Stiri 16.10.2019 :

OMV Petrom, cel mai valoros emitent local, a crescut cu peste 17% în 2018 13.09.2018

13.09.2018 OMV Petrom, cel mai valoros emitent local, a crescut cu peste 17% în 2018 În ultima lună, OMV Petrom este al doilea cel mai tranzacţionat emitent de la

OMV Petrom, cel mai valoros emitent local, a crescut cu peste 17% în 2018

În ultima lună, OMV Petrom este al doilea cel mai tranzacţionat emitent de la Bucureşti.

OMV Petrom, cel mai valoros emitent local, a crescut cu peste 17% în 2018

Stiri economie - Stiri Ziarul Financiar

 

Stiri pe aceeasi tema:

Simona Halep, campioană la US OPEN?

Mariana Simionescu e de părere că o mare parte din bagajul de informaţii pe care tatăl lui Florin Segărceanu l-a transmis elevelor sale, printre care s-a aflat şi Virginia Ruzici, a ajuns şi la actualele membre ale generaţiei care plasează

Recomandări de la poliţişti pentru o minivacanţă în siguranţă, în străinătate: Nu ţineţi toţi banii în acelaşi loc

Cetăţenii care aleg să-şi petreacă minivacanţa de Sf. Maria în străinătate sunt sfătuiţi să se informeze din timp cu privire la legislaţia ţării respective, la procurarea adreselor, telefoanelor ambasadelor sau consulatelor ţării noastre

Dosarul Colectiv II. Patronii clubului, trimişi în judecată într-un dosar disjuns legat de rănirea a 44 de persoane

Patronii clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost trimişi în judecată de Parchetul General într-un dosar disjuns din cazul Colectiv, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în formă

Interlopul Florin Ghinea, dat în urmărire după ce a dispărut chiar înaintea unor descinderi ale DIICOT la locuinţa sa, a fost prins la Londra

Florin Nicoale Ghinea, cunoscut în lumea interlopă sub porecla Ghenosu, care a dispărut în luna mai chiar înaintea unor descinderi ale DIICOT la locuinţa sa, fiind dar în urmărire, a fost prins şi arestat la Londra, anunţă Poliţia

OSCE a găsit arme ruseşti în estul Ucrainei

Echipa OSCE de monitorizare a situaţiei din estul Ucrainei a anunţat marţi pentru prima oară că a observat echipamente militare moderne de producţie rusească în teritoriile controlate de separatiştii proruşi. Însă Moscova respinge acuzaţiile

Horoscop 15 august 2018. Previziuni astrologice de Sfânta Maria Mare

Horoscop zilnic 15 august. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru ziua de miercuri.   Horoscop 15 august Leu.  Azi eşti foarte preocupat de sănătatea ta şi, pentru că ai starea

Tăriceanu: Fac apel la unii oameni politici să lase deoparte limbajul jignitor şi îndemnurile la violenţă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că nu trebuie să i se permită unei "minorităţi agresive şi violente" să îi divizeze pe români şi face apel la unii oameni politici "să

ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ Vremea va fi anormal de călduroasă în următorii patru ani, prognozează specialiştii

Perioadele de arşiţă ar putea deveni o trăsătură caracteristică a climei la nivel mondial cel puţin în următorii patru ani, susţin oamenii de ştiinţă.  Cercetătorii au ajuns la concluzia

Proprietarii de cai din Norvegia îşi duc animalele la abator din cauza "secetei tragice"

Mulţi proprietari de cai din Norvegia sunt nevoiţi să îşi ducă animalele la abator după ce seceta a condus la scăderea producţiei de nutreţ şi la creşterea preţurilor la acesta, relatează postul public

Şantierul Orşova a obţinut o creştere a profitului net în S1, 2018, la suma de 1,57 mil. lei faţă de 56.000 de lei, profitul net din aceeaşi perioadă a anului trecut

Şantierul Naval Orşova (simbol bursier: SNO) a obţinut un profit net de 1,57 milioane de lei în primele şase luni ale acestui an, o creştere importantă comparativ cu 56.388 de lei obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată raportul

SPARTAK - PAOK. liveSCORE de la 20:30 Răzvan Lucescu e la 90 de minute de play-off-ul Ligii Campionilor » Echipele de start

Spartak Moscova și PAOK Salonic se înfruntă în manșa decisivă a turului III preliminar din Europa League, astăzi, de la 20:30. Partida e liveSCORE pe GSP.ro și în direct pe Pro X.

EXATLON ROMÂNIA. O campioană olimpică la gimnastică a confirmat prezența în echipa "Faimoșilor" » Când începe sezonul 2

Silvia Stroescu (33 de ani), campioană olimpică în 2004 cu echipa României de gimnastică, va participa la noua ediție a emisiunii Exatlon.  A 2-a ediție a show-ului care a cucerit România, Exatlon, va debuta în această

Ghenosu, arestat la Londra. Era pe lista celor mai urmărite persoane din România. Cum a fost prins

Informația momentului. Luni, în jurul orelor 16:30, a fost arestat de către Poliția Britanică, în Hertfordshire, la periferia Londrei, Florin Nicolae Ghinea, zis “Ghenosu”, aflat pe lista celor mai urmărite persoane din România. (Console si

Cum să îţi spionezi prietenii pe WhatsApp. Există o aplicaţie de care nu ştiai

Funcția prin intermediul căreia vezi când a fost cineva online pe WhatsApp poate fi folosită și pentru spionaj, printre altele. Citește mai

Cătălin Ivan anunţă că va cere excluderea PSD din Grupul Socialiştilor Europeni

Cătălin Ivan a anunţat pe pagina sa de Facebook că va cere în Parlamentul European excluderea PSD din Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European.  Citește mai

Adormirea Maicii Domnului 2018. Ce nu ai voie să faci pe 15 august? E mare păcat!

Adormirea Maicii Domnului 2018. Praznicul Adormirii Maicii Domnului, cea mai mare sărbătoare închinată Maicii Domnului, este sărbătorit pe 15 august. Citește mai

Un interlop aflat pe lista celor mai urmărite persoane din România, a fost arestat la Londra

Luni după amiază, a fost arestat de către poliţia britanică, în Hertfordshire, la periferia Londrei, urmăritul general Ghinea Florin Nicolae, zis “Ghenosu”, aflat pe lista celor mai urmărite persoane din

Cât de periculoase sunt gazele lacrimogene folosite de jandarmi la protestul diasporei şi ce conţin ele

Gazele folosite de jandarmi conţin compuşi chimici periculoşi, care pot avea efecte foarte grave, în cazul expunerii mai îndelungate. Cele mai periculoase sunt pe bază de clor sau arsenic, două elemente extrem de toxice pentru organismul

Era chinezăriilor electrice

Veste sumbră pentru industria auto europeană. Un studiu publicat de o companie de consultanță din Japonia arată că UE va produce circa 20% din automobilele electrice care se vor vinde în lume în anul 2035,

"Oh, Doamne! Oh, Doamne!" » Un fotbalist din Serie A a fost la 10 minute de tragedia de la Genova + declarație cutremurătoare a unui inginer: "Podul era făcut greșit, e un faliment"

Cel puțin 35 de morți. Acesta este bilanțul dezastrului de la Genova. O parte din podul Morandi, pe care trecea autostrada A10, s-a prăbușit astăzi, la ora 11:50, în timpul unei furtuni. Căpitanul de la Genoa traversase acel pod cu 10 minute

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Se întrerupe apa în Cândeşti din cauza unei defecţiuni la o electropompă

Lucrurile inutile din casă, de care poţi scăpa imediat

Fabrica de dulciuri ETI din Craiova a făcut afaceri de 12 mil. euro în al doilea an integral de funcţionare. Unitatea de producţie dezvoltată de grupul din Turcia a fost deschisă la jumătatea anului 2016

Cehovski Medvedi-Dinamo 20-30 // Eroul Sajed Heidarirad » Portarul lui Dinamo, cel mai bun goalkeeper în runda a 4-a din Liga Campionilor

Surpriză! Cine va coordona campania Vioricăi Dăncilă la prezidenţiale în locul lui Mihai Fifor

Arad. Nouă şoferi, amendaţi pentru că foloseau telefonul în maşină, conform modificărilor din Codul Rutier

Piaţa de factoring a ajuns la 2,2 mld. euro în S1/2019, plus 2%. Bogdan Roşu, preşedinte ARF: “Piaţa este intr-o etapa de stabilizare”

ROMÂNIA - NORVEGIA, liveTEXT de la 21:45 » Meci de totul sau nimic pentru EURO 2020 » Echipele probabile + cote

Întâmplare de tot râsul în nordul Moldovei. Un tânăr s-a ales cu dosar penal fiindcă şi-a furat propriul cal

Ponta: Liberalii vor să facă ei guvernul, le urăm succes, dar nu cred că pe noi se bazează

Trei antreprenori vor să ajungă la venituri de 1 mil. euro într-un an cu o platformă care conectează meseriaşii şi furnizorii de materiale de construcţii cu clienţii

FCSB // Bălgrădean, OUT: Andrei Vlad revine ca titular!

Ruşii îşi fac selfie-uri şi filmuleţe în bazele abandonate de americani în Siria VIDEO

Şase români au fost grav răniţi într-un accident rutier în Hamburg

Alarmă la Dinamo! Mattia Montini va lipsi cu Gaz Metan

Romanian Chamber Orchestra, dirijor Cristian Măcelaru, cu violonistul Alexandru Tomescu concertmaestru, în premieră la Sala Radio

O bancă elveţiană tot apare în cazurile de corupţie din Venezuela

Roşcatul - indigo, culoarea vedetă în materie de păr. Ce alte nuanţe sunt în tendinţe toamna aceasta

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile turneului WTA de la Luxemburg

FMI: Economia românească va creşte cu 4% în 2019

sigur.info-fii sigur pe net

RAPID - PETROLUL // Absenţe importante pentru Flavius Stoican » Sârghi, Walace şi Marinescu nu joacă cu Rapid

Alarmă la Dinamo! Mattia Montini va lipsi cu Gaz Metan

FCSB // Bălgrădean, OUT: Andrei Vlad revine ca titular!

Brad Smith, preşedintele Microsoft, săptămâna viitoare în Bucureşti la un eveniment al companiei

FMI: Economia românească va creşte cu 4% în 2019

O bancă elveţiană tot apare în cazurile de corupţie din Venezuela

Klaus Iohannis a făcut anunţul: Ludovic Orban premier

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile turneului WTA de la Luxemburg

Şase români au fost grav răniţi într-un accident rutier în Hamburg

Ateliere teoretice şi practice, sub formă de concurs extrem de atractiv, în Munţii Bucegi

Roşcatul - indigo, culoarea vedetă în materie de păr. Ce alte nuanţe sunt în tendinţe toamna aceasta

Romanian Chamber Orchestra, dirijor Cristian Măcelaru, cu violonistul Alexandru Tomescu concertmaestru, în premieră la Sala Radio