Stiri 10.04.2021 :

Puterea este o marfă 10.06.2009

10.06.2009 Puterea este o marfă Marfa asta e expirată, ba chiar rău mirositoare. Nu e deci de mirare că, practic, trei din patru alegători au ales să nu meargă la vot. Câştigătorul cel mai clar al alegerilor e absenteismul. Oameni care au votat

Puterea este o marfă

Marfa asta e expirată, ba chiar rău mirositoare. Nu e deci de mirare că, practic, trei din patru alegători au ales să nu meargă la vot. Câştigătorul cel mai clar al alegerilor e absenteismul. Oameni care au votat cândva

Puterea este o marfă

Stiri Jurnalul National

 

Stiri pe aceeasi tema:

Stoicescu şi Mândruţă, premiaţi de APTR

Cinci premii au câştigat televiziunile trustului Intact la cea de-a 19-a ediţie a premiilor APTR. Cel mai important dintre acestea a fost primit de Sandra Stoicescu (foto dreapta) şi Lucian Mândruţă (foto stânga), de la Observator,

Grevă generală în justiţie

Sindicatul grefierilor Projust a stabilit, marţi, prin vot, să intre în grevă generală. Cu toate acestea, reprezentanţii sindicatului vor participa, miercuri , la noi negocieri cu Ministerul Justiţiei.Grefierii cer acordarea unor drepturi

Lucian Goian, Simao si Kolinko au chefuit luni seara

Trei dinamovisti nu au tinut cont de supararea actionarilor si a fanilor si s-au distrat de minune in doua

Acuza asistenta ca a taiat buza copilului

O tanara din comuna Craidorolt, judetul Satu Mare, acuza personalul medical de la Maternitatea din Carei de neglijenta in serviciu. Varga Somna, de 17 ani, sustine

A renuntat la striptease pentru muzica

Dupa ce a devenit celebru datorita striptease-ului, Hamude renunta la prima sa dragoste si se apuca de cantat. Brunetul a fost cooptat in "Sunset", o trupa de baieti

"Baria invinge si Messi ia Balonul de Aur"

Gica Popescu si Ion Craciunescu au plecat impreuna la Roma pentru a-i sustine pe baietii lui Guardiola in marea batalie cu Manchester United.

Iulia Vantur vrea sa fie actrita

Blonda de la pupitrul stirilor Pro TV ravneste la o cariera de actrita, ea facandu-si curaj sa se prezinte la un casting organizat pentru

Razvan Simion a bagat mana in WC

In timp ce se afla cu fiica sa, Ianca, la baie, unde o ajuta pe aceasta sa-si faca necesitatile, antenistul, care in acel moment vorbea la

Dealerii de maşini noi, obligaţi să vândă şi maşini second-hand

Criza financiară, care a condus la declinul pieţei auto, îi obligă pe dealerii de maşini noi să-şi schimbe strategia şi să se orienteze şi către vânzarea de autovehicule second-hand. Citește mai

Ediţia din 2010 a Balului Operei din Viena ar putea fi anulată, din cauza crizei

Ediţia din 2010, cea de-a 54-a din istorie, a Balului Operei din Viena, renumit pentru fast, eleganţă şi cheltuieli exorbitante, ar putea să nu mai aibă loc din cauza crizei economice, a spus, marţi, într-o conferinţa de presă, directorul

Lidia Bărbulescu: Pensiile pe care le avem în prezent le-am câştigat prin lege, nu prin ...

"Pensiile şi salariile pe care le avem în prezent le-am câştigat legal, nu prin mânării şi mi se pare inadmisibil că actualul guvern încearcă să modifice pensiile speciale încălcând Constituţia", a declarat Lidia Bărbulescu, preşedinte

Cristian Boureanu şi Dumitru Pelican s-au certat ca la uşa cortului. VEZI VIDEO

Cristian Boureanu şi Dumitru Pelican, directorUL executiv al Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Muncă s-au certat ca la uşa cortului pe tema modificării pensiilor speciale în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV. Citește mai

Meciuri dure in afara terenului

Echipele care participa in cupele europene se negociaza si prin comisiile federale.Dupa ce echipa campioana a intrat direct in grupele Ligii Campionilor, jocurile subterane au ajuns la

Agricultura, o solutie de criza

Mario Iaccarino, directorul Institutul Italian de Comert Exterior, crede ca fondurile structurale vor scoate Romania din criza.Mario Iaccarino vorbeste despre relatiile comerciale romano-italiene si evolutia viitoare a

Opozitia georgiana blocheaza traficul feroviar la Tbilisi

Opozitia georgiana a blocat in noaptea de marti spre miercuri gara din Tbilisi paralizand traficul feroviar, in cadrul unei manifestatii de protest contra regimului presedintelui Mihail

Plimbată prin tribunale

Luminiţa Huţupan Dinu a dat în judecată o firmă vîlceană pentru că s-a branşat ilegal la reţeaua de canalizare a casei saleCel mai bun portar pe care l-a avut handbalul feminin românesc, Luminiţa Huţupan

Perla coroanei

Yssouf Kone este dorit de Everton şi Celtic Glasgow. Englezii sînt gata să ofere 3,5 milioane de euro pentru atacantul ivorian, al cărui impresar a venit la Cluj Yssouf Kone (26 de ani) e aproape de un transfer la finalul

Crivoi avansează

Victor Crivoi e în turul al doilea, după ce a trecut ieri de Simon Greul. Românul l-a învins pe german cu 6-1, 7-6 (1), 6-2. Crivoi, în vîrstă de 27 de ani, a reuşit în acest an, la Roland

Psihologul Mirela Zivari a lansat campania ,,Ajutaţi copiii Ionelei"

Cazul femeii din Alba ai cărei copii au fost luaţi de tatăl lor şi duşi în Belgia în urma deciziei unei instanţe din Bruxelles nu a rămas fără urmări. Psihologul Mirela Zivari a lansat în această seară campania "AJUTAŢI COPIII IONELEI".

Silviu Sergiu: Alungarea PSD de la guvernare, o ecuaţie complicată

Silviu Sergiu. „O decizie de acest gen l-ar putea ajuta pe Traian Băsescu înainte de prezidenţiale, dar ar putea dăuna PDL”. Nu ştiu cât de convingătoare sunt eforturile din ultima vreme ale lui Traian Băsescu de a se descotorosi, cel puţin

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Reveniri importante la Barcelona înainte de meciul cu Real Madrid + Arbitru schimbat la El Clasico

Bebeluş născut în autospeciala SMURD, în curtea unui spital din judeţul Arad

Neglijată de îngrijitori, Dumana a fost la un pas să-şi piardă vederea. Unde a ajuns acum văcuţa

ANAD, decizie în cazul de dopaj de la Astra! Giurgiuvenii tremură pentru locul în Liga 1

Iranul a eliberat petrolierul sud-coreean reţinut în ianuarie în Golful Persic

Agenţia Europeană a Medicamentului va inspecta cum s-au desfăşurat testele clinice la vaccinul rusesc Sputnik V

INSP: 676 de cazuri cu variante ale virusului determină îngirjorare, cele mai multe cu varianta britanică

Studiile din SUA arată că nu s-a stabilit o legătură între cheagurile de sânge şi vaccinul Johnson & Johnson

Pandemia a aprins apetitul românilor pentru tranzacţionarea la Bursă: 22.120 de conturi active la final de 2020, maxim din 2016 încoace

Orban, despre închiderea magazinelor la 18:00: Guvernul ar trebui să reflecteze

Arbitrul delegat la Craiova - CFR: controverse în ultimul meci + i-a purtat noroc lui FCSB

Ce arată datele sistemului bancar: Rata creditelor neperformante a revenit pe creştere în ianuarie 2021, urcând la 3,9%. Criza adusă de pandemia de COVID-19 afectează întreaga economie şi sectorul financiar şi poate aduce o creştere a ratei NPL

Coronavirus România 9 aprilie. Câte persoane s-au infectat în ultimele 24 de ore

Pentru Dinamo în play-out, fără număr

Ianis Hagi, prioritatea numărul unu pentru Lazio! Italienii au mărit oferta pentru fotbalistul român

Gindrovel Dumitra: "Riscul de a dezvolta tromboze e de câteva mii de ori mai mare după boala decât după vaccinul anti-Covid"

Hagi, constrâns să revină în fotbal! Ce se întâmplă cu Viitorul Constanţa după demiterea lui Mircea Rednic

Proiect european de peste 31 milioane de lei pentru dezvoltarea oraşului Borsec, judeţul Harghita

Business internaţional. Banca centrală suedeză publică primul studiu privind o monedă digitală de bancă centrală, hotărând să amâne din nou momentul lansării unei astfel de monede

Gică Hagi, decizie radicală după demiterea lui Mircea Rednic » Ce se va întâmpla la Viitorul

Clasament Liga 1

LocEchipaPuncte
1 CFR Cluj 54
2 FC FCSB 49
3 CS Universitatea Craiova 45
4 Astra Giurgiu 42
5 FC Viitorul Constanta 38
6 Sepsi OSK 37
7 Botosani 36
8 CSM Politehnica Iasi 34
9 Hermannstadt 32
10 Dinamo Bucuresti 32

Clasament Liga 1 detaliat

Livescore fotbal

sigur.info-fii sigur pe net

Gindrovel Dumitra: "Riscul de a dezvolta tromboze e de câteva mii de ori mai mare după boala decât după vaccinul anti-Covid"

Agenţia Europeană a Medicamentului va inspecta cum s-au desfăşurat testele clinice la vaccinul rusesc Sputnik V

Bebeluş născut în autospeciala SMURD, în curtea unui spital din judeţul Arad

Rapperul DMX a murit. Era conectat la aparate de duminică, în urma unui atac de cord

Peste 54.000 de persoane, vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore

Miss World a fost arestată după ce i-a smuls coroana lui Miss Sri Lanka la festivitatea de premiere

Pentru Dinamo în play-out, fără număr

ANAD, decizie în cazul de dopaj de la Astra! Giurgiuvenii tremură pentru locul în Liga 1

Reveniri importante la Barcelona înainte de meciul cu Real Madrid + Arbitru schimbat la El Clasico

Ce arată datele sistemului bancar: Rata creditelor neperformante a revenit pe creştere în ianuarie 2021, urcând la 3,9%. Criza adusă de pandemia de COVID-19 afectează întreaga economie şi sectorul financiar şi poate aduce o creştere a ratei NPL

Florin Mureşan, director general al fabricii Miele din Braşov: Pentru 2021 avem aprobată o investiţie de 4 mil. € pentru echipamente. Demarăm şi procedurile pentru construirea unei noi hale de producţie

Videoconferinţa HR Trends 2021. Daniela Pandrea, Johnson Controls: Dacă înainte multe joburi erau locale sau depindeau de zona în are locuieşti, în viitor va fi mai multă flexibilitate şi vom angaja oameni care sunt în zone de unde pot lucra onli

Vaccinarea anti-COVID poate deveni obligatorie? Ce spune Ludovic Orban

Ce face mama Denisei Răducu în fiecare noapte, după moartea fiicei sale: ”Mă trezesc la ora 3”

Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la închisoare în dosarul în care era acuzat de lipsire de libertate

Orban, despre închiderea magazinelor la 18:00: Guvernul ar trebui să reflecteze

Inele cu pietre pentru o stare de bine

Cum se alungă plictiseala din Parlament

Studiile din SUA arată că nu s-a stabilit o legătură între cheagurile de sânge şi vaccinul Johnson & Johnson

Neglijată de îngrijitori, Dumana a fost la un pas să-şi piardă vederea. Unde a ajuns acum văcuţa

Cursuri de calificare autorizate, organizate de Direcţia pentru Agricultură