Stiri 19.07.2018 :

ORADEA. Fiul decanului de la Facultatea de Medicină a picat la rezidenţiat 30.12.2017

30.12.2017 ORADEA. Fiul decanului de la Facultatea de Medicină a picat la rezidenţiat Examenul de rezidenţiat susţinut luna trecută de absolvenţii facultăţilor de medicină din ţară a fost atât de dur încât au picat inclusiv odraslele unor cadre

ORADEA. Fiul decanului de la Facultatea de Medicină a picat la rezidenţiat

Examenul de rezidenţiat susţinut luna trecută de absolvenţii facultăţilor de medicină din ţară a fost atât de dur încât au picat inclusiv odraslele unor cadre universitare

ORADEA. Fiul decanului de la Facultatea de Medicină a picat la rezidenţiat

Stiri Evenimentul Zilei

 

Stiri pe aceeasi tema:

Breaking news: L-au condamnat după ce i-a incendiat maşina iubitei! Daniel Onoriu şi-a aflat sentinţa

După ce Daniel Onoriu şi-a asumat vinovăţia pentru incendierea maşinii fostei sale iubite, Simona Chiţac, faptă petrecută în urmă cu opt luni, se pare că lucrurile par să fi intrat pe un făgaş normal. În urma incidentului, fostul pilot a

Carol al Austriei conducător de partid | Românii la 99 de ani

AMSTERDAM, 4 Dec. – Fostul domnitor Carol al Austriei plănuiește să intre în alegerile viitoare din Martie ca și conducător al partidului

Valeriu Munteanu: La prezidenţiale Silviei Radu i-au trebuit 30 de zile să se facă de râs. La Primărie i-a fost suficient jumătate din acest termen

Vicepreşedintele PL Valeriu Munteanu a lansat un nou val de critici la adresa primarului interimar de Chişinău, Silvia Radu, după ce aceasta l-a acuzat că ar fi implicat în schemele de corupţie de la Primăria

Sergiu Mocanu: Dodon este controlat de către Plahotniuc şi va avea soarta lui Filat

Liderul Partidului Mişcarea Populară Antimafie, Sergiu Mocanu, consideră că Igor Dodon „este controlat” de către preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc. Fostul deputat susţine că şeful statului va avea soarta ex-premierului Vlad Filat, cel care

Producătorul de ambalaje Goldplast investeşte 800.000 de euro în fabrica din Bistriţa

Producătorul de ambalaje şi ţevi din polietilenă Goldplast din Bistriţa, controlat de antreprenorul Ioan Stejerean, a accesat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 fonduri europene de 800.000 de euro pentru creşterea productivităţii

Indicele BET a scăzut cu 0,59% în luna noiembrie, iar de la începutul anului creşterea este de numai 10%

Luna noiembrie a însemnat pentru piaţa de capital locală debutul la tranzacţionare a două noi companii, aceasta ajungând la cinci listări în ultimele 12 luni şi un total de 88 de

Pentru un loc în istorie! Alegem împreună SUPERLATIVELE anului 2017 » Votează-ți preferații AICI!

Pornim la drum în ancheta de final de an a Gazetei Sporturilor, care a ajuns la cea de-a 52-a ediție, iar cititorii au șansa de a contribui decisiv la stabilirea ierarhiilor finale din acest an. Începând de astăzi, debutează o nouă

VIDEO+FOTO » Au dat cu piciorul în ouă! Popa n-a reuşit să-şi motiveze jucătorii pentru o revanşă cu FCSB, care a strivit Poli Timişoara şi în Cupă, 3-0

Când te bate FCSB cu 7-0 cu doar o lună şi ceva în urmă, să dai ochii iar cu ea, când nici nu ţi-au trecut toate vânătăile, e al dracului de greu! Chiar dacă Dică n-a mai adus pe Bega decât echipa a doua,

Donald Trump urmăreşte înlocuirea lui Rex Tillerson de la şefia Departamentului de Stat, susţin mai mulţi oficiali

Preşedintele Donald Trump ia în considerare înlocuirea Secretarului de Stat, Rex Tillerson. Relaţia cu acesta s-a deteriorat din cauza poziţiei mai degrabă moderate a lui Tillerson faţă de Coreea de Nord şi a altor diferenţe, au declarat mai

Condeierii ţărani care au reprezentat adevărate modele în lumea satului românesc

Din rândul ţăranilor au început să se manifeste, înainte de Marea Unire din 1918, în publicaţiile locale şi regionale, o serie de condeieri, care au reprezentat adevărate modele în comunităţile

Cine este generalul-locotenent Adrian Tonea care va comanda Parada de 1 Decembrie

Parada de 1 Decembrie din acest an va fi comandată de generalul-locotenent Adrian Tonea, care face parte dintr-o familie cu o îndelungată tradiţie militară. În urmă cu 100 de ani, bunicul său îşi făcea datoria pe câmpurile de luptă ale

Programul manifestaţiilor de 1 Decembrie de la Târgovişte. Ceremonii militare şi religioase, precum şi depuneri de coroane

Programul manifestaţiilor de 1 Decembrie de la Târgovişte cuprinde, ca de obicei, ceremonii militare şi religioase, precum şi depuneri de coroane la Monumentul Eroilor din centrul oraşului. Manifestaţiile ocazionate de Ziua Naţională a României

ANALIZĂ Începe Mondialul de Handbal Feminin. De ce este România obligată să facă o figură frumoasă în Germania

Campionatul Mondial de Handbal Feminin începe azi în Germania, acolo unde România va participa pentru a 23-a

Englezii nu cred în Simona Halep. Unde o văd analiştii britanici pe actualul lider WTA la finalul anului viitor

Simona Halep este deja pentru a 8-a săptămână consecutivă pe primul loc în clasamentul WTA, dar nu toată lumea este convinsă de valoarea

Realizarea Proiectului de reabilitare a drumurilor finanţat de BEI ar putea fi prelungită până la finele lui 2018

Termenul de acordare a mijloacelor financiare de către Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru realizarea Proiectului de reabilitare a drumurilor din Republica Moldova va fi prelungit până la 31decembrie 2018, transmite IPN cu referire la un

Ce face de Ziua Naţională, Simona Halep, NR.1 în lume la tenis

"Sunt mândră că sunt româncă și că am ajuns prima în lume!" - spune Simona Halep, care se pregătește să petreacă românește de Ziua Națională. Citește mai

Fără vize în Canada, începând de astăzi

Începând de astăzi, de la ora 16, românii vor putea călători în Canada fără vize, pentru şederi de maximum șase luni, în scop turistic, informează Realitatea TV. Citește mai

VIDEO "Tigroaicele" de la CSM Bucureşti le urează "La Mulţi Ani!" românilor! Momentele inedite de la filmări

Câştigătoare ale Cupei Challenge în 2016, sportivele antrenate de turcul Ferhat Akbaş au dorit să transmită oamenilor din ţara noastră gândurile lor bune cu ocazia Zilei

Decizia luată de Radu Ştefan în privinţa revenirii la naţională. Ce efect a avut întâlnirea fundaşului de la Lazio cu Adrian Mutu şi Cosmin Contra

Selecţionerul Cosmin Contra şi managerul sportiv al FRF, Adrian Mutu, s-au deplasat în Italia pentru a sta de vorbă cu Radu Ştefan, în încercarea de a-l readuce la echipa

VIDEO Cum e umilită o persoană cu handicap în România atunci când merge la vot

Robert Gavrilescu, persoană aflată în scaunul cu rotile, a prezentat pe pagina sa de Facebook o înregistrare video în care arată modul în care a fos tratat atunci când a venit să

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Sarcofagul de 2.000 de ani, descoperit recent, a fost deschis. Ar putea fi descoperirea secolului!

Cele 7 obiective care l-au făcut pe Ronaldo să semneze cu Juventus » Va fi cel mai bun marcator după un secol?

Lista concurenţilor la Cerbul de Aur 2018: Ovidiu Anton, printre cei trei participanţi români FOTO

Kremlinul a decis deschiderea oraşului închis Şihani, unde ar fi fost fabricat agentul neurotoxic Noviciok

Ce cadou de Moş Nicolae mi-a făcut firma Urgent-Cargus România?

Crin Antonescu, declaraţia care zguduie scena politică

CBRE: Piaţa de servicii externalizate de project management va creşte cu peste 20%; costul mediu pentru amenajarea unui birou variază între 200 euro şi 500 euro/mp

Simona Halep dezvăluie la ce capitole lucrează din greu cu Darren Cahill: "Am nevoie de timp"

VIDEO: Este incredibil cum un ELEFANT orb DANSEAZĂ atunci când aude acordurile pianistului britanic Paul Barton

De ce poartă doar unii apicultori costum de protecţie şi ce efect are fumul asupra albinelor

Chiril Gaburici: Recomand celor de la ANTA să circule cu transportul public pentru a simţi pe pielea lor problemele din domeniul transportului

Maternitatea din Târgovişte, ridicată la unitate de grad III, ceea ce înseamnă că poate prelua şi trata cazurile grave. Cât de performantă este aparatura de acolo

CCR admite sesizarea PNL şi USR privind neconstituţionalitatea Legii manualului şcolar

Regele Mihai şi exilul

În moarte clinică: două echipe importante de fotbal au intrat în faliment

VIDEO "Nimeni nu mai ia ce e al nostru" » Discursul impresionant ținut de Paul Pogba înaintea finalei cu Croația

La 37 de ani, Răzvan Raţ a decis să se retragă din activitate. Recordurile unei cariera impresionante

Aproape 3.000 de candidaţi pentru admiterea la UMF 'Carol Davila' din Bucureşti

Protest la Ministerul Mediului. Zeci de oameni cer închiderea gropii de gunoi din Chiajna. Unii protestatari au purtat măşti de gaze şi măşti medicale

Sfântul Ilie 2018. Rugăciunea facătoare de minuni adresată Sfântului Ilie

Clasament Liga 1

LocEchipaPuncte
1 CSMS Iasi 43
2 Gaz Metan Medias 39
3 FC Voluntari 37
4 Botosani 33
5 Concordia Chiajna 29
6 ACS Poli Timisoara 27
7 Pandurii 27
8 Tirgu Mures 14

Clasament Liga 1 detaliat

Livescore fotbal

sigur.info-fii sigur pe net

Lovitură pentru Vâlcov, creşterea economiocă "nu respectă" programul de guvernare

Ce se întâmplă dacă dormim noaptea cu ventilatorul pornit

Doliu în TVR, o cunoscută realizatoare a murit subit

Top 5 cele mai bogate cluburi din lume. Manchester United e lider în fotbal

Starea de urgenţă impusă în Turcia a luat sfârşit. Dura de doi ani, fiind prelungită de mai multe ori

O familie de urşi, fotografiată în apropierea Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc. Preşedintele CJ cere relocarea de urgenţă

FOTO Iubita lui De Gea a celebrat un milion de followers cu o poză în care apare aproape goală

VIDEO Detalii incredibile despre conflictul Zidane - Materazzi: "La naiba, când o să vezi faza n-o să-ți vină să crezi! Tot ce mai lipsea era să strige «olé!»"

FOTO În ce lux va trăi Maradona la Minsk » Vilă de 20 de mil $, Rolls Royce și aeroport privat! Imaginile spun tot

Care sunt "oazele" unde de te poţi relaxa în jungla urbană, după o zi agitată la birou. Nu mai trebuie să mai călătoreşti până în Asia ca să descoperi vestitele ritualuri şi forme de răsfăţ

DocProcess, furnizor de servicii de automatizare a proceselor, deţinut de familia Apolozan, îşi extinde echipa de management şi vizează extiderea pe pieţe externe

Unele lucruri nu se demodează niciodată

LOTO 6 din 49. Rezultatele extragerii Loto 6 din 49, numerele de joi, 19 iulie 2018

Jorge revine pe micul ecran cu un nou proiect! Ce emisiune va prezenta

Iohannis a promulgat legea prin care cei care refuză un loc de muncă nu mai primesc ajutor social

Limuzina lui Putin este "noua arma politica" a Rusiei!

Mueller a lăsat urme adânci la Bucureşti

Stăpânii mâncării. Agricultura românească: arabul e pe câmp, chinezul mână porcii

Angajări la Spitalul Municipal Mangalia. Singurul medic anestezist de la secţia ATI va pleca în curând

Tudorel Toader, reacţie la anunţul că procurorul DNA care a deschis dosarul Tel Drum este cercetat pentru că l-a contrazis pe Facebook

Andrian Candu, despre acuzaţiile lui Veaceslav Negruţă: Aberaţii şi lipsă de profesionalism

A MURIT UN GENIU, dar nu în zadar. Primii paşi spre LEACUL DECENIILOR. Alertă în lumea ştiinţifică

Îngerii de la Fundeni au făcut imposibilul pentru a salva o fată de 18 ani

Un PRIMAR a fost amendat cu 3 000 de euro pentru REFUZUL de a autoriza CONSTRUCŢIA unei MOSCHEI. Dar nu numai atât, primarul....