Stiri 30.11.2020 :

Putin râde copios pe seama SUA. Familia Trump, afundată în probleme cu legea 05.03.2019

05.03.2019 Putin râde copios pe seama SUA. Familia Trump, afundată în probleme cu legea Moscova se amuză pe seama investigațiilor declanșate în Statele Unite cu privire la presupusa influenţă rusă asupra preşedintelui Donald Trump. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a dorit să comenteze pe marginea anchetei,

Putin râde copios pe seama SUA. Familia Trump, afundată în probleme cu legea

Moscova se amuză pe seama investigațiilor declanșate în Statele Unite cu privire la presupusa influenţă rusă asupra preşedintelui Donald Trump. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a dorit să comenteze pe marginea anchetei, dar a declarat că nu consideră că se va ajunge la concluzii serioase.

Putin râde copios pe seama SUA. Familia Trump, afundată în probleme cu legea

Stiri Evenimentul Zilei

Stiri pe aceeasi tema:

Cum explică elveţianul Stan Wawrinka înfrângerea din faţa lui Marius Copil, care l-a eliminat în turneul de la Sofia

Marius Copil a reuşit un rezultat excelent la Sofia, acolo unde l-a eliminat pe Stan Wawrinka, deţinătorul a trei titluri de Grand

Bulgaria trage tare pentru a îndeplini condiţiile pentru a deveni membră a Zonei euro în anul 2022

Bulgaria va putea deveni membră a Zonei euro în anul 2022 a anunţat ministrul finanţelor Vladislav Goranov la masa rotundă organizata la Sofia cu participarea vicepreşedintelui Comisiei europene Valdis

Percheziţii la sediul unei firme din Sebeş şi la domiciliile a doi administratori. Suspiciuni de evaziune fiscală de aproape 1 milion de lei

Poliţiştii din Alba efectuează marţi dimineaţă, 5 februarie, un număr de trei percheziţii la persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de peste 980.000 de lei, prin evaziune

Infractori periculoşi din Cugir trimişi după gratii pentru infracţiuni cu violenţă comise noaptea

Doi infractori deosebit de periculoşi din Cugir au primit sentinţe definitive de condamnare în regim de detenţie pronunţate la Curtea de

Samsung Galaxy S10: Care este cea mai importantă schimbare pe care o pregătesc sud-coreenii

Samsung Galaxy S10 este unul dintre cele mai aşteptate telefoane mobile ale lui 2019. Acesta se va lansa pe data de 20 februarie, urmând să ajungă pe rafturile magazinelor în lna

Vâlcov: Renunţarea la taxa pe lăcomie prin eliminarea ROBOR

Guvernul va renunţa la taxa pe lăcomie dacă Banca Naţională a României (BNR) va elimina indicele ROBOR sau măcar va modifica formula de calcul a acesteia, a declarat consilierul guvernamental Darius Vâlcov

ZF Live. Dan Pascariu, UniCredit Bank: Efectele taxei bancare? Băncile nu vor mai da credite ipotecare, se vor da credite pentru firme, dar direct din afară, afacerile noi nu se vor mai finanţa din România

Taxa pe activele bancare introdusă de guvern la finalul anului trecut va accelera consolidarea bancară - băncile mici urmând să încerce să fuzioneze pentru a putea rămâne active în piaţă -, va duce la reducerea cheltuielilor şi la ajustarea

Se întoarce roata: Ministerul Finanţelor vrea să împrumute de la bănci peste 2 miliarde de lei în februarie

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat, luni seara, că vrea să se împrumute de la bănci, în februarie: 2,125 miliarde de lei, inclusiv sumele suplimentare, cu 28% (465 de milioane de lei) mai mult decât au atras în ianuarie şi cu 42,5%

EXCLUSIV Interviu-eveniment cu Octavian Bellu » Marele antrenor n-a evitat subiecte tabu din gimnastică: „Antrenamentele nu erau ca o bătaie cu petale de trandafiri, dar disciplina e una, teroarea e alta”

Din cuprins: Octavian Bellu explică în ce constă proiectul "Țară, țară, vrem campioane!", care își propune să readucă medalii gimnasticii românești în câțiva ani Cum își petrece timpul de când

James pus la dietă » 13 reguli stricte pe care Bayern i le-a impus starului columbian

Bayern crede că randamentul modest al columbianului în acest sezon are legătură și cu modul în care se hrănește, iar nutriționiștii i-au impus 13 reguli  James Rodriguez e umbra celui care a îmbrăcat tricoul lui Bayern

Un individ căutat pentru furturi în Austria, prins la Arad cu telefonul unei femei. Ce s-a întâmplat cu el

Un individ căutat cu un mandat european de arestare pentru mai multe furturi din Austria a fost prins la furat într-un supermarket din Arad. Bărbatul de 52 de ani tocmai luase telefonul unei tinere din buzunar, dar a fost filmat de camerele de

Bărbat omorât de un tren marfar în Medgidia

Un bărbat și-a pierdut viața, sâmbătă dimineață, în apropiere de stația CFR din Medgidia, după ce a fost lovit de un tren marfar. Omul mergea pe linia ferată când a fost lovit în plin după ce mecanicul de tren nu a putut frâna la timp

Caz şocant: Un fals medic italian a făcut zeci de operaţii în clinici din România

Colegiul Medicilor din România a reacţionat în cazul presupusului medic italian care a operat în mai multe clinici din România. Citește mai

Aici sunt banii dumneavoastră: piaţa fantomă cu o singură tarabă, la care nu vinde nimeni. A costat 1 milion de euro şi a lăsat o şcoală fără teren de sport

De peste opt ani, în centrul oraşului Galaţi se află o clădire care a costat bugetul public un milion de euro. Este vorba de o aşa-zisă piaţă agro-alimentară („Piaţa Veche“), însă care are o singură tarabă, la care nu vinde nimeni. De

Isărescu, invitat din nou de Zamfir în Parlament. Guvernatorul refuză, pentru a doua oară

Biroul permanent al Senatului, prin senatorul Daniel Zamfir, îl invită joi dimineaţă în Parlament pe guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu. BNR refuză invitaţia, pe motiv că guvernatorul are alt program. Tot joi dimineaţă are loc şi

Oraşul care organizează Cupa Hagi pentru micii fotbalişti, chiar de ziua de naştere a Regelui

În fiecare an, la 5 februarie, un oraş organizează singura Cupă Hagi din ţară, chiar de ziua de naştere a Regelui fotbalului

Tânăr din Iaşi, tâlhărit şi ameninţat cu cuţitul de iubita sa

O tânără din Iaşi, în vârstă de 26 de ani, şi-a jefuit iubitul şi l-a ameninţat cu un cuţit, în dimineaţa zilei de 1 februarie, după ce aceştia şi-au petrecut noapte la ea acasă. Tânăra

Ce spune Colegiul Medicilor despre chirurgul italian fals care a operat în România

Colegiul Medicilor precizează că nu a eliberat niciun document care să-i dea dreptul să practice medicina în România falsului medic care, conform Libertatea, a operat în mai multe clinici din ţară. De asemenea

E oficial! Noile manuale şcolare vor fi cumpărate prin licitaţie

Ministerul Educației va cumpăra manuale școlare prin licitație deschisă. Decizia a fost publicată în urmă cu puțin timp în Monitorul Oficial. Documentul respectă majoritatea prevederilor aflate

CALCULE: Dinamo visează la play-off! Ce trebuie să se întâmple în ultimele 4 runde pentru a urca în Top 6 + etapa viitoare se poate juca TOTUL

Dinamo speră din nou! După victoria cu Poli Iași, 3-0, echipa lui Mircea Rednic are motive să se gândească din nou la play-off, deși ocupă abia locul 11. „Câinii” au fost avantajați în această etapă de jocul

Cauta stiri

Loading
 
Cele mai citite stiri

Doi bebeluşi cu COVID-19 au fost internaţi la Maternitatea Bega din Timişoara

Târgul de Crăciun din Craiova a fost închis de DSV, la nicio oră de la deschidere

40 de ani de la catastrofa din Livezeni. Exploziile care au ucis peste 50 de mineri, ascunse de regimul comunist

Tragedie în politică. Mircea Geoană în doliu

Black Friday vine în FIFA 21: două carduri pentru gameri

Alte 8.134 de cazuri noi de COVID, confirmate în ultimele 24 de ore. 161 de persoane infectate au murit

Am aflat ce s-a întâmplat cu celebra Flore din “Brigada #myDubai” după ce a fost arestată în Venezuela pentru “Coronaparty” + imagini noi cu senzualul model

Se inaugurează lotul 1 al autostrăzii A10, Sebeş-Turda. Deocamdată, 15 din 17 kilometri vor fi, de fapt, deschişi circulaţiei - FOTO VIDEO

Precizările premierului Ludovic Orban despre gazoductul BRUA

Pentru că sutele de miliarde de euro cu care alimentează pieţele şi sistemul bancar nu reuşesc să repornească motoarele economiei, BCE va arde şi mai mulţi bani. Alte opţiuni nu are

Suporterii lui Dinamo, show pirotehnic înaintea partidei cu Viitorul

VIDEO | Pelerinaj cu sute de oameni la Mănăstirea Prislop, păzit de jandarmi

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 30 noiembrie 2020. Eclipsă de Lună în zodia Gemeni

Situaţia pandemiei de COVID-19 în lume. Circa 1,45 de milioane de morţi şi peste 62 de milioane de contaminări

Raluca Ţintoiu, fosta şefă a NN Pensii, a câştigat definitiv procesul cu ASF, care i-a retras autorizaţia şi a amendat-o în 2017 după scandalul privind Pilonul II

FOTO Gestul lui Lionel Messi pentru Diego Maradona după golul marcat astăzi » Detaliu curios remarcat de spanioli

VIDEO Ghirlandele care împodobesc străzile Buzăului vor fi aprinse de Ziua Naţională

Videoconferinţa ZF IT Generation. Anul 2020 pentru ecosistemul local de start-up-uri tech. Start-up-urile tech devin interesante pentru investitori din toate sectoarele, iar România atrage din ce în ce mai multe fonduri de investiţii internaţionale

Adrian Streinu-Cercel: Pandemia de coronavirus este scăpată de sub control în România

Anna Lesko, imagini incendiare alături de Bogdan Mocanu: ”O nouă nebunie!”

sigur.info-fii sigur pe net

FCSB s-a calificat în optimile Cupei României fără să joace