Stiri 06.04.2020 :

Gardieni arestaţi pentru uciderea unui deţinut 06.08.2010

06.08.2010 Gardieni arestaţi pentru uciderea unui deţinut Judecătorii de la Tribunalul Galaţi au decis aseară (vineri) să aresteze pentru 29 de zile doi dintre angajaţii Penitenciarului Galaţi. Este vorba despre agentul şef  principal Bucur Codreanu şi agentul principal  Nicu Chiriac, care sunt

Gardieni arestaţi pentru uciderea unui deţinut

Judecătorii de la Tribunalul Galaţi au decis aseară (vineri) să aresteze pentru 29 de zile doi dintre angajaţii Penitenciarului Galaţi. Este vorba despre agentul şef  principal Bucur Codreanu şi agentul principal  Nicu Chiriac, care sunt acuzaţi că, la 4 iunie, au bătut cu sălbăticie un deţinut până când acesta şi-a dat duhul.

Gardieni arestaţi pentru uciderea unui deţinut

Stiri Adevarul

 

Stiri pe aceeasi tema:

Gary Moore a fost stăpânul chitarei

Gary Moore a dominat scena şi, de unul singur, şi-a demonstrat virtuozitatea, dar efectul poate nu ar fi fost acelaşi dacă nu ar fi fost acompaniat discret, dar foarte eficient de trei muzicieni remarcabili. La instrumente cu clape

Două decenii de mister: morţii din 13-15 iunie 1990

 Acesta a fost şi a rămas bilanţul oficial. Dar, la scurt timp după acele evenimente dramatice, au început să circule informaţii care descriau un tablou cu mult mai tragic. Susţinute de mărturii ignorate de

Obezitatea prosteşte

Greutatea corporală a femeilor trecute de prima tinereţe poate fi un indicator al capacităţii cerebrale, arată un studiu realizat de Northwestern Medicine. Cercetătorii spun că şoldurile pronunţate sunt un semn clar că memoria

Prima victorie pentru naţionala de fete la CE din Letonia

Naţionala de baschet feminin tineret a României a obţinut, luni, prima victorie la Campionatul European din Letonia, în faţa Bulgariei, scor 80-51, într-un meci de clasament contând pentru

Lanţul, bumerang pentru Schleck!

● Corespondenţă din Bagneres-de-LuchonIncredibil!!! Coşmarul copilăriei noastre poate face diferenţa anul acesta în Turul Franţei. Andy Schleck a avut un ghinion teribil în etapa de ieri, desfăşurată

Traficul aerian din Spania, perturbat pe caz de boală

Aproape jumătate din controlorii de trafic aerian de la Barcelona au lipsit de la lucru duminică, majoritatea invocând motive medicale, a anunţat luni compania de administrare a aeroporturilor (AENA), precizând

Parlamentul face legi de mântuială. Din incompetenţă sau din interes?!

Magistraţii Curţii Constituţionale a României (CCR) au constatat luni, în unanimitate, că este neconstituţională şi noua formă a Legii ANI, pe numele ei Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor

Tranzacţii imobiliare de 226 milioane de euro

Valoarea tranzaţiilor imobiliare din primul semestru a fost de 226,6 milioane de euro, peste nivelul din întreg anul 2009, majoritatea activelor tranzacţionate fiind spaţii de retail, iar după doi ani de absenţă

Băncile străine duc banii acasă

Problema este că s-au împuţinat clienţii eligibili, iar firmele care vin să se împrumute vor de fapt să-şi acopere pierderile, spun surse din sistemul bancar. Singura cerere vine din partea statului, care

Se face schimbul verii?

Mult discutatul schimb de jucători între Rapid şi Dinamo, cu Ştefan Grigorie şi Ianis Zicu în rolurile principale, a revenit ieri în centrul atenţiei, dar afacerea este condiţionată de

Eureko: 25% din clienţii pe pilonul III plătesc cu întârziere

Fondurile de pensii facultative sunt afectate puternic de recesiune: companiile nu le mai oferă pensii angajaţilor, iar o parte din clienţii individuali au mari dificultăţi la plata

Iancu: "Nu mai sînt motivat să investesc, m-am dezumflat"

Patronul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu, a repetat faptul că este tentat să renunţe la a investi în fotbal."Nu mai sunt motivat sa investesc. Ca sa conduci o activitate trebuie entuziasm, motivatie, ori eu m-am

MM Stoica: "La titlu se bat CFR, Steaua, Rapid şi Vaslui"

Managerul Unirii Urziceni a comentat la Fanatik Show care sunt favoritele la titlu în acest sezon, dar şi evoluţia din ultimii ani a CFR-ului. "CFR-ul merită din anumite puncte de vedere să cîştige campionatul. Totodată, se

GALERIE FOTO / În aşteptarea primei întîlniri cu Mourinho, Ramos şi-a schimbat frizura :D

Fundaşul lui Real Madrid, Sergio Ramos e singurul component al echipei Spaniei care nu a plecat în vacanţă imediat după Mondial.În timp ce colegii săi se relaxau în Caraibe, Mallorca sau Ibiza, Ramos a preferat să meargă

S-au prăbuşit cu un avion luat din România.

Doi americani şi-au pierdut viaţa, după ce avionul în care se aflau, un model Yak-52 cumpărat în 2001 din România, s-a prăbuşit în South Portland, Statele Unite. Avionul fusese folosit de armata română pentru

La amiază ne-am topit... la câteva ore ne-am inundat.

La prânz ne-am topit. După câteva ore, ne-am inundat. De asta au avut parte ieri bucureştenii. Ieri după-amiază a plouat torenţial şi a căzut grindină. În câteva zeci de minute oraşul s-a schimbat la faţă.

Schimbul Zicu - Grigorie, amânat din nou.

Preşedinţii celor două cluburi bucureşetene, Dinu Gheorghe şi Nicolae Badea, aveau planificată azi o întâlnire, pentru a semna actele de transfer ale celor doi jucători, dar boss-ul rapidist a absentat nemotivat. Astfel, Grigorie s-a

Trei morţi şi patru răniţi într-un accident petrecut pe DN2.

Accidentul s-a produs în jurul orei 20 pe raza comunei Limpezişi şi au fost implicate trei autoturisme. Traficul este blocat pe un singur sens şi circulaţia se desfăşoară alternativ, pe un singur fir, în ambele

PREGĂTEŞTE-TE! Superexclusivităţile Cancan în cazul Mădălina Manole continuă! Intră ...

Pentru prima dată de la tragicul eveniment, Puiu, soţul Mădălinei, a acordat Cancan un interviu în premieră şi în exclusivitate. După ora 00:00 vei putea să afli totul despre drama prin care trece tatăl

17 oameni, care serbau o zi de naştere, au fost ucişi în nordul Mexicului VEZI VIDEO

Potrivit unor oficiali ai procuraturii mexicane, agresorii au folosit arme de mare calibru. Au murit pe loc 11 bărbaţi şi şase femei. Citește mai

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Ne protejează sau nu masca de coronavirus, până la urmă? Răspunsul corect ar putea veni din Asia

Planul ascuns al Rusiei. Ce face Vladimir Putin în plină criză provocată de pandemia de coronavirus

Angajaţii de la Dacia, în şomaj tehnic pe perioadă nedeterminată!

TELEŞCOALA Matematică clasa a VIII-a: Trunchiul de con circular drept

Dan Armeanu, vicepreşedinte ASF: Pensiile private ale românilor sunt în siguranţă şi nu sunt afectate de volatilităţile conjuncturale ale pieţelor financiare

Cel mai mic număr de decese în Italia din ultimele 3 săptămâni. Decizia luată după ce oamenii au ieşit în număr mare pe străzi

Preşedintele UEFA spune că Liga Campionilor şi Liga Europa trebuie să se încheie până la 3 august

Romradiatoare Braşov, companie în acţionariatul căreia se află şi antrenorul de fotbal Mircea Lucescu, estimează scăderea afacerilor cu 20% în contextul crizei coronavirusului

Ciprian Marica este invitat la GSP Live, luni, de la 09:01

Din această seară se suspendă zborurile pentru opt ţări din zonele roşii până pe 18 aprilie

Anunţul şocant făcut de un medic de la Matei Balş! Nu scăpăm de coronavirus nici iarna viitoare: “Va fi mult mai greu”

Persoanele cu simptome uşoare de COVID-19 se vor trata la domiciliu

Organizatorii turneului de la Wimbledon vor încasa peste 100 de milioane de lire sterline

AFI Europe amână deschiderea mallului AFI Braşov ca urmare a crizei COVID-19

Dorian Popa a cheltuit o avere pe haine! Cât a plătit ca să se îmbrace ca Sergio Ramos

Criză de medicamente în farmacii. Când ar putea fi aduse medicamentele lipsă

Dr. Doru Paul, oncolog român la New York: Riscurile la care sunt expuşi pacienţii cu cancer în perioada pandemiei şi cum le pot veni în ajutor oncologii români din SUA prin consultaţii online

Vâlcea: Încă un echipament medical pentru depistarea rapidă a COVID19

Un pensionar din Cugir a donat 10.000 de lei pentru spital: ”Statul ne-a ajutat şi e în datoria noastră să ajutăm”

Procesiuni de sfinte moaşte, contra pandemiei

sigur.info-fii sigur pe net

Ce fel de relaţii sexuale vor reprezenta o normalitate în viitor

Palatul Cotroceni, iluminat în culorile drapelului italian, în semn de solidaritate

Vâlcea: Încă un echipament medical pentru depistarea rapidă a COVID19

Curs valutar, 6 aprilie. Leul a urcat puţin în raport cu euro

Prognoza meteo pentru 6 aprilie. Vremea va fi frumoasă, iar temperatura maximă va ajunge la 19 grade Celsius

Criză de medicamente în farmacii. Când ar putea fi aduse medicamentele lipsă

Pariuri pe curse virtuale de cai în oferta eFortuna!

Ianis Hagi, doar o afacere pentru Rangers?! Ofertă de nerefuzat pregătită de Lazio

Dorian Popa a cheltuit o avere pe haine! Cât a plătit ca să se îmbrace ca Sergio Ramos

ZF Live Retail. Cum va arăta retailul în noua normalitate postpandemie? Comerţul trebuie să se digitalizeze şi să se adapteze noilor condiţii din piaţă pentru că românii îşi vor schimba comportamentul de consum

Normele de aplicare a ordonanţei Guvernului privind amânarea la plată a ratelor la credite au fost publicate în Monitorul Oficial. Ce stabilesc normele?

AFI Europe amână deschiderea mallului AFI Braşov ca urmare a crizei COVID-19

Un colectiv de medici şi o fabrică de textile din România au început să fabrice echipamente de protecţie împotriva COVID-19

Ultima oră! Judecătorii au anulat mandatul de arestare emis în lipsă lui Mario Iorgulescu

Dr. Doru Paul, oncolog român la New York: Riscurile la care sunt expuşi pacienţii cu cancer în perioada pandemiei şi cum le pot veni în ajutor oncologii români din SUA prin consultaţii online

Procesiuni de sfinte moaşte, contra pandemiei

Organizatorii turneului de la Wimbledon vor încasa peste 100 de milioane de lire sterline

Preşedintele UEFA spune că Liga Campionilor şi Liga Europa trebuie să se încheie până la 3 august

Un tânăr de 30 de ani din Chişinău a murit de COVID-19. Bilanţul deceselor în Republica Moldova a ajuns la 19

Un pensionar din Cugir a donat 10.000 de lei pentru spital: ”Statul ne-a ajutat şi e în datoria noastră să ajutăm”

Persoanele cu simptome uşoare de COVID-19 se vor trata la domiciliu