Stiri 22.10.2019 :

Miting pentru susţinerea statului de drept şi independenţa justiţiei, la Timişoara 03.03.2019

03.03.2019 Miting pentru susţinerea statului de drept şi independenţa justiţiei, la Timişoara Nu există duminică în care la Timişoara să nu fie miting. Şi în această seară, de la ora 19.00, timişorenii sunt chemaţi în

Miting pentru susţinerea statului de drept şi independenţa justiţiei, la Timişoara

Nu există duminică în care la Timişoara să nu fie miting. Şi în această seară, de la ora 19.00, timişorenii sunt chemaţi în stradă.

Miting pentru susţinerea statului de drept şi independenţa justiţiei, la Timişoara

Stiri Adevarul

 

Stiri pe aceeasi tema:

FOTO Peste 40 de mumii din Epoca Ptolemeică au fost descoperite în Egipt

Zeci de mumii din Epoca Ptolemeică (323 î. Hr.-30 î.Hr.) au fost descoperite în Egipt, în timpul unor săpături făcute anul trecut, potrivit

Fratele lui Marquez, la coadă pentru un autograf de la Mircea Cărtărescu, la festivalul de literatură de la Hay din Columbia

Invitat la festivalul de literatură de la Hay din Columbia, scriitorul Mircea Cărtărescu a dat autografe timp de o oră jumătate înainte de o conferinţă. Între cei care-au stat cuminţi la coadă, „cu nespusă şi emoţionantă modestie, a fost

Scrisorile faimoasei Maitreyi către biograful american al lui Eliade, expuse în premieră la Cluj

„Maitreyi mi-a schimbat viaţa“, spune Mihaela Gligor, cercetătoare la filiala clujeană a Academiei Române. Dacă nu citea romanul lui Mircea Eliade, azi era, probabil, avocat. Mihaela organizează în cursul lunii februarie mai multe evenimente

Femeie însărcinată în opt luni, scoasă cu forţa din metrou: care este motivul şi ce au păţit angajaţii VIDEO

Un video, postat în mediul online de un martor, arată cum o femeie din Suedia, însărcinată în opt luni, a fost scoasă de doi agenţi de securitate cu forţa din metrou, unde se afla alături de fetiţa

Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la 69

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 69, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de

Cel puţin 7 morţi şi 32 de răniţi, dintre care majoritatea copii, în urma unui accident rutier în Rusia

Cel puţin 7 oameni au murit şi alţi 32 au fost spitalizaţi, după ce un autocar la bordul căruia se aflau 45 de oameni, dintre care 31 de copii, s-a răsturnat pe un drum regional din Federaţia Rusă,

Dacian Cioloş şi-a asumat, în faţa membrilor USR, intrarea Roşiei Montane în UNESCO în 2021

Liderul partidului PLUS, Dacian Cioloş, şi-a asumat în faţa membrilor USR intrarea Roşiei Montane în UNESCO în anul 2021, în timpul discuţiilor şi negocieri finale care au avut loc, sâmbătă seară,

Liviu Dragnea, după CExN al PSD: I-am rugat să analizeze posibilitatea reducerii sumelor pentru Serviciile Secrete

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat duminică, după CExN că a cerut partidului să se reanalizeze sumele alocate prin bugetul de stat funcționării serviciilor secrete. „Am rugat-o pe

CExN PSD - Negoiţă: Dragnea mi-a promis că marţi sau miercuri vine la întâlnire cu Asociaţia Municipiilor

Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Robert Negoiţă, a anunţat că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va veni marţi sau miercuri la o întâlnire cu membrii asociaţiei pentru a discuta

Cornel Dinu critică doi oficiali dinamoviști: „S-au făcut experiențe cu acești «yes-men»” + Îl laudă pe Rednic

Cornel Dinu critică doi dintre oficialii lui Dinamo, însă recunoaște că are mare încredere în antrenorul Mircea Rednic. „Nu luni e momentul adevărului pentru Dinamo. De multe ori în fotbal, timpul reparației e ca

MIRCEA BADEA FĂCUT KO // VIDEO Cum a ajuns Mircea Badea să se bată cu motociclistul-kickboxer Teodor Emi » Incidentul de la care a pornit totul: „Să moară în chinuri groaznice și să le sărim cu picioarele pe cap”

Mircea Badea, 44 de ani, cunoscutul jurnalist de la Antena 3 și unul dintre cele mai controversate personaje din spațiul public, e în centrul atenției după knock-out-ul încasat sâmbătă de la Teodor „Tedi” Emi, un

Rezultatele tragerii Loto 6 din 49 din 3 februarie 2019. Care sunt numerele norocoase

Loteria Română organizează noi trageri la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, duminică, 3 februarie, de la ora 18.15. Rezultatele tragerii Loto 6 din 49 din 3 februarie 2019: Loto 6/49: Va urma Joker: Va urma Loto 5/40: Va

Donald Trump, întâlnire cu liderul de stat chinez, pentru a rezolva un conflict

Preşedintele american Donald Trump s-ar putea întâlni cu omologul său chinez, Xi Jinping, la finalul lunii februarie, la Da Nang, Vietnam, cu doar câteva zile înainte de expirarea "armistiţiului"

Descoperire fantastică. Submarinul pierdut al lui Hitler, găsit în adâncurile Mării Negre

Un submarin nazist a fost descoperit în Marea Neagră de o echipă a unei televiziuni din Turcia, care filma un documentar.  Citește mai

Zeci de lăzi de bere, împrăştiate pe DN 1A

Zeci de lăzi de bere sunt împrăştiate pe DN 1A, în Braşov, la intrare pe centura din Săcele, după ce un TIR şi-a pierdut încărcătura, într-o curbă. Citește mai

Cum scrii serios despre o bagatelă precum meciul lui Badea

Am văzut comentarii de genul „domnule, nu e de râs! Omul putea să-şi rupă gâtul şi să moară”. Din fericire, Badea este bine-sănătos, după 5 minute şi-a revenit şi a plecat acasă. Acest deznodământ ne pune în faţa unui eveniment

Peste 2.000 de şomeri şi-au găsit o slujbă anul trecut, în Bărăgan

Peste 2.000 de şomeri au reuşit să se încadreze în muncă anul trecut, în judeţul Călăraşi. Conform Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM), mai mult de jumătate dintre aceştia sunt

Rezultate Loto 6 din 49 de duminică, 3 februarie 2019. Care sunt numerele câştigătoare

Duminică, 3 februarie 2019, de la ora 18:00, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 31 ianuarie 2019, Loteria Română a acordat 16.123 de câştiguri, în valoare totală de

Profesori de economie din toată ţara se raliază împotriva ordonanţei lăcomiei

Circa 50 de profesori de economie din toată ţara redactat o scrisoare deschisă împotriva Ordonanţei 114, subliniind că ea va avea efecte nocive precum creşterea costului de finanţare a statului, dobânzi mai mari la credite şi mai mici la

Firea: Uneori trebuie să faci un pas în spate ca să îi salvezi pe alţii

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a postat un mesaj pe Facebook după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, în care spune că "uneori trebuie să faci un pas în spate ca să îi salvezi

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Paul Voicu, managing partner Franchwise: Piaţa a crescut constant, an de an, şi în 2019 a ajuns la 3,6 mld.euro şi 450 de concepte

CHINDIA - FCSB 1-2 // La asta s-a ajuns! MM Stoica, înjurat de către galeria FCSB, spre stupoarea jucătorilor

5 motive pentru a vizita un cazino de top din Bucureşti în această toamnă

Dăncilă mărturiseşte că PSD nu vede o soluţie în alegerile anticipate, dar este pregătit pentru acestea

Smart Start USA, programul dedicat internaţionalizării companiilor cu capital românesc pe piaţa din Statele Unite ale Americii. Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României: “ Relaţia cu S.U.A. este o prioritate pentru

Teodorovici vrea banii din accizele pe vicii care ajung acum la Sănătate

Pompierii caută un bărbat care s-ar fi înecat în râul Moldova

Probleme fără sfârşit: constructorii români au accelerat cel mai mult construcţiile de autostrăzi, însă birocraţia încă pune piedici marilor proiecte

MM n-are loc de Vasi! Nepotul lui Gigi Becali blochează revenirea lui Stoica la FCSB pe un post inedit

Maşină urmărită în trafic de autospeciala Poliţiei. Care este motivul pentru care şoferul a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor

Judecătorii de la ICCJ se pregătesc de verdict în dosarul Alina Bica - Ovidiu Tender

Reţeaua de cafenele TONY to GO, deţinută de familia Niţuleasa, a ajuns la 5 unităţi în Bucureşti, şi vrea să se extindă în franciză

Roger Federer a explicat de ce NU a fost prezent la nunta lui Rafael Nadal

Incriminarea pornografiei din răzbunare, adoptată în unanimitate de Senat

Decizia UE de a aloca 130 mil. euro pentru un terminal polonez de GNL stârneşte mânia Verzilor

VIDEO O retragere ruşinoasă şi un popor înfuriat: blindatele americane, luate la ţintă cu pietre şi fructe stricate de către kurzi

Un jandarm din Olt s-a împuşcat în mână cu pistolul din dotare

Adevăratul nivel al ratei subocupării forţei de muncă din Germania, scos la iveală

Este oficial. Armata te poate pune la muncă atunci când e stare de asediu

Românul Cornel Feruţă, în finala cursei pentru conducerea AIEA

sigur.info-fii sigur pe net

EXCLUSIV Emil Săndoi revine în antrenorat! E la un pas să semenze cu Pandurii » Poate debuta vineri

Roger Federer a explicat de ce NU a fost prezent la nunta lui Rafael Nadal

MM n-are loc de Vasi! Nepotul lui Gigi Becali blochează revenirea lui Stoica la FCSB pe un post inedit

Urmează conferinţa ZF/Banca Transilvania Hello, Cluj! 22 octombrie. Cele mai mari zece afaceri antreprenoriale din Cluj au afaceri de peste 3 mld. lei şi 3.100 de angajaţi

Adevăratul nivel al ratei subocupării forţei de muncă din Germania, scos la iveală

Decizia UE de a aloca 130 mil. euro pentru un terminal polonez de GNL stârneşte mânia Verzilor

Românul Cornel Feruţă, în finala cursei pentru conducerea AIEA

Un jandarm din Olt s-a împuşcat în mână cu pistolul din dotare

Judecătorii de la ICCJ se pregătesc de verdict în dosarul Alina Bica - Ovidiu Tender

Este oficial. Armata te poate pune la muncă atunci când e stare de asediu

VIDEO O retragere ruşinoasă şi un popor înfuriat: blindatele americane, luate la ţintă cu pietre şi fructe stricate de către kurzi

Incriminarea pornografiei din răzbunare, adoptată în unanimitate de Senat