Stiri 27.05.2020 :

Salariul net al unui român a crescut cu 32 de lei, în octombrie. La ce nivel a ajuns 11.12.2018

11.12.2018 Salariul net al unui român a crescut cu 32 de lei, în octombrie. La ce nivel a ajuns Câştigul salarial mediu net al unui român a fost de 2.720 lei, în luna octombrie, în creştere faţă de luna precedentă cu 32 lei, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică

Salariul net al unui român a crescut cu 32 de lei, în octombrie. La ce nivel a ajuns

Câştigul salarial mediu net al unui român a fost de 2.720 lei, în luna octombrie, în creştere faţă de luna precedentă cu 32 lei, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Salariul net al unui român a crescut cu 32 de lei, în octombrie. La ce nivel a ajuns

Stiri Adevarul

Stiri pe aceeasi tema:

Urmărit internaţional, condamnat la 2o de ani de închisoare, prins la Vama Albiţa

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de

Dragnea vrea suspendarea tragerii la sorţi de la Curtea Supremă!

Liviu Dragnea este nemulţumit de "graba" cu care Curtea Supremă a desfăşurat tragerile la sorţi pentru completurile de judecată şi a solicitat suspendarea întregului proces,

Încep înscrierile pentru selecţia naţională Eurovision 2019

Înscrierile pentru selecţia naţională Eurovision 2019 încep vineri, pe 20 decembrie urmând să fie anunţaţi semifinaliştii competiţiei.  Potrivit unui comunicat al TVR , ediţia din acest an are

Orban despre o moţiune de cenzură: Normal că o vom depune, împreună cu colegii din Opoziţie

Parlamentarii liberali vor depune o moţiune de cenzură împreună cu colegii din Opoziţie, a declarat vineri preşedintele PNL, Ludovic Orban.  El a adăugat că, atunci când se va lua o decizie, aceasta

O tânără a încercat să se sinucidă, după ce pe Instagram au apărut poze grafice cu ea

O femeie de afaceri a făcut-o pe fost prietenă a iubitului ei să încerce să se sinucidă, după ce a postat imagini grafice cu ea pe Instagram, scrie The Sun.  Șefă la o companie producătoare de

Unul dintre cele mai mari "simboluri" ale României: Cum au ajuns micii din Piaţa Obor în publicaţia The New York Times

Susanne Fowler, o scriitoare din Statele Unite ale Amercii, care a vizitat recent Bucureştiul, a realizat un articol pentru publicaţia The New York Times, în care povesteşte despre vila lui Nicolae Ceauşescu, despre corupţie, dar şi despre micii

FOTO | Cum arăta Andreea Esca în copilărie. Imaginea inedită postată de prezentatoare

Zâmbetul Andreei Esca poate fi recunoscut foarte ușor, acesta fiind marcă înregistrată a vedetei. Încă de când era mică ea și-l afișa în fotografii. Acum, ea a dovedit acest lucru cu ultima imagine postată pe Instagram. Cunoscuta

Poliţia a fost alertată! Atac armat la un liceu. Ce s-a întâmplat acolo este...

UPDATE: La 6.30 A.M., ora locală din statul North Carolina din SUA, poliţia era alertată, fiind posibil un atac armat la un liceu din Pender County. Citește mai

Fake news franţuzesc, un politician mută un asasinat din Bulgaria în România (VIDEO)

Gafă de proporţii, repetatăie, a liderului unui partid francez de dreapta. Politicianul a spus în două interviuri, la o săptămână distanță unul de altul, că în România un jurnalist a fost asasinat.

Plantăm fapte bune în România: Acţiunea de împădurire de la Jegălia, amânată pentru anul viitor din cauza secetei

Echipa "Plantăm fapte bune în România" anunţă amânarea acţiunilor de împădurire programate în mi multe locaităţi din ţară, printre care şi Jegălia, din judeţul Călăraşi, pentru primăvara anului 2019 din cauza secetei

Bătaie în stradă între un taximetrist şi clientul pe care îl dusese la destinaţie. Cei doi şi-au chemat rudele şi prietenii în ajutor ca să tranşeze disputa

Poliţiştii au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între doi bărbaţi pe strada Siderurgiştilor din Galaţi, disputa pornind de la contravaloarea unei curse de taxi. O persoană a fost rănită în bătaia care a urmat, iar parbrizul

Peste 500 de şoferi amendaţi pentru că şi-au parcat maşinile pe trotuar şi pe spaţiul verde. Care sunt zonele în care vor acţiona poliţiştii locali în luna noiembrie

Poliţiştii locali au aplicat 505 sancţiuni contravenţionale, în sumă de peste 150.000 lei, şi 276 de puncte penalizare, în luna octombrie 2018, în cadrul planului de măsuri „Parcarea –

România, pe un loc neaşteptat de bun într-un clasament al ţărilor în funcţie de eficienţa sistemului medical

Agenţia de presă Bloomberg a întocmit un clasament al ţărilor în funcţie de eficienţa sistemului medical. România ocupă un loc neaşteptat de bun, aproape de jumătatea topului, înaintea unor state dezvoltate ca Belgia, Danemarca sau

Amendă de 3.500 de lei pentru un bărbat care i-a împiedicat pe poliţişti să imobilieze un şofer care asculta muzică la maxim

Un bărbat s-a ales cu o sancţiune usturătoare, după ce, din motive rămase încă necunoscute, a încercat să îi împiedice pe oamenii legii să îl reţină pe un conducător auto care devenise

EXCLUSIV VIDEO Rusia dă târcoale tot mai des României. De câte ori au decolat piloţii români şi cei aliaţi NATO pentru a goni avioanele militare ruseşti

În ultima perioadă, Forţele aeriene ale Federaţiei Ruse au executat mai multe misiuni în spaţiul aerian internaţional aferent Mării Negre, inclusiv în proximitatea spaţiului aerian naţional, însă piloţii ruşi au fost atenţi şi nu au

Un tânăr care a supravieţuit în măcelul din Las Vegas a murit la Thousand Oaks

Un tânăr de 27 de ani care a supravieţuit în măcelul comis acum un an la Las Vegas este una dintre cele 12 victimele ale atacului armat de la Thousand Oaks, relatează presa de peste

Cele mai sexy apariţii de la Victoria's Secret Fashion Show 2018 FOTO

Victoria’s Secret Fashion Show 2018 nu a dezamăgit, oferind un spectacol plin de culoare, dar şi momente emoţionante, mai ales cel în care Adriana Lima, „îngeraşul-veteran“, şi-a anunţat retragerea. Vă prezentăm cele mai apreciate şi

Ce investiţii promite miliardarul britanic Sanjeev Gupta după întâlnirea cu primul ministru. Planurile sale pentru combinatul de la Galaţi

Industriaşul britanic de origine indiană Sanjeev Gupta a declarat astăzi, 9 noiembrie, că GFG Alliance, un grup mondial de întreprinderi din industria energetică, minieră, metalurgică, inginerie, logistică si servicii financiare, cu sediul la

Instalaţiile de iluminat festiv se vor întinde şi pe Calea Eroilor

În Buzăului au fost montate o parte din instalaţiile de lumini pentru sărbătorile de iarnă. Licitaţia a fost câştigată de aceeaşi firmă care l-a realizat în ultimii doi ani, astfel că iluminatul festiv nu va fi foarte diferit de cel din

Cazul Florin Busuioc ar putea schimba legislaţia

Medicul Dan Grigorescu, șeful Secției de Chirurgie Plastică de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Braşov și coordonator de rezidențiat în chirurgie plastică, cere Ministerului Sănătății

Cauta stiri

Loading
 
Cele mai citite stiri

Când Isus nu e Hristos. Evanghelia după Liiceanu

Boris Johnson se implică personal pentru a face posibile două curse de Formula 1 în Marea Britanie, în contextul pandemiei

Sorin Ignat, director agribusiness, Banca Transilvania: Apetit de investiţii în zona de agricultură şi industrie alimentară există, companiile din agricultură au devenit mai finanţabile faţă de acum zece ani. Creditarea sectorului agricol reprez

Noul card al lui Romelu Lukaku a stârnit un scandal mare în comunitatea FIFA 20

Miliardarul Elon Musk, obligat să schimbe prenumele fiului său

O femeie a pierdut 5.000 de euro într-o parcare! Cel ce a găsit banii a crezut că a dat norocul peste el, însă s-a ales cu dosar penal

VIDEO Indicator de atenţionare cu privire la prezenţa animalelor sălbatice mutat după ce o căprioară a sărit în faţa unei maşini. Şoferul a fost rănit

Numărul total al cazurilor confirmate cu noul coronavirus depistate în România a ajuns la 18.429

Piaţa auto. SUV-urile mici au scăzut mai puţin decât piaţa europeană în T1 2020, dar Duster şi EcoSport au un declin şi mai accentuat. În total, în T1 piaţa europeană a scăzut cu 26%, în timp ce SUV-urile mici au scăzut cu 15% în acelaşi

Alarmă falsă pentru Zlatan Ibrahimovic » Ce i-au transmis medicii

Numărul deceselor noi din Brazilia din cauza infectării cu COVID-19, mai ridicat decât în SUA

Prognoza meteo: Cât mai ţin furtunile violente. De când se îndreaptă vremea şi cât mai îndurăm frigul

Dinastia PRUNĂ: Încă un pas pe cracă pentru fratele Mihai!

Jucătorii din industria vinului au închinat - virtual - un pahar de vin cu iubitorii de licori ale lui Bacchus, organizând fie degustări online, fie lansări de noi vinuri pe internet. Ce gust au vinurile în pandemie?

Modul incredibil în care Alex Ferguson a refuzat transferul lui Thierry Henry înainte să ajungă la Arsenal

Andrea Bocelli a avut COVID-19. Artistul a donat acum plasmă pentru tratarea bolnavilor

Gabriela Firea a inaugurat tomograful care depistează COVID-19 în câteva minute VIDEO

sigur.info-fii sigur pe net

Victor Slav a prezentat-o deja familiei pe noua lui iubită. “Avem planuri mari împreună. Trebuie să ne…”