Stiri 06.06.2020 :

Cum a fost salvată o bibliotecă în război: tactica ieşită din comun la care au apelat bibliotecarii 02.01.2019

02.01.2019 Cum a fost salvată o bibliotecă în război: tactica ieşită din comun la care au apelat bibliotecarii Biblioteca Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” are aproape 160 de ani de existenţă. În primul Război Mondial, liceul a fost rechiziţionat pentru armata rusească. Numeroase cărţi rare au fost arse atunci, iar altele au fost aruncate la

Cum a fost salvată o bibliotecă în război: tactica ieşită din comun la care au apelat bibliotecarii

Biblioteca Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” are aproape 160 de ani de existenţă. În primul Război Mondial, liceul a fost rechiziţionat pentru armata rusească. Numeroase cărţi rare au fost arse atunci, iar altele au fost aruncate la întâmplare. Pentru ca nenorocirea să nu se mai repete, în cel de-Al Doilea Război Mondial, cărţile au fost izolate în beciul şcolii.

Cum a fost salvată o bibliotecă în război: tactica ieşită din comun la care au apelat bibliotecarii

Stiri Adevarul

 

Stiri pe aceeasi tema:

Creţu susţine politica primarilor liberali: Este meritul dumneavoastră, aveţi cele mai multe realizări. Din păcate, în alte părţi nu prea am ce inaugura

Comisarul European pentru politică regională, Corina Creţu, a participat sâmbătă, de 1 Decembrie, la un eveniment organizat de fundaţia Transilvania Leaders şi a avut un discurs de apreciere la adresa primarilor liberali din Transilvania. Creţu

Un român a fost arestat în Italia după ce a sechestrat şi violat o tânără

Un cetăţean român din Italia a fost pus sub acuzare şi arestat, după ce şi-ar fi bătut şi sechestrat iubita. Ajuns în faţa anchetatorilor, bărbatul a afirmat că nu poate trăi fără cea pe care o bătuse fără

Şeful de operaţiuni al marinei SUA în Orientul Mijlociu, găsit mort în Bahrain

Şeful de operaţiuni al marinei americane în Orientul Mijlociu, viceamiralul Scott Stearney, a fost găsit mort în Bahrain sâmbătă, a anunţat armata americană, adăugând că, deocamdată, nu este luat în calcul un act criminal, transmite

Petrolişti: Noul regim fiscal va scumpi gazele naturale

Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA) şi-a exprimat îngrijorarea privind recentele discuţii legate de  impozitarea veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul

Un tânăr beat a tras cu pistolul în toaleta unui club din Constanţa

Un bărbat în vârstă de 28 de ani a fost amendat de poliţişti după ce a tras cu pistolul într-un club din Constanţa. Bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a fost amendat cu 5.000 de lei, iar pistolul i-a fost

Tudorel Toader fuge de povara efectelor legii recursului compensatoriu după ce încă un violator a atacat o fată de 17 ani

Tudorel Toader susţine, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost iniţiat de „guvernarea anterioară”. Mesajul ministrului vine în contextul în care un interlop eliberat pe baza acestei

FOTO Lenuţa din Băleni, agricultoarea ajunsă vedetă pe Facebook, invitată la Alba Iulia să le arate românilor colecţia personală de costume populare

Lenuţa din Băleni, bunicuţa care este în pas cu moda şi îşi promovează legumele pe Facebook, este şi o mare păstrătoare a portului tradiţional românesc. Are cea mai mare colecţie de costume populare din localitatea în care trăieşte,

Poliţia israeliană recomandă inculparea premierului Benjamin Netanyahu pentru corupţie

Poliţia israeliană a recomandat duminică inculparea premierului Benjamin Netanyahu într-un al treilea caz de corupţie, fapt ce ar putea periclita poziţia sa de şef al guvernului, relevă

Împodobirea sprâncenelor, trendul inedit promovat de sărbători

Cu globuleţe, beteală sau sub formă de căciulă, bloggerii de beauty au inventat un nou trend în rândul domnişoarelor care de sărbători vor să-şi împodobească...

A vrut să se răzbune şi a lovit intenţionat cu maşina trei persoane. Ce pedeapsă a primit un tânăr de 22 de ani din Alba

Un tânăr în vârstă de 22 de ani din comuna Horea, judeţul Alba, a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor

Bucurestenii pot vizita astăzi Arcul de Triumf până la ora 16,00

Arcul de Triumf este deschis pentru public duminică, până la ora 16,00, astfel că nu se va circula pe banda adiacentă monumentului, unde vor fi montate garduri pentru protecţia vizitatorilor, informează Brigada

Actorul britanic Gerard Butler, externat de la centrul medical din Santo Domingo

Actorul britanic Gerard Butler a fost externat vineri de la centrul medical din Santo Domingo, unde a fost spitalizat la începutul săptămânii, fiind afectat de dureri intestinale, a confirmat EFE o sursă care

Vicepremierul Ana Birchall a reprezentat România la ceremonia de învestire în funcţie a noului preşedinte al Mexicului

Viceprim-ministrul Ana Birchall a participat, sâmbătă, la ceremonia de învestire în funcţie a noului preşedinte al Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, eveniment în cadrul căruia a prezentat din

Euro 2020, preliminarii. Adversari GREI pentru România

Naţionala de fotbal a României va evolua în Grupa F a preliminariilor EURO 2020, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Feroe şi Malta, potrivit tragerii la sorţi efectuate duminică la Dublin. Meciurile

Israel:Poliţia recomandă inculparea premierului Netanyahu pentru corupţie

Poliţia israeliană a anunţat că a recomandat duminică inculparea premierului Benjamin Netanyahu şi a soţiei sale Sara pentru fraudă şi corupţie, aceasta fiind a treia recomandare de acest gen

Horoscop 3 decembrie 2018. Fii gata pentru o furtună de evenimente, dar ce rămâne în urmă e o cale complet nouă!

Horoscop zilnic 3 decembrie. Aflș ce ți-au hărăzit astrele pentru ziua de luni. Horoscop 3 decembrie Săgetător. Munceşti cu sârg, dar nu te preocupă sarcinile care se află acum pe rol, care ţi se

Florin Busuioc a fost externat din spital

Actorul Florin Busuioc a fost externat în urmă cu trei zile de către medicii de la Institutul „Prof. Dr. C.C. Iliescu” din Capitală, la aproape o lună de când a făcut infarct. Medicii au decis să-l externeze pe actorul Florin Busoioc

A intrat cu pistolul în club

Un tânăr în stare de ebrietate a intrat într-un club cu un pistol tip airsoft, potrivit realitateadeconstanta.net. Citește mai

A fost cel mai geros 1 decembrie din istorie!

Meteorologii au anunțat că în ziua Centenarului s-au înregistrat cele mai mici temperaturi din istoria României pentru o zi de 1 decembrie, cel puțin de când se fac măsurătorile meteo. Citește mai

Ana Blandiana: Anul 2018 a fost cel mai umilitor din istoria noastră

Anul Centenar a fost cel mai umilitor din istoria recentă a României. Afirmaţia îi aparţine Anei Blandiana, care spune că ţara noastră este condusă de un grup infracţional organizat.  Citește mai

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Raul Gonzalez, legenda lui Real Madrid, favorit să scoată din criză o echipă din Bundesliga!

Twitter ar putea suspenda contul lui Donald Trump

Cosete Chichirău, despre circul lui Bădulescu de la conferinţa de presă a lui Nicuşor Dan: Agresivitatea lor nu ne sperie, ci ne motivează

Adolescenţii români nu mai ştiu cum arată banii

ZF Live. Alexandru Bîrsan, Filip & Company: Tranzacţii mari nu am semnat în perioada aceasta, dar sunt multe tranzacţii mari care au continuat şi ar putea fi semnate în iunie. În perioada următoare, jucătorii din piaţa de fuziuni şi achiziţii

FOTO Fanii celei mai titrate echipe din Rusia au făcut spectacol la antrenament! Atmosferă de derby la gard

Avocatul Poporului: Bolnavii de COVID-19 vor putea primi 100% din salariu în concediul medical

Am aflat cine l-a înfundat pe celebrul handbalist suspectat de trafic cu cannabis + Cum l-au filat anchetatorii

Peste 770 de permise, reţinute de poliţişti într-o singură zi pentru abateri în trafic

Proiectul de lege pentru declararea zilei de 4 iunie “Ziua Tratatului de la Trianon”, atacat la CCR de Klaus Iohannis

Liber la vânătoarea de cormorani. Succes pentru ideea lui Petre Daea

Spitalul Sf. Constantin din Braşov a avut venituri în scădere cu 40% în perioada stării de urgenţă generate de coronavirus

Curs valutar 5 iunie 2020. Moneda europeană creşte uşor faţă de leul românesc

Guvernul alocă 578 milioane lei ca ASE şi Universitatea Bucureşti să îşi renoveze clădirile în plină criză

Seceta se extinde. 1,3 milioane de hectare afectate

Adio, restricţii! Viaţa revine la normal în Bulgaria. Nici masca nu mai este obligatorie

Fals jurnal de ieri şi de azi. Spovedanii la Slătioara (VI): 1 iunie şi Morile Slătioarei

Educaţie sanitară, nu sexuală

Andreea Petrişor, foodpanda România: În ultimele două luni şi jumătate am listat peste 1.000 restaurante noi la nivel naţional

Derby-ul Manchesterului de pe 8 martie, vinovat pentru 37 de decese COVID-19

sigur.info-fii sigur pe net

Curs valutar 5 iunie 2020. Moneda europeană creşte uşor faţă de leul românesc

Proiectul de lege pentru declararea zilei de 4 iunie “Ziua Tratatului de la Trianon”, atacat la CCR de Klaus Iohannis

Avocatul Poporului: Bolnavii de COVID-19 vor putea primi 100% din salariu în concediul medical

FOTO Fanii celei mai titrate echipe din Rusia au făcut spectacol la antrenament! Atmosferă de derby la gard

Raul Gonzalez, legenda lui Real Madrid, favorit să scoată din criză o echipă din Bundesliga!

EA a lansat un nou card surprinzător de bun în FIFA Ultimate Team

Spitalul Sf. Constantin din Braşov a avut venituri în scădere cu 40% în perioada stării de urgenţă generate de coronavirus

ZF Live. Alexandru Bîrsan, Filip & Company: Tranzacţii mari nu am semnat în perioada aceasta, dar sunt multe tranzacţii mari care au continuat şi ar putea fi semnate în iunie. În perioada următoare, jucătorii din piaţa de fuziuni şi achiziţii

Antreprenori locali. Producătorul de plasă sudată InterTransCom din Bacău, deţinut de familia Teslaru, a trimis 150 de angajaţi în şomaj tehnic din cauza pandemiei

Am aflat cine l-a înfundat pe celebrul handbalist suspectat de trafic cu cannabis + Cum l-au filat anchetatorii

Linia 41, blocată la Podul Grant! Un bărbat a murit chiar în tramvai

Lupta pentru promovare continuă în Zweite » 4 echipe concurează pentru locurile de Bundesliga!

Adolescenţii români nu mai ştiu cum arată banii

De ce persoanele născute în zodia Racului par manipulatoare

Primul caz de coronavirus în Penitenciarul Craiova

Liber la vânătoarea de cormorani. Succes pentru ideea lui Petre Daea

Peste 770 de permise, reţinute de poliţişti într-o singură zi pentru abateri în trafic

Cosete Chichirău, despre circul lui Bădulescu de la conferinţa de presă a lui Nicuşor Dan: Agresivitatea lor nu ne sperie, ci ne motivează