Stiri 24.01.2019 :

Suceava: Accident de circulaţie soldat cu un mort şi doi răniţi 31.12.2017

31.12.2017 Suceava: Accident de circulaţie soldat cu un mort şi doi răniţi Accident grav la intrarea în localitatea Spătăreşti, jud. Suceava. Cele câteva ore rămase până la trecerea în 2018 s-au dovedit a fi fatale pentru o femeie în vârstă de 28 de ani care a sfârşit tragic între fiarele contorsionate ale

Suceava: Accident de circulaţie soldat cu un mort şi doi răniţi

Accident grav la intrarea în localitatea Spătăreşti, jud. Suceava. Cele câteva ore rămase până la trecerea în 2018 s-au dovedit a fi fatale pentru o femeie în vârstă de 28 de ani care a sfârşit tragic între fiarele contorsionate ale maşinii pe care o conducea. Accidentul rutier căreia i-a căzut victimă s-a petrecut la intrarea în localitatea Spătăreşti (judeţ Suceava) şi s-a soldat cu rănirea altor doi pasageri ai autoturismului condus de tânără.

Suceava: Accident de circulaţie soldat cu un mort şi doi răniţi

Stiri Evenimentul Zilei

 

Stiri pe aceeasi tema:

FOTO Cântăreaţa Inna a umplut Piaţa Victoriei din Timişoara. Peste 20.000 de persoane au petrecut în centrul oraşului, de Ziua României

Aproximativ 20.000 de persoane au umplut Piaţa Victoriei din Timişoara pentru a vedea concertele organizate de Ziua

Lavrov: Oficialii americani se joacă cu focul atunci când vorbesc de o soluţie militară în criza nord-coreeană

Şeful diplomaţiei ruse, Sergey Lavrov, a afirmat că Moscova va face tot ceea ce este posibil pentru ca această criză să fie rezolvată exclusiv pe cale paşnică,

VIDEO Ca în Vama Veche » Cum a sărbătorit Răzvan Marin victoria în faţa echipei lui Stanciu şi Chipciu » Imagini BESTIALE direct din vestiar

Standard Liege s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Belgiei, după o victorie obţinută în faţa celor de la Anderlecht, scor 1-0, şi au dat drumul petrecerii încă de la vestiare.   Răzvan Marin a fost

Bugetul de stat pentru 2018, votat în primă lectură

Deputaţii au aprobat vineri, 1 decembrie, în primă lectură, proiectul bugetului de stat pentru anul 2018. La capitolul venituri a fost aprobată suma de 36,618 miliarde de lei, iar la cheltuieli – 42,332 miliarde de lei. Potrivit Ministerului

Nou şef la EUBAM. Uniunea Europeană îşi reconfirmă asistenţa

Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontiera dintre Republica Moldova şi Ucraina (EUBAM) intră de vineri, 1 decembrie, într-o nouă fază, cu un nou mandat, sub conducerea unui nou şef de misiune. Este vorba de Slawomir Pichor din

Reţeta celui mai gustos gulaş. Care sunt ingredientele care îi dau savoare

Există o grămadă de variante de gulaş, de la cel cu găluşte, cu cartofi, cu felurite cărnuri, toate delicioase şi pline de

Efectul Caputo: ce se întâmplă dacă priveşti cu intensitate timp de 10 minute, în semiîntuneric, faţa altei persoane

Renumit cercetător în cadrul Universităţii din Urbino, a doua ca vechime şi prestanţă din Italia, Giovanni Caputo a iniţiat încă din 2008 un studiu desfăşurat în două etape. Într-o primă fază, acesta a recrutat 50 de voluntari pe care

Un microfon uitat în casa doamnei ministru

Aşa după cum anticipam, s-a făcut mare tărăboi mare pe tema microfonului pe care d-na Carmen Dan, ministru de Interne în guvernul condus de dl. Mihai Tudose, a anunţat că l-ar fi găsit pitit superficial într-o priză din casa

România debutează ASTĂZI la Campionatul Mondial de handbal. ORA PARTIDEI

Reprezentativa feminină a României (singura echipă care a participat la toate edițiile turneului final) va susține, astăzi, primul meci din grupele Campionatului Mondial găzduit de

Comercianţii anticipează o scumpire a cărnii. Care sunt preţurile în piaţă în acest weekend

Carnea la piaţa din Capitală - atât cea de vită, cât şi cea de porc - porneşte de la 65 de lei per kilogram. Preţul este acelaşi de săptămâna trecută. Însă comercianţii spun că preţul cărnii creşte de obicei după două săptămâni

Motivul pentru care Simona Halep n-a asistat la parada de 1 Decembrie, deşi se afla în Bucureşti

În ultimii ani, de fiecare dată, de 1 Decembrie, Simona Halep obişnuia să fie prezentă la Arcul de Triumf pentru a urmări parada de Ziua Naţională a

Crăciunul bate la uşă. S-au pus în vânzare brazi artificiali şi ornamente

În pieţele din Chişinău, deşi sunt încă putini, au apărut în vânzare primii brazi de Crăciun. Este vorba de pomii artificiali. Preţul variază în funcţie de înălţimea pe care o au aceştia. Costul unui brad de 0,90 de centimetri

1,75 milioane de euro, ajutor de minimis pentru promovarea filmului românesc în ţară şi peste hotare

Industria cinematografică va beneficia de un sprijin financiar suplimentar, conform unui Memorandum discutat deja de Executiv. Potrivit acestuia, suma alocată promovării filmului românesc va fi majorată de la 1,13 milioane euro, la 1,75 milioane

Fostul comandant al forţelor croate din Bosnia Slobodan Praljak s-a sinucis cu cianură VIDEO

Slobodan Praljak, croatul bosniac care s-a sinucis în urmă cu trei zile înghiţind conţinutul unei fiole într-o sală de audieri a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI) de la Haga, a murit din cauza unei insuficienţe

Cum concurează Volkswagen cu Tesla

Divizia VW va dezvolta iniţial cinci modele electrice, urmând să concureze producătorul american Tesla cu gama de vehicule I.D. Marca Volkswagen promite o redresare mai rapidă cu ajutorul modelelor

Incidente în Piaţa Victoriei: Mai mulţi protestatari vor să împiedice amenajarea Târgului de Crăciun

Mai mulţi protestatari s-au adunat, sâmbătă dimineaţa, în Piaţa Victoriei, din Capitală, pentru a încerca să împiedice amenajarea Târgului de Crăciun de către Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), programat pentru perioada 5-17

Zăpadă pe Areni » Start amânat în meciul de Liga 2 dintre Foresta-Ripensia

Decizia FRF de a programa primele două etape din returul eşalonului secund se loveşte de ostilitatea vremii. Ploaie, noroi şi zăpadă îi aşteaptă pe jucătorii grupărilor de eşalon secund care se pregătesc să evolueze în cadrul

Pariurile zilei: Variantele de profit sunt aici! Top 10 cote pe astăzi »»

Întâmpinăm entuziasmaţi oferta consistentă de sâmbătăm, una din care putem extrage o mulţime de pronosticuri de calitate. Indiferent că e vorba de Premier League, Ligue 1, Bundesliga, La Liga, Liga 1 sau de întrecerile interne de rang

VOCEA ROMÂNIEI 2017. Un stilist al show-ului rupe tăcerea despre limitele stylingului la tv

VOCEA ROMÂNIEI 2017. Jurații și concurenții din sesiunile live trebuie să arate cât mai bine și să facă o impresie cât mai bună publicului.  Citește mai

Superluna din 3 decembrie 2017 aduce schimbări majore. Care e planul tău?

Ultima Lună Plină din 2017, cade în semnul Gemenilor, și anume pe 03 decembrie, în aceeași zi cu începerea perioadei lui Mercur Retrograd (03 – 22 Decembrie). Citește mai

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Accident BIZAR în Capitală. Două persoane au MURIT pe LOC

Andreea Mantea a primit o rugăminte incredibilă! Vezi răspunsul antologic al vedetei

A preferat şcoala în locul banilor! Revelaţia de la Australian Open, caz unic în istoria tenisului actual

VIDEO Încă o lovitură la vârful Cosa Nostra: Poliţia antimafia a descins la Palermo

Petrolişti: Suprataxarea companiilor din energie va aduce statului pierderi de două miliarde de lei anual

ALERTĂ! 34 de persoane au murit din cauza gripei

CMR cere mai mulţi bani pentru medicii de familie

Editorial Octavian Hoandră: Ronini în bătaia vântului

EXCLUSIV / Cum a ajuns belgianul Thierry Van Cleemput antrenorul Simonei Halep. Australianul Darren Cahill l-a vrut pe Sven Groeneveld

Lady Gaga a izbucnit în plâns când a auzit că a fost nominalizată la Premiile Oscar

Cum încearcă un şofer să-şi recupereze banii de la Primărie după ce un copac neîngrijit a căzut peste maşina sa

Toate şcolile, închise până luni!

Elevii care promovează România printre stele

Autovit: Valoarea autoturismelor la vânzare a crescut cu 30% în 2018, la 784 mil.euro; peste 216.000 de anunţuri noi

Test de cultură generală: trecători din Carpaţii României. Care este cea mai scurtă rută între Moldova şi Transilvania

Gheorghe Turda şi fosta iubită aruncă vorbe grele după despărţire. Ce făcea Nicoleta, în fiecare zi, în toaletă

Serena, explicaţia unei prăbuşiri incredibile: CNN a dezvăluit cum a putut pierde americanca de la 5-1 în decisiv

Bătaie dură pe locurile scoase la concurs de Poliţia Română: 28 de candidaţi pe loc. Ce funcţii vizează

Famile rămasă pe drumuri după ce o casă cu patru camere şi două garaje au fost distruse de flăcări

Tăriceanu: Este important ca Parlamentul să adopte un mandat-cadru în pregătirea reprezentării României la Summitul de la Sibiu

Clasament Liga 1

LocEchipaPuncte
1 FC FCSB 21
2 Astra Giurgiu 17
3 Gaz Metan Medias 17
4 Sepsi OSK 16
5 CFR Cluj 16
6 FC Viitorul Constanta 16
7 CS Universitatea Craiova 14
8 CSMS Iasi 14
9 FC Dunarea Calarasi 12
10 Dinamo Bucuresti 11

Clasament Liga 1 detaliat

Livescore fotbal

sigur.info-fii sigur pe net

Când se poate declara în România epidemie de gripă?

Petre Daea, discurs halucinant în Parlamentul European: "Cormoranii în România fac baie în piscine"

Arestare în cazul femeii de 26 de ani, aflată în comă, care a născut

FOTO | Cum a ajuns o vilă în valoare de 1.7 milioane de dolari să fie vândută cu 25 de dolari

Cea mai mare plajă artificială din România, amenajată pe Lacul Morii din Capitală: când va fi gata proiectul

Barcelona l-a cumpărat pe olandezul Frenkie De Jong, 21 de ani, cu 75.000.000 de euro

liveVIDEO de la 09:01 » Costin Ștucan îl are invitat pe Daniel Pancu azi, la GSP Live. Urmărește emisiunea AICI!

EXCLUSIV Cum comentează Anamaria Prodan informațiile că s-ar fi despărțit de Reghe și ar fi cu Dan Alexa: „O să anunț în gura mare: «Nu mai sunt cu Reghecampf și sunt cu cutare!». Asta sunt eu!”

Mihai Popescu a jucat primul său meci mare în Scoția » A fost umilit de Celtic și echipa sa e ultima

Anghel Dogariu, hotelul Mercure: Am reuşit să achităm în patru ani creditul de 6 milioane de euro luat pentru construcţia hotelului, în loc de opt ani

Doar trei companii au înregistrat creşteri la bursă de la începutul anului

Primăria Sectorului 2: În 2018 tranzacţiile imobiliare din sector au trecut de 300 mil. euro, 85% reprezentând apartamentele

Imagini tulburătoare cu văduva lui Iurie Darie

Primele imagini cu cel mai tatuat fotbalist din Liga I & noua iubită

Anamaria Ferentz a fost pozată goală în zăpadă de către iubitul tinerel

Lady Gaga a izbucnit în plâns când a auzit că a fost nominalizată la Premiile Oscar

Preşedintele Parlamentului venezuelean se autoproclamă 'preşedintele în exerciţiu' al ţării

Bichi (BNR): În Polonia şi Ungaria suprataxarea băncilor şi a altor instituţii financiare s-a realizat după consultarea BCE

VIDEO Mocanu lansează o ipoteză-şoc despre mitingul din faţa Preşedinţiei: Nu a fost mitingul lui Dodon, dar al agenturei KGB care a venit să-l avertizeze

Luare de ostatici într-o bancă Suntrust din Sebring, Florida; sunt multiple victime. Un suspect s-a predat echipelor SWAT

Trăistariu revine la Eurovision 2019. În ce ţară va participa la Selecţia Naţională. Mesajul cântăreţului

Jurnaliştii ar putea fi scutiţi de impozitul pe salarii

Toate şcolile, închise până luni!

Sfântul zilei. Teologul