Stiri 04.06.2020 :

Invitaţie la ceai 15.09.2010

15.09.2010 Invitaţie la ceai Dar ce este comun oriunde şi oricând este dragostea pe care chilienii o au faţă de gătit şi mâncare. Ei îşi iubesc reţetele şi apreciază preparatele. Mesele sunt momentele cele mai importante din zi

Invitaţie la ceai

Dar ce este comun oriunde şi oricând este dragostea pe care chilienii o au faţă de gătit şi mâncare. Ei îşi iubesc reţetele şi apreciază preparatele. Mesele sunt momentele cele mai importante din zi pentru

Invitaţie la ceai

Stiri Jurnalul National

 

Stiri pe aceeasi tema:

"Vamă" s-a supărat pe CFR.

"CFR a jucat mai bine decât Pandurii, dar victoria a fost obţinută în manieră ŕ la Cluj. Gabi Mureşan a fost iertat de un galben în prima repriză, iar în minutul 84 trebuia să îl ia pe al doilea. Tony trebuia să ia

Coman vrea titular.

Dorinţă. Portarul Rapidului, Dani Coman, este hotărât să-i ia faţa lui Mircea Bornescu, titularul postului în acest moment în Giuleşti. "Vreau să câştigăm campionatul. Am venit să joc şi ştiu că Bornescu e un portar

Elie Wiesel: Comparaţia între deportarea evreilor şi expulzarea romilor este inacceptabilă

EXPULZARE INACCEPTABILĂ. Laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel a apreciat drept "inacceptabilă" comparaţia între deportarea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi expulzarea romilor din Franţa, dar s-a

Petitie fotografica pentru declararea Rosiei Montane sit UNESCO

O petitie fotografica prin intermediul careia toti doritorii sunt invitati sa transmisa imagini-portret care sa transmita un mesaj ilustrativ pentru valoarea culturala unica a Rosiei Montane a fost initiata de organizatorii campaniei “Salvati Rosia

Ilie Năstase către o ziaristă: Dă-te-n morţii mă-tii! Îţi sparg faţa. VIDEO

Fostul tenismen şi-a vărsat nervii în centrul Timişoarei pe o jurnalistă care-l filma. A ameninţat-o şi înjurat-o în timp ce se plimba cu iubita sa, fosta vedetă Playboy, Brigitte Sfăt. Citește mai

Kazahii merg mai departe cu conversia obligaţiunilor RRC

Grupul Rompetrol, controlat de kazahii de la KazMunaiGaz, a convocat o nouă Adunare Generală a Ac­ţio­narilor (AGA) la Rompetrol Rafinare (Petromidia - RRC) pentru data de 30 septembrie, pe ordinea de zi fiind conversia obli­gaţiunilor

Cu doi ani înaintea lansării noului Logan, Renault deschide centrul de testare de la Titu

Renault Technologie Roumanie, care lucrează deja la următoarea generaţie a modelului Logan şi care a proiectat mai mult de 50% din SUV-ul Duster, porneşte operaţiunile de testare de la Titu pe 15

Kazahii pregătesc o lovitură strategică la Petromidia

Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC), compania care deţine rafinăria Petromidia, şi-ar putea majora capitalul social cu peste un miliard de euro, acţionarii kazahi ai rafinăriei fiind hotărâţi să meargă mai departe cu planul de conversie în

De ce plătesc executivii anual mii de euro ca să-şi dea copiii la şcoli private

Executivii plătesc anual sume cuprinse între 5.000 de euro şi uneori aproape 20.000 de euro pentrua-şi şcolariza copiii la instituţii de învăţământ private precum American International School of Bucharest (Şcoala Americană), British School

Angajamentul noului şef al BVB: Voi discuta personal cu potenţialii emitenţi

Valentin Ionescu, care are o ex­perienţă în brokeraj de 15 ani, a fost adus la conducerea Bursei de la Bucureşti pentru a dinamiza pro­cesul de dezvoltare a pieţei, care a suferit în ultimii ani din cauza lipsei listărilor şi a lichidităţii

Lobonţ a venit în ţară pentru pentru "dubla" cu Albania şi Belarus

Lobonţ este primul la naţională. Portarul Romei a venit acasă pregătit pentru "dubla" cu Albania şi Belarus. Loby nu a venit singur din capitala Italiei, l-a luat cu el şi pe fiul său,

Mihai Roman în locul lui Tănase la naţională

Forţat de accidentarea lui Cristi Tănase din meciul cu Timişoara, Răzvan Lucescu l-a chemat la prima reprezentativă pe mjijlocaşuli Rapidului, Mihai Roman. Tănase a fost înlocuit în mintutul 11 de Cosmin Matei, după ce

Porumboiu: "Toată admiraţia pentru echipa Unirii, noi am avut în teren 11 plus 3 ...

Fanatik Show, Digisport Finanţatorul Stelei, Adrian Porumboiu, a fost extrem de ironic cu fotbaliştii săi după meciul cu Unirea, 1-2."Toată admiraţia pentru echipa Unirii, noi am avut în teren 11 plus 3 nesimţiţi. Milanov,

Mamaia 2010, festivalul play-backului.

În acest an, festivalul de la Mamaia, desfăşurat în weekendul care tocmai s-a încheiat, pare să fi fost un fiasco organizatoric. Mai mult, pe scena lui, cântăreţii s-au făcut remarcaţi mai mult prin ţinuta lor sau prin

Eugenia şi Ion Manole, părinţii Mădălinei, fac dezvăluiri incendiare: «Nu mai putem! ...

Mahniţi şi revoltaţi de zvonurile apărute după moartea fiicei lor, Eugenia şi Ion Manole rup tăcerea. La o lună de la inmormantarea regretatei artiste, părinţii Mădălinei Manole au decis să spună adevărul despre viaţa cântăreţei,

Ramona Gabor are Rolex de 5.000 de euro.

Deşi în ultima vreme nu a mai participat la nici o prezentare sau vreun eveniment în urma căruia să fie remunerată, se pare că Ramonei Gabor îi merge extrem de bine în plină criză financiară. Sora Monicăi Columbeanu s-a

Lori şi-a dus fiica la Hollywood.

Indiferent că pleacă în vacanţă sau în interes profesional, în afara graniţelor, Loredana Groza merge de cele mai multe ori însoţită de fiica sa, Elena. Recent, artista s-a întors din America, mai precis din

Daniel Niculae a marcat împotriva fostei echipe: dulce răzbunare!.

AS Monaco s-a impus, ieri, cu scorul de 2-0, pe teren propriu, în faţa lui Auxerre. Integralist la gazde, Daniel Niculae s-a răzbunat pe fosta sa echipă, înscriind primul gol al meciului.Daniel Niculae a fost cel mai bun pasator al lui

Au dansat pentru Michael Jackson.

Îmbrăcaţi în negru şi alb, cu pălării pe cap şi cu toţii foarte emoţionaţi, aproape 100 de fani ai lui Michael Jackson au dansat pe melodiile regelui muzicii pop.În cadrul evenimentului organizat de Fan Club Michael Jackson,

Video | Tornadă de foc în Hawaii.

Tornadele de foc devin din ce în ce mai frecvente. După ce, zilele trecute, un astfel de fenomen rar a fost surprins de camerele televiziunilor braziliene în Sao Paolo, a venit rândul americanilor să dea piept cuo astfel de

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

O bătrână a căzut de la o înălţime de aproximativ 16 metri în timp ce se afla la munca câmpului

Anodin Assets vinde 9% din Prebet Aiud şi ajunge la o deţinere de 16,1%. Cumpărătorul, cel mai probabil Acord Construct Alt, care a ajuns la 12% din capitalul social

Dan Suciu: “Politic, România îşi poate permite orice. Economic, îşi poate permite doar ceea ce poate plăti”

Guvernul pregăteşte un pachet de ajutor pentru IMM-uri de un miliard de euro

Cel mai mare operator de turism din lume ar urma să reia zborurile din 17 iunie

Spania dă asigurări că prin taxarea companiilor digitale nu ţinteşte în mod special afaceri americane

Trei tipuri de femei care nu reuşesc să menţină relaţii de durată. Ce atitudini pun bărbaţii pe fugă

A murit Vizi Imre. Fostul mare baschetbalist avea 83 de ani

Ion Cristoiu: Trump nu va câştiga un al doilea mandat în veci. E o coaliţie planetară împotriva lui

Lidia Buble, prima reacţie după ce Răzvan Simion a fost văzut cu alta. Dovada că s-ar fi despărţit de prezentatorul Antena 1: „Lăsaţi-mi viaţa…”

Grupul TBI Bank a încheiat anul 2019 cu un profit net de 23 mil. euro, în creştere cu 58%

Merge 600 de kilometri cu bicicleta pentru a semna cu noua echipă! Va ajuta 4.000 de familii

Centrul FILIA, care militează pentru drepturile femeilor, a depus plângere la Parchet împotriva vloggerului Alexandru Bălan

Doliu în lumea artistică din România! A murit Vladmir Zamfirescu

ANAF reia popririle pe conturile bancare. Ce se întâmplă dacă nu aveţi bani în cont

Cel mai iubit concurs pentru elevi, aproape de final

O nouă emisiune ZF: astăzi, de la 14.00-15.00 urmăriţi Investiţi în România, un program realizat în parteneriat cu CEC Bank

EXCLUSIV Lovitură de teatru în Liga 1: Edi Iordănescu ar putea ajunge la alt club din play-off

Ibuprofenul folosit ca tratament împotriva coronavirusului! Marea Britanie testează deja

Muzeul de Artă Vizuală, redeschis după trei luni. La prima expoziţie post-Covid intră maximum câte trei oameni

sigur.info-fii sigur pe net

A murit Vizi Imre. Fostul mare baschetbalist avea 83 de ani

Dan Suciu: “Politic, România îşi poate permite orice. Economic, îşi poate permite doar ceea ce poate plăti”

Kovesi: “Apărarea statului de drept este esenţială pentru menţinerea legitimităţii Uniunii Europene. EPPO va schimba lupta împotriva fraudelor”

FOTO Imagini impresionante cu calea ferată Otopeni - Gara de Nord! Când se vor finaliza lucrările

VIDEO + FOTO Montini a venit cu iubita la vizita medicală a lui Dinamo! Frumoasa Valentina a atras toate privirile

MApN nu se opune, dar CSA decide » Cum va putea fi blocată FCSB să evolueze pe stadionul Ghencea

Spania dă asigurări că prin taxarea companiilor digitale nu ţinteşte în mod special afaceri americane

Anodin Assets vinde 9% din Prebet Aiud şi ajunge la o deţinere de 16,1%. Cumpărătorul, cel mai probabil Acord Construct Alt, care a ajuns la 12% din capitalul social

Canadienii de la Bombardier au ajuns la afaceri de peste 91,6 mil. lei cu centrul de servicii din Cluj. Centrul din Cluj este angajat în furnizarea de servicii pentru 40 de entităţi Bombardier Transport şi Aerospaţial din regiunea EMEA

Lidia Buble, prima reacţie după ce Răzvan Simion a fost văzut cu alta. Dovada că s-ar fi despărţit de prezentatorul Antena 1: „Lăsaţi-mi viaţa…”

Teo, lovitură devastatoare pentru Pro TV! S-a întâmplat chiar de ziua ei. Şefii de la Kanal D jubilează

Ibuprofenul folosit ca tratament împotriva coronavirusului! Marea Britanie testează deja

Cel mai mare operator de turism din lume ar urma să reia zborurile din 17 iunie

Când vor fi reluate meciurile oficiale din Liga I de fotbal

Scăderea din 2020 menţine sectorul construcţiilor peste anii 2014-2018

Guvernul pregăteşte un pachet de ajutor pentru IMM-uri de un miliard de euro

O bătrână a căzut de la o înălţime de aproximativ 16 metri în timp ce se afla la munca câmpului

Ce dietă a ajutat-o pe Adelina Pestriţu să slăbească 14 kilograme în 3 luni