Stiri 29.02.2020 :

Taxe şi impozite în 2019. BIRURI NOI pregătite pentru români. Anunţul din Monitorul Oficial 16.01.2019

16.01.2019 Taxe şi impozite în 2019. BIRURI NOI pregătite pentru români. Anunţul din Monitorul Oficial În Monitorul Oficial au fost publicate, sâmbătă, măsurile incluse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare. De asemenea, începând

Taxe şi impozite în 2019. BIRURI NOI pregătite pentru români. Anunţul din Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial au fost publicate, sâmbătă, măsurile incluse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare. De asemenea, începând de la 1 ianuarie 2019 în legislaţie vor apărea noi taxe, iar aplicarea anumitor impozite se va prelungi.

Taxe şi impozite în 2019. BIRURI NOI pregătite pentru români. Anunţul din Monitorul Oficial

Stiri Evenimentul Zilei

 

Stiri pe aceeasi tema:

Polonia, dârză: Avem nevoie de o Europă a Statelor-naţiune, nu de o Europă federală

Premierul polonez Morawiecki afirmă că viziunea preşedintelui francez Macron asupra unei Europe federale este îndepărtată de dorinţele naţiunilor şi deconectată de la

ANM: Ninsori abundente, lapoviţă, ploi şi polei, duminică, până la ora 18.00; în opt judeţe este cod portocaliu

Întreaga ţară este, duminică, până la ora 18.00, sub incidenţa unei informări meteorologice de ninsori, lapoviţă, ploi şi polei, pentru opt judeţe fiind emisă avertizare cod portocaliu. În aceste zone, va ninge abundent, iar stratul de

Un panou electric în staţie va semnala când ajunge troleibuzul

În staţiile de transport public din Chişinău vor fi montate panouri electronice de afişare a timpului de aşteptare a troleibuzelor. Primele patru panouri au fost montate pentru ruta de troleibuz nr. 30, transmite

Femeile de la sate sunt chemate să se implice mai activ în afaceri şi procese decizionale

85% dintre femeile de afaceri din Republica Moldova îşi desfăşoară activitatea în zonele urbane, 60% dintre care ˗ în Chişinău. Discrepanţele dintre numărul afacerilor iniţiate de  femei la sate şi la oraşe este mare, lucru care trebuie

Fără centură, dar cu probabilitatea ca anul viitor, pe vremea asta, să ne facem cumpărăturile în mall-ul de la Târgovişte

În timp ce proiectul drumului de centură bate pasul pe loc de ani de zile, autorităţile locale anunţă  că într-un an târgoviştenii şi-ar putea face cumpărăturile la mall-ul care se va construi pe locaţia fostei unităţi militare unde au

ISU Ialomiţa: Intervenţii pentru delocarea unor maşini rămase în zăpadă, printre ele s-a aflat şi o ambulanţă

Autorităţile din Ialomiţa au intervenit, sâmbătă, pentru deblocarea mai multor maşini rămase în zăpadă. Astfel de acţiuni au avut loc pe DJ 101 B, între localităţile Moviliţa şi Dridu, dar şi între Fierbinţi – Maia, pe DJ 101

Mitropolitul Epifanie, originar din Cernăuţi, ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ucrainene autocefale

Soborul de unificare al Bisericii Ortodoxe Ucrainene şi-a ales conducătorul. Acesta a devenit mitropolitul Epifanie, originar din regiunea Cernăuţi, care a condus eparhia Perieslav şi Bila

Analiză. Cum încearcă Europa să facă faţă asaltului forţelor iliberale şi ştirilor false

Extinderea ideologiei iliberale ameninţă euro, dar este o iluzie că ieşirea din zona euro ar oferi o cale mai uşoară, a declarat sâmbătă preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. Pe de altă parte, în timpul summit-ului UE de joi

Misterioasele rachete ruseşti pentru care SUA au dat Rusiei un ultimatum de 60 de zile pentru a le modifica

Există puţine informaţii despre rachetele ruseşti cu indicativil 9M729, care, potrivit Statelor Unite, încalcă Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF). Caracteristicile sale sunt, de asemenea, un mister, experţii militari având mai

Ninsorile abundente produc pagube: pericol pe drumurile naţionale din cauza arborilor căzuţi, sate rămase fără curent

Valul de ninsori înregistrat în judeţul Hunedoara produce pagube: mai multe localităţi au rămas fără curent electric, iar traficul rutier pe drumurile naţionale este îngreunat de căderile de

Deputatul PSD Valeriu Steriu propune scutirea jurnaliştilor de la plata impozitului pe venit. Ce spun Ministerul Finanţelor şi cel al Muncii

Deputatul PSD Valeriu Steriu anunţă, într-un interviu acordat News.ro, o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal prin care şi jurnaliştii sunt incluşi în categoria profesiilor care beneficiază de scutire de la plata impozitului

Tragedie pentru căpitanul unei echipe din Bundesliga! I-a murit tatăl în tribună, în timp ce el dădea interviu

Căpitanul lui VfB Stuttgart, Christian Gentner, a aflat despre moartea tatălui său când a ajuns la vestiare, de la fratele său. Arbitrul abia fluierase finalul meciului VfB Stuttgart - Hertha (2-1), iar Christian Gentner, căpitanul șvabilor,

EXCLUSIV CANCAN.RO! Vladimir Drăghia, accident pe pârtie! Vedeta a fost preluată de SMURD | VIDEO

Nimeni nu este scutit de ghinion, mai ales atunci când este vorba despre zăpadă și sporturi de iarnă, iar celebrul Vladimir Drăghia s-a confruntat, la rândul său, cu o situație extremă. S-a întâmplat pe pârtie, acolo unde Drăghia a mers

Cinci persoane au ajuns la spital din cauza mirosului de gaz emanat la un bloc

Aproximativ 60 de persoane au fost evacuate din blocul unde a fost semnalat mirosul de gaz. În urma cercetărilor cu aparatele de măsurat, pompierii confirmă existența monoxidului de carbon acumulat într-un apartament. Citește

Prognoză SUMBRĂ pentru ROMÂNIA. Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză prezintă cifrele DEZASTRULUI

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează o creştere a Produsului Intern Brut al Capitalei cu 2,9% în 2018, la 26.865 euro/locuitor, conform Prognozei în profil teritorial, varianta de

Prieten sau duşman? Dragnea nu ştie ce mai creadă. ATAC FRONTAL din Guvern. Breaking news

Ministrul PSD al Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că nu este de accord cu amnistierea plagiatorilor. Un profesor din comisia de drept a propus, în urmă cu două săptămâni, ca doctoratele mai vechi de 10 sau 20 ani să nu mai fie

ANSVSA: Carnea de porc din România nu poate fi transportată în statele UE

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a recomandat populaţiei, vineri, să acorde o atenţie sporită modului în care păstrează, prepară, transportă şi depozitează produsele alimentare, dar şi a

România, şanse minime la medalia de bronz: Ce spun casele de pariuri despre meciul de astăzi cu Olanda

România şi Olanda, cele două perdante din semifinalele Campionatului European, se vor înfrunta, astăzi (ora 15.00, TVR1) în finala mică a

Trei localităţi fără energie electrică din cauza vântului puternic

Din cauza condiţiilor meteo deosebite, cod galben de vânt puternic, în judeţul Ialomiţa au fost afectate reţelele electrice din raza de activitate a societăţii E-Distribuţie

VIDEO Un animal rar, filmat în mediul său natural din Apuseni. Conservarea speciei se menţine favorabilă

Camerele de supraveghere instalate în zona Munţilor Apuseni de către reprezentanţi ai Parcului Natural au surprins un nou animal în habitatul său

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

FOTO Imagine rară: Un cerb a traversat Dunărea din Serbia spre România

Cronică de întâmpinare. O rară şi fermecătoare poezie filosofică

Aproape de o minune! CFR, neînvinsă de Sevilla, dar răpusă de VAR

Electrica, venituri consolidate de 6,2 miliarde lei în 2019, cu 11% mai mari decât în 2018, la profit de 206 milioane lei, în scădere cu 10%

SEVILLA - CFR CLUJ // Dan Petrescu n-a mai rezistat după golul anulat de VAR! Ce s-a întâmplat pe marginea terenului

Epidemia de coronavirus. Japonia închide toate şcolile până în aprilie, de teama COVID-19

ANM, în alertă! 33 de grade Celsius în martie – cea mai mare temperatură istorică din România

Decizie bătută în cuie: PSD nu va asigura cvorum Guvernului Orban 2, indiferent de decizia CCR

Candidatul PLDM pentru circumscripţia Hânceşti s-a retras din cursa electorală

Topul hărniciei, condus de Dacia şi Ford

Hidroelectrica va relua procedura de alegere a consultatului propriu în procesul de listare la bursă. La Londra interesul pentru compania românească de energie este extrem de ridicat din partea investitorilor

Epidemia de coronavirus a dus la anularea Turului Ciclist al Emiratelor Arabe Unite!

Congresul PSD a fost amânat după ce a fost confirmat primul caz de coronavirus pe teritoriul României

Indicele ROBOR la 3 luni continuă să scadă şi atinge la cel mai mic nivel din ianuarie 2019

Familie venită din Italia, în carantină în jud. Covasna

Cei şase cetăţeni chinezi căutaţi de autorităţi au fost izolaţi la hotel

Salonul Auto de la Geneva a fost anulat din cauza coronavirusului

Un start-up pe zi. Două antreprenoare din Miercurea Ciuc creează genţi şi produse textile sub brandul Ponpaon după ce au primit o finanţare de 40.000 euro

EUROPA LEAGUE. Ce spune regulamentul în cazul golului marcat de Păun » Schimbarea care a dus la anularea golului

Cercetătorii au detectat cea mai mare explozie din Univers de la Big Bang

sigur.info-fii sigur pe net

OMS: Epidemia cu noul coronavirus nu a ajuns la nivelul unei pandemii globale

Ajutorul de stat de 251 milioane de euro pentru Complexul Energetic Oltenia, aprobat de Bruxelles

Familie venită din Italia, în carantină în jud. Covasna

Indicele ROBOR la trei luni atinge cel mai mic nivel din ianuarie 2019

Cercetătorii au detectat cea mai mare explozie din Univers de la Big Bang

Congresul PSD a fost amânat după ce a fost confirmat primul caz de coronavirus pe teritoriul României

SCM Râmnicu Vâlcea visează la calificare, dar gripa le dă mari bătăi de cap antrenorilor

EUROPA LEAGUE. Ce spune regulamentul în cazul golului marcat de Păun » Schimbarea care a dus la anularea golului

Epidemia de coronavirus a dus la anularea Turului Ciclist al Emiratelor Arabe Unite!

Creşterea creditării şi majorarea veniturilor au ajutat Banca Transilvania să obţină un profit de 1,6 mld. lei în 2019

Un start-up pe zi. Două antreprenoare din Miercurea Ciuc creează genţi şi produse textile sub brandul Ponpaon după ce au primit o finanţare de 40.000 euro

Hidroelectrica va relua procedura de alegere a consultatului propriu în procesul de listare la bursă. La Londra interesul pentru compania românească de energie este extrem de ridicat din partea investitorilor

PRO TV l-a înlocuit (pe ultima sută de metri) pe Andi Moisescu cu un fost prezentator de la Kanal D!

Indicele ROBOR la 3 luni continuă să scadă şi atinge la cel mai mic nivel din ianuarie 2019

ANM, în alertă! 33 de grade Celsius în martie – cea mai mare temperatură istorică din România

Liviu Dragnea, accident la Penitenciarul Rahova. Fostul lider PSD a fost operat de urgenţă

Salonul Auto de la Geneva a fost anulat din cauza coronavirusului

Topul hărniciei, condus de Dacia şi Ford

Târg de mărţişoare organizat la Galaţi. Banii strânşi vor ajunge la o asociaţie care ajută copiii care suferă de autism

Dosar penal pentru neglijenţă în serviciu pe numele directoarei DSP Gorj demise de către ministrul Sănătăţii

Cei şase cetăţeni chinezi căutaţi de autorităţi au fost izolaţi la hotel