Stiri 22.10.2019 :

PwC: Modificările legislative privind reciclarea deşeurilor ţintesc spre obiective nerealiste 13.09.2018

13.09.2018 PwC: Modificările legislative privind reciclarea deşeurilor ţintesc spre obiective nerealiste Ordonanţa de urgenţă 74/2018, publicată în data de 19 iulie 2018, aduce modificări fundamentale Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, însă, în urma analizei făcute de reprezentanţii Pricewaterhouse­Cooers (PwC) România, rezultă

PwC: Modificările legislative privind reciclarea deşeurilor ţintesc spre obiective nerealiste

Ordonanţa de urgenţă 74/2018, publicată în data de 19 iulie 2018, aduce modificări fundamentale Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, însă, în urma analizei făcute de reprezentanţii Pricewaterhouse­Cooers (PwC) România, rezultă că normele acesteia nu sunt foarte clare, iar obiectivele nu par a fi realiste, arată reprezentanţii companiei de consultanţă şi audit.

PwC: Modificările legislative privind reciclarea deşeurilor ţintesc spre obiective nerealiste

Stiri economie - Stiri Ziarul Financiar

 

Stiri pe aceeasi tema:

Simona Halep, campioană la US OPEN?

Mariana Simionescu e de părere că o mare parte din bagajul de informaţii pe care tatăl lui Florin Segărceanu l-a transmis elevelor sale, printre care s-a aflat şi Virginia Ruzici, a ajuns şi la actualele membre ale generaţiei care plasează

Dezastru ecologic. O insulă de PET-uri zace în mijlocul râului Olt, de mai bine de o lună

Insula de PET-uri din mijlocul râului Olt, în zona barajului de acumulare de la Drăgăneşti-Olt, nu a fost încă îndepărtată de Hidroelectrica, la mai bine de o lună după ce Garda de Mediu le-a impus acest

Viorica Dăncilă, întâlnire cu Hans Klemm, la Guvern

Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu Hans Klemm la Guvern, anunţă Realitatea Tv. Citește mai

Un conte pretinde că este moştenitorul tronului din Monaco şi vrea despăgubiri de câteva sute de milioane de euro de la Franţa

Un conte care susţine că este moştenitorul de drept al tronului din Monaco a dat Franţa în judecată şi vrea despăgubiri de 351 de milioane de

Cum se manifestă violenţa psihologică şi cea spirituală. Care sunt modificările aduse legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

Printre mijloacele folosite de agresori se numără impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, interzicerea activităţii profesionale, privare de

Pâlnie de prăbuşire produsă pe plaja iazului de decantare a sterilului Tărnicioara

În data de 13 august 2018, AN „Apele Române” prin Administraţia Bazinală de Apă Siret/Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a fost informată de către S. CONVERSMIN S.A. Bucureşti - punct de lucru Vatra Dornei că, în

Amenzi în valoare de peste 112.000 de lei, aplicate de poliţişti în 3 zile

În acest weekend, poliţiştii călărăşeni au intervenit la aproximativ 140 de solicitări ale cetăţenilor, au constatat 27 de infracţiuni şi au aplicat peste 260 de sancţiuni

700 de poliţişti brăileni vor fi în stradă pe parcursul minivacanţei de Sfânta Maria. În ce zone vor acţiona oamenii legii

Aproape 7.500 de poliţişti vor acţiona, la nivel naţional, dintre care peste 700 în judeţul Brăila, pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi salvarea de

Sorin Pantiş, fostul ministru al Comunicaţiilor condamnat la şapte ani de închisoare, a fost eliberat condiţionat cu trei ani înainte de termen

Sorin Pantiş, fostul ministru al Comunicaţiilor condamnat la şapte ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), alături de omul de afaceri Dan Voiculescu, a fost liberat condiţionat din închisoarea

Recolta de struguri în acest an va fi mai mare decât anul trecut

Recolta globală de struguri pentru anul curent este estimată la 460 de mii de tone, cu 12% mai mult decât anul trecut. Recolta de struguri de masă va constitui 130 de mii de tone, soiuri pentru vin – 290 de mii de tone şi soiuri de tip Isabella

Liderul PSD Arad: Atitudinea doamnei Andronescu nu este una demnă, mai ales că a avut atâtea mandate de ministru atribuite de partid

Liderul judeţean al PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, o critică pe Ecaterina Andronescu pentru afirmaţiile făcute în scrisoarea publicată marţi, arătând că are o atitudine care „nu este una demnă a unui membru de partid, mai ales că

Ponta: Când a trebuit să detensionăm o situaţie importantă pentru ţară, am ales să plec din funcţie

Victor Ponta a declarat marţi, la Suceava, că a dezavuat reacţia autorităţilor statului la protestele din 10 august şi consideră că o soluţie pentru detensionarea ''unei situaţii importante pentru ţară''

Amnesty International: Autorităţile române trebuie să investigheze acuzaţiile privind utilizarea excesivă a forţei împotriva protestatarilor

Autorităţile române trebuie să iniţieze investigaţii civile prompte, independente şi imparţiale asupra acuzaţiilor privind utilizarea inutilă şi excesivă a forţei de către Jandarmerie

Şantierul Orşova a obţinut o creştere a profitului net în S1, 2018, la suma de 1,57 mil. lei faţă de 56.000 de lei, profitul net din aceeaşi perioadă a anului trecut

Şantierul Naval Orşova (simbol bursier: SNO) a obţinut un profit net de 1,57 milioane de lei în primele şase luni ale acestui an, o creştere importantă comparativ cu 56.388 de lei obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată raportul

INTERVIU Au ajuns la capătul răbdării: "N-am dat amenzi până acum! Azi decidem dacă e momentul"

Tibor Selymes, directorul sportiv al celor de la Poli Iași, își oferă sprijinul, dar pune presiune și pe antrenorul Flavius Stoican: ”Dacă nu-i mulțumit de jucătorii aduși de club, să-i facă el mai buni! Adevărul e că nici ăia

SPARTAK - PAOK. liveSCORE de la 20:30 Răzvan Lucescu e la 90 de minute de play-off-ul Ligii Campionilor » Echipele de start

Spartak Moscova și PAOK Salonic se înfruntă în manșa decisivă a turului III preliminar din Europa League, astăzi, de la 20:30. Partida e liveSCORE pe GSP.ro și în direct pe Pro X.

Cum să îţi spionezi prietenii pe WhatsApp. Există o aplicaţie de care nu ştiai

Funcția prin intermediul căreia vezi când a fost cineva online pe WhatsApp poate fi folosită și pentru spionaj, printre altele. Citește mai

Cătălin Ivan anunţă că va cere excluderea PSD din Grupul Socialiştilor Europeni

Cătălin Ivan a anunţat pe pagina sa de Facebook că va cere în Parlamentul European excluderea PSD din Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European.  Citește mai

TRAGEDIE cumplită pe drumurile din România: două persoane au murit şi 4 au fost rănite

Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, marţi, după ce două maşini s-au ciocnit pe centura oraşului Timişoara, iar apoi s-au răsturnat.     Citește mai

Scenariu apocaliptic. Cum va evolua clima în umătorii ani. Ce spun specialiştii

Perioadele de arşiţă ar putea deveni o trăsătură caracteristică a climei la nivel mondial cel puţin în următorii patru ani, susţin oamenii de ştiinţă. Citește mai

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Rusia: Arestări după ruperea unui baraj, soldată cu 15 morţi

Paul Voicu, managing partner Franchwise: Piaţa a crescut constant, an de an, şi în 2019 a ajuns la 3,6 mld.euro şi 450 de concepte

CHINDIA - FCSB 1-2 // La asta s-a ajuns! MM Stoica, înjurat de către galeria FCSB, spre stupoarea jucătorilor

5 motive pentru a vizita un cazino de top din Bucureşti în această toamnă

Dăncilă mărturiseşte că PSD nu vede o soluţie în alegerile anticipate, dar este pregătit pentru acestea

Smart Start USA, programul dedicat internaţionalizării companiilor cu capital românesc pe piaţa din Statele Unite ale Americii. Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României: “ Relaţia cu S.U.A. este o prioritate pentru

Teodorovici vrea banii din accizele pe vicii care ajung acum la Sănătate

Pompierii caută un bărbat care s-ar fi înecat în râul Moldova

Probleme fără sfârşit: constructorii români au accelerat cel mai mult construcţiile de autostrăzi, însă birocraţia încă pune piedici marilor proiecte

MM n-are loc de Vasi! Nepotul lui Gigi Becali blochează revenirea lui Stoica la FCSB pe un post inedit

Maşină urmărită în trafic de autospeciala Poliţiei. Care este motivul pentru care şoferul a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor

Judecătorii de la ICCJ se pregătesc de verdict în dosarul Alina Bica - Ovidiu Tender

Reţeaua de cafenele TONY to GO, deţinută de familia Niţuleasa, a ajuns la 5 unităţi în Bucureşti, şi vrea să se extindă în franciză

Roger Federer a explicat de ce NU a fost prezent la nunta lui Rafael Nadal

Ţara Galilor - Franţa, meci dramatic decis de o eliminare, Japonia, prea mică în duelul cu Africa de Sud. Programul semifinalelor CM de rugby

Brexit: Ambasadorii statelor membre ale UE se reunesc, după ce Londra a cerut o nouă amânare

Bani, petrol şi reconstrucţie: China îşi promovează cu tact interesele economice şi geopolitice în Orientul Mijlociu, ajutată de ezitările şi incoerenţa Occidentului. Deutsche Welle: în timp ce Babilonul arde, Beijingul este ca un far călăuz

MECHELEN - ANTWERP 3-1 // Trădat de defensivă: Ladislau Boloni e pe 5 în Belgia

Se apropie prima vacanţă. Structura anului şcolar

Aplicaţia zilei: Oral-B

sigur.info-fii sigur pe net

Roger Federer a explicat de ce NU a fost prezent la nunta lui Rafael Nadal

MM n-are loc de Vasi! Nepotul lui Gigi Becali blochează revenirea lui Stoica la FCSB pe un post inedit

CHINDIA - FCSB 1-2 // La asta s-a ajuns! MM Stoica, înjurat de către galeria FCSB, spre stupoarea jucătorilor

Reţeaua de cafenele TONY to GO, deţinută de familia Niţuleasa, a ajuns la 5 unităţi în Bucureşti, şi vrea să se extindă în franciză

Probleme fără sfârşit: constructorii români au accelerat cel mai mult construcţiile de autostrăzi, însă birocraţia încă pune piedici marilor proiecte

Smart Start USA, programul dedicat internaţionalizării companiilor cu capital românesc pe piaţa din Statele Unite ale Americii. Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României: “ Relaţia cu S.U.A. este o prioritate pentru

Judecătorii de la ICCJ se pregătesc de verdict în dosarul Alina Bica - Ovidiu Tender

Pompierii caută un bărbat care s-ar fi înecat în râul Moldova

Dăncilă mărturiseşte că PSD nu vede o soluţie în alegerile anticipate, dar este pregătit pentru acestea

Maşină urmărită în trafic de autospeciala Poliţiei. Care este motivul pentru care şoferul a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor

Teodorovici vrea banii din accizele pe vicii care ajung acum la Sănătate

5 motive pentru a vizita un cazino de top din Bucureşti în această toamnă