Stiri 22.05.2019 :

Cât ne-au costat războaiele din Afganistan şi Irak. Ce a primit România în schimb 14.01.2019

14.01.2019 Cât ne-au costat războaiele din Afganistan şi Irak. Ce a primit România în schimb România a cheltuit peste 3 miliarde de lei cu finanţarea participării militarilor români la misiunile din Afganistan şi Irak. Este vorba de contribuţia României la sistemul de apărare colectivă, în

Cât ne-au costat războaiele din Afganistan şi Irak. Ce a primit România în schimb

România a cheltuit peste 3 miliarde de lei cu finanţarea participării militarilor români la misiunile din Afganistan şi Irak. Este vorba de contribuţia României la sistemul de apărare colectivă, în cadrul NATO.

Cât ne-au costat războaiele din Afganistan şi Irak. Ce a primit România în schimb

Stiri Adevarul

 

Stiri pe aceeasi tema:

Corina Creţu: României i-au fost realocate 25 milioane de euro pentru domeniul IT

Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a aprobat joi, 13 decembrie, modificarea Programului Operaţional Competitivitate (POC). Modificările vizează adaptarea la evoluţiile din domeniului IT, acordarea unui sprijin crescut

Anca Jurma: Nu avem voie să slăbim eforturile în lupta împotriva corupţiei dacă dorim să avem o societate prosperă şi democratică

Procurorul şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Anca Jurma, a declarat joi că nu trebuie slăbite eforturile în lupta împotriva corupţiei şi fraudei dacă dorim o societate prosperă şi democratică. Declaraţia a fost

Tudorel Toader spune că nu va înlocui cele două coduri penale, ci le va aduce modificări

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a dat explicaţii, joi, pe ordonanţa de urgenţă pe codurile penale, precizând că Guvernul nu va înlocui cele două coduri cu altele, ci va veni cu modificări pe ele. Toader

Metalcore britanic la ARTmania Festival 2019: ARCHITECTS este noul nume confirmat

ARCHITECTS, binecunoscuta trupă britanică de metalcore, este noul nume confirmat la ARTmania Festival 2019, ce va avea loc în perioada 26 - 27 iulie 2019, în Piața Mare a cetății medievale a

Anul 2019 aduce schimbări la asigurările de sănătate

Persoanele fizice care realizează venituri asupra cărora se datorează sau optează să plătească contribuţia de asigurări sociale de sănătate vor beneficia de calitatea de asigurat pentru anul fiscal următor

Klaus Iohannis: Nu este posibil ca Guvernul să emită OUG pe Codurile penale

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat joi, la Bruxelles, că nu este posibil ca Guvernul să emită o OUG pe articolele constituţionale din Codurile penale, precizând că nu se poate legifera prin ordonanţă pe

E oficial! Derby-ul FCSB - CFR Cluj se va juca pe Arena Naţională

Derby-ul dintre vicecampioana FCSB şi campioana CFR Cluj se va disputa pe Arena Naţională din Bucureşti, în data de 22 decembrie, de la ora 20,00, în etapa a 21-a a Ligii I, a anunţat Liga Profesionistă

Şeful CNAIR: În Anul Centenar sunt construiţi 101 km de autostradă

Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a declarat joi, la Oradea, că în Anul Centenarului sunt construiţi 101 kilometri de autostradă, din care 60 sunt

Despre abuzurile emoţionale: "Soţul meu nu a mai vorbit cu mine trei săptămâni pentru că mi-am făcut unghiile roşii"

O soţie abuzată a vorbit despre cum soţul ei “manipulator” a ignorat-o pentru săptămâni întregi, pentru că şi-a dat unghiile cu ojă roşie, potrivit Mirror. Femeia, care a cerut să

Trei autovehicule, implicate într-un accident în Vrancea. O femeie a fost descarcerată de pompieri

Trei autovehicule au fost implicate, joi, într-un accident rutier, pe DN2-E85, în localitatea Pufeşti, în urma căruia o femeie a fost descarcerată de pompierii militari şi transportată la spital,

Românii au făcut schimburi valutare de peste 60 mil euro pe platforma Aforti Exchange în 2018, triplu faţă de prognozele iniţiale ale fintech-ului polonez

Aforti Exchange, primul fintech polonez şi platformă de schimb valutar care a intrat pe piaţa românească în octombrie 2017, aşteaptă să încheie anul cu rezultate triple faţă de previziuni, respectiv tranzacţii valuare în valoare totală de

Valentin Radu, fost CEO la Ţiriac Holding, preia conducerea Consiliului de Administraţie al Electrica

Consiliul de Administraţie al Electrica, companie deţinută de statul român în proporţie de 48,78%, l-a numit pe Valentin Radu în funcţia de preşedinte pentru un mandat de un an, incepand cu data de 12

Antreprenorul care a dezvoltat lanţul de restaurante Spartan a investit 7 mil. euro într-un hotel cu centru spa în Suceava

Ştefan Mandachi, antreprenorul care a dezvoltat la nivel local reţeaua de restaurante Spartan, a inaugurat recent un hotel cu centru spa construit în sistem de franciză, în urma unei investiţii de aproximativ 7 mil.

dm drogerie markt deschide magazinul cu numărul 100 în România, după 11 ani de activitate. O treime din unităţi sunt stradale

Grupul german dm drogerie markt, prezent pe piaţa locală de mai bine de un deceniu, a inaugurat la Ploieşti magazinul cu numărul 100 din cadrul reţelei, retailerul urmând să deschidă încă o unitate vineri, 14 decembrie, în Roman, jud.

GSP LIVE // Q & A cu Vasili Hamutovski » Poligraf pentru blatiști, idolul din copilărie sau cel mai dificil adversar

Vasili Hamutovski (40 de ani) a fost invitatul lui Costin Ștucan la GSP Live. Fostul portar al Stelei a fost supus unui test Q & A.     Despre blaturi: "Nu am jucat niciodată într-un meci aranjat. Când au apărut

Mesaje de Crăciun. Cele mai frumoase mesaje pentru cei dragi

Mesaje de Crăciun. Sărbătoarea Crăciunului se aproprie, ocazie cu care fiecare dintre noi îşi aduce aminte şi trimite mesaje şi sms-uri celor dragi, membrilor familiei şi prietenilor. REALITATEA. Citește mai

Fiica celui mai bogat om din Asia se mărită. Evenimentul costă enorm

Singura fiică a celui mai bogat om din Asia se căsătoreşte la Mumbai, o nuntă considerată drept cea mai scumpă din India.  Citește mai

Suspiciunea de pestă porcină de la Stoeneşti a fost infirmată

Cei trei porci care au murit marţi, la Stoeneşti, în judeţul Argeş, nu aveau pestă porcină africană. Analizele e laborator au infirmat suspiciunile care au băgat panică în

Plata pensiilor va fi făcută înainte de Sărbători

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat joi, după şedinţa de Guvern, că pensionarii îşi vor primi veniturile înainte de

Carambol pe podul care traversează Canalul Dunăre-Marea Neagră. Un şofer a tăiat linia continuă

Trei persoane, printre care un copil mic, au fost rănite în accidentul rutier produs pe podul de la Medgidia. Şase maşini s-au ciocnit pe podul care traversează Canalul Dunăre-Marea

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Tăriceanu, atac la Iohannis: "Peştele de la cap se împute"

Epidemie de obezitate în Europa

Băsescu: Îndemn toţi oamenii să meargă la referendum şi să voteze DA, chiar dacă nu înţeleg a doua întrebare. Riscul e enorm dacă nu se validează

Transgaz publică rezultatele consolidate pe 2018: afaceri de 1,74 miliarde lei, minus 3,2%, şi un profit net de 490,4 mil. lei, minus 16% faţă de 2017

Oltenii au inventat generatorul cu lămâie

Acelaşi preţ la gaze pentru toată lumea nu funcţionează. Cum a încercat Guvernul să îşi dreagă neputinţa faţă de consumatorii vulnerabili şi a eşuat

Brexit: Probabilitatea unei ieşiri 'dezordonate' a Marii Britanii din UE este în creştere, consideră JPMorgan

Fischer Fixings România, distribuitor de echipamente pentru construcţii din Cluj cumpărat de o firmă germană, a făcut afaceri de 32,5 mil. lei în 2018

(publicitate) COMUNICAT DISPONIBILITATE REZULTATE FINANCIARE TRIMESTRUL I 2019

Adevărul despre salata de roşii cu castraveţi. De ce trebuie evitată

Dragnea a luat marea decizie pentru prezidenţiale! Breaking news în PSD

Zece articole din plastic sunt interzise în Europa. Nu vom mai vedea beţişoare de urechi sau tacâmuri din plastic

Contabil din Arad reţinut în Alba pentru delapidare. Şi-a însuşit sute de mii de lei din încasările firmei

Exporturile producătorului de brânzeturi Hochland au crescut cu 52% în 2018, ajungând la 19 mil. lei

Bloomberg: Mugur Isărescu trebuie să decidă privind prelungirea mandatului la conducerea BNR

EXCLUSIV Scandal înainte de finala Cupei României! Astra depune memoriu la CCA după dezvăluirile din Gazeta

Marian Alecsiu, şeful retailerului foto-video F64.ro: În 2018 s-au vândut cu 10.000 de aparate foto compacte mai puţin

Prognoză meteo pentru Bucureşti. Averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, până vineri

FCSB // Filipe Teixeira all-time » Serie impresionantă de recorduri stabilite de omul pe care Becali îl lasă liber

Stelian Ogică s-a combinat cu cea mai bună prietenă a fiicei lui!

sigur.info-fii sigur pe net

Europarlamentare 2019 | Precizări importante pentru votul din 26 mai

Horoscop. Zodii care nu vor avea parte de iubire în 2019

Tăriceanu, atac la Iohannis: "Peştele de la cap se împute"

VIDEO / Protest la vizita Vioricăi Dăncilă în Prahova. Oamenii i-au cerut bani pentru educaţie şi i-au strigat “analfabeta”. Cum le-a răspuns premierul

Prognoză meteo pentru Bucureşti. Averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, până vineri

(publicitate) COMUNICAT DISPONIBILITATE REZULTATE FINANCIARE TRIMESTRUL I 2019

FOTO Marcel Holzmann s-a ales cu 5 copci pe frunte, după accidentarea groaznică din meciul cu Hermannstadt

EXCLUSIV Scandal înainte de finala Cupei României! Astra depune memoriu la CCA după dezvăluirile din Gazeta

Incredibil! Fotbalistul român ales cel mai bun portar la Milan Junior Camp a debutat în liga a doua ca ATACANT

Compania Air Bucharest, controlată de familia Yapici, a avut afaceri de 35 mil. lei în 2018 din curse charter

Exporturile producătorului de brânzeturi Hochland au crescut cu 52% în 2018, ajungând la 19 mil. lei

Fischer Fixings România, distribuitor de echipamente pentru construcţii din Cluj cumpărat de o firmă germană, a făcut afaceri de 32,5 mil. lei în 2018

Veste proastă pentru românii care au centrale termice de apartament

Stelian Ogică s-a combinat cu cea mai bună prietenă a fiicei lui!

Călin Popescu Tăriceanu, despre alegerile europarlamentare: ”Vor constitui un indiciu pentru prezidentiale”

Înapoi în comunism. Elevii, luaţi cu japca la Ziua Constanţei

Brexit: Probabilitatea unei ieşiri 'dezordonate' a Marii Britanii din UE este în creştere, consideră JPMorgan

Guvernul anunţă noi scutiri de impozite. Zeci de mii de români ar putea beneficia

Igor Dodon: O majoritate parlamentară mai poate fi formată până pe 7 iunie

Zece articole din plastic sunt interzise în Europa. Nu vom mai vedea beţişoare de urechi sau tacâmuri din plastic

Acelaşi preţ la gaze pentru toată lumea nu funcţionează. Cum a încercat Guvernul să îşi dreagă neputinţa faţă de consumatorii vulnerabili şi a eşuat

Rusia schimbă transportul pe calea ferată. Miile de kilometri vor fi o plăcere

Adevărul despre salata de roşii cu castraveţi. De ce trebuie evitată

Oltenii au inventat generatorul cu lămâie