Stiri 18.04.2021 :

Ce investiţii a făcut Fondul Suveran al Norvegiei la Bursa de la Bucureşti în 2020: a urcat de patru ori expunerea la Sphera, a mai cumpărat Petrom şi Digi şi a vândut din BRD şi MedLife. Norvegienii pariază astfel pe investiţii în aripioare d 01.03.2021

01.03.2021 Ce investiţii a făcut Fondul Suveran al Norvegiei la Bursa de la Bucureşti în 2020: a urcat de patru ori expunerea la Sphera, a mai cumpărat Petrom şi Digi şi a vândut din BRD şi MedLife. Norvegienii pariază astfel pe investiţii în aripioare d Cel mai mare fond suveran de investiţii la nivel mondial, cu active de circa 1.300 mld. dolari, adică de cinci ori cât produce economia românească într-un singur an, era la final de 2020 investitor la opt companii listate la Bursa de la Bucureşti,

Ce investiţii a făcut Fondul Suveran al Norvegiei la Bursa de la Bucureşti în 2020: a urcat de patru ori expunerea la Sphera, a mai cumpărat Petrom şi Digi şi a vândut din BRD şi MedLife. Norvegienii pariază astfel pe investiţii în aripioare d

Cel mai mare fond suveran de investiţii la nivel mondial, cu active de circa 1.300 mld. dolari, adică de cinci ori cât produce economia românească într-un singur an, era la final de 2020 investitor la opt companii listate la Bursa de la Bucureşti, cu o valoare totală a investiţiilor de circa 92 milioane de dolari (367 mil. lei).

Ce investiţii a făcut Fondul Suveran al Norvegiei la Bursa de la Bucureşti în 2020: a urcat de patru ori expunerea la Sphera, a mai cumpărat Petrom şi Digi şi a vândut din BRD şi MedLife. Norvegienii pariază astfel pe investiţii în aripioare de la KFC şi Pizza Hut, dar şi pe energie şi servicii de internet, şi vând din bancar şi din sănătate

Stiri economie - Stiri Ziarul Financiar

 

Stiri pe aceeasi tema:

Guvernul, apel urgent către primari: e nevoie de noi centre de CARANTINĂ. Măsuri de ultim moment

Apel urgent de la Guvern către primari! E nevoie de noi centre de carantină pentru românii infectați sau suspectați că au virusul. Solicitarea a fost făcută către Primaria Capitalei și primăriile de

IBM va construi primul computer cuantic din Europa în Germania

IBM va construi primul computer cuantic al Europei în Germania, permiţând cercetătorilor să controleze tehnologia fără a încălca reglementările europene din ce în ce mai stricte privitoare la suveranitatea datelor, relatează Financial

Toate persoanele din străinătate care ajung în Australia vor intra în autoizolare două săptămâni

Toate persoanele care vin din străinătate vor trebui să se plaseze în autoizolare timp de 14 zile, informaeză AFP. Această măsură a fost anunțată, duminică, de către prim-ministrul australian, Scott Morrison și are menirea de a încerca să

Coronavirus în R. Moldova. Date actualizate despre numărului şi starea celor infectaţi. Printre pacienţi este şi un copil de opt ani

Ministra Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a anunţat luni, 16 martie, că în Republica Moldova în total au fost depistate 23 cazuri de infecţie cu coronavirus. În 13 cazuri este vorba despre persoane care au

Italia lansează un apel pentru o coordonare la nivel european a combaterii pandemiei de coronavirus

Premierul italian Giuseppe Conte a lansat un apel pentru o coordonare europeană a măsurilor de ordine sanitară și economică pentru a combate pandemia de coronavirus. El avertizează că

Ministrul Finanţelor Publice face un apel la companiile care nu sunt afectate de pandemia de coronavirus să plătească la timp impozitele şi taxele

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, face apel la companiile din România, cele care nu sunt afectate de epidemia de coronavirus, să plătească la timp impozitele. Oficialul spune că se gândește şi la un sistem de bonusare a celor care plătesc

Carmen Harra, previziune incredibilă despre coronavirus! Când scapă România de infecţie: „Vă rog să nu vă panicaţi”

Carmen Harra nu este deloc străină de haosul pe care coronavirusul. În ciuda ultimelor evenimente, celebra prezicătoare este sigură că, în cele din urmă, situația va avea un final fericit. În ultimul mesaj pe care pe care l-a postat ultima

Vienna Insurance Group a înregistrat anul trecut pe piaţa din România prime brute subscrise de 468,2 milioane euro, în scădere cu 9,1%, ca urmare a strategiei de reducere a vânzărilor de RCA

Vienna Insurance Group a înregistrat anul trecut pe piaţa din România prime brute subscrise de 468,2 milioane euro, în scădere cu 9,1% faţă de 2018, ca urmare a strategiei de reducere a vânzărilor pe segmentul RCA, potrivit raportului financiar

VIDEO |Ce fac vedetele în carantină. Courteney Cox, dans în izolare

Vedetele nu se plictisesc în carantină, ne demonstrează asta, actrița Courteney Cox (55 de ani). Deși stă închisă în casă toată ziua, actrița care a jucat-o pe Monica în serialul „Friends” a postat pe platforma socială Tik-Tok

Dosar penal după două noi cazuri confirmate cu COVID-19 în judeţul Covasna

Numărul covăsnenilor confirmaţi ca fiind infectaţi cu Coronavirus a crescut vineri la 4. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, este vorba despre o tânără de 16 ani şi despre o femeie în vârstă de 77 ani, iar ambele au intrat în contact

Banca Transilvania donează 1,4 milioane de lei pentru cumpărarea unor aparate de ventilaţie mecanică, echipamente şi materiale pentru spitale de stat

Banca Transilvania a anunţat marţi că donează 1,4 milioane de lei pentru cumpărarea unor aparate de ventilaţie mecanică, echipamente şi materiale pentru spitale de stat din

Angajaţii Ford Craiova intră în şomaj tehnic din cauza coronavirusului

Angajaţii Ford Craiova vor fi trimişi în şomaj tehnic din cauza coronavirusului și vor primi 78% din salariu, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Sindicatului fabricii. Aici lucrează peste 6.000

(Publicitate) Oamenii cu suflet donează VOCE pentru copiii cu autism!

Autismul este, încă, o mare necunoscută. Un verdict necruțător pentru părinți, o tulburare pe care nici specialiștii nu o înțeleg pe deplin, un fenomen care afectează, cu fiecare an, tot mai mulți copii. Dar ce înseamnă el pentru o familie?

Misha, strigăt de ajutor în plină pandemie de coronavirus

Misha a lansat un strigăt de ajutor în plină pandemie de coronavirus, după ce a aflat povestea tristă a unei fetiţe de doar patru ani, care se luptă cu o boală ucigaşă. Apelul cântăreţei vine după ce zilele acestea i-a îndemnat pe oameni

Cel mai rapid drum spre teritoriul bear: Bursa americană înregistrează în doar 18 şedinţe o scădere de 20%

Bursa americană afişează în acest moment o scădere de 20% faţă de maximul record atins pe 19 februarie, de 3.386,15 puncte, distanţare care a avut loc în doar 18 şedinţe de tranzacţionare, în contextul în care tensiunile generate de criza

Ilie Năstase, în topul celor mai mari sportivi din istorie. Ce loc ocupă ”Nasty”

Ilie Năstase, 73 de ani, a intrat de marți în istorie, după ce ”Nasty” a fost inclus pe lista selectă a celor mai mari sportivi din lume din toate timpurile. Astfel, în urma unui sondaj inițiat de ranker.com, Ilie Năstase ocupă locul

Un alt asigurător se aliniază măsurilor de criză în contextul coronavirusului. Omniasig pune la dispoziţie o serie de instrumente care permit accesarea şi parcurgerea facilă a tuturor serviciilor de la distanţă atât pentru clienţi, cât şi pe

Omniasig, cea mai mare companie din portofoliul local al grupului austriac Vienna Insu­rance Group (VIG), a început o mo­nitorizare a situaţiei provocate de epi­demia coronavirusului şi pune la dispoziţie o serie de măsuri de prevenţie în acord

Veşti neaşteptate de la meteorologi: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Meteorologii spun că vremea va fi capricioasă în următoarele două săptămâni, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor creşte după data de 20 martie.   Muntenia ANM anunţă că,

Copil de 10 ani din Vrancea, violat de un recidivist

Momente de coșmar pentru un copil de 10 ani din județul Vrancea. Elevul a fost abuzat sexual de un bărbat de 32 de ani. Poliția a fost alertată de un bărbat care l-a găsit pe copil în fața unei clădiri părăsite. Agresorul a fost prins la

ANPC propune plafonarea preţurilor şi raţii la produsele de strictă necesitate

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) propune plafonarea preţurilor produselor de strictă necesitate care fac parte din coşul minim de consum lunar în scopul protejării cetăţenilor în faţa unor posibile creşteri

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Bolile psihice se însoţesc de tulburări ale somnului

SuperSemifinalele Cupei Angliei în direct la Superbet.ro! Faci istorie cu SuperBiletele tale?

Luptător K1, fost viceprimar al unei comune din Vaslui a bătut un vecin care a murit în spital

Oana Lis, îngrijorată pentru sănătatea lui Viorel. Fostul primar al Capitalei refuză să se opereze

Zi LIBERĂ pentru persoanele care se vaccinează împotriva Covid - proiect de lege

Rivaldo a analizat lupta pentru titlu în România! Cine crede brazilianul că va câştiga campionatul

Ion Cristoiu: Vlad Voiculescu confirmă prin dezvăluirile sale adevărurile pe care le bănuiam

Dedeman, cea mai mare afacere antreprenorială românească, se uită la cel mai fierbinte domeniu de investiţii după ce şi-a echipat 70% din reţea cu panouri solare: "Nu excludem investiţii de sine stătătoare". Panourile asigură până la 30% din

Pacientă COVID, în stare gravă, transferată de la Bucureşti la Iaşi. În Capitală, zero paturi libere la ATI

Meciul zilei. Craiova - Sepsi » 3 cote pentru duelul de azi din Liga 1

Vlad Voiculescu: Nu există un singur loc în Sănătate care să nu fi fost afectat de politizare

Aproape 2.500 de cadre medicale au fost confirmate cu COVID-19 de la începutul anului. 81,3% nu erau vaccinate

General Construct, firma familiei Nuţu din Suceava, reabilitează o clădire a Universităţii Ştefan cel Mare, un proiect de 13,2 mil. lei. Firma a fost înfiinţată în 1994, iar în 2002 a deschis primul şantier în Germania, la Düsseldorf

Ce au decis anchetatorii în dosarul Margheritei. Urmează o expertiză-cheie

Securea războiului

Românii se pot vaccina FĂRĂ programare, de vineri. Ce ser anti-Covid li se va administra

DIICOT anunţă cu 2 zile întârziere o altă redeschidere a dosarului 10 august. Este vizată şi Speranţa Cliseru, fost prefect al Capitalei

Bernard Hinault, una dintre marile legende ale ciclismului

Ia pastila SRS. Cum ajungi ministru fără să vrei?

Andrei Baciu: 12 paturi de terapie intensivă au fost operaţionalizate pentru bolnavii de COVID-19

Clasament Liga 1

LocEchipaPuncte
1 CFR Cluj 54
2 FC FCSB 49
3 CS Universitatea Craiova 45
4 Astra Giurgiu 42
5 FC Viitorul Constanta 38
6 Sepsi OSK 37
7 Botosani 36
8 CSM Politehnica Iasi 34
9 Hermannstadt 32
10 Dinamo Bucuresti 32

Clasament Liga 1 detaliat

Livescore fotbal

sigur.info-fii sigur pe net

Românii se pot vaccina FĂRĂ programare, de vineri. Ce ser anti-Covid li se va administra

Zi LIBERĂ pentru persoanele care se vaccinează împotriva Covid - proiect de lege

500 de milioane de euro pentru sectorul HoReCa. Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor propusă de România

Aproape 2.500 de cadre medicale au fost confirmate cu COVID-19 de la începutul anului. 81,3% nu erau vaccinate

Luptător K1, fost viceprimar al unei comune din Vaslui a bătut un vecin care a murit în spital

Emilian Imbri, despre demiterea lui Voiculescu: Această decizie trebuia luată mai demult

Meciul zilei. Craiova - Sepsi » 3 cote pentru duelul de azi din Liga 1

SuperSemifinalele Cupei Angliei în direct la Superbet.ro! Faci istorie cu SuperBiletele tale?

Billie Jean King Cup » Gabriela Ruse - Jasmine Paolini, în ziua decisivă a duelului România - Italia

Dedeman, cea mai mare afacere antreprenorială românească, se uită la cel mai fierbinte domeniu de investiţii după ce şi-a echipat 70% din reţea cu panouri solare: "Nu excludem investiţii de sine stătătoare". Panourile asigură până la 30% din

Românii vor merge la vară în Grecia, Turcia, Spania şi Egipt. Cererea pentru vacanţele din vară există încă din luna ianuarie, dar mulţi turişti îşi rezervă sejururile în ultimul moment

Marian Bălan a plecat de la cârma producătorului de dulciuri ETI. Managerul a ales să devină antreprenor în industria de alimente şi de cosmetice de nişă

Ce au decis anchetatorii în dosarul Margheritei. Urmează o expertiză-cheie

Oana Lis, îngrijorată pentru sănătatea lui Viorel. Fostul primar al Capitalei refuză să se opereze

Biletul Zilei: 100% fotbal pentru un nou ”VERDE »»

Ion Cristoiu: Vlad Voiculescu confirmă prin dezvăluirile sale adevărurile pe care le bănuiam

Bolile psihice se însoţesc de tulburări ale somnului

11 judeţe în zona roşie, cu peste 3 cazuri la mia de locuitori

Rivaldo a analizat lupta pentru titlu în România! Cine crede brazilianul că va câştiga campionatul

Incendiu în Mamaia Nord. Intervin 25 de pompieri, patru autospeciale de stingere şi o autoscară VIDEO

Documente declasificate: Cea mai veche tentativă cunoscută a CIA de asasinare a lui Raul Castro