Stiri 23.09.2020 :

Peste 90 de kilograme de heroină au fost descoperite la Ruse 19.11.2019

19.11.2019 Peste 90 de kilograme de heroină au fost descoperite la Ruse Autorităţile bulgare au găsit peste 90 de kilograme de heroină într-o camionetă la punctul de frontieră de la Ruse, a anunţat procurorul Andrei Anghelov, de la parchetul regional al oraşului de

Peste 90 de kilograme de heroină au fost descoperite la Ruse

Autorităţile bulgare au găsit peste 90 de kilograme de heroină într-o camionetă la punctul de frontieră de la Ruse, a anunţat procurorul Andrei Anghelov, de la parchetul regional al oraşului de pe...

Peste 90 de kilograme de heroină au fost descoperite la Ruse

Stiri Jurnalul National

 

Stiri pe aceeasi tema:

Mai sunt doar două zile în care puteţi plăti impozitele şi taxele locale cu reducere de 10%. Unde se află casieriile

Reducerea este oferită de Primăria municipiului Galaţi pentru impozitul pe locuinţă, pe teren şi pentru maşină, dar nu şi pentru taxa de habitat, care este de fapt cel mai scump impozit local suportat de persoanele

Percheziţii în Bucureşti la asociaţia producătorilor agricoli. Suspiciuni de delapidare a unor fonduri

Politisti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice pun în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară la sediile unei organizaţii a producătorilor agricoli din Romania, din

Tenaris investeşte 8 milioane de dolari la Zalău. Cum va funcţiona noua linie de producţie

TenarisSilcotub a finalizat cea mai importantă investiţie din ultimele 12 luni din fabrica de ţevi din Zalău, cea de retehnologizare a liniei de finisare a ţevilor destinate industriei de petrol şi gaze, în valoare de 8 milioane de

Ambasadorul Olandei, în vizită la sediul Ministerului Justiţiei

Ambasadoarul Olandei la Bucuresti, Stella Ronner-Grubacic, a mers la sediul Ministerului de Justiție, în contextul în care guvernul va adopta ordonanta de urgenta pentru modificarea

Teodorovici despre modificarea OUG 114: Avem răspuns de la Banca Centrală Europeană ce avizează acest proiect

Proiectul de modificare a OUG 114 a primit aviz de la Banca Naţională a României, iar Banca Centrală Europeană, căreia i s-a cerut un punct de vedere, a răspuns că îl avizează, a declarat miercuri seara,

Ole Gunnar Solskjaer a fost numit antrenor permanent la Manchester United

Manchester United l-a numit antrenor cu contract pe trei ani pe actualul manager interimar, norvegianul Ole Gunnar Solskjaer. Antrenorul de 46 de ani a ajuns pe Old Trafford ca interimar în decembrie anul

Parchetul de la Înalta Curte: Dosarul lui Frans Timmermans a fost clasat

Vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, scapă de dosarul penal ce i-a fost deschis în România, la secția pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. "Biroul de informare şi relaţii

Veşti excelente de la meteorologi! Cum va fi vremea zilele următoare

Vremea începe să se încălzească încet de vineri. Iată cum arată prognoza meteo pentru zilele următoare. VREMEA VINERI Vineri, 29 martie, valorile termice diurne se vor situa în jurul celor

Horoscop 29 martie 2019. Dacă vrei o zi rodnică, fă echipă cu cei la care ţii!

Horoscop Berbec. Nu te simţi deloc bine într-un anturaj în care nu se vorbeşte decât despre probleme, necazuri, lipsuri. Eşti într-o pasă sensibilă când astfel de subiecte te pot influenţa în

Încă două candidaturi pentru funcţia de procuror general - Daniel Horodniceanu şi Gabriela Scutea

Fostul şef al DIICOT Daniel Horodniceanu şi-a depus candidatura pentru funcţia de procuror general al României. Horodniceanu a declarat pentru AGERPRES că a trimis documentele prin curier la

Lecţii de diplomaţie pentru elevii români, susţinute de către ambasadori

Ambasadorul SUA la Bucureşti, cel al Statului Israel, al Germaniei şi al Rusiei, precum şi foşti miniştri ai afacerilor externe din România le-au vorbit, joi, sutelor de elevi prezenţi la cea de-a opta ediţie

ZF Live. Mihai Bogza, director executiv Concordia: Mulţi licenţiaţi din România ajung să lucreze în supermarketuri pentru că diploma nu reflectă nivelul lor de pregătire

„Sunt cam 2 milioane de oameni care nu sunt nici angajaţi, nici nu studiază şi nici nu sunt pensionari. Ei sunt în altă categorie şi reprezintă un bazin potenţial

Profită Ionuț Radu? » Portarul Romei, desființat după 3-3 cu Norvegia: „Mai bine punem o vacă în poartă”

Remiza de marţi din Norvegia (3-3) i-a enervat foarte tare pe fanii suedezi şi italieni, ce şi-au vărsat furia pe Robin Olsen (foto).  Goalkeeperul Romei a fost ironizat şi criticat aspru pe reţelele de socializare, suporterii

Un fals oftalmolog din Cluj Napoca ar fi operat 10 ani fără să aibă acest drept

Deputatul USR Emanuel Ungureanu acuză faptul că un medic oftalmolog din Cluj Napoca ar fi operat vreme de 10 ani fără să fi avut acest drept. Medicul şi-a obţinut diploma de specialitate, cea care-i permitea să opereze, abia anul trecut. O

Andrei Leonte a lansat noul videoclip chiar de ziua lui | VIDEO

Andrei Leonte a revenit cu o nouă piesă, lansată la Gargantua KSLF, alături de prieteni și familie chiar în ziua în care a împlinit 30 de ani. „Avem monștri aici” reprezintă un nou capitol din traseul muzical al artistului, acesta

Loto 6 din 49. Rezultatele extragerii Loto 6/49, numerele de joi, 28 martie 2019

Astăzi este joi, 28 martie 2019, și… extragerile făcute de Loteria Română sunt deja o tradiție în țara noastră. Cei care ghicesc azi toate numerele extrase se pot îmbogăți. Premiul cel mare la Loto 6 din 49 a fost câştigat ultima

Dolarul, la cel mai mare nivel din ultimii doi ani

Dolarul american a crescut de la 4,2209 lei la 4,2312 lei și se apropie de cel mai mare nivel din 21 aprilie 2017, când a fost 4,2456 lei. Citește mai

VIDEO Candidaţii la preşedinţia Ucrainei umbă după voturile românilor

La cinci ani după anexarea Crimeei de către Rusia şi izbucnirea unui război soldat cu mii de victime separatiştii pro-ruşi, cetăţenii ucraineni merg la urne, duminică, pentru a-şi alege noul preşedinte pentru un mandat de cinci ani. Favoriţi

Dosarul Tel Drum îi face probleme şi procurorului Adina Florea

Secţia pentru procurori a CSM ar putea cere Inspecţiei Judiciare să verifice modul în care Adina Florea, şeful-adjunct al Secţiei speciale de investigare a magistraţilor a încercat să preia dosarul Tel Drum. Asta după ce Augustin Lazăr a

Cum explică Teodorovici că nu plăteşte niciun impozit în România

După ce a fost acuzat că nu plăteşte nicio taxă şi niciun impozit în România, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a fost somat să explice această

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Alegeri locale: Cum au evoluat regiunile de dezvoltare în ultimul deceniu. Aderarea la UE nu a micşorat decalajul între regiuni, ci l-a majorat. Alocarea pe criterii discutabile a banilor publici a menţinut unele regiuni ale României în poziţia eco

Adversar de top pentru Potaissa Turda în European League

Adunare electorală PNL cu înghesuială în comuna 1 Decembrie, în sprijinul unui primar transferat de la PSD

Bianca Andreescu a decis că nu va mai juca tenis în 2020!

Ordin de protecţie pentru violenţă psihologică obţinut de o femeie din Cluj împotriva fostului concubin care a urmărit-o noaptea

ROBOR la 3 luni a crescut ieri, până la 1,98%. Cursul a urcat la 4,8590 lei/euro

De câţi protestatari este nevoie ca să dărâmi un dictator?

Un traficant de droguri aflat în arest la domiciliu a omorât, pe 9 septembrie, un tânăr. Victima era martor în procesul interlopului!

Sindicatul german Ver.di organizează greve în sectorul public pe fondul unor dispute privind salariile

Intimidat de Viviana Sposub, George Burcea a rămas fără cuvinte la Ferma. Ce a mărturisit despre sărutul cu focoasa brunetă | FOTO

Editorial Andrei Niculescu: Zidane, punct şi de la capăt

Încă un eşec pentru Liviu Dragnea. Tribunalul Bucureşti i-a respins o nouă cerere de dizolvare a PSD

Operatorul bursei de la Varşovia intră pe piaţa din Armenia

Primele imagini cu Irina Loghin după ce s-a vindecat de COVID-19

Doamne ale artei româneşti, în colecţiile de artă ale Curţii Domneşti din Târgovişte

Referendum: Italienii vor reducerea numărului de parlamentari - sondaj

BNR: Corecţia deficitului bugetar nu poate şi nu trebuie să fie brutală, este bine să se întindă pe câţiva ani. Este obligatoriu să evităm ca economia să intre într-o spirală de criză foarte periculoasă

FOTO Iubita campionului de la US Open are un porc de jumătate de tonă. Pozele sunt fabuloase

Galerie foto | Anamaria Prodan, imagini de infarct la aproape 48 de ani. Impresara s-a dus în Dubai, să-l sărbătorească pe Reghe

Vica Blochina s-a fotografiat din nou fără haine pe ea. Imaginea pe care orice bărbat ar vrea să o vadă

sigur.info-fii sigur pe net

Un traficant de droguri aflat în arest la domiciliu a omorât, pe 9 septembrie, un tânăr. Victima era martor în procesul interlopului!

Adunare electorală PNL cu înghesuială în comuna 1 Decembrie, în sprijinul unui primar transferat de la PSD

Quebec a intrat în al doilea val al pandemiei de coronavirus

Adversar de top pentru Potaissa Turda în European League

Neymar, boom financiar! A semnat cu Puma cel mai mare contract din istoria sportului

Simona Halep luptă cu Maria Sharapova la premii all time! Ce sume sunt în joc la Roland Garros

ROBOR la 3 luni a crescut ieri, până la 1,98%. Cursul a urcat la 4,8590 lei/euro

Alegeri locale: Cum au evoluat regiunile de dezvoltare în ultimul deceniu. Aderarea la UE nu a micşorat decalajul între regiuni, ci l-a majorat. Alocarea pe criterii discutabile a banilor publici a menţinut unele regiuni ale României în poziţia eco

Cătălin Coraci, administrator, Valrom: Sperăm la o creştere a cifrei de afaceri cu 20%. În ciuda provocărilor create de pandemia de COVID-19, evoluţia companiei este una bună. Compania deţine două fabrici în România şi una în Ucraina

Intimidat de Viviana Sposub, George Burcea a rămas fără cuvinte la Ferma. Ce a mărturisit despre sărutul cu focoasa brunetă | FOTO

Bianca Andreescu a decis că nu va mai juca tenis în 2020!

Mario Fresh, dezvăluiri despre cererea în căsătorie: “O să fie ceva foarte special”. Alexia Eram este pregătită să îmbrace rochia de mireasă | VIDEO

Novak Djokovic: Rafael Nadal este favoritul numărul unu pentru Roland Garros

Ce spune Mircea Badea despre agresiunile asupra copiilor din România

Iranul vrea să schimbe deţinuţi cu Statele Unite

Ordin de protecţie pentru violenţă psihologică obţinut de o femeie din Cluj împotriva fostului concubin care a urmărit-o noaptea

Claudiu Bleonţ, ajutor nesperat la Primăria Beliş. Actualul edil-şef, candidat cu şanse, a fost condamnat pentru mită

Un şofer cu o alcoolemie de 2,71, conflict în trafic cu un alt conducător auto care l-a acroşat