Stiri 02.04.2020 :

Monica Macovei sare în apărarea lui Kovesi 19.02.2019

19.02.2019 Monica Macovei sare în apărarea lui Kovesi Monica Macovei a trimis un email europarlamentarului spunând că există acuzații false la adresa lui Kovesi în țară și pentru a o ajuta pe fosta șefă DNA să ajungă în fruntea Parchetului

Monica Macovei sare în apărarea lui Kovesi

Monica Macovei a trimis un email europarlamentarului spunând că există acuzații false la adresa lui Kovesi în țară și pentru a o ajuta pe fosta șefă DNA să ajungă în fruntea Parchetului European. ”E...

Monica Macovei sare în apărarea lui Kovesi

Stiri Jurnalul National

 

Stiri pe aceeasi tema:

Alertă medicală: focar de meningită la Suceava

Cursurile au fost suspendate, ieri, pentru trei zile, la o şcoală din Municipiul Suceava, după ce un copil de 9 ani a fost diagnosticat cu meningită. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ

Dosar penal in rem pentru protestul taximetriştilor, de luni, din Bucureşti

Poliţia Capitalei s-a sesizat din oficiu şi a demarat cercetări pentru infracţiunea de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice în cazul celor câteva zeci de taximetrişti care

Simona Halep a pierdut locul 1 WTA! Petra Kvitova e în semifinale la Australian Open după un joc fabulos cu Ashleigh Barty

Simona Halep nu mai este locul 1 WTA! Noul lider mondial virtual este, în premieră, cehoaica Petra Kvitova, care a trecut de australianca Ashleigh Barty, locul 15 WTA, scor 6-1, 6-4, în sferturile Australian Open. Într-un clasament

DANIELLE COLLINS // Prima semifinalistă de la Australian Open are o poveste de viață impresionantă » A așteptat să termine facultatea pentru a începe tenisul: „Sunt inteligentă, vreau să-mi rotunjesc educația”

DANIELLE COLLINS // Americanca Danielle Rose Collins (25 de ani, 35 WTA) s-a calificat azi în semifinalele turneului de Mare Șlem de la Australian Open. Collins a terminat întâi facultatea, abia apoi a intrat în

HARLEM GNOHERE LA RAYO VALLECANO // Gigi Becali, influențat de Gazeta Sporturilor » Refuză 3 milioane de euro pentru un jucător: „Nu risc să pierd titlu”

Presa din Franța scrie că Rayo Vallecano, locul 18 din prima ligă din Spania, este interesată de transferul lui Harlem Gnohere. Francezii scriu că Rayo Vallecano caută un atacant și Harlem Gnohere ar fi pe lista ibericilor. Pentru golgeterul FCSB,

Dan Capatos a ajuns la spital. Cine i-a luat locul la emisiune

Dan Capatos a lipsit luni de la emisiunea Xtra Night Show, pe care o moderează la postul de televiziune Antena 1. Moderatorul a avut probleme de sănătate. Luni seară, Dan Capatos nu a fost prezent la cârma emisiunii Xtra Night Show. Acesta a ajuns

Ce a postat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe pe Twitter. A stârnit un val de critici

Sarah Huckabee Sanders a încercat să-i aducă un omagiu lui Martin Luther King Jr, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1964, dar demersul ei a ajuns să stârnească furia americanilor.  "Astăzi, onorăm un mare american care şi-a dat viaţa

Simona Halep va pierde locul 1 WTA, după ce Petra Kvitova s-a calificat în semifinale la Australian Open

Cehoaica Petra Kvitova a învins-o astăzi pe australianca Ashgley Barty (6-1, 6-4) și s-a calificat în semifinalele Australian Open. În urma acestui rezultat, este sigur că Simona Halep nu va mai ocupa locul 1 WTA la începutul săptămânii

Boala de care suferă Dan Capatos! A fost înlocuit la emisiunea de la Antena 1

Dan Capatos a trecut prin clipe foarte grele și a vorbit despre acestea la Antena Stars. El rememorat episodul în care a ajuns la Urgenţe din cauză că avea tensiunea prea mare. Dan a înțeles exact ce înseamnă să-ți fie frică de moarte. Se

Lidia Buble a bătut palma cu Kanal D! La ce emisiune poate fi vazută de acum

Surprize în această săptămână în cea mai iubită emisiune de fashion din România, „Bravo, ai stil”!”. Fanilor show-ului prezentat de Ilinca Vandici li s-au pregătit noutăți de maximă importanță, atât în ceea ce privește

Ticălos. Un bărbat a agresat sexual fiica celei care i-a oferit găzduire

Un bărbat a fost trimis, ieri, în judecată de Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, după ce a agresat sexual o fetiță de clasa I. Individul, în varsta de 34 de ani, se afla într-o vizită prelungită la părinții fetei care îi erau

Scandal într-o organizaţie judeţeană a PNL. Mai mulţi membri importanţi şi-au dat demisia după ce preşedintele organizaţiei l-a pedepsit pe un un rival

Organizaţia judeţeană a PNL Caraş-Severin stă pe un “butoi de pulbere”, după ce luni, 21 ianuarie mai mulţi membri importanţi şi-au dat demisiile din funcţiile deţinute în cadrul

Avertismentul crescătorilor: vom avea miei foarte mari de Paşte. Oile au fătat deja, iar puii au până la 10 kilograme

Crescătorii de ovine din Buzău spun că, până la sfârşitul lunii aprilie, mieii vor depăşi 20 de kilograme. Fermierii se tem că, la astfel de greutăţi, animalele nu vor avea căutare printre clienţi. În preajma sărbătorilor, ciobanii

Nominalizări Oscar 2019. Actorii şi filmele care au intrat în cursă

Academia Americană de Film a anunţat nominalizările la premiile Oscar 2019. Lady Gaga, Bradley Cooper şi Rami Malek au intrat în cursa pentru prestigioasele statuete, la fel şi filmele în care au

Banca de celule stem hematopoietice, acreditată la Iaşi. Peste 70 de afecţiuni vor putea fi tratate de acum în Moldova

În regiunea Moldovei va funcţiona începând din această săptămână o bancă de celule stem hematopoietice. Institutul Regional de Oncologie Iaşi (IRO), de care aparţine banca, a primit luni, 21 ianuarie, vizita comisiei de evaluare de la

Trafic rutier oprit din nou pe DN75, în Apuseni, din cauza unei avalanşe de zăpadă

Traficul rutier este oprit din nou marţi pe DN75, în Apuseni, în zona localităţii Vârtop, din cauza zăpezii căzute pe carosabil de pe

Igor Dodon a lansat Mişcarea populară patriotică în sprijinul preşedintelui ţării: Va reprezenta nucleul patriotismului moldovenesc

Circa 1.500 de oameni s-au adunat în faţa Preşedinţiei de la Chişinău marţi, 22 ianuarie, pentru a-şi declara susţinerea pentru preşedintele ţării şi pentru a lansa Mişcarea populară patriotică în sprijinul preşedintelui

VIDEO Castelul Corvinilor va fi un şantier uriaş. Noua faţă a monumentului, după cele mai complexe şi scumpe lucrări

Castelul Corvinilor va fi reabilitat pe fonduri de la Uniunea Europeană. Contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor a fost semnat, iar proiectanţii şi antreprenorii se pot apuca de

Biletele la meciul Dunărea-FCSB, programat pe 2 februarie, au fost puse în vânzare

Biletele pentru meciul Dunărea-FCSB din cadrul Ligii 1 Betano,programat sâmbătă, 2 februarie au fost puse în vânzare începând de marţi, 22

Un fotbalist al lui Sassuolo, transferat la FC Barcelona

Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona a anunţat, luni, sosirea internaţional ghanez Kevin-Prince Boateng, împrumutat până la finalul sezonului de la clubul italian Sassuolo, informează

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Concluzia comisiei de expertiză în cazul bărbatului care a ucis şapte pacienţi din Spitalul Săpoca

Petrol: actuala perioadă apocaliptică ar putea avea efecte ani la rând de-acum încolo

Cristina Neagu se implică în lupta contra COVID-19 » Cum va dona bani handbalista

Coronavirus pe portavion. Peste 70 de militari bolnavi la bordul unei nave cu încărcătură nucleară

COVID-19, măsuri noi în Austria: Masca devine obligatorie la cumpărături

Un nou bilanţ sumbru în Statele Unite: aproape 750 de decese în 24 de ore

O femeie de 45 de ani, al 86-lea caz de deces din cauza COVID-19 în România

Aplicaţia zilei: EnglishScore: Free British Council English Test

Wimbledon, singurul turneu de Grand Slam care are asigurare în caz de pandemie

Tragedie în Vama Nădlac! O femeie a murit în microbuzul care trebuia s-o ducă în carantină

Guvernul urmează să aprobe o OUG privind semnătura electronică

Dictatura coronavirus a lui Viktor Orban de Ungaria

Cum arată noul Kuga

BestJobs: Trei din 10 angajaţi români lucrează de acasă şi cred că starea de urgenţă generată de coronavirus va mai dura încă 1-2 luni; 35% au constatat că sunt mai productivi la domiciliu

Decizia clară luată de UEFA » Până când se poate juca în Liga 1

Medicament nou pentru bolnavii de coronavirus în stare gravă. Ce este Sarilumab

Ţăndărei, noul Suceava? Ritm alarmant de creştere a infectaţilor şi deceselor. Localnicii cer intervenţia Armatei

S-a ales cu dosar penal după ce a fugit din carantina

Ce va construi Primăria Galaţi lângă plaja Dunărea. Investiţia de 4 milioane de euro este finanţată de UE

Israelul condiţionează ajutorul dat Fâşiei Gaza în lupta împotriva covid-19 de găsirea a doi militari dispăruţi în timpul războiului

sigur.info-fii sigur pe net

Coronavirus România - Ce înseamnă scenariul 4 - intrat în vigoare de azi

Patriarhul Daniel a donat 10.000 lei pentru protecţia voluntarilor care îi ajută pe cei afectaţi de pandemie

S-a ales cu dosar penal după ce a fugit din carantina

Proiect PSD: Ajutor de înmormântare, scutiri de taxe şi pensie de urmaş, pentru urmaşii medicilor care îşi pierd viaţa în epidemia COVID-19

Răzvan Lucescu este izolat în Arabia Saudită: “Aveam nevoie de o vacanţă”

Medicament nou pentru bolnavii de coronavirus în stare gravă. Ce este Sarilumab

Q & A cu Ciprian Deac

FCSB: Dennis Man e gata să plece la Feyenoord! A fost văzut cu scouterii de la Rotterdam

Decizia clară luată de UEFA » Până când se poate juca în Liga 1

Grupul Avis, producător cu 540 de angajaţi din Hunedoara: De la pâine, lapte şi mezeluri până la produse gata preparate, putem cumpăra produse 100% româneşti

Companiile germane, cei mai mari investitorii din România, solicită Guvernului să implementeze conceptul Kurzarbeit pe piaţa muncii, respectiv timp redus şi flexibil de muncă în companii, astfel încât să se evite concedierile masive

BestJobs: Trei din 10 angajaţi români lucrează de acasă şi cred că starea de urgenţă generată de coronavirus va mai dura încă 1-2 luni; 35% au constatat că sunt mai productivi la domiciliu

MAI: Lista documentelor pentru care valabilitatea se prelungeşte până la încetarea stării de urgenţă

Semn de solidaritate! Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile drapelului italian, joi seara

Ţăndărei, noul Suceava? Ritm alarmant de creştere a infectaţilor şi deceselor. Localnicii cer intervenţia Armatei

Comisia Europeană cere scuze Italiei pentru că nu a sprijinit-o în lupta cu pandemia de coronavirus

Boris Johnson vrea să accelereze ritmul testărilor pentru coronavirus

Cum arată noul Kuga

Un centru de tratare a bolnavilor infectaţi cu coronavirus va fi realizat în zona Mogoşoaia. Spaţiul este pus la dispoziţie de Leroy Merlin

Israelul condiţionează ajutorul dat Fâşiei Gaza în lupta împotriva covid-19 de găsirea a doi militari dispăruţi în timpul războiului

Dictatura coronavirus a lui Viktor Orban de Ungaria