Stiri 19.08.2019 :

Târgul de carte "Slove pentru copii" 08.09.2010

08.09.2010 Târgul de carte "Slove pentru copii" Consiliul Judeţean Argeş şi Primăria Piteşti au reunit edituri de carte dedicată copiilor de toate vârstele, precum şi de carte şcolară. Şi cum Jurnalul Naţional nu putea să lipsească de la un astfel de

Târgul de carte "Slove pentru copii"

Consiliul Judeţean Argeş şi Primăria Piteşti au reunit edituri de carte dedicată copiilor de toate vârstele, precum şi de carte şcolară. Şi cum Jurnalul Naţional nu putea să lipsească de la un astfel de eveniment,

Târgul de carte "Slove pentru copii"

Stiri Jurnalul National

 

Stiri pe aceeasi tema:

România, locul doi la "Cupa Dunării", în Slovacia

Echipa naţională de polo a României a ocupat, duminică, locul doi la Cupa Dunării, de la Kosice (Slovacia), cu un bilanţ de două victorii şi o înfrângere, în ultimul test înaintea Campionatului European

Michael era paranoic: credea că are tumori pe creier, degerături şi probleme cardiace.

Michael Jackson era mai mult decât ipohondru înainte să moară. Vedeta credea că are probleme cardiace, tumori pe creier şi în alte organe ale corpului şi se temea pentru viaţa lui. Regele muzicii pop era paranoic, potrivit

S-a aflat cine este Stig, misteriosul pilot al emisiunii Top Gear.

Misteriosul pilot al emisiunii "Top Gear" a fost demascat. Potrivit The Telegraph, faimosul Stig este fostul pilot de curse Ben Collins. Ben Collins, în vârstă de 35 de ani, a fost cascador şi pilot la Formula 3 . Acesta trăieşte

Foto | S-au călcat în picioare pentru o poză cu Jean de la Craiova.

Manelistul Jean de la Craiova e prezent în aceste zile în staţiunea Eforie Nord, unde face parte din spectacolul "Cânt şi dansez pentru tine". Organizatorii show-ului au avut ideea să-l aducă ieri, pentru câteva minute, pe

Eroii de război din Marea Britanie vor circula gratis, cu trenul.

Toţi cei care se află sau s-au aflat pe frontul de luptă în Irak sau Afganistan, din partea Marii Britanii,  o să aibă parte de câteva privilegii. Spre exemplu, potrivit publicaţiei News of the World, soldaţii sau veteranii de

Femeie din Suedia rugată să-şi cureţe salonul din spital, după ce a născut.

Să naşti în zilele noastre a devenit o adevărată provocare. Şi nu doar în maternităţile din România, unde condiţiile şi personalul medical te îngrozesc uneori. Zilele trecute, o femeie din Suedia, care născuse de două

Mititelu: “L-am demis pe Ţicleanu, e prea bun pentru societatea noastră”.

"Da, Aurică Ţicleanu a fost demis. A fost o decizie foarte greu pentru mine, deoarece a fost un antrenor la care am ţinut şi de care m-am despărţit cu greu. A muncit bine, dar din păcate nu a ieşit aşa cum ne-am dorit. Avem un lot care din punct

Angelina Jolie vrea să facă un film inspirat din Războiul Bosniac.

Actriţa a anunţat că ea va regiza şi va şi juca în filmul al cărei acţiuni se petrece în timpul Războiului Bosniac.   Pelicula va spune povestea unui cuplu de îndrăgostiţi, care se întâlnesc înainte

Se spărgeau în figuri pe litoral cu maşini furate.

La bordul maşinii se afla Mugurel Nicolae Văduva, de 22 de ani, din Braşov. Luat la întrebări, el nu a putut prezenta documentele maşinii, astfel că oamenii legii au început cercetările. În urma verificărilor făcute în

Legumele verzi consumate zilnic scad riscul de diabet zaharat!.

Cu doar 80 de grame de frunze verzi consumate zi de zi, şansele să capeţi această boală scad cu aproape 14 la sută, se arată într-un studiu al unor oameni de ştiinţă din Marea Britanie citat de Adevărul. Printre legumele recomandate se

Maternităţile din Bucureşti sunt foarte aglomerate! Viitoarele mămici nu au unde să nască!.

Două dintre cele mai importante unităţi medicale sunt închise: Giuleşti şi Polizu, din cauza tragediei din această săptămână ori pentru renovare. În restul, situaţia tinde să capete tente dramatice. La Filantropia, gravidele

Bebelusul tatuat starneste controverse

Artistul american Jason Clay Lewis a starnit controverse dupa ce a creat opera de arta "Drill Baby". Numele bebelusului tatuat provine de la celebra expresie neinspirata "Drill, baby, drill", rostita de Sarah Pallin. Citește mai

FESTIVAL- BOTIZA - Ioana Dolca, aleasa cea mai mandra fata din Botiza

Cu toate ca anul acesta criza economica a pus serios la incercare organizarea celei de-a XI - a editii a festivalului "Pantru mandra din Botiza", gazdele nu au renuntat la idee si, in cele din urma, au reusit sa tina sarbatoarea traditionala a

Prigoană vrea tăierea subvenţiilor pentru Biserică

Deputatul Silviu Prigoană a iniţiat un proiect de lege privind reducerea contribuţiei statului la salarizarea personalului clerical, considerând că, în condiţile în care fondurile pentru sănătate şi educaţie sunt drastic reduse, statul

De la catedra, la filme XXX

Liselle Bailey, o profesoara britanica de teatru, care  si-a parasit slujba acum un an pentru a deveni actrita si regizoare de filme porno primeste omagii de la fostii studenti. Citește mai

Întâmplări din 23 august povestite de cititorii adevarul.ro: “Aveam pantofi maro închis în loc de negru, am sfidat sistemul”

Am crescut cu ideea că nu trebuie să uităm de unde am plecat, că datorită trecutului nostru suntem oamenii din prezent şi că, cel puţin din acest motiv, trebuie să preţuim "zestrea de amintiri" pe care am câştigat-o. Totuşi, din nevoia de

Loganul cu cutie automată se va lansa la Moscova

Pentru prima dată în Europa, modelele Dacia Logan şi Sandero  vor fi oferite şi în varianta de echipare cu transmisie

Gigi a sărit gardul ca să intre la oficială!

Latifundiarul din Pipera şi ceilalţi oficiali ai Stelei n-au avut parte de o primire prea plăcută la

VIDEO O adolescentă olandeză de numai 14 ani a pornit singură într-o călătorie în jurul lumii

Laura Dekker,  adolescenta olandeză de numai 14 ani a plecat singură pe mare, într-o călătorie contestată de

Care este cel mai mic rău dintre două rele?

În plus, românii se vor confrunta mai devreme sau mai târziu cu liberalizarea preţului la gazele de producţie internă, ceea ce va duce la scumpirea gazelor cu 40%, dar şi a căldurii produse în centralele

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Căderea Cortinei de Fier. Cum a negociat Margaret Thatcher despărţirea Europei de Est de comunism

Tragedie pe litoralul Mării Negre. Opt oameni au ars de vii, într-un hotel din Odessa

ATP CINCINNATI // Nick Kyrgios, penalizat cu o amendă USTURĂTOARE după ultimul scandal! Australianul riscă să fie suspendat din circuit

Turişti români blocaţi toată noaptea pe o autostradă în Bulgaria. Autocarul cu care veneau din Grecia s-a defectat

UZPR, partener în relansarea unui prestigios eveniment cultural

Un retailer scandinav anunţă o revoluţie în fashion: Carlings este primul retailer din lume care vinde haine digitale

FOTO Simona Halep, chinuită de staff-ul său! Îi cere ajutorul lui Darren Cahill :D

Procurorii au început urmărirea penală pentru omor calificat, în cazul atacului de la Săpoca. Suspectul nu a fost încă audiat

Loteria Română: Report de 3 milioane de euro la Joker. Tragerea va avea loc duminică

Topul oficial al celor mai mari bănci din România: După aproape două decenii, un nou lider în sistemul bancar românesc

HONVED - KISVARDA 1-3 // Gicu Grozav a înscris din nou în Ungaria

Adopţii scandaloase. Copiii care au plecat în tabără şi nu s-au mai întors acasă

Sudan: Acord istoric prin care puterea militară va face loc guvernării civile

Un chelner francez a fost împuşcat mortal de un client furios că a aşteptat prea mult un sandviş

Statul Islamic revendică atentatul care a transformat o nuntă într-o tragedie

Japonia devansează China ca cel mai mare creditor străin al SUA

Tenis: Svetlana Kuznetsova a ajuns în finale la turneul WTA de la Cincinnati, SUA

Într-o lume a randamentelor negative, investitorii se cufundă în titluri riscante

Peste 20% din forţa de muncă a României a migrat peste hotare. Care sunt consecinţele

Toate victimele atentatului de la Săpoca au ajuns la spitale din Capitală. Sunt persoane în vârstă cu răni grave

sigur.info-fii sigur pe net

Florin Mergea, al doilea titlu într-o lună » Salt de 43 de locuri în clasament

HONVED - KISVARDA 1-3 // Gicu Grozav a înscris din nou în Ungaria

FOTO Simona Halep, chinuită de staff-ul său! Îi cere ajutorul lui Darren Cahill :D

ZF Live: Alina Mitrică, B2B şi E-commerce manager Meli Melo. Retailerul de accesorii şi bijuterii Meli Melo se pregăteşte de extinderea internaţională printr-o nouă platformă online

Într-o lume a randamentelor negative, investitorii se cufundă în titluri riscante

Japonia devansează China ca cel mai mare creditor străin al SUA

Toate victimele atentatului de la Săpoca au ajuns la spitale din Capitală. Sunt persoane în vârstă cu răni grave

Tenis: Svetlana Kuznetsova a ajuns în finale la turneul WTA de la Cincinnati, SUA

Sudan: Acord istoric prin care puterea militară va face loc guvernării civile

Peste 20% din forţa de muncă a României a migrat peste hotare. Care sunt consecinţele

Statul Islamic revendică atentatul care a transformat o nuntă într-o tragedie

Adopţii scandaloase. Copiii care au plecat în tabără şi nu s-au mai întors acasă