Stiri 21.08.2019 :

Încă un beneficiar al recursului compensatoriu: un violator în serie care a vrut să-şi agreseze chiar şi propria mamă a scăpat de 180 de zile de pedepsă 09.01.2019

09.01.2019 Încă un beneficiar al recursului compensatoriu: un violator în serie care a vrut să-şi agreseze chiar şi propria mamă a scăpat de 180 de zile de pedepsă Un bihorean, aflat în evidenţele Poliţiei pentru numeroase agresiuni sexuale şi condamnat la sfârşitul anului trecut pentru că a încercat să-şi violeze propria mamă, va sta mai puţin după gratii, judecătorii scăzându-i de pe acum  180 de

Încă un beneficiar al recursului compensatoriu: un violator în serie care a vrut să-şi agreseze chiar şi propria mamă a scăpat de 180 de zile de pedepsă

Un bihorean, aflat în evidenţele Poliţiei pentru numeroase agresiuni sexuale şi condamnat la sfârşitul anului trecut pentru că a încercat să-şi violeze propria mamă, va sta mai puţin după gratii, judecătorii scăzându-i de pe acum  180 de zile din pedeapsă, ca "despăgubire" pentru condiţiile necorespunzătoare de cazare suportate anterior.

Încă un beneficiar al recursului compensatoriu: un violator în serie care a vrut să-şi agreseze chiar şi propria mamă a scăpat de 180 de zile de pedepsă

Stiri Adevarul

 

Stiri pe aceeasi tema:

EXCLUSIV » La solicitarea Gazetei, UEFA i-a răspuns lui Hagi după criticile vehemente ale acestuia

Gazeta a solicitat un punct de vedere oficial din partea forului de la Nyon, după criticile pe care "Regele" le-a adresat către UEFA cu privire la modul în care se face accesul în grupele Champions League. UEFA a decis să răspundă

Sanatoriul St. Vincent de Paul de la Şosea

Pe colţul Soselei Jianu nr. 28 cu Aleea Gherghel (lângă proprietatea colonelului Gherghel) a fost construit, în etape, începând cu 1912, aşezământul patronat de ordinul catolic al surorilor de caritate „Sf. Vincent de Paul”. Călugăriţele

Un pompier care intervenea la un accident a fost lovit de o maşină care a ricoşat după impactul cu un alt autoturism

Un accident neobişnuit s-a produs sâmbătă noaptea la intrarea în oraşul Mioveni. Un pompier care intervenea la un accident cu trei răniţi a fost lovit de o maşină care a ricoşat în urma impactului cu un alt

Activităţi filantropice. Peste 500 de sărmani au primit alimente din partea Episcopiei

Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, prin structurile sale care oferă servicii social-filantropice, a desfăşurat, în luna noiembrie a anului 2018, activităţi pentru 592 de persoane aflate în dificultate, din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi,

MAE din România: Nu sunt întrunite condiţiile pentru adoptarea concluziilor CAE referitoare la Republica Moldova

România va susţine în continuare parcursul european al Republicii Moldova şi va promova necesitatea implementării reformelor asumate în relaţia cu Uniunea Europeană, se arată într-o informare a Ministerului Afacerilor Externe, transmite

Proteste Paris. Preşedintele Emmanuel Macron, aşteptat să anunţe noi măsuri pentru ieşirea din criză

După a patra zi de mobilizare a "vestelor galbene", preşedintele francez, Emmanuel Macron, este aşteptat să anunţe noi măsuri ca răspuns la această criză socială care îi pune la încercare mandatul,

CFR Cluj - Gaz Metan 2-2 // UPDATE Prima reacție a clubului CFR Cluj după ce Țucudean a fost dus la spital » Concluzia medicilor după creșterea alarmantă a pulsului

CFR Cluj și Gaz Metan Mediaș au terminat la egalitate, scor 2-2, într-un meci cu o mulțime de evenimente neprevăzute. George Țucudean a fost înlocuit la pauză din cauza unor probleme medicale. În locul său a intrat puștiul

ESPANYOL - BARCELONA 0-4 // Messi, încântat de noul star al Barcelonei » Cine e jucătorul care i-a atras atenția: "Avem nevoie de el"

Barcelona a făcut instrucție cu rivala Espanyol, 4-0, și a revenit pe primul loc în La Liga. La finalul partidei, Leo Messi, care a dat două goluri și o pasă de gol, a vorbit despre meci și l-a lăudat pe Ousmane Dembele, spunând că

VIDEO Pele, distrus cu 4 argumente simple, după ce a spus că Messi e mai slab ca el: "Cel mai mare impostor din istoria fotbalului. Iată dovezile!"

Pele, 78 de ani, a declarat pentru Folha de São Paulo că el și Diego Maradona au fost mai buni fotbaliști decât Leo Messi. "Cum poți face o comparație între unul care lovește mingea bine cu capul, cu stângul, cu dreptul,

Au găsit părăsit la fiare vechi un avion ROMBAC, produs în România.Au urcat la bord şi s-au îngrozit

Nicolae Ceauşescu a avut ambiţia de a concura piaţa sovetică în industria de avioane. Galeria Foto.  Citește mai

ZGÂRCENIE bulgărească. Ce fac cu GUNOIUL nuclear de la KOZLODUI

În Bulgaria, sute de tone de combustibil nuclear de la Centrala Kozlodui au fost depozitate, în loc să fie trimise în Rusia pentru prelucrare, cum era

MAE: Ambasada de la Roma monitorizează eventuale discriminări ale românilor în aplicarea noului Cod rutier din Italia. Care sunt modificările

Ambasada României la Roma şi oficiile consulare acţionează pentru a preîntâmpina eventuale discriminări ale cetăţenilor români în aplicarea noului Cod rutier din Italia, iar Ministerul Afacerilor Externe evaluează măsurile luate de

Procuratura spaniolă, plângere penală împotriva Shakirei pentru evaziune fiscală. Ce spune cântăreaţa

Cântăreaţa columbiană Shakira Isabel Mebarak Ripoll (41 de ani) se va alege cu plângere penală de la autorităţile spaniole, după ce a fost acuzată că ar fi fraudat fiscul din

VIDEO Un român a furnizat faza zilei la Mondialele de tenis de masă: Clipul video a devenit viral pe Facebook

Tenisul de masă e un sport dominat de asiatici, însă, în ultimii ani, România a obţinut rezultate spectaculoase, mai ales cu echipa feminină. Iar acum şi băieţii din noul val impresionează pe scena

Scandalul maionezei. Mai multe funcţionare din Georgia au apărut în reclama unui produs rusesc, crezând că e din Ucraina

Un scandal legat de o campanie publicitară pentru maioneză, în care apar angajatele serviciilor de presa ale unor instituţii de stat, s-a declanşat în Georgia. Produsul la care acestea au făcut reclamă s-a adeverit a fi rusesc şi nu din Ucraina,

Deţinutul-vedetă din Alba vrea să ştie cât mai are de stat la închisoare. Proces pentru contopirea a două pedepse

Unul dintre cei mai cunoscuţi deţinuţi din Alba, Raul Nicoale Rus, zis ”Pricu” vrea în justiţie contopirea a două pedepse cu executare primite în 2014 şi

Ponta: Dacă Opoziţia vine cu gluma lăutărească că o să vină Guvernul Orban, Pro România nu susţine moţiunea de cenzură

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat duinică, într-o conferinţă de presă, că membrii Opoziţiei nu a discutat cu parlamentarii Pro România despre susţinerea unui moţiuni de cenzură, Ponta spunând că, în acest context, nu

Clujul şi Oradea sunt legate de Viena şi printr-un tren direct, începând de azi. Cât durează o călătorie şi cât costă biletul până în capitala Austriei

Începând de duminică, 9 decembrie, Clujul şi Oradea sunt legate direct de capitala Austriei şi prin linia ferată. Noul tren va circula zilnic pe distanţa Cluj – Viena, via Oradea şi

Dăncilă spune că există 18 oferte pentru autostrada Ploieşti - Braşov

Premierul Viorica Dăncilă susţine că se îngrămădesc constructorii să facă autostrada Ploieşti- Braşov în

VIDEO Cum arată Tărâmul Magic al Crăciunului. Copiii sunt aşteptaţi în atelierul de magie, în Casa Hobbiţilor sau la ambasada lui Moş Crăciun

Sâmbătă, 8 decembrie, s-a deschis Festivalul Iernii 2018 în Ţara Piticilor din Parcul Tăbăcăriei. Până la 8 ianuarie 2019, copiii vor putea lua parte la ateliere de lucru şi creaţie, vor putea viziona spectacole şi scenete, se vor putea

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Compania de producţie a lui Robert De Niro cere 6 milioane de dolari unei foste angajate: de ce este acuzată femeia

Renaşterea fenomenului Woodstock, gravat în amintire: un casting 2019 “multigeneraţional”

Este pregătită Europa de Est de şocul recesiunii din Germania? Ungaria şi Polonia îşi netezesc drumul de ieşire dintr-o eventuală criză economică prin cheltuieli, în timp ce România are cea mai mică expunere la exporturile germane

ANALIZĂ Halep la US Open: De ce turneul de la Flushing Meadows e cel mai slab pentru Simona dintre cele majore

Lituania: viitoarea taxă pe poluarea auto ar putea genera venituri adiţionale de 100 de milioane de euro pe an

Record: Un britanic a pedalat cu 280 km/h pe bicicletă

Alexandru Slusari: Situaţia din Procuratură este una dezastruoasă

Patria Bank, profit de 2,8 mil. lei în S1/2019, de la pierderi de 23 mil. lei în S1/2018: veniturile din dobânzi, plus 24%; veniturile din comisioane, plus 20%

Două staţii de măsurare a radioactivităţii din apropierea locului exploziei nucleare din Rusia au fost închise după incident

Mecanică Codlea, profit de 294.000 lei în S1/2019, în scădere cu 6,5%, la afaceri de 1 mil. lei

FOTO Halep la US Open. Simona a avut o dedicaţie pentru Darren Cahill la primul antrenament desfăşurat la New York

Egipt: Şase persoane acuzate de terorism au fost condamnate la moarte, alte 41 la închisoare pe viaţă

Romgaz vrea să intre în acţionariatul terminalului de gaze lichefiate LNG din Alexandropolis, Grecia

CFR CLUJ - SLAVIA PRAGA // liveTEXT de la ora 22:00 » Dane, mai fă o minune! Campioana luptă cu casa închisă pentru un loc în grupele Ligii Campionilor! Echipe probabile + cote

Trafic întrerupt pe DN2 A, la kilometrul 10, după ce un autotren a ieşit în decor

Sacrificiile Andreei Răducan într-un film HBO din concurs

Accident rutier provocat de un şofer aflat aproape în comă alcoolică. A pătruns cu maşina pe contrasens, lovind în plin un alt autovehicul

Un martor din dosarul crimelor de la Caracal şi-a schimbat total declaraţiile

VIDEO ZF Live. Carla Teaha, director executiv Undercloud: Anul acesta vom organiza 30 de spectacole, în cadrul cărora se vor vinde 30.000 de bilete. La spectacolele noastre participă între 7.000 şi 10.000 de oameni anual

FCSB // FOTO Lucian Filip va lipsi 2 luni! Statistică TERIBILĂ: trece de 500 de zile pierdute din cauza accidentărilor!

sigur.info-fii sigur pe net

Record: Un britanic a pedalat cu 280 km/h pe bicicletă

FCSB // FOTO Lucian Filip va lipsi 2 luni! Statistică TERIBILĂ: trece de 500 de zile pierdute din cauza accidentărilor!

CFR CLUJ - SLAVIA PRAGA // liveTEXT de la ora 22:00 » Dane, mai fă o minune! Campioana luptă cu casa închisă pentru un loc în grupele Ligii Campionilor! Echipe probabile + cote

Lituania: viitoarea taxă pe poluarea auto ar putea genera venituri adiţionale de 100 de milioane de euro pe an

Este pregătită Europa de Est de şocul recesiunii din Germania? Ungaria şi Polonia îşi netezesc drumul de ieşire dintr-o eventuală criză economică prin cheltuieli, în timp ce România are cea mai mică expunere la exporturile germane

VIDEO ZF Live. Carla Teaha, director executiv Undercloud: Anul acesta vom organiza 30 de spectacole, în cadrul cărora se vor vinde 30.000 de bilete. La spectacolele noastre participă între 7.000 şi 10.000 de oameni anual

Renaşterea fenomenului Woodstock, gravat în amintire: un casting 2019 “multigeneraţional”

Un martor din dosarul crimelor de la Caracal şi-a schimbat total declaraţiile

Sacrificiile Andreei Răducan într-un film HBO din concurs

ANALIZĂ Halep la US Open: De ce turneul de la Flushing Meadows e cel mai slab pentru Simona dintre cele majore

Compania de producţie a lui Robert De Niro cere 6 milioane de dolari unei foste angajate: de ce este acuzată femeia

Accident rutier provocat de un şofer aflat aproape în comă alcoolică. A pătruns cu maşina pe contrasens, lovind în plin un alt autovehicul