Stiri 25.03.2019 :

Nouă campanie în vederea unui referendum pe tema acordului privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană 16.04.2018

16.04.2018 Nouă campanie în vederea unui referendum pe tema acordului privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană O nouă campanie în favoarea unui referendum cu privire la acordul privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) a fost lansată duminică, iar iniţiatorii apreciază că toţi britanicii - şi nu doar aleşii - ar trebui să aibă

Nouă campanie în vederea unui referendum pe tema acordului privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

O nouă campanie în favoarea unui referendum cu privire la acordul privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) a fost lansată duminică, iar iniţiatorii apreciază că toţi britanicii - şi nu doar aleşii - ar trebui să aibă ultimul cuvând de spus, relatează AFP.

Nouă campanie în vederea unui referendum pe tema acordului privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

Stiri Adevarul

 

Stiri pe aceeasi tema:

Săptămâna spovedaniilor

S-au spovedit în săptămâna ce se încheie inşi despre care aflăm că au făcut jocuri nepermise, care au încălcat grav legile ţării.E vorba despre Sebastian Ghiţă, Victor Ponta, Liviu Dragnea ori,  atot-puternicul de odinoară, generalul

Inspectorii sanitar-veterinari au început controalele în pieţe şi magazine, în apropierea Paştelui

Mai este puţin până la Paştele iar Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa a dispus intensificarea controalelor pentru verificarea condiţiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi

Români de care suntem mândri: Nicolae Grigorescu

În anul Centenarului Marii Uniri, Libertatea vă propune să redescoperim românii exponențiali de care am fost sau suntem mândri în fiecare zi. Astfel, timp de un an, vă prezentăm sub forma grafică, în ziar, sau animată, pe site și facebook,

AUDIEREA LUI FLORIAN COLDEA a detonat originea controversată a BINOMULUI. Editorial de DAN ANDRONIC

Florian Coldea și efectul pervers al audierii sale la Comisia SRI. Multă lumea s-a întrebat ce s-a întâmplat de ne-am trezit vineri seară cu un comunicat din partea Președinției României pe tema protocoalelor secrete încheiate de SRI cu

Care sunt cel mai bine plătite MBA-uri din lume

Tinerii care studiază cu precădere în facultăţi cu profil economic pot lua mereu în considerare să urmeze un program de tip MBA. Un sondaj recent arată care sunt cel mai bine plătiţi absolvenţi şi ce şcoli au terminat, scrie

RuPaul este primul travestit care a primit o stea pe bulevardul celebrităţilor de la Hollywood

RuPaul, în vârstă de 57 de ani, este primul travestit care a primit o stea pe bulevardul celebrităţilor de la Hollywood, potrivit

Mobilitate cu sănătate: cu maşina la spital sau cu spitalul în maşină?

Doamne, iar spre birou cu noaptea în cap? Din gazon emană iar nişte izuri pipipisiceşti, aerul pute dinspre termocentrală, au băgat din nou turbă cu sulf, şefa, cu nervii ei de veşnic nedormită sau nenuştiuce îmi va cere iar bilanţul ăla

Noua ecuaţie a puterii globale: Putin et Comp se află pe poziţii

Odată cu realegerea lui Vladimir Putin, este completat careul de reprezentanţi ai super-puterilor care, în perioada următoare, vor intra în procesul final care va produce redesenarea hărţii globale de forţă şi influenţe, reîmpărţindu-le

Cod GALBEN: Vine valul de frig peste România

ANM a emis un cod galben de precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, răcire accentuată pentru perioada următoare. Vremea se va răci accentuat în Bucureşti, maxima termică nu

FOTO / Ce a făcut Simona Halep după înfrângerea de la Indian Wells

Simona Halep a ratat calificarea în finala de la Indian Wells, după ce a pierdut fără drept de apel în fața japonezei Naomi Osaka, cu scorul 6-3, 6-0. “Nu am fost pregătită să joc acest meci. Nu caut scuze, doar explic ceea ce s-a întâmplat.

Circulaţie îngreunată din cauza poleiului în Covasna, unde au avut loc mai multe accidente

Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat din cauza poleiului, duminică dimineaţă, în judeţul Covasna, pe DN11 Tîrgu Secuiec - Oneşti, unde în ultimele ore s-au produs mai multe accidente rutiere.

Ce să NU faci imediat după o partidă de amor. Sub nicio formă!

Întotdeauna am crezut că ceea ce facem după o partidă de amor este la fel de important ca ceea ce facem înainte de ea sau în timpul ei. Citește mai

Peste 100 de percheziţii, efectuate în ultima săptămână în dosare cu fraude economice

În ultima săptămână, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat peste 100 de percheziţii, în cadrul unor dosare penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracţiuni

Mai mult de jumătate dintre absolvenţii de gimnaziu au luat note sub 5 la simularea Evaluării Naţionale

Mai puţin de jumătate din elevii de clasa a VIII-a care au susţinut simularea Evaluării Naţionale, desfăşurată în perioada 5-7 martie, au obţinut medii mai mari sau egale cu 5. Aşa arată Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), după ce a

Mama care şi-a omorât copilul nou-născut în canalizare, condamnată definitiv la 8 ani de închisoare

Curtea de Apel Suceava a condamnat-o pe Gabriela Boghian (21 de ani) la opt ani de închisoare pentru omor, după ce în primă instanţă tânăra primise 16 ani de închisoare. Decizia magistraţilor suceveni este definitivă. Aceasta fost trimisă

ANM a prelungit codul galben de vreme rea: ninsori, polei şi frig cumplit până marţi seară

Vremea de iarnă continuă în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a actualizat avertizarea de cod galben de vreme rea pentru toată ţara. De luni dimineaţă, de la ora 06.00 şi până marţi, 20 martie, ora 23.00, se

Circulaţia a fost închisă pe podul care leagă localităţile gălăţene Valea Mărului şi Măcişeni. Construcţia a fost afectată de o surpare de teren

Mai multe echipe de la Consiliul Judeţean Galaţi s-au deplasat la faţa locului pentru a evalua situaţia. În perioada următoare, vor fi efectuate mai multe expertize tehnice, care vor stabili cea mai bună soluţie pentru refacerea

H&M plănuieşte să mai angajeze 800 de oameni în 2018 pentru a-şi extinde prezenţa în retailul indian

Retailerul suedez de îmbrăcăminte H&M plănuieşte să mai angajeze 800 de oameni anul acesta, ca parte a planurilor de extindere a reţelei de retail din India, potrivit The

Americanii se revoltă: Niciun CEO nu ar trebui să câştige de 1.000 de ori mai mult decât un angajat obişnuit

Pentru prima dată în istorie, corporaţiile din Statele Unite au început să raporteze date cu privire la nivelul salariilor pe care le dau angajaţilor, potrivit The

Ana Ivanovic și Bastian Schweinsteiger au devenit părinți »Ce nume va purta băiețelul celor doi

Fostul lider WTA Ana Ivanovici și Bastian Schweinsteiger au devenit părinții unui băiețel. Felicitările curg din toate direcțiile pentru sportivul cuplu format din Ana și Bastian. Campioana de la Roland Garros 2008 a adus pe lume, la Chicago, un

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

SIMONA HALEP - POLONA HERCOG, liveTEXT după ora 20:15, în turul 3 la Miami

Democraţii afirmă că Mueller nu-l exonerează pe Trump şi cer audierea lui Barr în Congres

Transelectrica şi Digi, extremele de la bursa de la Bucureşti în ceea ce priveşte profitabiltiatea

Cine era tânăra rănită grav în accidentul din centrul Constanţei. Ea a decedat în timpul nopţii la spital

Cine este tânăra de care s-a îndrăgostit Matteo Salvini?

SUEDIA - ROMÂNIA 2-1 // Note GSP: Alex Mitriță, cel mai slab de pe teren » 2 români au impresionat + ce notă a luat Contra

TRU, despre mutarea ambasadei la Ierusalim: Şi dacă o făcea Lenin era de salutat!

Senator liberal: Dragnea, Tăriceanu, Vâlcov şi Teodorovici îşi bat joc de românii cu credite. Ratele nu vor scădea

Lidl cumpără un teren în comuna Vladimirescu, judeţul Arad, de la dezvoltatorul imobiliar Imostrust

Italia este primul stat G7 care aderă la iniţiativa chineză Belt and Road, acord de 2,5 mld. dolari

Condamnare pentru o şpagă cât casa lui Goagă

VIDEO Imagini inedite din cantonamentul României U21 » Reprize de judo între Ionuț Radu și Vlad Dragomir + exerciții inedite aduse de Mirel Rădoi

Halep, prima declaraţie după un meci teribil: Simona a făcut un anunţ încântător după victoria cu Hercog

Mihai Manole, Tema Energy: Piaţa centrelor de date a depăşit 23 mil. euro în 2018, un plus de peste 25%

Tarom va anula mai multe curse internaţionale

Tragedie în lumea muzicii! A murit o legendă a muzicii rock. Vestea a căzut ca un trăsnet

BIANCA ANDREESCU - ANGELIQUE KERBER // VIDEO Nemțoaica i-a adresat cuvinte grele lui Andreescu: „Ești cea mai melodramatică jucătoare din istorie!” » Reacția canadiencei

Anticipatele în Republica Moldova. Referendumurile şi legea electorală modificată

FOTO Lecţie de omenie: monahii şi preoţii cu atestat de medic au consultat gratuit bătrânii unui sat uitat de lume

Carmen Dumitrache,Telekom Romania: 6% dintre angajaţii noştri lucrează de acasă

Clasament Liga 1

LocEchipaPuncte
1 CFR Cluj 54
2 FC FCSB 49
3 CS Universitatea Craiova 45
4 Astra Giurgiu 42
5 FC Viitorul Constanta 38
6 Sepsi OSK 37
7 Botosani 36
8 CSM Politehnica Iasi 34
9 Hermannstadt 32
10 Dinamo Bucuresti 32

Clasament Liga 1 detaliat

Livescore fotbal

sigur.info-fii sigur pe net

În weekend trecem la ORA DE VARĂ 2019! Cum trebuie să fixam ceasurile

Super oferte la Altex - Un nou tip de promotie

eMAG - Promotie noua de resigilate! Reduceri de 35%

Concluzia Colegiului Medicilor, în cazul copilului de 1 an şi 10 luni care a murit la Sanador, după o operaţie de hernie inghinală

Astăzi are loc Gala Premiilor Superscrieri, care recompensează cele mai bune materiale jurnalistice ale anului. Lista nominalizărilor

Un băieţel de cinci luni a murit în urma unei circumcizii efectuate de părinţii lui

Bianca Andreescu - Angelique Kerber, o controversă cu antecedente » 8 întâmplări din tenis care au uimit lumea: de la un salut cu spatele la cuvinte jignitoare

CORESPONDENȚĂ GSP DIN SPANIA // România U21, cantonament în Italia înainte de EURO 2019 » Ce decizie au luat Rădoi și staff-ul naționalei

FOTO Noua cucerire a căpitanului Matthijs de Ligt » Vedeta lui Ajax se întâlnește cu AnneKee Molenaar, fiica unui fost fotbalist al „lăncierilor”

Florin Godean, Adecco România: Salariile se vor majora cu 5% anual. Este un ritm firesc pentru că şi inflaţia merge în aceeaşi direcţie

Afacerile din industria hotelieră românească au ajuns la 1,2 mld.euro în 2018; Bucureşti, printre cele mai dinamice pieţe europene

Decathlon deschide un magazin în Bistriţa Retail Park şi are în plan cinci unităţi noi în 2019

Explozie într-o casă din Gorj: un bărbat a fost rănit

Anchetă la şcoala din Botoşani unde preotul este acuzat că ar fi lovit un elev pentru că nu a făcut semnul crucii

ROBOR la 3 luni face un salt la început de săptămână

Corina Creţu: Schimbările climatice, globalizarea, migraţia, automatizarea şi tehnologiile digitale au un impact diferit asupra regiunilor

Regele Iordaniei şi-a anulat vizita în România din cauza declaraţiilor Vioricăi Dăncilă privind mutarea ambasadei la Ierusalim

Corina Creţu: Sper ca guvernele să înţeleagă că nu întotdeauna pot decide din capitale cum să investească la nivel local

A murit Scott Walker, considerat o enigmă şi una dintre cele mai influente figuri din istoria rockului

Români, chinezi şi turci se bat pe licitaţia pentru tramvaiele din Bucureşti

Una dintre cele mai bogate familii din Germania recunoaşte că a colaborat cu Hitler

Jennifer Lopez, sfat pentru femei: Bărbaţii sub 33 de ani sunt cu adevărat inutili. Video în articol

Tragedie în lumea muzicii! A murit o legendă a muzicii rock. Vestea a căzut ca un trăsnet

Cine este tânăra de care s-a îndrăgostit Matteo Salvini?