Stiri 21.09.2020 :

Barcelona a adus un antrenor de echipă mica: Cine e Quique Setién şi ce pasiune are în afară de fotbal 15.01.2020

15.01.2020 Barcelona a adus un antrenor de echipă mica: Cine e Quique Setién şi ce pasiune are în afară de fotbal Pentru prima dată după 17 ani, catalanii au concediat omul aflat pe banca tehnică, renunţând la Ernesto Valverde. În locul său, l-au numit pe Quique Setién (61 de ani), care a trecut numai pe la formaţii mici până

Barcelona a adus un antrenor de echipă mica: Cine e Quique Setién şi ce pasiune are în afară de fotbal

Pentru prima dată după 17 ani, catalanii au concediat omul aflat pe banca tehnică, renunţând la Ernesto Valverde. În locul său, l-au numit pe Quique Setién (61 de ani), care a trecut numai pe la formaţii mici până acum.

Barcelona a adus un antrenor de echipă mica: Cine e Quique Setién şi ce pasiune are în afară de fotbal

Stiri Adevarul

 

Stiri pe aceeasi tema:

Deputatul Petru-Sorin Marica s-a înscris în PRO România. PSD mai pierde un parlamentar

Deputatul de Hunedoara, Petru-Sorin MARICA, a semnat, marţi, adeziunea la PRO România. Social-democraţii mai pierd un parlamentar, iar grupul lui Victor Ponta numără 21 de aleşi, la Camera Deputaţilor. Marica a transmis, printr-un comunicat

Cum a fost executată Realitatea TV, magistraţii care au tras sforile pentru Dragnea

Un clan de magistrati "acoperiti" a tras sforile la ordinul lui Liviu Dragnea, pentru a împinge postul Realitatea TV în faliment, potrivit unei analize ziuanews.ro.  Citește mai

ALERTĂ METEO. Cod galben de vânt. HARTA cu cele mai afectate zone

Administrația Națională de Meteorologie a emis, astăzi, atenționări nowcasting cod galben de vreme rea, valabile pentru mai multe zone din țară. Citește mai

Descoperire incredibilă! Un leac pentru lepră poate fi folosit în tratamentul cancerului de sân

Oamenii de ştiinţă de la şcoala de Biomedicină a Universităţii Federale din Orientul Îndepărtat, Universitatea din Lausanne (UNIL), împreuna cu Spitalul Universitar din Geneva, au descoperit că antibioticul Clofazimine - un leac pentru lepră

Surprizele Ecaterinei Andronescu pentru profesori. Ce prevede viitoarea OUG

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, că în şedinţa de săptămâna aceasta a Guvernului va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă care îi priveşte pe profesorii care au luat la concursul de titularizare note mai mari de

O veste bună: i-a crescut pensia celui mai bogat pensionar din judeţul Suceava. Suma este colosală

Anul trecut, cea mai mare pensie din judeţul Suceava era de 25.078 de lei. Pensia era încasată lunar de un fost angajat din domeniul justiţiei. 2018 s-a dovedit un an excelent pentru fostul magistrat. Pensia i-a crescut

Cum să-ţi baţi joc de 90.000 de lei: montezi separatoare de sens pe o stradă, iar acestea se rup în nici 30 de zile

Situaţia se-ntâmplă la Galaţi, pe strada Traian, care în perioada 4-8 martie s-a pricopsit cu două şiruri de limitatoare de sens, din cauciuc, cu o lungime totală de circa un kilometru. La nici o lună distanţă, o parte dintre acestea s-au rupt

FOTO Un biciclist acroşat de un tir şi-a pierdut viaţa, un altul a fost rănit. Bicicliştii circulau regulamentar

Şoferul unui tir a acroşat, luni, 1 aprilie 2019, doi biciclişti care circulau regulamentar, unul dintre aceştia pierzându-şi

Daea: Plăţile pentru fermieri nu vor mai fi plafonate. Este un succes formidabil pentru ţara noastră

„Veşti bune pentru fermierii români! Astăzi, 02 aprilie 2019, România şi-a impus punctul de vedere în cadrul comisiei AGRI din Parlamentul European cu ocazia votului privind viitoarea Politică Agricolă Comună a Uniunii Europene”, a informat

Compania unde aproape 2.000 de români au vrut să se angajeze, în martie

În luna martie, românii au continuat să-şi caute joburi noi, volumul de aplicări pentru un alt job crescând cu 12% comparativ cu luna februarie şi cu 20% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului

La plajă cu... ţestoasele Caretta-Caretta, pe insula Zakynthos

Plajele şi insulele însorite ale Greciei sunt renumite în întreaga lume şi atrag sute de mii de turişti în fiecare an. Dar fiecare insulă are specificul ei. Zakinthos este o insulă specială, mai ales datorită

Ce spune Tudorel Toader despre scandalul uriaş în care este implicat Augustin Lazăr

Avem reacţia ministrului Justiţiei după dezvăluirile care indică faptul că Augustin Lazăr ar fi ţinut în închisoare un deţinut politic care îndeplinea toate condiţiile pentru a fi

Înlocuirea reţelei electrice depăşite costă 10 mld. euro

Reţelele de transport şi distribuţie a energiei electrice au nevoie de investiţii de peste 10 miliarde de euro numai pentru înlocuirea infrastructurii cu durată de viaţă depăşită, în vederea

La cel mai mare exerciţiu NATO din Marea Neagră sunt 20 de nave din 6 ţări aliate

"Sea Shield 19" - cel mai mare exerciţiu NATO din Marea Neagră, care va avea loc în perioada 5-13 aprilie, va reuni 20 de nave militare din şase ţări, precum şi aproximativ 2.200 de militari care vor

Premierul grec Alexis Tsipras, în vizită istorică în Macedonia de Nord

Premierul grec Alexis Tsipras a sosit marţi la Skopje într-o vizită pe care a calificat-o drept istorică, relatează DPA şi AFP. Este prima oară când un şef de guvern de la Atena vizitează ţara vecină,

Compania TAROM dezminte informaţiile referitoare la fuzionarea cu Blue Air

Operatorul naţional aerian TAROM dezminte informaţiile apărute în presă potrivit cărora va fuziona cu Blue Air sau cu oricare altă companie aeriană "Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public

CCR va discuta pe 29 mai sesizarea preşedintelui Iohannis pe Legea de modificare a unor acte normative în domeniul educaţiei

Curtea Constituţională urmează să discute pe 29 mai sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, au precizat marţi, oficiali

Producătorul de utilaje Agricole Ruris, controlat de antreprenorul Cătălin Stroe, a investit 7 milioane de euro într-un depozit logistic de 20.000 de metri pătraţi

Compania Ruris din Craiova, controlată de antreprenorul Cătălin Stroe, care produce şi vinde motounelte pentru grădină, a investit 7 milioane de euro într-un depozit logistic de 20.000 de metri pătraţi, în cadrul căruia societatea urmează

Cagliari - Juventus, liveTEXT astăzi, de la 22:00 » Cristiano Ronaldo, tot „pe bară”. Massimiliano Allegri are probleme mari de lot

Juventus o va întâlni, astăzi, în deplasare, pe Cagliari, de la ora 22:00, în etapa cu numărul 30 din Serie A. Partida va fi în direct la TV Telekom Sport, TV Digi Sport și liveTEXT pe GSP.ro. Vezi AICI cele mai

Aprilie, luna Europenelor » Gimnaștii, halterofilii și luptătorii români au o lună încărcată: calendarul competițiilor la care participă

Gimnaștii, halterofilii și luptătorii români se testează în această lună la nivel continental, cei din urmă chiar la București.  Într-un an preolimpic orice competiție contează. În această lună, cei care vor

Cauta stiri

Loading
 

Cele mai citite stiri

Numărul de noi cazuri de COVID scade în România: 808 persoane au fost depistate în ultimele 24 de ore

Retailerii polonezi cântăresc tot mai greu în businessul din România: peste 500 de magazine de modă fac afaceri de 2,3 mld. lei, iar dezvoltarea continuă

FCSB. Ce se întâmplă cu Florinel Coman » Mihai Stoica, detalii îngrijorătoare de ultimă oră

Doi experţi au murit în Insulele Solomon, în timpul unei operaţiuni de deminare a muniţiei din al Doilea Război Mondial

Scene dramatice la un spital din Iaşi. Un bolnav de COVID-19 s-a aruncat de la etajul 6. A murit pe loc

O copilă de 12 ani a fost filmată în timp ce conducea un camion pe autostradă. Imaginile au stârnit revoltă

Spectatorii revin treptat în tribune. Simona Halep va fi prima beneficiară

U Craiova - Voluntari 2-1 // Cristiano Bergodi: ”Mi se pare ca lumea nu e multumita la Craiova. Trebuie sa avem liniste!”

Conflict deschis SUA-China. Beijingul anunţă represalii după ce Trump a interzis descărcarea aplicaţiilor TikTok şi WeChat

Emily a cumpărat de pe net, iar peste două luni cu asta s-a trezit: ”Nu mai încape!”

Acţiune a salvamontiştilor din Sibiu şi Argeş, pentru salvarea unei femei care a suferit un accident în Munţii Făgăraş/ Pacienta a fost preluată de elicopter

Horoscopul runelor pentru perioada 21 - 27 septembrie 2020. Jupiter le va aduce mult noroc în dragoste

Ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, testat pozitiv cu COVID-19. Ce se întâmplă cu preşedintele Emmanuel Macron

Fiica secretă a ”Baronului luxului” a deschis proces de paternitate!

Nicuşor Dan reclamă mai multe infracţiuni în acordul pe care Gabriela Firea l-a semnat cu familia Constanda pentru stingerea datoriei

Premieră în Germania: cardul bancar detronează regele cash

Peste 6.500 de amenzi, aplicate de poliţişti celor care nu poartă mască

Washingtonul reinstituie unilateral sancţiunile ONU asupra Iranului

Andrei Rădulescu, Banca Transilvania: Costul finanţării statului s-a redus săptămâna trecută pe fondul semnalelor de intrare în ciclul postpandemie şi al climatului din pieţele financiare externe. În 2020, dobânda la titlurile pe 10 ani a scă

Simona Halep, în semifinale, la Roma, după abandonul Iuliei Putinţeva

sigur.info-fii sigur pe net

Doi experţi au murit în Insulele Solomon, în timpul unei operaţiuni de deminare a muniţiei din al Doilea Război Mondial

Doar unul din zece oameni de pe planetă ar putea fi imunizat anul viitor, dacă vaccinul anti-COVID va fi aprobat

Prognoza meteo 20 septembrie 2020. Maxima zile va atinge 27 de grade Celsius

FCSB. Ce se întâmplă cu Florinel Coman » Mihai Stoica, detalii îngrijorătoare de ultimă oră

Cel mai slab start din ultimii 11 ani! Explicaţiile declinului giurgiuvenilor

Start excelent de sezon pentru Juventus! Ce a postat Cristiano Ronaldo imediat după meci

Retailerii polonezi cântăresc tot mai greu în businessul din România: peste 500 de magazine de modă fac afaceri de 2,3 mld. lei, iar dezvoltarea continuă

Germanii de la Hartmann îşi relochează sediul din Bucureşti în IRIDE Business Park

De astăzi piaţa de capital din România este oficial emergentă secundară. Ce înseamnă includerea în FTSE Russell, ce se schimbă şi cum se reflectă în economie promovarea istorică?

O copilă de 12 ani a fost filmată în timp ce conducea un camion pe autostradă. Imaginile au stârnit revoltă

Coronavirus în România, 21 septembrie. Alte 808 persoane au fost testate pozitiv cu COVID-19, în ultimele 24 de ore

Moldovenii acuză din plin eliminarea din Europa League!

Numărul de noi cazuri de COVID scade în România: 808 persoane au fost depistate în ultimele 24 de ore

Iranul conduce din umbră Irakul

Berăriile bavareze vor marca în Oktoberfest 2020 prin petreceri mai mici

Andreea Marin revine în televiziune. Ce emisiune va prezenta

Cunoscut handbalist francez condamnat pentru trafic de droguri. Operaţiune ca-n filme a procurorilor români

Descoperire macabră la Ţăndărei. Un bărbat a fost găsit decedat în locuinţă de pompierii veniţi să spargă uşa