Ce am fost şi ce am ajuns: Ce îşi propune naţionala României în Liga Naţiunilor, unde se află printre piticii Europei 07.09.2018
07.09.2018 Ce am fost şi ce am ajuns: Ce îşi propune naţionala României în Liga Naţiunilor, unde se află printre piticii Europei România n-a mai câştigat o grupă de 11 ani, de când ajungea la Euro 2008, devansând Olanda în preliminarii. Acum, tricolorii încearcă să fie cei mai tari printre „piticii“ continentului, fiindcă în joc e nu doar miza sportivă, ci şi o
Ce am fost şi ce am ajuns: Ce îşi propune naţionala României în Liga Naţiunilor, unde se află printre piticii Europei
România n-a mai câştigat o grupă de 11 ani, de când ajungea la Euro 2008, devansând Olanda în preliminarii. Acum, tricolorii încearcă să fie cei mai tari printre „piticii“ continentului, fiindcă în joc e nu doar miza sportivă, ci şi o sumă mare de bani.
Stiri pe aceeasi tema:
Stagiul militar obligatoriu ar putea fi reintrodus
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, susţine că la nivelul ministerului s-a discutat de nenumărate ori despre reintroducerea stadiului militar obligatoriu, care în prezent, după spusele acestuia, nu este
UniCredit nu mai foloseşte Facebook pentru reclamă şi marketing
UniCredit SpA a oprit folosirea Facebook pentru reclamă şi campanii de marketing şi nu îşi va schimba decizia până când reţeaua de socializare nu-şi va îmbunătăţi standardele etice, a anunţat
Salvamont fără bani. Intervenţii riscante prin râpe şi pe munte, pe banii salvatorilor
În plină vară, când intervențiile sunt cele mai multe din an, salvamontiștii pleacă la urgențe pe banii lor. Cota de benzină atribuită prin lege este insuficientă așa că de multe ori, în special la
Răzvan Marin, printre cei mai buni jucători ai lui Standard contra lui Ajax: "Dacă avem curaj, putem bate la Amsterdam” » Toate rezultatele din Ligă
Standard Liege și Ajax au remizat, 2-2, în prima manșă a turul III al preliminariilor UEFA Champions League. Răzvan Marin, 22 de ani, din nou printre cei mai buni jucători ai lui Standard. Belgienii, cu Răzvan Marin integralist al
Drumul spre Sarmizegetusa Regia a fost reparat şi se redeschide
Drumul Judeţean (DJ) 705A, cel care duce la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, a fost reparat. Traficul auto se redeschide parţial, de astăzi, 8 august, după cum a informat Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara. Citește
Ministrul Teodorovici, elogiat de "trompeta Moscovei" după ce "a dat de pământ cu americanii"
Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a preluat de la șeful de partid, Liviu Dragnea, discursul anti-american, lucru care îl transformă într-un erou în presa pro-rusă. Citește mai
Ziua Internaţională a Pisicii. Tot ce trebuie să ştii dacă vrei o felină la tine acasă
Dacă o pisică deja s-a alăturat familiei tale sau dacă intenţionezi să adopţi una, iată câteva sfaturi generale despre cum ar trebui să o îngrijeşti. Acestea sunt oferite de Asociaţia Americană pentru Prevenirea Cruzimii
De ce te îmbolnăveşti când pleci în concediu? Iată care sunt motivele!
Atunci când pleci în concediu ţi se întâmplă să răceşti, să ai o infecţie la nivelul pieptului sau să întâmpini o migrenă. Iată care sunt motivele principale şi cum poţi scăpa de
Un câine sare în APĂRAREA cuplului german ATACAT de PATRU afgani
Un câine a apărat un cuplu german împotriva unui atac din partea unui grup de patru atacatori afgani, informează presa
Dragnea s-a bucurat prea devreme. Anunţul făcut de Isărescu. E un semnal de ALARMĂ
Dragnea s-a bucurat prea devreme. Anunţul făcut de Isărescu. E un semnal de
Cum eşti obligat să rămâi într-o funcţie pe care nu ţi-o mai doreşti. Demisia, efect zero în asociaţiile de proprietari
Această nouă lege ce vizează asociaţiile de proprietari, ce stă să-şi producă efectele, este făcută să descurajeze implicarea în viaţa
Fiul medicului Mihai Lucan şi-a depus dosarul pentru postul de medic urolog la Spitalul Judeţean Suceava. Ciprian Lucan este singurul candidat înscris la concurs
Ciprian Lucan, fiul medicului Mihai Lucan, s-a înscris la concursul pentru postul de medic urolog la Spitalul Judeţean
Adevărul Live: Ce semne poate lăsa pe piele vacanţa de vară?
Unele afecţiuni ale pielii parcă devin mai puţin agresive vara, în timp ce altele, cum este acneea, se agravează. Ba chiar pot apărea alergii şi probleme noi din cauza căldurii, radiaţiilor şi apei din piscină. Medicul dermatolog Ioana Chebac
Patronul unei firme şi-a obligat angajaţii să depună acte false pentru a-şi cumpăra utilaje agricole cu fonduri europene. Prejudiciul depăşeşte 800.000 de lei
Susanu Ion, administrator al unei societăţi comerciale, a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, după ce şi-a determinat salariaţii să depună documente false la Agenţia de
Povestea elevului din Olteniţa, premiat la geografie în cadrul Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice: A fost o muncă dificilă, în echipă
Un licean din Olteniţa a uimit comunitatea ştiinţifică după ce a muncit timp de 3 luni şi s-a documentat pentru o lucrare ce a prezentat zona Mostiştei, din judeţul Călăraşi. Bogdan Niculiţă s-a întors acasă cu premiul I, obţinut
Ai pantofi pe care nu-i mai porţi? Otter a demarat o campanie de strângere de donaţii pentru Crucea Roşie Română
„Pantofii sunt făcuţi să îşi ducă purtătorii pe noi şi pe noi drumuri. Când rămân uitaţi în dulap, este momentul să meargă mai departe“, acesta este motto-ul campaniei de donaţii demarat[ de Otter Shoes pentru Crucea Roşie
Două ski-jeturi s-au lovit pe apă, în dreptul Hotelului Rex. Un copil de opt ani a fost rănit
Două ski-jeturi s-au lovit între ele, în zona Hotelului Rex din Mamaia. Un adult şi un copil în vârstă de opt ani au ajuns la
USR anunţă că a trecut un an de când a sesizat ANI cu privire la averea lui Liviu Dragnea, dar încă nu s-au făcut cercetări
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a fost miercuri la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) pentru a afla care este stadiul sesizării pe care a făcut-o în urmă cu un an cu privire la averea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea,
ASF schimbă principiul statului de origine, cu cel al statului gazdă
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a pregătit un proiect pentru modificarea legii privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor (Legea 213/2015). În cazul în care vor fi adoptate, modificările propuse vor
Mutarea ambasadei din Israel, desecretizată cu încetinitorul
La trei luni şi jumătate de la adoptarea în Guvern a memorandumului privind mutarea ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, Ministerul Afacerilor Externe încă nu a definitivat procedura