Stiri 24.01.2022 :

Petrolul urcă cu peste 2% înainte de reuniunea OPEC, pe fondul îngrijorărilor legate de Omicron 01.12.2021

01.12.2021 Petrolul urcă cu peste 2% înainte de reuniunea OPEC, pe fondul îngrijorărilor legate de Omicron Prețul petrolului a crescut miercuri cu peste 2%, recuperând o parte din pierderile abrupte din ședința precedentă, în condițiile în care marii producători se pregătesc să discute despre cum să răspundă

Petrolul urcă cu peste 2% înainte de reuniunea OPEC, pe fondul îngrijorărilor legate de Omicron

Prețul petrolului a crescut miercuri cu peste 2%, recuperând o parte din pierderile abrupte din ședința precedentă, în condițiile în care marii producători se pregătesc să discute despre cum să răspundă la...

Petrolul urcă cu peste 2% înainte de reuniunea OPEC, pe fondul îngrijorărilor legate de Omicron

Stiri Jurnalul National

Stiri pe aceeasi tema:

A început etapa a doua a vaccinării. Până în primăvară vor fi imunizate 1,6 milioane de persoane. Cifrele după prima etapă de vaccinare încheiată vinerea trecută arată că 67% din personalul din sănătate a fost imunizat

Autorităţile au dat primele cifre privind prima etapă de vaccinare, care a inclus personalul din sănătate, 67,5% dintre persoanele eligibile fiind imunizate până acum din totalul estimat de 250.000 de

Pe ultima sută de metri, Trump şi-a centrat tirul asupra Huawei

Administraţia Trump a luat noi măsuri împotriva furnizorilor Huawei, revocând şi respingând cereri pentru licenţe, scrie Reuters, citat de

Registrele de vizitatori de la Casa Albă redevin publice

Registrele de vizitatori din birourile-cheie de la Casa Albă vor fi din nouă făcute publice, începând de miercuri, imediat ce preşedintele-ales Joe Biden îşi va prelua mandatul, a anunţat pe Twitter viitoarea

Analiză Saxo Bank: Cerealele se scumpesc pe pieţele internaţionale, pe măsură ce impulsul energiei şi metalului se estompează

Preţul majorităţii mărfurilor a crescut constant în ultimele luni, tendinţă care s-a menţinut şi în a doua săptămână a lunii ianuarie, deşi într-un ritm încetinit, arată o analiză a Saxo

SuperDerby-urile vin pe bandă rulantă! Vezi marile surprize de săptămâna aceasta!

Mai rupem o filă din calendar și dăm startul unei noi SuperSăptămâni de pariuri pe marile campionate din Europa. Știm exact ce îți place să auzi, de aceea am selectat cele mai bune meciuri dintr-un cvartet al celor mai promițătoare ligi de

Deutsche Welle: Intră Germania în carantină?

Interdicţia de ieşire din casă pe timpul nopţii, măsură care s-ar putea să-i pască în curând pe toţi locuitorii Germaniei, reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Dezbaterile sunt aprinse, scrie Deutsche Welle

Compania croată de software pentru agricultură AGRIVI: Vrem ca anul acesta să ne extindem operaţiunile din România şi să atragem cât mai mulţi fermieri

Compania de origine croată AGRIVI, specializată în dezvoltarea de soluţii software pentru domeniul agriculturii, are în plan să îşi extindă anul acesta operaţiunile de pe piaţa locală şi să atragă cât mai mulţi fermieri în portofoliul

CCR dezbate marţi sesizarea AUR privind învestirea Guvernului Cîţu de către Parlament

Curtea Constituţională discută marţi sesizarea Alianţei pentru Unirea Românillor (AUR) privind hotărârea Parlamentului 31/2020 prin care a fost acordată încrederea Guvernului condus de premierul Florin

Spania lucrează la un medicament cu efect rapid împotriva COVID-19

Primele teste se vor face în luna februarie pe un număr de 800 de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 care sunt

Descoperă România. Destinaţii altfel. Din dorinţa de a se întoarce la origini, antreprenorii au investit zeci de mii de euro în case de oaspeţi ce aduc aminte de traiul românesc vechi

În ultimii ani, au început să apară din ce în ce mai multe unităţi de cazare orientate către conceptul de a reînvia traiul românesc de odinioară. Este şi cazul a doi antreprenori din Munţii Apuseni şi din Maramureş, care fie au

STUDIU | În Anglia, o persoană din opt a avut coronavirus până în decembrie

Se estimează că 12 la sută din populația Angliei a fost infectată cu coronavirus până în decembrie anul trecut. Este o creştere netă în raport cu luna noiembrie, când o persoană din 11 a avut COVID-19, pe fondul răspândirii unei tulpini

De neratat! Jurnalul îţi oferă miercuri Ghidul complet al noilor contracte la energie electrică

Jurnalul de miercuri face lumină în cea mai apăsătoare problemă a românilor: noile contracte la energia electrică. Din cele 28 de pagini ale Ghidului care apare mâine afli în exclusivitate: - Cum

Ambulanţa Argeş, în doliu."Colegii sosiţi la faţa locului nu l-au mai putut ajuta"

Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş a pierdut un salvator. Ambulanţierul Dumitru Şimon s-a stins fulgerător la locuinţa sa. Colegii au încercat în zadar să-l

Un bătrân de 105 ani s-a vaccinat împotriva COVID-19. Ce s-a întâmplat la 5 minute după procedură

Vaccinarea este pentru toată lumea! Indiferent de vârstă, românii își doresc imunizarea, pentru ca viața lor să revină cât mai curând la normal. Un bătrân de 105 ani din Cluj s-a vaccinat, iar la numai […] The post Un bătrân de 105

NBA: 10 meciuri de NOTA 10 în noaptea de miercuri spre joi!

După ce în seara precedentă au avut loc doar 2 partide din NBA, în această noapte vor avea loc alte 10 întreceri! Prima confruntare ce a avut loc marți spre miercuri s-a disputat în Denver, […] The post NBA: 10 meciuri de NOTA 10 în

Despre liberalizarea furnizării energiei electrice

Rămăseserăm ultimii din Uniunea Europeană, după ce Bucureștiul obținuse de la Bruxelles o serie de derogări care au permis întârzierea până la limita extremă a finalizării procesului de liberalizare

Incendiu în satul Lăcusteni. Focul a fost stins de pompieri după 2 ore

Pompierii militari din Ţăndărei au intervenit ieri dimineaţă, înainte de ivirea zorilor, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o locuinţă din satul

Tinerii din medii defavorizate pot obţine gratuit permisul de conducere

Tinerii din medii defavorizate, cu vârsta între 17 şi 25 de ani, pot face gratuit şcoala de şoferi pentru obţinerea unui permis de conducere de categorie B, C sau D, în cadrul unui program finanţat de Fundaţia

Cu ce se ocupă Janos Szekely după ce a pus ghetele în cui

Janos Szekely a fost invitat la GSP Live și a vorbit despre afacerea sa, deschisă în

I-a crăpat capul după ce a glumit la adresa unei femei! A avut nevoie de 33 de copci

I s-a întâmplat unui bărbat din Cluj, care, după o nevinovată glumă la adresa unei femei, avea să afle pe pielea lui de ce e în stare soțul ei! S-a ales cu capul crăpat, după […] The post I-a crăpat capul după ce a glumit la adresa

Cauta stiri

Loading
 
Cele mai citite stiri

Nae Ungureanu, aplauze la scenă deschisă. Fosta legendă a Craiovei a dat lovitura de start în uralele fanilor

Peste 10 milioane de teste rapide au ajuns în depozitele inspectoratelor şcolare. Când începe testarea

Jacinda Ardern, premierul Noii Zeelande, şi-a anulat nunta. Motivul pare ireal!

Ministrul Sănătăţii: Campania de vaccinare a fost un eşec evident / Atacurile lui Florin Cîţu şi Rareş Bogdan sunt politicianiste

Franţa: Consiliul Constituţional a validat intrarea în vigoare a paşaportului de vaccinare

Pregătiţi-vă banii, aşteptarea a luat sfârşit: 15% din Hidroelectrica vin la Bursa de Valori Bucureşti într-o ofertă record de 6,5 miliarde de lei

Pep Guardiola a primit oferta de a deveni selecţioner! » Nu e căutat de Spania, ci de altă mare echipă naţională europeană

Fetiţă de 13 ani dintr-o localitate argeşeană, rănită de o sticlă incendiară aruncată dintr-o maşină

Cine a convins-o pe Carmen Tănase să se mute la ţară. Cu cine locuieşte în prezent actriţa

Medic care a tratat acasă sute de pacienţi COVID, răpus de coronavirus

Ashleigh Barty a eliminat-o pe eleva lui Darren Cahill şi a ajuns în sferturile de finală de la Australian Open

Aproape 2.000 de medici italieni, suspendaţi pentru că nu sunt vaccinaţi împotriva COVID-19

Sorana Cîrstea - Iga Swiatek, LIVE în optimile de finală de la Australian Open 2022

Un deputat AUR propune minarea podurilor şi şanţuri de 4 metri adâncime şi 8 metri lăţime la graniţa flancului estic

Horoscop zilnic 24 ianuarie 2022. Marte intră în zodia Capricorn

Incendiu pe 25 de hectare de vegetaţie uscată, în Dâmboviţa

Metrorex asigură că circulaţia trenurilor se va desfăşura normal, după apariţia unor zvonuri despre o posibilă grevă la metrou

Victor Angelescu a plecat de tot de la APS România, cel mai mare recuperator de credite neperformante din România

Incident bizar. Două autospeciale, una a MAI şi una pompierilor, au căzut în fântâna arteziană din centrul municipiului Satu Mare VIDEO

Un accident care a paralizat circulaţia pe Valea Oltului mai multe ore, surprins de o cameră de supraveghere VIDEO

Clasament Liga 1

LocEchipaPuncte
1 CFR Cluj 54
2 FC FCSB 49
3 CS Universitatea Craiova 45
4 Astra Giurgiu 42
5 FC Viitorul Constanta 38
6 Sepsi OSK 37
7 Botosani 36
8 CSM Politehnica Iasi 34
9 Hermannstadt 32
10 Dinamo Bucuresti 32

Clasament Liga 1 detaliat

Livescore fotbal

sigur.info-fii sigur pe net

Incendiu pe 25 de hectare de vegetaţie uscată, în Dâmboviţa

Medic care a tratat acasă sute de pacienţi COVID, răpus de coronavirus

A scăpat de răceală şi dureri în gât într-o singură zi cu acest preparat. Merită să îl încerci

Un deputat AUR propune minarea podurilor şi şanţuri de 4 metri adâncime şi 8 metri lăţime la graniţa flancului estic

Fetiţă de 13 ani dintr-o localitate argeşeană, rănită de o sticlă incendiară aruncată dintr-o maşină

Peste 10 milioane de teste rapide au ajuns în depozitele inspectoratelor şcolare. Când începe testarea

Sorana Cîrstea - Iga Swiatek, LIVE în optimile de finală de la Australian Open 2022

Pep Guardiola a primit oferta de a deveni selecţioner! » Nu e căutat de Spania, ci de altă mare echipă naţională europeană

Nae Ungureanu, aplauze la scenă deschisă. Fosta legendă a Craiovei a dat lovitura de start în uralele fanilor

Victor Angelescu a plecat de tot de la APS România, cel mai mare recuperator de credite neperformante din România

Pregătiţi-vă banii, aşteptarea a luat sfârşit: 15% din Hidroelectrica vin la Bursa de Valori Bucureşti într-o ofertă record de 6,5 miliarde de lei

Omicron a schimbat evoluţia pandemiei. Îi va pune capăt? - analiză

Horoscop zilnic 24 ianuarie 2022. Marte intră în zodia Capricorn

Cine a convins-o pe Carmen Tănase să se mute la ţară. Cu cine locuieşte în prezent actriţa

Jacinda Ardern, premierul Noii Zeelande, şi-a anulat nunta. Motivul pare ireal!

Aproape 2.000 de medici italieni, suspendaţi pentru că nu sunt vaccinaţi împotriva COVID-19

Franţa: Consiliul Constituţional a validat intrarea în vigoare a paşaportului de vaccinare

Adrian Criţ (STB): Pierderile provocate de grevă se ridica la aproape 20 milioane lei, dacă nu se reia activitatea, societatea riscă să intre în insolvenţă