Stiri 18.10.2019 :

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a salutat onorul militarilor întorşi din Afganistan de pe telefon 04.03.2019

04.03.2019 Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a salutat onorul militarilor întorşi din Afganistan de pe telefon Ministrul apărării, Gabriel Leş, a fost surprins la Bistriţa că îşi verifica telefonul în momentul în care militarii întorşi din Afganistan îi dădeau onorul, potrivit

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a salutat onorul militarilor întorşi din Afganistan de pe telefon

Ministrul apărării, Gabriel Leş, a fost surprins la Bistriţa că îşi verifica telefonul în momentul în care militarii întorşi din Afganistan îi dădeau onorul, potrivit bistriţeanul.ro

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a salutat onorul militarilor întorşi din Afganistan de pe telefon

Stiri Adevarul

 

Stiri pe aceeasi tema:

Proinvest Group din Paşcani estimează că afacerile au urcat cu peste 10% în 2018

Compania Proinvest Group din Paşcani, judeţul Iaşi, specializată în prelucrarea oţelului, a estimat o creştere de peste 10% a cifrei de afaceri în 2018 faţă de anul anterior, potrivit datelor transmise de oficialii companiei pentru anuarul

Cristina Nicola, un economist din Arieşeni a ajuns la 100.000 lei cu o afacere cu produse tradiţionale pe care le vinde în magazine mici de cartier şi în Auchan

Cristina Nicola, economist de pro­fesie, a decis să renunţe la cariera ce-i stătea în faţă şi să producă dulceţuri, siropuri, zacuscă ori zarzavaturi. În toamna anului 2016 a pornit compania Cămara Moţului, prin care realizează produse

Afacerile grupului Agricover au crescut cu 20% în 2018, la 1,63 miliarde de lei

Businessul Agricover a crescut cu 20% în 2018 faţă de anul precedent, ajungând la o cifră de afaceri de 1,63 mld. lei. Creşterea a fost încurajată de portofoliul de colaboratori, care a ajuns la peste 5.400, spune Ghiţă Pinca, director general

Cum se prepară apetisantele chifteluţe de icre. Ce consistenţă trebuie să aibă compoziţia şi cu ce se serveşte preparatul

Preparatul este unul pescăresc din zona Dobrogei şi surprinde plăcut prin puţinătatea ingredientelor de care avem nevoie pentru a-l pregăti şi timpul scurt de preparare. Chifteluţele sunt o alternativă delicioasă la deja cunoscutele preparate

Cum se realizează şi ce efecte are operaţia de micşorare a stomacului

Auzim tot mai des vorbindu-se despre operaţia de micşorare a stomacului, metodă medicală la care multe persoane recurg atunci când dietele nu mai dau rezultate, iar lupta cu greutatea devine imposibilă. Operaţia de micşorare a stomacului este o

Vreme frumoasă până miercuri. De la jumătatea săptămânii revin precipitaţiile

Vremea rămâne caldă la începutul săptămânii viitoare, anunţă reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie, precizând că temperaturile continuă să fie mai mari decât mediile climatologice pentru această

Alegeri pe înţelesul tuturor: persoanele cu drept de vot

Codul Electoral al Republicii Moldova spune că dreptul de a alege îl au toţi cetăţenii Republicii Moldova care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani. Nu au dreptul de vot persoanele care au fost lipsite de acest drept prin

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu, aşteptat la Parchet după ce a declarat că a minţit la audierile pe tema violenţelor din 10 august 2018

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu este aşteptat luni, la Parchet, după afirmaţiile conform cărora a minţit când a fost audiat în legătură violenţele de la protestul din 10 august

După 17 operaţii şi un dans cu profesorul Firică

„În timpul celor 18 ani în care am fost director al Spitalului de Urgenţă Floreasca, m-am confruntat, împreună cu colegii, cu cele mai diferite situaţii-limită. Spitalul Floreasca a făcut faţă

IGPF: Bunuri nedeclarate în valoare de 25.000 de lei, confiscate în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut peste 142.7 00 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care aproximativ 65.600 pe sensul de intrare şi 77.100 pe cel de ieşire din ţară şi peste 36.300 mijloace de

Campanie pentru identificarea de persoane care doresc să devină asistenţi maternali. Ce condiţii se impun

D.G.A.S.P.C Călăraşi desfăşoară, în 2019, o campanie de recrutare şi identificare de persoane care doresc să devină asistenţi maternali profesionişti, pentru a lua în plasament

VIDEO Cum a făcut o televiziune din Rusia glume pe seama vizitei lui Igor Dodon la Moscova

În cadrul unei emisiuni de satiră de la postul de televiziune rus NTV, autorii proiectului au făcut mai multe glume atât pe seama lui Igor Dodon, cât şi pe seama întrevederii preşedintelui moldovean cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, care

Adevărul Live, ora 21.00. Vladimir Cebotari, despre acuzaţiile opoziţiei la adresa PDM şi alegerile din 24 februarie

Vicepreşedintele PDM Vladimir Cebotari este invitatul de luni, 4 februarie, al emisiunii „Adevărul Live Moldova”. Vom discuta despre subiectele de actualitate care s-au adunat în contextul alegerilor parlamentare din 24 februarie, de la

Un angajat Apple de origine chineză este acuzat că a furat secrete comerciale din compania americană

FBI a acuzat oficial un angajat Apple de origine chineză că a încercat să fure secrete comerciale din cadrul companiei

Leu puternic sau ROBOR mic?

Vrem un leu puternic şi mai vrem să avem şi credite ieftine. Adică ROBOR la un nivel mic. Prezentă la „Interviurile Jurnalul. Cu Daniel Apostol”, analistul financiar Alexandra Smedoiu explică de ce

Guvernul, somat să taie super-bugetele serviciilor

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a cerut Guvernului să reanalizeze bugetele serviciilor de informații, majorate nejustifcat cu sume importante față de anul 2018. Discuția a avut loc în ședința CEX a partidului

Directorul STB anunţă data de la care elevii vor circula gratuit cu transportul în comun

Defectele apărute la noile autobuze achiziţionate de la firma Otokar sunt minore din punct de vedere tehnic şi au fost remediate în cel mult 24 de ore, a declarat, într-un interviu acordat de directorul general

Din vorbă-n vorbă cu Anda Jurcă, directorul naţional de vânzări al Teilor: despre gastronomie, călătorii şi pasiunea pentru pietre preţioase

Lanţul de bijuterii Teilor este o companie antreprenorială românească, dar cu planuri importante de a deveni un jucător internaţional. Executivul român s-a alăturat brandului la începutul anului 2017 după ce şi-a construit cariera în Dubai

VIDEO Analiza etapei a 22-a a Ligii 1 a fost la GSP LIVE » Urmărește emisiunea integrală AICI!

Moderatorul Costin Ștucan a făcut în această dimineață la GSP LIVE analiza etapei a 22-a din Liga 1, prima de la reluarea campionatului după pauza de iarnă, alături de jurnalistul GSP Vlad Nedelea. În direct au intrat Emil Săndoi și

FCSB // E sabotor-șef! » Omul lui MM Stoica aruncă în aer prestația echipei în momente-cheie

Bogdan Planic, sârbul cu o imagine excelentă, e de fapt un gafeur din cauza căruia FCSB a pierdut un titlu de campioană și o calificare în grupele Europa League! Becali e uimit de prestația dezastruoasă pe care a avut-o Planic la

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Verificări ale poliţiştilor în apropierea trecerilor la nivel cu calea ferată fără bariere

Un congresman american, implicat în anchetarea lui Trump, a decedat

Producătorul de vopsele Fabryo, cumpărat de olandezii de la Akzo Nobel: Avem în desfăşurare investiţii în logistică şi operaţiuni

Marius Copil // Cea mai importantă victorie din acest an a venit chiar de ziua lui! Ar putea avea meci cu Andy Murray

Un producător asiatic de baterii pentru autovehicule electrice deschide o fabrică în Ungaria

Rezultate Loto 6 din 49. Ce numere s-au extras joi, 17 octombrie 2019

Un paradox german: piaţa muncii rămâne solidă în pofida încetinirii economice

Familia care aştepta sfârşitul lumii în subsolul unei ferme ar fi fost sechestrată. Doi bărbaţi au fost arestaţi. Aceştia şi-ar fi creat un cult religios

Galerie foto: Colegii au venit să-i aducă un ultim omagiu marei actriţe Tamara Buciuceanu-Botez la Teatrul Bulandra

Mesajul lui Robert Hogan, unul dintre cei mai influenţi psihologi americani: Epoca liderilor carismatici a apus. Companiile au nevoie de lideri modeşti

Programul repatrierii Reginei Mamă-Elena. Cortegiul funerar va traversa oraşele Titu şi la Găeşti

În curând vom trece la ora de iarnă. Când se schimbă ora în România?

Producătorii de software domină topul Deloitte Technology Fast 50 din Europa Centrală; cele mai multe companii de profil sunt din Cehia, Ungaria şi Polonia

FC HERMANNSTADT - FC VOLUNTARI // liveTEXT de la 18:00 » Duel în subsolul clasamentului

Un bărbat din Argeş şi-a şantajat fosta concubină ca să se întoarcă la el. A ameninţat-o că le va spune părinţilor ei detalii ale relaţiei lor intime

Firea, scrisoare către Marie Brătianu: PNL nu a avut nicio contribuţie în amplasarea monumentului de la Universitate

Agricultura deschide uşa erei digitale: IT-iştii: Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale au dezvoltat o aplicaţie în care au strâns peste 400 de producători, 1.200 de produse alimentare certificate şi peste 600 de pensiuni agroturistice

VIDEO // EXCLUSIV Florin Prunea crede în calificarea la EURO 2020

Ludovic Orban: Şefa Tarom a fost demisă pentru că a refuzat să ţină avioanele la sol în ziua moţiunii

Brexit: La summitul UE, statele membre nu vor negocia cu premierul britanic

sigur.info-fii sigur pe net

VIDEO // EXCLUSIV Florin Prunea crede în calificarea la EURO 2020

FC HERMANNSTADT - FC VOLUNTARI // liveTEXT de la 18:00 » Duel în subsolul clasamentului

Marius Copil // Cea mai importantă victorie din acest an a venit chiar de ziua lui! Ar putea avea meci cu Andy Murray

Agricultura deschide uşa erei digitale: IT-iştii: Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale au dezvoltat o aplicaţie în care au strâns peste 400 de producători, 1.200 de produse alimentare certificate şi peste 600 de pensiuni agroturistice

Producătorii de software domină topul Deloitte Technology Fast 50 din Europa Centrală; cele mai multe companii de profil sunt din Cehia, Ungaria şi Polonia

Mesajul lui Robert Hogan, unul dintre cei mai influenţi psihologi americani: Epoca liderilor carismatici a apus. Companiile au nevoie de lideri modeşti

Firea, scrisoare către Marie Brătianu: PNL nu a avut nicio contribuţie în amplasarea monumentului de la Universitate

În curând vom trece la ora de iarnă. Când se schimbă ora în România?

Galerie foto: Colegii au venit să-i aducă un ultim omagiu marei actriţe Tamara Buciuceanu-Botez la Teatrul Bulandra

Un bărbat din Argeş şi-a şantajat fosta concubină ca să se întoarcă la el. A ameninţat-o că le va spune părinţilor ei detalii ale relaţiei lor intime

Programul repatrierii Reginei Mamă-Elena. Cortegiul funerar va traversa oraşele Titu şi la Găeşti

Familia care aştepta sfârşitul lumii în subsolul unei ferme ar fi fost sechestrată. Doi bărbaţi au fost arestaţi. Aceştia şi-ar fi creat un cult religios