Stiri 16.07.2019 :

Programul prin care clujenii pot să decidă pe ce cheltuie Primăria banii lor 15.08.2018

15.08.2018 Programul prin care clujenii pot să decidă pe ce cheltuie Primăria banii lor Peste 50 de proiecte de bugetare participativă au fost depuse până acum, la Cluj, oraşul care a implementat, în 2017, în premieră pentru România un astfel de program. Ulterior, alte oraşe din ţară au anunţat că intenţionează să preia

Programul prin care clujenii pot să decidă pe ce cheltuie Primăria banii lor

Peste 50 de proiecte de bugetare participativă au fost depuse până acum, la Cluj, oraşul care a implementat, în 2017, în premieră pentru România un astfel de program. Ulterior, alte oraşe din ţară au anunţat că intenţionează să preia acest model, adaptându-l în funcţie de necesităţile fiecăruia.

Programul prin care clujenii pot să decidă pe ce cheltuie Primăria banii lor

Stiri Adevarul

 

Stiri pe aceeasi tema:

Un ultranaționalist acuzat de simpatie pentru regimul pronazist în autocarul bucuriei croate » Rakitic: ”Regele a sosit!”

Marko Perkovici-Thompson, un cântăreț în vârstă de 51 de ani, a vorbit cu Modrici și s-a fotografiat cu Rakitici luni, la întoarcerea naționalei de la Mondial. ”E cel mai faimos muzician ustaș care cheamă în

Electric Castle 6 - Au mai rămas 24 de ore până la deschiderea festivalului

Ediția a 6-a a Electric Castle Festival va debuta, oficial, miercuri, 18 iulie, ora 14:00, odată cu deschiderea porților domeniului castelului Banffy. Citește mai

Bomba sexy care a înnebunit bărbaţii la mare. De nervi, şi-a dat jos bikinii

Kelly, o tânără din Malibu, SUA, a înnebunit toţi bărbaţii de pe plajă. Cu un look de bombă sexy, femeia de 25 de ani a atras atenţia şi cu atitudinea ei sfidătoare. Citește mai

Modernizare. Parcul Speranţa din cartierul 2 Moldoveni va fi reamenajat

Autorităţile locale au demarat lucrările de reamenajare a Parcului Speranţa din cartierul 2 Moldoveni, lucrările constând în amplasarea unor bănci noi şi schimbarea ansamblurilor de

S-au afişat rezultatele la Titularizare 2018. Zeci de candidaţi nu au reuşit sa obţină nici măcar nota 5

Rezultatele de la Titularizare au fost afişate marţi, 17 iulie, cei nemulţumiţi de notele obţinute putând depune contestaţii până miercuri, 18 iulie. Rezultatele finale vor fi publicate în 24

Theresa May face concesii pentru adoptarea planului său cu privire la Brexit şi evitarea unei rebeliuni a euroscepticilor din partidul său

Premierul britanic Theresa May a reuşit luni să treacă peste un hop, primind un vot favorabil pentru proiectul său de lege privind regimul vamal după Brexit, un vot obţinut cu preţul unor concesii pentru eurosceptici şi unei noi demisii din

Trei profesori din Alba au obţinut nota 10 la examenul de titularizare. Topul candidaţilor care vor să obţină un post în învăţământ

Trei dascăli din judeţul Alba au obţinut nota 10 la disciplina la care au susţinut concursul pentru titularizarea în învăţământul

Poetul Adrian Diniş a murit la vârsta de 32 de ani

Poetul Adrian Diniş a murit la vârsta de 32 de ani, în urma unui accident vascular cerebral, după cum au anunţat apropiaţii

Acuzaţiile Gabriel Resources la adresa României în procesul de arbitraj privind proiectul minier de la Roşia Montană

Gabriel Resources, compania care a iniţiat proiectul minier de la Roşia Montană, a făcut publice acuzaţiile aduse Statului Român în procesul de arbitraj prin care solicită daune de 4,4 miliarde de dolari. Compania acuză România că, prin vocea

Accident rutier pe E85, la graniţa dintre Buzău şi Ialomiţa, soldat cu trei răniţi

Accident pe DN2 E85 în judeţul Buzău, la limita cu judeţul Ialomiţa. Coliziunea care s-a produs la Căldăruşanca, între o dubă şi un autoturism, s-a soldat cu trei victime, între care doi

Dispariţia misterioasă a unui bărbat de 37 de ani din Huşi. A plecat cu maşina de o săptămână, lăsându-şi actele acasă

Un bărbat de 37 de ani din municipiul Huşi, judeţul Vaslui, este dat în urmărire generală, familia sa reclamânu-i dispariţia de o

Darius Vâlcov: Pensiile românilor se vor dubla

Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, a anunțat, aseară, ca toate pensiile din România care sunt obținute în urma contributivității, deci nu cele speciale, se vor dubla. "Toate

Programul Electric Castle 2018 pe zile

A mai rămas o singură zi până la festivalul Electric Castle, desfăşurat la Castelul Banffy din Bonţida. A şasea ediţie a festivalului aduce nume mari din industria muzicală, printre care Jessie J şi

O căsnicie nefericită are efecte negative asupra sănătăţii

O căsnicie nefericită, cu conflicte frecvente, ar putea avea un impact serios asupra sănătăţii, potrivit psihologilor, scrie The Guardian. Cercetătorii de la universităţile din Nevada şi Michigan

Ucraina cumpără 55 de elicoptere de la Airbus cu 550 milioane de euro

Ministrul de Interne al Ucrainei și Președintele Airbus Helicopters au semnat contractul pentru cumpărarea a 55 de elicoptere de intervenție și transport pentru misiuni de salvare. Aparatele

Francul elvetian, vulnerabil in fata unui razboi comercial!

Cele mai expuse valute la o eventuala agravare a razboiului comercial dintre Statele Unite si China sunt francul elvetian si monedele tarilor scandinave, sunt de parere analistii Danske Bank. Dintre valutele cele

Horoscop 18 iulie 2018. Leii vor lua decizii cu inima

Horoscop 18 iulie. Afla ce ti-au harazit astrele pentru ziua de miercuri.   Horoscop 18 iulie BERBEC. Visele tale pot deveni uşor realitate dacă începi să le construieşti chiar tu, cu mâinile

Dăncilă: MAI va suplimenta dotarea Inspectoratului General de Aviaţie cu 22 de elicoptere şi cu cel puţin un simulator de zbor

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul va adopta marţi o ordonanţă de urgenţă prin care Ministerul Afacerilor Interne va suplimenta dotarea Inspectoratului General de Aviaţie cu 22 de elicoptere şi

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în optimi la BRD Bucharest Open

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu (25 WTA), cap de serie 2, s-a calificat marţi în optimile turneului BRD Bucharest Open 2018, la Arenele BNR din Capitală, după ce a învins-o pe muntenegreanca

Dacia raportează vânzări record

Grupul francez Renault, proprietarul Dacia, a anunţat că în primul semestru a vândut un număr record de 2,067 milioane vehicule la nivel mondial, în creştere cu 9,8% în ritm anual, graţie revenirii

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Angela Merkel şi alţi cinci lideri europeni, oaspeţi de onoare la ceremoniile dedicate Zilei Naţionale a Franţei

UniCredit, desemnată de Euromoney cea mai bună bancă în domeniul Wealth Management şi Transactions Services

Iubita unui cunoscut fotbalist român e noua bombă-sexy a politicii!

Mizantropul, ca un show rock

Răzvan Cuc: Autostrada Sudului şi podul peste Dunăre, obiective prioritare pentru judeţul Teleorman

Lucian Isac, şeful Estinvest: Bursa de la Bucureşti este lipsită de notorietate. Sunt mai mulţi români care au auzit de criptomonede decât cei care au auzit de BVB

Dan Alexa, bătut de Anamaria Prodan // EXCLUSIV VIDEO Anamaria Prodan a spus TOT: ce teorie a demontat

You can make it! Or you can break it! Mesaj deschis Alianţei Colegiilor Centenare

AFM: Circa 20 de milioane de lei pentru noi înscrieri în Programul Rabla pentru electrocasnice

Producătorul Lemet a avut afaceri cu 17% mai mari în primul semestru

GSP LIVE // VIDEO EXCLUSIV FCSB, ultimatum pentru Diogo Salomao! Ce ofertă i-a făcut Gigi Becali

Noua şefă a ANAF a îndeplinit programul de colectare. Fiscul a strâns peste 23 de miliarde de lei, în iunie

Investiţiile străine directe au scăzut în primele cinci luni ale anului

Analiză ZF: Top 30 al firmelor de IT&C cu cea mai rapidă creştere a cifrei de afaceri din 2018

ROMÂNIA - SPANIA // FRF pune în vânzare biletele pentru România - Spania » Cât costă tichetele

Proprietara unui apartament a fost sancţionată contravenţional după ce vecinii au reclamat-o că adăpostea în locuinţă 20 de pisici

Cod galben de instabilitate atmosferică în judeţe din zona Munteniei, luni după-amiază

ZF Live. Cristina State, La Mode Toujours: Anul trecut am avut o cifră de afaceri de 100.000 de euro. Anul acesta estimăm o creştere de minimum 150%

NOVAK DJOKOVIC - ROGER FEDERER 3-2 // Paradox incredibil în finala de la Wimbledon!

Studenţii cer să nu le fie limitate gratuităţile la tren

sigur.info-fii sigur pe net

Accident cumplit în Bulgaria. Doi români au murit

Aglomeraţie pe DN1 pe drumul spre Capitală

Casă cuprinsă de flăcări. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Antena 3: Elena Udrea se întoarce în România

VIDEO | Copa America 2019. Brazilia, campioană! Argentina, pe 3, cu scandal. Rezultate

Strângere de fonduri pe Facebook pentru pompierul rănit în misiune, obligat să facă naveta între spitale!

NOVAK DJOKOVIC - ROGER FEDERER 3-2 // Paradox incredibil în finala de la Wimbledon!

ROMÂNIA - SPANIA // FRF pune în vânzare biletele pentru România - Spania » Cât costă tichetele

GSP LIVE // VIDEO EXCLUSIV FCSB, ultimatum pentru Diogo Salomao! Ce ofertă i-a făcut Gigi Becali

Compania sud-coreeană Yura începe construcţia unei fabrici de componente electronice în Albania

ZF Live. Cristina State, La Mode Toujours: Anul trecut am avut o cifră de afaceri de 100.000 de euro. Anul acesta estimăm o creştere de minimum 150%

Analiză ZF: Top 30 al firmelor de IT&C cu cea mai rapidă creştere a cifrei de afaceri din 2018

Iubita unui cunoscut fotbalist român e noua bombă-sexy a politicii!

Doi români au murit într-un accident rutier în Bulgaria. Un copil de 8 ani se află în comă

Loto 6 din 49. Rezultatele extragerii Loto 6/49 de duminică, 14 iulie 2019. Report de aproape 3 mil. de € la Joker

Cod galben de instabilitate atmosferică în judeţe din zona Munteniei, luni după-amiază

Investiţiile străine directe au scăzut în primele cinci luni ale anului

AFM: Circa 20 de milioane de lei pentru noi înscrieri în Programul Rabla pentru electrocasnice

Studenţii cer să nu le fie limitate gratuităţile la tren

Proprietara unui apartament a fost sancţionată contravenţional după ce vecinii au reclamat-o că adăpostea în locuinţă 20 de pisici

Noua şefă a ANAF a îndeplinit programul de colectare. Fiscul a strâns peste 23 de miliarde de lei, în iunie