aprilie 2010, era de 25%. Salariul mediu net din construcţii a fost în aprilie 2020 de 3.008 lei, cu 3% peste valoarea din aprilie 2019

Deficitul comercial al României a crescut cu 742 mil. euro în primele cinci luni ale anului, până la 7,3 mld. euro. În mai, exporturile s-au prăbuşit cu 40%, iar importurile cu 35,4%, faţă de mai 2019

Tânărul steward de la Blue Air, care s-a spânzurat în Copou, a lăsat un bilet de adio. Cine i-ar fi provocat, indirect, moartea

De ce le este frică românilor cu privire la întoarcerea la muncă. Un studiu arată se tem de….

Tragedie în Filiaşi. Familia nu are bani să înmormânteze un tânăr căruţaş mort într-un cumplit accident

Care au fost veniturile lunare pe gospodărie în primul trimestru din 2020. La cât au ajuns cheltuielile

Spectacole de Lev Dodin, Radu Afrim, Sasha Waltz, Michèle Noiret, sâmbătă la #FITSonline

New York: evenimentele cu participare numeroasă, interzise până la 30 septembrie

258 de cazuri noi de COVID-19 şi 11 decese, înregistrate în R. Moldova

Preşedintele CJ Bihor a ajuns moşier, primarul din Oradea şi-a cumpărat Merţan. Ce averi declară aleşii locali

FOTO VIDEO Banii europeni fac minuni. Lot nou de echipamente medicale pentru Unitatea de Primiri Urgenţe