Stiri 27.10.2021 :

Între cetăţile solemne, gastronomie şi drumul vinului, în Serbia 19.03.2019

19.03.2019 Între cetăţile solemne, gastronomie şi drumul vinului, în Serbia Serbia mizează pe turismul cultural, iar circuitele care leagă cele mai importante obiective include şi o importantă latură gastronomică. Agroturismul este înfloritor în zonele rurale, chiar în împrejurimile

Între cetăţile solemne, gastronomie şi drumul vinului, în Serbia

Serbia mizează pe turismul cultural, iar circuitele care leagă cele mai importante obiective include şi o importantă latură gastronomică. Agroturismul este înfloritor în zonele rurale, chiar în împrejurimile ca...

Între cetăţile solemne, gastronomie şi drumul vinului, în Serbia

Stiri Jurnalul National

 

Stiri pe aceeasi tema:

Ecaterina Andronescu: Prima etapă de înscriere în învăţământul primar este cuprinsă între 4 şi 22 martie

Prima etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 este cuprinsă între 4 şi 22 martie, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei Naţionale,

Ion Lazăr, transportatorul International Lazăr Company: În 2018, ne-am concentrat pe creşterea profitului, nu ne-am mai aventurat pe volume mai mari de mărfuri

Bugetul de investiţii în reînnoirea flotei auto se ridică la 5,6 mil. euro şi prevede achiziţia a 50 de camioane şi a 50 de

Magazinul online evoMAG, fondat de Mihai Pătraşcu, estimează pentru 2019 o creştere de 20% a afacerilor, până la 25 milioane euro

Magazinul online evoMAG, fondat de Mihai Pătraşcu în 2005, estimează pentru acest an o creştere de circa 20% a afacerilor, până la 25 milioane euro, prin dezvoltarea categoriilor de produse existente, crearea unora noi şi îmbunătăţirea

Brazilienii de la VTEX au atras în portofoliu 6 magazine online din România şi continuă investiţiile pe plan local

Printre clienţii locali se numără magazinele online MiniPrix, F64 şi

Israelienii de la Hagag au primit autorizaţia de construcţie pentru proiectul rezidenţial H Victoriei 139, din centrul Bucureştiului

Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe, parte a HAGAG Group din Israel, a obţinut autorizaţia de construcţie pentru proiectul rezidenţial H Victoriei 139, bugetul alocat pentru consolidarea şi modernizarea imobilului fiind de 10 milioane

Şeful CEZ România: A fost foarte greu de explicat la sediul central faptul că la două luni de la emiterea OUG 114 nu avem încă o analiză de impact

Şeful CEZ România, Ondrej Safar, spune că din cauza modului în care a fost emisă OUG 114, dar şi din cauza discuţiilor pe baza acesteia care încă se derulează, este foarte greu să îşi facă planurile financiare. Compania aşteaptă ca

SIMONA HALEP - EUGENIE BOUCHARD, liveTEXT de la ora 13:00, în turul II la Dubai

Halep - Bouchard // Simona Halep, locul 2 WTA, și canadianca Eugenie Bouchard, locul 79 WTA, joacă marți după ora 13:00 în turul II al turneului Premier 5 de la Dubai. Meciul va fi liveTEXT, foto și video pe GSP.RO și în direct pe TV

NURNBERG - BORUSSIA 0-0 // S-a stins Borussia? Dortmund riscă să piardă și titlul în Germania » Favre refuză să admită criza liderului

Borussia Dortmund a terminat la egalitate, 0-0, pe terenul lui Nurnberg, ultima clasată în Bundesliga şi mai au doar trei puncte peste Bayern. „Nu am jucat rău, am avut destule ocazii să dăm măcar un gol. Se mai

CHIAJNA - FCSB 0-0 // Contraatacul de la miezul nopții » Mihai Stoica a pus tunurile pe CFR Cluj: „Asta e vestea bună”

La finalul meciului Chiajna - FCSB 0-0, Mihai Stoica a avut o reacție nervoasă la adresa arbitrajului, criticându-l pe Adrian Cojocaru. Apoi, a postat, aproape de miezul nopții, un mesaj acid pe contul de Facebook, în care a atacat

CHIAJNA - FCSB 0-0 // TeJalnic » 5 anomalii după al treilea meci sub comanda fostului antrenor al lui Gaz Metan

ANALIZĂ GSP // FCSB a dezamăgit din nou cu Mihai Teja, de data asta pe terenul celor de la Chiajna, și a terminat la egalitate, 0-0, în etapa a 24-a.  Iată 5 lucruri surprinzătoare despre meciul care îi putea aduce pe roș-albaștri

Pariurile zilei» Marți, toată atenția pe duelurile de cinci stele din UEFA Champions League!

Porția a doua a manșei tur a optimilor de finală ale UEFA Champions League a sosit, iar noi ne vom delecta cu cele mai tari confruntări, o parte dintre ele putând fi catalogate drept adevărate ”finale”. Astfel, întrucât oferta zilei de marți

Prezentatoarea DIGI 24 si-a dat demisia si a dezvaluit ce salariu avea. Ce au obligat-o sefii sa faca dupa angajare

Alina Greavu, fostă prezentatoare la Digi 24 Constanța, a dezvăluit cum și-a dat demisia, dar și ce salariu avea. Mai mult, ea a făcut mărturii halucinante despre lucrurile pe care șefii au obligat-o să le facă după angajare. Alina Greavu,

A băut 6 doze de energizant pe zi, timp de 7 luni, iar ce a apărut în gura lui e şocant!

Vinnie Pyner, în vârstă dec 21 de ani, din Marea Britanie, a ales să povestească tuturor experienţa lui oribilă, după ce a băut 6 doze de energizant pe zi, timp de 7 luni. Galeria Foto. Citește mai

Dragostea contraatacă în mod tradiţional. Dragobete cu intrare liberă, joi, la Centrul Cultural Dunărea de Jos

Evenimentul începe la ora 12,00 şi este găzduit de Salonul Artelor din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galaţi. Publicul va putea asista la un interesant amestec dintre un concert popular şi o prelegere despre tradiţii din

Prea slab să ai ficatul gras? Dezbatem la Adevărul Live

Ficatul gras nonalcoolic afectează din ce în ce mai multe persoane, mai ales în ţările cu un stil de viaţă modern. Care sunt simptomele, cum se pune diagnosticul şi care este cel mai eficient tratament ne spun dr. Tudor Arbanaş, medic primar

Rezultatele parţiale ale anchetei interne care-l privesc pe falsul ginecolog de la Sf Ioan: Conducerea Spitalului nu ştie nici acum cu ce se ocupa acesta

Spitalul Judeţean Ilfov susţine că niciodată nu s-a pus problema ca managerul unităţii sanitare să demisioneze în urma scandalului în care o femeie fără Capacitate lucra ca ginecolog. Mai grav este că, după o săptămână de anchetă

Cum au fost umilite autorităţile în cazul bulibaşei din Cluj îngropat cu onoruri de la Viorica Dăncilă. Familia a sfidat legi şi regulamente fără să fie măcar amendată

Bulibaşa Rudi Varga a fost înmormântat de Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, printre coroane numărându-se şi una de la premierul Viorica Dăncilă. Prea puţin a contat că locul ales pentru „odihna de veci” era interzis. Umilinţa

Bernie Sanders îşi anunţă candidatura pentru Casa Albă

Senatorul independent american Bernie Sanders şi-a anunţat marţi candidatura la învestitura Partidului Democrat în vederea alegerilor prezidenţiale din 2020 în Statele Unite, relatează

Dănuţ Andruşcă a dat în judecată un ziarist şi cere daune de 10.000 de euro. Cine l-a supărat pe fostul ministru al Economiei

Ex-ministrul Economiei Dănuţ Andruşcă cere o sumă exorbitantă de la un ziarist ca daune morale pentru articolele publicate pe un site

Arbuşti plantaţi de curând pe domeniul public, furaţi. Primăria face apel la cetăţeni să protejeze spaţiul verde

Pregătirile de primăvară sunt în toi la Călăraşi. Înfrumuseţarea spaţiului verde pe strada Prelungirea Bucureşti a fost sortită eşecului. Arbuştii de tuia plantaţi de autorităţi au început să

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Antreprenori locali. Călin Muscă, proprietarul Porkprod, care investeşte 10 mil. euro într-o linie integrată de producţie: Costurile totale cu construcţia s-au dus mult în sus. Compania are trei ferme de porci, la Iratoşu, Macea şi Olari, judeţ

Prognoza 26 octombrie. Vremea se schimbă radical. Maximele abia ajung la 16 grade

4 partide amicale anulate de FRF din cauza pandemiei

A murit de COVID, dar nu are cine să-i ia trupul de la morgă, pentru că toată familia lui e infectată

Plecare de la conducerea Telekom Sport. Postul TV rămâne fără director general. “A fost decizia mea!”

În plină criză sanitară, România mai cumpără încă 10.000 de flacoane cu anticorpi monoclonali

Cu ce punctaje s-au ocupat cele şase locuri vacante de ajutor de şef de post. IPJ Olt a publicat rezultatele

Aproape 300.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson vor ajunge în România

Moldova cumpără gaze din Polonia după ce eşecul negocierilor cu Rusia a aruncat ţara în criză energetică

Bilete de favoare

Buchete de flori de toamnă

Dan Negru detonează ”bomba” pentru finalul lui 2021! “Confirm, se face al 22-lea Revelion!” “Anul acesta îi bat pe cei de la BBC”

Cseke Attila cere o schimbare a abordării vaccinării, în special în zonele rurale

Dan Petrescu vrea să se facă ziarist, la 53 de ani: Ce avantaj a descoperit în această meserie

Compania turcă din sectorul auto Erenli construieşte o fabrică în Serbia

Surse: Liderii PNL şi PSD, întrevedere pentru negocieri la Vila Lac

AUR cere parlamentarilor PSD şi USR să nu accepte ''un târg ruşinos cu trimişii lui Florin Cîţu''

ZF Investiţi în România! Marian Biro: Vânzările de pompe de căldură cresc cu 30% în 2021 şi estimăm o accelerare în următorii ani

Mai mult de jumătate dintre românii vaccinaţi cu prima doză au ales serul în doză unică. Explicaţiile lui Andrei Baciu

Consilier PSD, suspendat pentru că a votat alături de PNL - Se cere retragerea mandatului

Clasament Liga 1

LocEchipaPuncte
1 CFR Cluj 54
2 FC FCSB 49
3 CS Universitatea Craiova 45
4 Astra Giurgiu 42
5 FC Viitorul Constanta 38
6 Sepsi OSK 37
7 Botosani 36
8 CSM Politehnica Iasi 34
9 Hermannstadt 32
10 Dinamo Bucuresti 32

Clasament Liga 1 detaliat

Livescore fotbal

sigur.info-fii sigur pe net

Prognoza 26 octombrie. Vremea se schimbă radical. Maximele abia ajung la 16 grade

Accident grav, în Cluj. Un bărbat care conducea un moped a murit după ce a fost izbit de o dubă

Consilier PSD, suspendat pentru că a votat alături de PNL - Se cere retragerea mandatului

De ce nu vreau să mă legitimez cu certificatul verde, deşi m-am vaccinat cu trei doze

Nelu Tătaru, despre negocierile guvernamentale: Sănătatea are nevoie de un profesionist, nu doar de un politician

Mai mult de jumătate dintre românii vaccinaţi cu prima doză au ales serul în doză unică. Explicaţiile lui Andrei Baciu

Simona Halep - Gabriela Ruse, în primul tur de la Transylvania Open, se joacă ACUM

Transylvania Open nu va fi uitat niciodată de Emma Răducanu! Borna istorică bifată la Cluj

Bilete de favoare

Legea pentru compensarea facturilor la curent electric şi gaze naturale a fost adoptată de Parlament

Mihai Dinu, Colosseum Mall: Investim într-un parc fotovoltaic pentru a reduce emisiile de CO2, pregătim un nou concept HoReCa alături de o componentă de rezidenţial

ZF Investiţi în România! Marian Biro: Vânzările de pompe de căldură cresc cu 30% în 2021 şi estimăm o accelerare în următorii ani

Ce a făcut Ioana Tufaru în ziua în care regretata ei mamă, Anda Călugăreanu, ar fi împlinit 75 de ani

Secretul Ancăi Ţurcaşiu: cum de arată atât de bine, la 51 de ani

Dan Negru detonează ”bomba” pentru finalul lui 2021! “Confirm, se face al 22-lea Revelion!” “Anul acesta îi bat pe cei de la BBC”

Republica Moldova face istorie: cumpără, pentru prima dată, gaze din alte surse decât cea rusească

A mai murit un pacient cu COVID-19, transferat în Ungaria

AUR cere parlamentarilor PSD şi USR să nu accepte ''un târg ruşinos cu trimişii lui Florin Cîţu''

PSD a adus 500.000 de semnături strânse pentru plafonarea preţurilor la energie. Simonis: E o lege pe care o vom vota

Ciocnire fatală pe DN1 între două autoturisme. O persoană a decedat, iar alte două sunt rănite grav FOTO

Surse: Liderii PNL şi PSD, întrevedere pentru negocieri la Vila Lac