Nicolae Dică, amendat cu 360 de lei de poliţie. 12.03.2010
12.03.2010 Nicolae Dică, amendat cu 360 de lei de poliţie. Astfel, în momentul în care a vrut să plece spre casă, „Dicanio" a constatat că maşina personală i-a fost ridicată de poliţie. Motivul? Jucătorul a parcat-o neregulamentar, iar oamenii legii i-au ridicat automobilul. Pentru a-l
Nicolae Dică, amendat cu 360 de lei de poliţie.
Astfel, în momentul în care a vrut să plece spre casă, „Dicanio" a constatat că maşina personală i-a fost ridicată de poliţie. Motivul? Jucătorul a parcat-o neregulamentar, iar oamenii legii i-au ridicat automobilul. Pentru a-l recupera, mijlocaşul a fost nevoit să plătească o amendă de 360 de lei.
Nicolae Dică, amendat cu 360 de lei de poliţie.
Stiri pe aceeasi tema:
Refugiaţii sudanezi, la tratament medical
TIMIŞOARA. Majoritatea sudanezilor sosiţi luni noaptea la Centrul de Tranzit pentru Refugiaţi vor fi trataţi de medici români, cei mai mulţi
RODICA CULCER: În căutarea electoratului pierdut
Deşi aflată ea însăşi într-o suferinţă profundă, economia, cu realităţile sale inevitabile şi incomode, a dovedit virtuţi tămăduitoare pentru
DAN C. MIHĂILESCU: Radicalismul utopic
România profundă e România care nu se vede la televizor decât în chip de
Dică, propus la Bruges
Jucătorul român al formaţiei Catania, Nicolae Dică, care nu a prins prea multe jocuri în acest sezon din Serie A, a fost propus echipei
Jaguar ridică ştacheta cu noul XFR
Încă de anul trecut, cînd a fost prezentat oficial, XF a devenit noua imagine a mărcii Jaguar, cu un look diferit de ceea ce ne obişnuise
Dică, oferit la Bruges
VARIANTĂ. Mijlocaşul român Nicolae Dică a fost propus de echipa italiană de fotbal Catania la gruparea belgiană FC
Cazarma adormita, destituiri de la vladica la opinca
Indiciile anchetatorilor arata ca furtul de armament de la Ciorogarla a fost o operatiune pusa la cale de profesionisti. Ministrul Apararii, Mihai Stanisoara,
Mircea Lucescu: "Este bine că Braşovul a ridicat ştacheta, sp
Mircea Lucescu a prefaţat partida de mîine dintre echipa sa, Şahtior şi Braşovul fiului Răzvan Lucescu, care va fi transmisă de GSPTV de la ora
Ioan Andone: "M-am gîndit la Dică, dar regulamentul nu-mi perm
Tehnicienii lui Al Hilal şi Al Ittifaq, Cosmin Olăroiu şi Ioan Andone, au recunoscut la GSPTV că s-au interesat de soarta atacantului Nicolae Dică,
Pascu ridica socialistii europeni in capul PSD
Un scandal care nu a "transpirat" inca in tara s-a produs zilele trecute, la Bruxelles, si risca sa afecteze zdravan relatia PSD cu
Încă o piedică
Ca şi cum nu erau de ajuns discuţiile interminabile legate de suma de preţ, de comisioane şi de salariul jucătorului, în calea transferului lui
Dayro Moreno: "M-aş bucura să revină Dică" / Dică: "Dayro i
Deşi ar căpăta încă un adversar pe postul de mijlocaş coordonator, Dayro Moreno a mărturisit astăzi că ar fi încîntat de o
Radicalii denunta maltratarea romanilor arestati in cazul violul
In timp ce erau inchisi in celula sectiei de politie din Guidonia, romanii arestati cu acuzatia de viol in grup ar fi fost batuti „la sange”. Afirmatia
Dinu Gheorghe: "Încă negociem cu Catania pentru Dică"
Preşedintele echipei FC Braşov, Dinu Gheorghe, a vorbit despre transferurile echipei sale din această iarnă şi a dezvăluit că încă se tratează
N-au renunţat la Dică
Preşedintele Dinu Gheorghe a dezvăluit că încă negociază cu formaţia italiană Catania transferul atacantului Nicolae Dică. "Nu vrem să aducem
FOTBAL: Chivu si Dica, nici macar rezerve la echipele lor
Daca in cazul lui Cristi Chivu intervine accidentarea la aductori, Nicolae Dica nu a fost inclus in lotul Cataniei pentru meciul de azi cu Atalanta, din cauza
Joao Azevedo: "Fotbalul românesc are un nivel ridicat"
Joao Azevedo, fundaşul Gloriei Bistriţa, laudă nivelul ridicat al fotbalului românesc şi spune că s-a adaptat foarte bine la nivelul de joc şi la
Aparatura veche, ridicată gratuit
Dacă stau în sectorul 6 şi vreau să dau un televizor vechi la deşeuri electronice, vine cineva să mi-l ia de acasă? Ioana Gheorghiţă, Bucureşti
Boc negociază bugetul cu sindicatele
Premierul Emil Boc se întâlneşte astăzi, la Palatul Parlamentului, cu sindicatele, pentru a pune la punct forma finală a bugetului. Înainte de
Dayro pune pieDică
Columbianul se declară oficial încântat de posibila revenire a piteşteanului la Steaua, dar crede despre acesta că „n-are



