Stiri 17.11.2019 :

Gică Hagi, Dinu Săraru, alte personalităţi la deschiderea Centrului Cultural A. Păunescu 04.03.2019

04.03.2019 Gică Hagi, Dinu Săraru, alte personalităţi la deschiderea Centrului Cultural A. Păunescu „Tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă, că ochii mei sunt când senini, când verzi, că port noroi sau port ninsori pe tâmple, ai să mă ierţi, altfel ai să mă pierzi”. Versurile lui Adrian Păunescu,

Gică Hagi, Dinu Săraru, alte personalităţi la deschiderea Centrului Cultural A. Păunescu

„Tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă, că ochii mei sunt când senini, când verzi, că port noroi sau port ninsori pe tâmple, ai să mă ierţi, altfel ai să mă pierzi”. Versurile lui Adrian Păunescu, in...

Gică Hagi, Dinu Săraru, alte personalităţi la deschiderea Centrului Cultural A. Păunescu

Stiri Jurnalul National

 

Stiri pe aceeasi tema:

O lună tensionată pentru moneda naţională: Ianuarie 2019: leul a pierdut 1,5% în faţa euro, 1,3% în faţa dolarului şi 0,4% în faţa francului elveţian

Moneda naţională a pierdut teren în prima lună din acest an atât în raport cu euro, cât şi faţă de dolarul american şi francul

A fost găsită epava avionului în care se afla fotbalistul Emiliano Sala

Epava aeronavei în care călătorea fotbalistul Emiliano Sala de la Nantes spre Cardiff a fost găsită în Canalul Mânecii, în cursul zilei de duminică, scrie presa britanică. Informația privind descoperirea epavei a fost făcută publică de

HALEP vrea să dea MAREA LOVITURĂ. Ce plan are LEGENDA WTA. Abia acum s-a aflat!

Simona Halep se pregătește să plece alături de echipa României la Ostrava, acolo unde sportivele noastre vor juca în fața reprezentantelor Cehiei, în Fed

Cum a apărut una dintre cele mai ciudate tulburări psihologice: Sindromul Stockholm

Sindromul Stockholm este o tulburare de natură psihologică, ce afectează un număr mare de persoane din întreaga lume. Din punct de vedere ştiinţific, Sindromul Stockholm se defineşte printr-o situaţie paradoxală în care victima unui abuz,

Mai multe familii au fost evacuate dintr-un bloc de locuinţe, în urma unui incendiu puternic

Evenimentul a avut loc duminică seara, într-un bloc din municipiul Focşani. Din fericire, proprietarii apartamentului afectat nu erau

Simona Halep mărturiseşte cum e în viaţa de zi cu zi şi cum se transformă atunci când intră pe terenul de tenis

Simona Halep a pierdut locul 1 mondial, dar luptă în continuare pentru a reveni în fruntea tenisului feminin, acolo unde a stat mai bine de un

FOTO Novak Djokovici a dezvăluit care este cel mai important trofeu din viaţa lui. Liderul ATP într-o ipostază rară

Novak Djokovici a câştigat Australian Open, primul turneu de Grand Slam din acest an, stabilind un nou record al acestei

Cutremur de 2,7 pe Richter în Vrancea

Un cutremur de 2,7 pe Richter s-a produs luni dimineaţă în zona seismică Vrancea, anunţă Institutul Naţional pentru Fizica Pământului

Politica paşilor mărunţi

2019 va fi “anul paşilor mărunţi” pentru România. Mandatul în curs deja al Preşedinţiei Consiliului UE, alegerile europarlamentare de la sfârşitul primăverii şi alegerile prezidenţiale de la toamnă

Ponta către Dragnea: Îl băteai la cap pe Maior să o angajeze pe iubita ta de atunci la SRI

Liderul Pro România, Victor Ponta, a reacţionat, duminică, la afirmaţiile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, despre acest nou partid al său, conform cărora ar fi făcut de “securişti”, Ponta susţinând că

Dragnea, UMILIT CRUNT imediat după CEx. De abia azi S-A AFLAT BOMBA. Culmea, liderul PSD N-ARE REPLICĂ nici acum

Duminică, la finalul întâlnirilor de la CEx al PSD, Liviu Dragnea a vorbit despre micșorarea bugetelor Serviciilor de informații cu un anumit procent pe care l-ar direcţiona spre Sănătate, „într-un program de acordare gratuită, pentru toţi

SCENE de GROAZĂ pentru Boureanu. A fost BĂTUTĂ MĂR. Totul s-a ÎNTÂMPLAT într-un CLUB din CAPITALĂ

Boureanu este urmărit de probleme. După ce recent, iubita lui a suferit un accident când se aflau în vacanță la munte, sâmbătă seară, fiica fostului politician a fost bătută cu sălbăticie, într-un club din capitală. Incidentul a fost

Indicele ROBOR a CRESCUT din nou. Ce se întâmplă cu DOBÂNZILE?

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,07%, potrivit datelor publicate luni de

Decizie bizară luată de Cristi Borcea şi Valentina Pelinel în privinţa gemenilor pe care îi aşteaptă. Ce prenume vor purta copiii

Cristian Borcea şi Valentina Pelinel vor deveni din nou părinţi în această primăvară, ei aşteptând venirea pe lume a două fetiţe

Copilul-problemă

Pentru cine s-a familiarizat cu stilul năzbâtios, anti-canon în care concepe scrisul pentru teatru britanicul Tom Crouch (înaintea premierei, pe care mă pregătesc să o comentez în cele ce urmează, din creaţia lui se jucau în România „Un

Doi băieţi, de 10 şi 18 ani, şi o fată de 17 ani au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon. Alţi doi adolescenţi şi o femeie, în stare critică

Tragedia a avut loc într-un cartier craiovean unde mai multe familii de romi trăiesc în case neracordate la curent electric. Ca şi vecinii lor, 3 adulţi şi 3 copii foloseau un generator electric pentru a se putea încălzi în timpul nopţii. Când

Un nou caz de pestă porcină africană în Teleorman. Trei porci dintr-o gospodărie au fost sacrificaţi

Un nou caz de pestă porcină africană a fost depistat într-o gospodărie din comuna Segarcea-vale, în sud-vestul judeţului

Lista cu cele 36 străzi din Craiova care vor avea sens unic din data de 4 februarie

În următoarele 7 zile echipaje de poliţişti locali cu atribuţii de circulaţie rutieră vor acţiona în zonele respective, cu scopul de a fluidiza traficul rutier potrivit noilor reglementări, de a preveni eventualele încălcări ale regulilor de

Un francez care a încercat să intre în România cu un BMW de 25.000 de euro a rămas în vamă fără maşină

Un tânăr francez de 22 de ani a rămas fără un BMW de 25.000 de euro când încerca să intre în România din Serbia. Poliţiştii de frontieră l-au lăsat pe tânăr fără maşină după ce au constatat că autoturismul figurează în baza de

Şoferul, dar şi toţi pasagerii din microbuzul care era aproape să se prăbuşească de pe podul de pe strada Izmail, se aflau în stare de ebrietate

Şeful adjunct al direcţiei de Poliţie Chişinău, Silviu Muşuc, a anunţat că şoferul, dar şi toţi pasagerii microbuzului care era la un pas de a se prăbuşi de pe podul de pe strada Izmail din Chişinău, se aflau în stare de

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

O expoziţie de blindate organizată în centrul Buzăului va deschide seria evenimentelor din luna decembrie

ANALIZĂ ZF. Vânzările de ceaiuri pe piaţa românească au trecut pragul de 114 mil. lei, cu trei branduri româneşti în topul celor mai cumpărate. Fares, Kalpo şi Plafar sunt brandurile locale spre care se îndreaptă consumatorii români, în com

Biletul Zilei » Pariem pe preliminariile EURO 2020!

VIDEO Fost primar interimar al Buzăului, vinovat de producerea unui accident rutier soldat cu doi răniţi

Orban îi asigură pe români că salariile şi pensiile vor fi plătite la timp

Analiză ZF. Doar două fabrici de medicamente îşi fac loc în clasamentul primelor zece companii după valoarea vânzărilor

ROMÂNIA - SUEDIA // Cosmine, ai uitat titularii pe bancă? Cum arată echipa de top pe care Contra a ignorat-o! Puteau rezervele României să bată Suedia?

Black Friday 2019: mare risc de securitate pentru cumpărători. Avertismentul guvernului SUA

Haos la Ministerul Muncii. Peste 45.000 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate

Porturi închise din cauza ceţii. Pe A2 vizibilitatea este redusă sub 200 de metri

Ministrul Educaţiei a semnat un document privind debirocratizarea muncii cadrelor didactice

Povestea megafabricii de baterii Tesla din Germania începe cu o scrisoare de dragoste de la Berlin. Gigafabricile, un termen inventat în SUA de Tesla, produc baterii de peste 1 GWh pe an

Opinie de Cristi Coman: Suntem la fel de români ca înainte de meciul România - Suedia

O echipă Netflix a fost agresată de tăietorii de lemne din România în timp ce filmau un documentar despre mafia lemnului

O femeie a ajuns la spital, cu arsuri, după ce i-a explodat butelia de la aragaz în timp ce gătea

Preşedintele sârb Aleksandar Vucici a fost internat la Belgrad din cauza unor probleme cardiovasculare

Donald Trump va participa la summitul NATO de la Londra la începutul lunii decembrie

Din culisele succesului: Sfatul CEO-ului Microsoft pentru toţi antreprenorii şi oamenii de afaceri din lume

Taraful Viorel Bogăteanu a lansat un produs muzical unic în România! (PUBLICITATE)

Un cuplu din Moldova a transmis live pe Facebook cum face amor

sigur.info-fii sigur pe net

Haos la Ministerul Muncii. Peste 45.000 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate

Prognoza meteo a fost revizuită. Schimbări majore: cum va fi vremea până pe 16 decembrie

eMAG Black Friday - Ce sa iti cumperi in functie de zodie, la reducere

Membrii USR votează dacă Dan Barna va mai rămâne preşedinte al partidului. Scandal şi în Alianţa cu PLUS, pe tema fuziunii

Dan Barna, despre mesajele false lansate de PSD în numele USR-PLUS: ”Ce este revoltător este că folosesc bani publici”

Taraful Viorel Bogăteanu a lansat un produs muzical unic în România! (PUBLICITATE)

Patru goluri de recuperat » Măgura Cisnădie are o misiune complicată cu Rocasa Canaria

Opinie de Cristi Coman: Suntem la fel de români ca înainte de meciul România - Suedia

ROMÂNIA - SUEDIA // Cosmine, ai uitat titularii pe bancă? Cum arată echipa de top pe care Contra a ignorat-o! Puteau rezervele României să bată Suedia?

Philippe Rogge, preşedinte Microsoft CEE: Nu mai căutaţi abilităţi digitale doar la oamenii noi, pentru că nu sunt destui pe piaţă; educaţi-vă toţi angajaţii - nu doar şefii - în tehnologie

Din culisele succesului: Sfatul CEO-ului Microsoft pentru toţi antreprenorii şi oamenii de afaceri din lume

Povestea megafabricii de baterii Tesla din Germania începe cu o scrisoare de dragoste de la Berlin. Gigafabricile, un termen inventat în SUA de Tesla, produc baterii de peste 1 GWh pe an

Inna a făcut mega-show pe masă în NUBA! Imagini în exclusivitate de la party-ul de 33 de ani

Un cuplu din Moldova a transmis live pe Facebook cum face amor

O femeie a ajuns la spital, cu arsuri, după ce i-a explodat butelia de la aragaz în timp ce gătea

Iohannis: Pactul pentru Apărare şi Summitul de la Sibiu - alte două realizări ale mandatului

Donald Trump va participa la summitul NATO de la Londra la începutul lunii decembrie

Ministrul Educaţiei a semnat un document privind debirocratizarea muncii cadrelor didactice

Frontiera, tranzitată de peste 722.000 de persoane în ultima săptămână

SERIAL 30 de ani de la Revoluţie. Episodul 3: De ce şi-a luat Gorbaciov mâna de pe Ceauşescu

Preşedintele sârb Aleksandar Vucici a fost internat la Belgrad din cauza unor probleme cardiovasculare