Stiri 04.06.2020 :

De la 1 octombrie, un nou sistem de compensare a medicamentelor 15.09.2010

15.09.2010 De la 1 octombrie, un nou sistem de compensare a medicamentelor De la 1 octombrie, medicamentele generice vor fi compensate corespunzător substanţei de bază. În cazul în care medicamentul generic există pe piaţă, acesta va fi compensat 100%, iar dacă nu există, medicamentul

De la 1 octombrie, un nou sistem de compensare a medicamentelor

De la 1 octombrie, medicamentele generice vor fi compensate corespunzător substanţei de bază. În cazul în care medicamentul generic există pe piaţă, acesta va fi compensat 100%, iar dacă nu există, medicamentul original

De la 1 octombrie, un nou sistem de compensare a medicamentelor

Stiri Jurnalul National

 

Stiri pe aceeasi tema:

Coman vrea titular.

Dorinţă. Portarul Rapidului, Dani Coman, este hotărât să-i ia faţa lui Mircea Bornescu, titularul postului în acest moment în Giuleşti. "Vreau să câştigăm campionatul. Am venit să joc şi ştiu că Bornescu e un portar

Elie Wiesel: Comparaţia între deportarea evreilor şi expulzarea romilor este inacceptabilă

EXPULZARE INACCEPTABILĂ. Laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel a apreciat drept "inacceptabilă" comparaţia între deportarea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi expulzarea romilor din Franţa, dar s-a

Lewis Hamilton a câştigat etapa din Belgia

Campionul mondial din 2008 a câştigat cursa de la Spa şi a trecut în fruntea clasamentului piloţilor, după 13 etape. Citește mai

Tita, PNTCD Cluj: spitalele ar trebui privatizate

Efectele proastei gestionari a resurselor umane si materiale din sistemul sanitar vor continua sa duca la pierderea de vieti omenesti, sustine presedintele PNTCD Cluj, Sorin Tita. Citește mai

Ilie Năstase către o ziaristă: Dă-te-n morţii mă-tii! Îţi sparg faţa. VIDEO

Fostul tenismen şi-a vărsat nervii în centrul Timişoarei pe o jurnalistă care-l filma. A ameninţat-o şi înjurat-o în timp ce se plimba cu iubita sa, fosta vedetă Playboy, Brigitte Sfăt. Citește mai

Premiul cel mare la Loto 6 din 49 a fost câştigat VEZI NUMERELE

Marele premiu la Loto 6/49, de peste 6,2 milioane de euro, a fost câştigat, informează Realitatea TV. Citește mai

Copiii romi, şcoliţi la grădiniţe estivale

Pentru a putea fi înscrişi în unităţi preşcolare, sute de copii romi din ţară au mers toată vara la grădiniţe organizate cu fonduri

Cum să te îngraşi fără să-ţi distrugi sănătatea

Nu transformaţi alimentaţia în haos pentru a câştiga rapid kilograme. Îngrăşarea nu trebuie să se producă brusc, ci în decurs de câteva

SENATUL EVZ: Remanierea. O anecdotă provincială

"Orice s-ar spune, astfel de lucruri se întâmplă în lume... rar, dar se întâmplă". Sunt vorbele lui Gogol, alese de dramaturgul Vampilov drept epigraf pentru "Anecdote

DESPĂGUBIRE RECORD Hoţul care a ucis un poliţist timişorean, condamnat să achite 200.000 de euro familiei victimei

Judecătorii Tribunalului Timiş au acordat cea mai mare despăgubire din istoria justiţiei postdecembriste pentru uciderea unui om al legii. Ei au stabilit că spărgătorul de maşini poreclit Giţulică Hoţul, de 20 de ani, trebuie să acorde

Ce spun clienţii despre încercarea băncilor de a impune marje mai mari: Nu am beneficiat de scăderea Euribor, dar vom fi loviţi de creşterea lui

Odată cu apropierea datei de 21 septembrie, până la care băncile trebuie să modifice toate contractele de credit aflate în derulare, tensiunile dintre clienţi şi bancheri cresc vertiginos, în dispută fiind modul de calcul al dobânzii, de care

Cu doi ani înaintea lansării noului Logan, Renault deschide centrul de testare de la Titu

Renault Technologie Roumanie, care lucrează deja la următoarea generaţie a modelului Logan şi care a proiectat mai mult de 50% din SUV-ul Duster, porneşte operaţiunile de testare de la Titu pe 15

VIDEO / Vezi cele mai tari faze din prima repriză a partidei Steaua - Poli Timişoara!

Derby-ul etapei a şasea le-a adus faţă în faţă pe două dintre marile favorite la cîştigarea campionatului, Steaua şi Poli Timişoara. Prima repriză nu a oferit mari ocazii de poartă, jocul fiind tacticizat, cele două

Becali: "Dacă Stancu era puţin mai lucid puteam marca al doilea gol"

Premium Liga, GSP TV Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, s-a declarat mulţumit de egalul obţinut de echipa sa în meciul cu Timişoara, după golurile lui Păcurar, respectiv Contra."A fost un meci echitabil, am controlat noi, apoi

Dumitrescu: "Responsabilitatea este a mea că nu am ştiut să gestionez ultimele 15 ...

Antrenorul Stelei nu e mulţumit de egalul echipei sale cu Timişoara, dînd vina şi pe jocurile din trei în trei zile. "Eu nu sînt fericit cu acest rezultat, dar îi felicit pe jucători pentru atitudine, mobilizare, concentrare.

Contra: "De mîine sînt liber de contract, aştept oferte. Dacă nu voi avea, mă retrag"

Cosmin Contra spune că nu a primit nici o ofertă de a continua la Poli Timişoara. Fotbalistul de 35 de ani va deveni începînd de mîine jucător liber de contract şi spune că se va retrage dacă nu va avea echipă la care

Latovlevici: "Sînt supărat pentru că puteam obţine un rezultat mai bun"

Fundaşul stelist Iasmin Latovlevici a declarat după remiza cu Poli Timişoara, scor 1-1, că este un rezultat slab şi că este supărat deoarece Steaua ar fi putut înscrie mai multe goluri. "E un rezultat slab, păcat că nu

Zicu l-a ofertat pe Contra :) : "M-am oferit să-i las o parte din contractul meu ca să ...

Ianis Zicu e dispus să facă sacrificii pentru a-l convinge pe Cosmin Contra să continue să joace la Poli. Zicu a afirmat că i-a spus lui Contra în vestiar să nu se retragă şi i-a făcut o superofertă. "M-am oferit să-i las

Foto | Cioacă, ce harnic eşti!.

Ieri, la trei ani de la dispariţia Elodiei Ghinescu, poliţistul făcea pe zugravul la casa părinţilor săi.   Cristian Cioacă pare că trăieşte ca un om lipsit de griji. Ieri, cand s-au implinit trei ani de la dispariţia soţiei sale,

Iată sediul celei mai profitabile firme.

Are sediul într-o casă dărăpănată din judeţul Braşov, nici un angajat, dar un profit mai mare decât suma împrumutată, în acest an, de la FMI. Cea mai bogată firmă din România a intrat în atenţia Fiscului din

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

O bătrână a căzut de la o înălţime de aproximativ 16 metri în timp ce se afla la munca câmpului

Anodin Assets vinde 9% din Prebet Aiud şi ajunge la o deţinere de 16,1%. Cumpărătorul, cel mai probabil Acord Construct Alt, care a ajuns la 12% din capitalul social

Dan Suciu: “Politic, România îşi poate permite orice. Economic, îşi poate permite doar ceea ce poate plăti”

Guvernul pregăteşte un pachet de ajutor pentru IMM-uri de un miliard de euro

Cel mai mare operator de turism din lume ar urma să reia zborurile din 17 iunie

Spania dă asigurări că prin taxarea companiilor digitale nu ţinteşte în mod special afaceri americane

Trei tipuri de femei care nu reuşesc să menţină relaţii de durată. Ce atitudini pun bărbaţii pe fugă

A murit Vizi Imre. Fostul mare baschetbalist avea 83 de ani

Ion Cristoiu: Trump nu va câştiga un al doilea mandat în veci. E o coaliţie planetară împotriva lui

Lidia Buble, prima reacţie după ce Răzvan Simion a fost văzut cu alta. Dovada că s-ar fi despărţit de prezentatorul Antena 1: „Lăsaţi-mi viaţa…”

Grupul TBI Bank a încheiat anul 2019 cu un profit net de 23 mil. euro, în creştere cu 58%

Merge 600 de kilometri cu bicicleta pentru a semna cu noua echipă! Va ajuta 4.000 de familii

Centrul FILIA, care militează pentru drepturile femeilor, a depus plângere la Parchet împotriva vloggerului Alexandru Bălan

Doliu în lumea artistică din România! A murit Vladmir Zamfirescu

ANAF reia popririle pe conturile bancare. Ce se întâmplă dacă nu aveţi bani în cont

Cel mai iubit concurs pentru elevi, aproape de final

O nouă emisiune ZF: astăzi, de la 14.00-15.00 urmăriţi Investiţi în România, un program realizat în parteneriat cu CEC Bank

EXCLUSIV Lovitură de teatru în Liga 1: Edi Iordănescu ar putea ajunge la alt club din play-off

Ibuprofenul folosit ca tratament împotriva coronavirusului! Marea Britanie testează deja

Muzeul de Artă Vizuală, redeschis după trei luni. La prima expoziţie post-Covid intră maximum câte trei oameni

sigur.info-fii sigur pe net

A murit Vizi Imre. Fostul mare baschetbalist avea 83 de ani

Dan Suciu: “Politic, România îşi poate permite orice. Economic, îşi poate permite doar ceea ce poate plăti”

Kovesi: “Apărarea statului de drept este esenţială pentru menţinerea legitimităţii Uniunii Europene. EPPO va schimba lupta împotriva fraudelor”

FOTO Imagini impresionante cu calea ferată Otopeni - Gara de Nord! Când se vor finaliza lucrările

VIDEO + FOTO Montini a venit cu iubita la vizita medicală a lui Dinamo! Frumoasa Valentina a atras toate privirile

MApN nu se opune, dar CSA decide » Cum va putea fi blocată FCSB să evolueze pe stadionul Ghencea

Spania dă asigurări că prin taxarea companiilor digitale nu ţinteşte în mod special afaceri americane

Anodin Assets vinde 9% din Prebet Aiud şi ajunge la o deţinere de 16,1%. Cumpărătorul, cel mai probabil Acord Construct Alt, care a ajuns la 12% din capitalul social

Canadienii de la Bombardier au ajuns la afaceri de peste 91,6 mil. lei cu centrul de servicii din Cluj. Centrul din Cluj este angajat în furnizarea de servicii pentru 40 de entităţi Bombardier Transport şi Aerospaţial din regiunea EMEA

Lidia Buble, prima reacţie după ce Răzvan Simion a fost văzut cu alta. Dovada că s-ar fi despărţit de prezentatorul Antena 1: „Lăsaţi-mi viaţa…”

Teo, lovitură devastatoare pentru Pro TV! S-a întâmplat chiar de ziua ei. Şefii de la Kanal D jubilează

Ibuprofenul folosit ca tratament împotriva coronavirusului! Marea Britanie testează deja

Cel mai mare operator de turism din lume ar urma să reia zborurile din 17 iunie

Când vor fi reluate meciurile oficiale din Liga I de fotbal

Scăderea din 2020 menţine sectorul construcţiilor peste anii 2014-2018

Guvernul pregăteşte un pachet de ajutor pentru IMM-uri de un miliard de euro

O bătrână a căzut de la o înălţime de aproximativ 16 metri în timp ce se afla la munca câmpului

Ce dietă a ajutat-o pe Adelina Pestriţu să slăbească 14 kilograme în 3 luni