RODICA CULCER: În căutarea
electoratului pierdut 30.01.2009
30.01.2009 RODICA CULCER: În căutarea
electoratului pierdut Deşi aflată ea însăşi într-o suferinţă profundă,
economia, cu realităţile sale
inevitabile şi incomode, a dovedit virtuţi
tămăduitoare pentru
RODICA CULCER: În căutarea electoratului pierdut
Deşi aflată ea însăşi într-o suferinţă profundă, economia, cu realităţile sale inevitabile şi incomode, a dovedit virtuţi tămăduitoare pentru stupizenia politicienilor.
RODICA CULCER: În căutarea electoratului pierdut
Stiri pe aceeasi tema:
RODICA CULCER: În căutarea electoratului pierdut
Deşi aflată ea însăşi într-o suferinţă profundă, economia, cu realităţile sale inevitabile şi incomode, a dovedit virtuţi tămăduitoare pentru
RODICA CULCER: Incompatibilităţi
Miercuri 4 februarie, toţi cei care mai urmăresc viaţa publică au avut senzaţia unui déjà vu exasperant: pesediştii au făcut din nou zid în jurul lui Adrian Năstase, s-au substituit instanţelor şi au blocat trimiterea în plen a unei
RODICA CULCER: Puterea mogulilor
În aparenţă nu am aflat nimic nou din discursul rostit de preşedinte miercuri seara la Cotroceni: Traian Băsescu este în continuare supărat pe mogulii de presă, de data aceasta pentru că trusturile lor ar încerca să discrediteze instituţiile
Culcer, învinsă de TVR
Rodica Culcer nu va fi repusă în funcţia de director al Direcţiei de Ştiri din TVR, deşi Curtea de Apel Bucureşti a anulat decizia de destituire a acesteia din respectivul post, luată de conducerea Societăţii Române de Televiziune (SRTv),
RODICA CULCER: Cacealmaua de la MAI
Cu prilejul îmbrâncelii dintre interlopi în mallul Plaza, bravului nostru ministru de interne i-a scăpat pe gură un porumbel de toată frumuseţea: bătăuşul Eugen Preda, deşi încadrat ca agent principal de poliţie la Braşov, nu a funcţionat
Războiul dintre TVR şi Rodica Culcer continuă
DECIZIE. Jurnalista Rodica Culcer nu va fi repusă în funcţia de director al Direcţiei de Ştiri din TVR, potrivit unui comunicat al Televiziunii Publice, deşi Curtea de Apel Bucureşti (CAB) anulase, pe 4 februarie, decizia de destituire a acesteia
RODICA CULCER: I have a dream...
Inspirându-mă din politicienii vizionari ai secolului trecut, am şi eu, ca altădată Martin Luther King Jr., un vis: ca justiţia românească să se cureţe într-o zi de oamenii şi practicile care o pervertesc, să se elibereze de duplicităţi
RODICA CULCER: Tănăsescu şi incendiatorii
Cine l-a văzut marţi seara pe Mihai Tănăsescu la RealitateaTV încercând stoic şi resemnat să dea explicaţii raţionale pentru un eventual acord cu FMI îşi poate imagina cu uşurinţă reacţia colegilor săi de la Washington: dând din cap
RODICA CULCER: Alegeri fără miză
„Nu se va schimba nimic esenţial în PNL, indiferent dacă el va fi condus de Călin Popescu-Tăriceanu sau de Crin Antonescu. Amândoi sunt apropiaţii lui Dinu
RODICA CULCER: Nechemaţi în politică
De trei zile, gazetele şi televiziunile se tot agită să afle cine a fost în spatele loviturii date de DNA marţi seara când i-a arestat pe omul de afaceri Puiu Popoviciu şi pe directorul DGIPI
RODICA CULCER: Becali şi imperiul diversiunii
Cine a urmărit paranghelia din curtea casei lui Gigi Becali, de joi dimineaţa, se va fi gândit la o ţară bananieră, în care interlopii dau ordine poliţiei, iar aceasta îşi cere scuze de
RODICA CULCER: Actorii mogulilor
Pe zi ce trece, competiţia pentru Cotroceni devine tot mai animată şi mai
RODICA CULCER: Lungul drum de la excepţie la regulă
Suntem invitaţi acum să credem că magistraţii sunt decişi să-şi facă datoria. Am vrea să fim optimişti, dar nu putem crede că lucrurile se schimbă radical peste
RODICA CULCER: Cu frică şi cutremur
Ce reacţie ar trebui să avem la perspectiva, devenită de acum cât se poate de reală, a încheierii unui acord cu FMI? Să ne bucurăm sau să ne
RODICA CULCER: Politicieni şi consultanţi
Uite că a venit şi ziua cea mare în care pot să declar că există o chestiune asupra căreia sunt de acord cu Ion Iliescu: este vorba de oportunitatea consultanţilor străini, angajaţi cu mare tam-tam şi mulţi bani de partidele politice în ani
RODICA CULCER: Cu toţii la vot?
A început campania electorală pentru europarlamentare. Repet anunţul deja oficial pentru că suspectez că a trecut
RODICA CULCER: Sabotarea europenelor
Dacă în privinţa standardelor de probitate în viaţa publică, a statului de drept şi a performanţei economice România se situează departe de exigenţele europene, în schimb în privinţa participării la vot ţara noastră se va înscrie fără
RODICA CULCER: Economişti, politicieni, contribuabili
Un singur lucru putem spune deocamdată despre programul guvernamental „Prima casă”, şi anume că anunţul guvernului a fost abil programat în mijlocul campaniei pentru
RODICA CULCER: La oi
Oricât de apropiat de oameni ar fi omul politic, pentru el ţăranul va fi întotdeauna un votant, iar oaia un multiplicator de voturi; şi ciobanul, şi oaia sunt aşadar „folosiţi”
RODICA CULCER: Inconsecvenţă de dreapta
Nu ştiu cum se face că, de când avem un premier şi o jumătate de guvern de dreapta, s-a luat o avalanşă de măsuri de



