Stiri 18.07.2019 :

PSD: În orice stat membru UE, cei condamnaţi în procese conduse de completuri nelegale ar fi fost exoneraţi 12.02.2019

12.02.2019 PSD: În orice stat membru UE, cei condamnaţi în procese conduse de completuri nelegale ar fi fost exoneraţi Partidul Social Democrat precizează că în orice stat membru al Uniunii Europene, dacă s-ar fi constatat că au existat procese conduse de completuri "nelegale sau condamnări pe baza unor protocoale secrete

PSD: În orice stat membru UE, cei condamnaţi în procese conduse de completuri nelegale ar fi fost exoneraţi

Partidul Social Democrat precizează că în orice stat membru al Uniunii Europene, dacă s-ar fi constatat că au existat procese conduse de completuri "nelegale sau condamnări pe baza unor protocoale secrete ilegale,...

PSD: În orice stat membru UE, cei condamnaţi în procese conduse de completuri nelegale ar fi fost exoneraţi

Stiri Jurnalul National

 

Stiri pe aceeasi tema:

Ministerul Energiei: Minerii vor primi majorări salariale de 12%, numai după ce reiau lucrul în cariere

Minerii de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) vor primi majorări salariale de 12%, însă numai după ce vor începe negocierile într-un cadru legal şi, respectiv, după reluarea programului de lucru în

Iohannis: În mod evident, voi colabora cu PNL pentru pregătirea campaniei la prezidenţiale aşa cum se cuvine

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că va colabora cu PNL pentru pregătirea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, menţionând, în legătură cu posibilitatea unei candidaturi a lui Dacian

Pawel Adamowicz, primarul din Gdansk, a murit după ce a fost înjunghiat la un eveniment caritabil

Primarul orașului polonez Gdansk a murit în spital la o zi după ce a fost înjunghiat pe scenă în timpul unui eveniment caritabil. Edilul în vârstă de 53 de ani a încetat din viață după ce a medicii au încercat ore întregi să-l salveze.

Klaus Iohannis anunţă că va respinge din nou propunerile de miniştri la Dezvoltare Regională şi Transporturi, Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici

Preşedintele Klaus Iohannis va refuza din nou propunerile de miniştri la Dezvoltare Regională şi Transporturi: Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, după ce premierul Viorica Dăncilă a anunţat că trimite şefului statului aceleaşi

Ministrul Gabriel Leş, audiat în Parlament, la solicitarea PNL. Liberalii spun că România ar putea să nu îndeplinească în 2018 ţinta de 2% din PIB alocaţi pentru Apărare

PNL cere audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului a ministrului Apărării, Gabriel Leş, pe subiectul licitaţiilor pentru corvetele multifuncţionale, dar şi pe riscul ca România să nu îndeplinească obiectivul de 2% din PIB pentru

Arbori periculoşi şi risc de avalanşă pe pârtiile din Poiana Braşov. Schiorii şi turiştii sunt avertizaţi să respecte marcajele de restricţie

Brazii şi alţi arbori aflaţi în apropierea pârtiilor de schi din Poiana Braşov riscă să se prăbuşească din cauza greutăţii zăpezii, în acest sens fiind amplasate marcaje de restricţie. În plus, există pericol mare de avalanşă în

Eclipsă totală de Lună, pe 21 ianuarie 2019, vizibilă de pe trei continente

Locuitorii din cele două Americi, din mare parte a Europei şi din Africa de Vest vor putea să admire o eclipsă totală de Lună, în noaptea de 20 spre 21 ianuarie, ultima care se va produce înainte de anul 2022. Luna plină se va afla în umbra

Căutat în toată lumea, un Infractor cu 9 identităţi a fost reţinut la Timişoara

Un caz mai puțin obișnuit a fost rezolvat de polițiștii din Timiș, care au reușit să pună mâna pe un bărbat dat în urmărire internațională U . Citește mai

Iohannis, ATAC DEVASTATOR: Ministrul Apărării, incapabil să propună ceva legal

Președintele Klaus Iohannis a lansat, luni, un nou atac devastator la adresa ministrului Apărării, Gabriel Leș, în conflictul apărut după decizia de a-i prelungi mandatul generalului Nicolae Ciucă la șefia Armatei. Citește mai

Viitorul, la prima victorie în 2019! Debut pentru fiul lui Gică Popescu

Viitorul a câștigat amicalul cu Ferencvaros (liderul din Ungaria), scor 2-1. A fost prima victorie în 2019 pentru fosta campioană a României, aflată în cantonament în Turcia. Citește mai

Ce obicei ZILNIC avea Busu, înainte de a face infarct. Abia acum s-a aflat

Cu frâna de mână trasă, după ce soarta l-a înghiontit și i-a transmis, în noiembrie trecut, că e cazul să slăbească ritmul, Florin Busuioc s-a întors, în a treia zi din 2019, la Știrile

Ponta l-a băgat în şedinţă pe Dragnea. Dezvăluiri despre STATUL PARALEL ŞI DNA

Fostul premier Victor Ponta a lansat o serie de remarci pe marginea neregulilor de la DNA Ploiești, declarând că liderul PSD, Liviu Dragnea, ar fi fost protejat de Laura Codruța Kovesi și pe Marius

Iohannis vs. Cioloş la prezidenţiale. Ce spune şeful statului despre posibilul rival la Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că ia în considerare o nouă colaborare cu PNL pentru pregătirea campaniei în vederea alegerilor

Cei trei bărbaţi reţinuţi în cazul crimei de la Mediaş, arestaţi preventiv pentru 30 de zile

Cei trei bărbaţi care fuseseră reţinuţi în cazul crimei de la Mediaş, judeţul Sibiu, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Cercetările în acest caz

CSM respinge cererea Adinei Florea privind arestarea procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu (surse)

Secţia pentru procurori a CSM a respins, luni, cererea depusă de Adina Florea, procuror şef adjunct al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, privind emiterea unui aviz în vederea solicitării

Analiza tuturor mutărilor din Liga 1 se va face marți dimineață la GSP LIVE » Reacții în direct de la oamenii implicați

GSP LIVE // Costin Ștucan va analiza marți dimineață campania de achiziții a formațiilor din Liga 1 și va lua în direct reacții despre ultimele mutări anunțate de cluburile care în două săptămâni vor reîncepe

Meciurile amicale ale echipelor din Liga 1 în cantonamentele de iarnă din 2019. Victorie Viitorul, debut Nicolas Popescu

Meciurile amicale ale echipelor din Liga 1 în cantonamentele de iarnă din 2019. Libertatea vă va ține la curent cu toate rezultatele. CFR Cluj (Antalya, Turcia, 12-26 ianuarie) 16 ianuarie: CFR Cluj - FC Vorskla Poltava 18 ianuarie: CFR Cluj - FC

Fenomen astronomic SPECTACULOS peste câteva zile. Ce vom putea vedea pe cer

Locuitorii din cele două Americi, din mare parte a Europei şi din Africa de Vest vor putea să admire o eclipsă totală de Lună în noaptea de 20 spre 21 ianuarie, ultima care se va produce înainte de anul 2022, informează AFP.

Ministrul Culturii, despre Eminescu: "Cel mai mare poet CARE l-a dat România"

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a vorbit, la un post TV, despre ce reprezintă pentru el „ca român, ca și cadru didactic” poetul Mihai Eminescu. Citește mai

Ce se întâmplă dacă nu faci sex. Este GRAV

Se pare că sexul implică mult mai mult decât actul în sine. Ştiai că abstinenţa sexuală poate fi dăunătoare?! Citește mai

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Americanii de la 3Pillar Global au angajat 72 de persoane în 2019 şi continuă recrutările. Angajaţii pot lucra oricât de acasă

CFR CLUJ - ASTANA // La ce strategie au recurs oficialii campioanei pentru a umple stadionul

Sub efectul încălzirii globale, Islanda replantează pădurile tăiate de vikingi

Constructorul tunelului Tallinn - Helsinki semnează un memorandum de înţelegere cu trei contractori chinezi

Românii au stat în beznă aproape şapte ore în medie, anul trecut

Ayhan Avci, noul antrenor al echipei nationale de baschet feminin a Romaniei

Acţiunile Oil Terminal se apreciază miercuri cu 13,8%, la un nou maxim al anului

Falsa dilemă a PSD: reducerea cheltuielilor bugetare sau alegerile prezidenţiale?

Preotul din Constanţa acuzat de pornografie infantilă, arestat preventiv

Încep să se mişte lucrurile la Mangalia: şantierul naval operat de Damen va moderniza un spărgător de gheaţă românesc, un contract de 50 milioane de lei

Edi Iordănescu, pedepsit de Comisia de Disciplină! Cât va sta în tribună antrenorul Gazului + ce amendă a primit

Vodafone preia UPC până la sfârşitul lunii

Diaspora românească, a cincea cea mai mare din lume

E oficial! Vodafone preia UPC: Comisia Europeană a dat undă verde tranzacţiei prin care Vodafone a cumpărat operaţiunile grupului american Liberty Global din România, Germania, Ungaria şi Cehia

MILSAMI ORHEI - FCSB // liveTEXT de la 20:00 » FCSB la un pas de calificarea în turul II din Europa League » Echipele probabile + cote

Dodon: Noi niciodată nu am spus că vom deveni membru UE. Acordul cu ACUM e pentru ca justiţia şi procuratura să funcţioneze normal

Tendinţa momentului: specialiştii vor să rămână în ţară

Bilanţul CSALB la şase luni: Numărul cererilor de negociere cu băncile s-a dublat faţă de perioada similară a anului trecut

DINAMO // Rocada MARE » În ce nebunie a nimerit Neagoe: Mircea Rednic ar putea reveni la Dinamo în următoarele zile!

Profesori care şcolesc profesori. Programe de conversie profesională la Universitatea ”Dunărea de Jos” pentru dascălii din învăţământul preuniversitar

sigur.info-fii sigur pe net

MILSAMI ORHEI - FCSB // liveTEXT de la 20:00 » FCSB la un pas de calificarea în turul II din Europa League » Echipele probabile + cote

Edi Iordănescu, pedepsit de Comisia de Disciplină! Cât va sta în tribună antrenorul Gazului + ce amendă a primit

CFR CLUJ - ASTANA // La ce strategie au recurs oficialii campioanei pentru a umple stadionul

E oficial! Vodafone preia UPC: Comisia Europeană a dat undă verde tranzacţiei prin care Vodafone a cumpărat operaţiunile grupului american Liberty Global din România, Germania, Ungaria şi Cehia

Încep să se mişte lucrurile la Mangalia: şantierul naval operat de Damen va moderniza un spărgător de gheaţă românesc, un contract de 50 milioane de lei

Acţiunile Oil Terminal se apreciază miercuri cu 13,8%, la un nou maxim al anului

Diaspora românească, a cincea cea mai mare din lume

Preotul din Constanţa acuzat de pornografie infantilă, arestat preventiv

Ayhan Avci, noul antrenor al echipei nationale de baschet feminin a Romaniei

Vodafone preia UPC până la sfârşitul lunii

Falsa dilemă a PSD: reducerea cheltuielilor bugetare sau alegerile prezidenţiale?

Românii au stat în beznă aproape şapte ore în medie, anul trecut