Stiri 08.04.2020 :

Liiceanu: Dacă mâine comunismul s-ar instaura pe toată planeta, am avea toţi acelaşi lucru, adică nimic. A-l combate nu este o opţiune politică, ci una morală 18.11.2018

18.11.2018 Liiceanu: Dacă mâine comunismul s-ar instaura pe toată planeta, am avea toţi acelaşi lucru, adică nimic. A-l combate nu este o opţiune politică, ci una morală Primul volum din prima istorie mondială a comunismului, realizată de scriitorul francez Thierry Wolton, a fost lansat sâmbătă la Gaudeamus. Alături de autor, au vorbit Gabriel Liiceanu şi Ana Blandiana care au pus accentul pe ideea de „pasiune

Liiceanu: Dacă mâine comunismul s-ar instaura pe toată planeta, am avea toţi acelaşi lucru, adică nimic. A-l combate nu este o opţiune politică, ci una morală

Primul volum din prima istorie mondială a comunismului, realizată de scriitorul francez Thierry Wolton, a fost lansat sâmbătă la Gaudeamus. Alături de autor, au vorbit Gabriel Liiceanu şi Ana Blandiana care au pus accentul pe ideea de „pasiune egalitară”, respectiv pe cea de rău ca resursă nesfârşită.

Liiceanu: Dacă mâine comunismul s-ar instaura pe toată planeta, am avea toţi acelaşi lucru, adică nimic. A-l combate nu este o opţiune politică, ci una morală

Stiri Adevarul

Stiri pe aceeasi tema:

Eleva care a demonstrat în laborator că excesul de telefonie mobilă dăunează creierului. Experimentul grâului iradiat

Luciana Lăpuşneanu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional “Gh. M. Murgoci” din Brăila, a efectuat studii de laborator şi analize microscopice timp de cinci luni, demonstrând că folosirea constantă a telefonului mobil poate provoca

Delicioasele fructe care omoară bacteriile şi reglează digestia. De ce se mănâncă perele cu tot cu coajă, ce vitamine conţin

Folosită în salate, sosuri sau în deserturi, pară a fost menţionată încă din Antichitate. Filosoful şi scriitorul grec Homer a scris în „Odiseea“ despre pară că este „un dar de la zei“. Se spune că în Franţa, în timpul domniei lui

Craiova e noua Steaua » Situația neașteptată din fotbalul românesc

Oltenii vor umple stadionul la derby-ul de duminică și vor confirma că au echipa cea mai populară din România în momentul de față. FCSB nu mai are nici marca, nici galeria Stelei, Dinamo a devenit subiect de bancuri cu tribunele goale

Rectificare bugetară la Primăria Capitalei. Se iau bani de la străzi şi se duc la Religie

Primăria Capitalei prevede o nouă rectificare bugetară, care se va dezbate joi în şedinţa CGMB. Citește mai

Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

Președintele Klaus Iohannis și-a încheiat vizita în Italia și a plecat direct la Bruxelles! Citește mai

Cum să faci un delicios Cheesecake cu dovleac

Dovleacul este ingredientul de care trebuie să profităm la maximum în fiecare toamnă. Iată o reţetă inedită de cheesecake cu dovleac. Citește mai

Poliţişti ameninţaţi cu securea şi furca la Aiud. Agresorul acuzat de tâlhărie a ajuns la închisoare după opt zile de la eliberarea condiţionată

Un bărbat în vârstă de 47 de ani din Aiud a fost condamnt la 3 ani şi 10 zile de închisoare cu executarepentru comiterea a patru infracţiuni. Acesta s-a întors în penitenciar după numai opt zile de la data la care a fost eliberat condiţionat,

Maxim Lebedinschi: Vizita lui Recep Erdogan este importantă pentru Republica Moldova

Pentru Republica Moldova este importantă vizita preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdoğan, având în vedere ritmul de dezvoltare a statului turc din ultima perioadă, dar şi relaţia economică dintre cele două state. Declaraţia a fost făcută de

Puterea mass-mediei de a seta agenda

Determină mass-media agenda politică? Medii diferite au efecte diferite în ce priveşte impactul lor asupra politicii? Impactul mediei asupra agendei politice diferă de la caz la caz? Stefaan Walgrave şi Michiel Nuytemans de la Universitatea din

Educaţie pentru toţi? Politica egalităţii de şanse în educaţia românească

Chiar dacă am mai scris pe acest subiect, profit de faptul că circulă în aceste zile (cel puţin în „bula“ mea) cele mai recente informaţii din Monitorul educaţiei şi formării pe baza cărora se fac diverse analize/evaluări ale sistemului

FOTO VIDEO Cauzele surpării subterane care pune în pericol blocurile din centrul oraşului Galaţi, încă neelucidate

Ionuţ Pucheanu, primarul Galaţiului, a explicat miercuri că „situaţia nu este cea mai gravă, dar cu siguranţă nu este nici foarte bună”, precizând că lucrurile vor fi clare de-abia după finalizarea expertizei geo-tehnice. Relocarea

Noi reguli, mai simple şi mai rapide, pentru obţinerea certificatului de urbanism de la primărie

Municipalitatea din Galaţi a dezvoltat o platformă online unde este explicată procedura de lucru cu publicul, sunt specificate documentele necesare şi, evident, solicitarea pentru certificatul de urbanism poate fi depusă. În schimb, documentul

SF-uri cu firme de familie. Cum au ajuns doi soţi să încaseze contracte grase de la Primăria Focşani

Societăţile Urban Scope şi Global Tech X Pert au încasat peste 300.000 de lei de la municipalitate pentru întocmirea unor documentaţii

Iohannis susţine că ordonanţa de urgenţă recent adoptată de Executiv în domeniul Justiţiei "este foarte îngrijorătoare"

Coaliţia PSD-ALDE şi Guvernul lor nu doresc să legifereze nici transparent, nici să se consulte cu partenerii, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, joi, la Bruxelles, susţinând că ordonanţa de

Fenta suedeză pentru Guru a căzut la CEDO

Gregorian Bivolaru a încercat toate tertipurile să scape de acuzația de relații sexuale cu o minoră. Fuga din țară, schimbarea identității și protecția autorităților suedeze nu au împiedicat până

Adio, CFR Cluj! Suma fabuloasă pe care chinezii i-au pus-o pe masă lui Dan Petrescu » Ce trebuie să facă antrenorul

CFR Cluj poate să-și ia gândul de la revenirea lui Dan Petrescu (50 de ani) în Gruia dacă antrenorul va reuși să-i salveze de la retrogradare pe chinezii de la Guizhou Zhicheng. "Dacă rămâne în prima ligă, Dan Petrescu va

Ce vedete participă la cel de-al doilea sezon Asia Express | FOTO

Jojo, CRBL, Bianca Drăguşanu, Cosmin Seleși, Ruby, Iuliana Luciu și Anca Sigartău se află printre vedetele care vor participa la cel de-al doilea sezon Asia Express.   9 cupluri de vedete vor pleca în aventura vieții lor în Sri Lanka și

Experimentul care arată că folosirea telefonului mobil în exces afectează sănătatea. Ce a descoperit o elevă olimpică din Brăila

Luciana Lăpuşneanu, elevă la Colegiul Național „Gh. M. Murgoci” din Brăila, a demonstrat că folosirea frecventă a telefonului mobil poate provoca probleme grave de sănătate care ar putea duce până la cancer. La această concluzie a ajuns

Ai aceste simptome? Mergi urgent la doctor! E STAFILOCOCUL auriu

Stafilococul auriu: Infecţia cu MRSA este cauzată de o tulpină bacteriană a stafilococului auriu rezistentă la antibioticele. Citește mai

Caz şocant în Medgidia: Un bărbat a fost înjunghiat de un copil de doar 12 ani

Un tânar de 20 de ani din Medgidia a fost adus la spital, după ce a fost înjunghiat de un copil de 12 ani, în urma unui conflict spontan. Citește mai

Cauta stiri

Loading
 
Cele mai citite stiri

Cea mai neagră zi în New York: 731 de oameni au murit în 24 de ore în statul american

ANM, în alertă! Stare de calamitate în România din cauza unei anomalii meteorologice

Sălaj: Încă un aparat împrumutat pentru testarea COVID-19. Ce capacitate are şi când ar putea deveni funcţional

Două spectacole pe texte de excepţie, transmise online de Teatrul Bulandra!

Crosspoint: Nu ne aşteptăm ca piaţa de investiţii imobiliare să treacă printr-o schimbare dramatică în 2020. Un scenariu optimist indică tranzacţii de 750 mil.euro, iar unul pesimist undeva la 500 mil.euro

FIFA ia mai multe decizii importante » Reguli la transferuri adaptate la pandemie. Cum se schimbă fotbalul mondial

Ronaldinho a fost eliberat din închisoare. Fostul fotbalist a fost plasat în arest la domiciliu într-un hotel din Asuncion

Ce sumă a donat Patriarhia Română în lupta împotriva coronavirusului

Raed Arafat: "E posibil să ajungem la depăşirea capacităţii" - Cum putem evita scenariul cel mai pesimist

Un conducător auto beat şi fără permis a fost surprins de poliţişti în trafic. S-a ales cu dosar penal, dar şi cu amendă pentru ignorarea restricţiilor de circulaţie

UE prezintă planuri pentru a ajuta ţările partenere să combată pandemia

Germanii de la Ostermann şi irlandezii de la Everseen au închiriat aproape jumătate dintr-o clădire nouă de birouri dezvoltată de Artemis lângă Timişoara. Clădirea Artemis II a presupus o investiţie de peste 5 milioane de euro

COVID-19. Tragedie în sportul italian: un fost campion european a fost răpus de coronavirus

Papa Francisc îl roagă pe Dumnezeu să-i convertească pe cei care profită în pandemia de COVID-19

Autostrada Soarelui, lucrări terminate mai devreme cu o lună chiar în plină epidemie de coronavirus

Ruda unei persoane carantinate din Ilfov a încercat să-i aducă acesteia droguri ascunse în pâine

VIDEO Antici, povestea unui uriaş: A fost prietenul şi coşmarul românilor. Cum s-a bucurat pentru Hagi

14 persoane confirmate cu COVID-19 în judeţul Brăila. Trei dintre cei infectaţi sunt medici care lucrează la Galaţi

631 de români din străinătate au fost confirmaţi cu noul coronavirus

Încă cinci decese provocate de Covid-19, în România. Bilanţul ajunge la 215 de persoane

sigur.info-fii sigur pe net

Ucigaşul jurnalistului slovac Jan Kuciak, 23 de ani de închisoare

Ruda unei persoane carantinate din Ilfov a încercat să-i aducă acesteia droguri ascunse în pâine

Raed Arafat: "E posibil să ajungem la depăşirea capacităţii" - Cum putem evita scenariul cel mai pesimist

Cătălin Ivan cere Guvernului să înfiinţeze un fond de solidaritate forţată a politicienilor cu românii, prin tăierea tuturor subvenţiilor date partidelor

Papa Francisc îl roagă pe Dumnezeu să-i convertească pe cei care profită în pandemia de COVID-19

Ronaldinho a fost eliberat din închisoare. Fostul fotbalist a fost plasat în arest la domiciliu într-un hotel din Asuncion

COVID-19. Tragedie în sportul italian: un fost campion european a fost răpus de coronavirus

FIFA ia mai multe decizii importante » Reguli la transferuri adaptate la pandemie. Cum se schimbă fotbalul mondial

Lovitură dată de PSG: suma imensă care apare în joc pentru Mauro Icardi

Topul celor mai activi giganţi bancari care vând bondurile externe ale României. Citigroup, ING şi Erste au fost pe podium în topul dealerilor de obligaţiuni externe în 2019. Americanii de la JP Morgan ocupă locul şase

Germanii de la Ostermann şi irlandezii de la Everseen au închiriat aproape jumătate dintr-o clădire nouă de birouri dezvoltată de Artemis lângă Timişoara. Clădirea Artemis II a presupus o investiţie de peste 5 milioane de euro

Crosspoint: Nu ne aşteptăm ca piaţa de investiţii imobiliare să treacă printr-o schimbare dramatică în 2020. Un scenariu optimist indică tranzacţii de 750 mil.euro, iar unul pesimist undeva la 500 mil.euro

Incredibil! O bătrână de 103 ani a învins noul coronavirus! A stat o săptămână la Terapie Intensivă