Harta Bucuresti

Stiri 11.02.2012 :

"Asfaltul din Retezat" ajunge la UE 11.03.2010

11.03.2010 "Asfaltul din Retezat" ajunge la UE Trei organizaţii de mediu din România au depus plângeri la Comisia Europeană (CE), în care acuză modul în care autorităţile permit distrugerea unor zone protejate ale României. Una dintre ele este o imensă pădure virgină din vestul

"Asfaltul din Retezat" ajunge la UE

Trei organizaţii de mediu din România au depus plângeri la Comisia Europeană (CE), în care acuză modul în care autorităţile permit distrugerea unor zone protejate ale României. Una dintre ele este o imensă pădure virgină din vestul Carpaţilor Meridionali.

"Asfaltul din Retezat" ajunge la UE

Stiri Evenimentul Zilei

 

Stiri pe aceeasi tema:

Retezatul, în topul parcurilor mondiale

Parcul Naţional Retezat ocupă locul patru în grupa sa de concurs din cadrul campaniei mondiale pentru desemnarea celor 7 minuni naturale ale

CONCURS / Retezatul ramane in cursa minunilor lumii

7 iulie este data la care vor fi date publicitatii cele sapte noi minuni naturale ale lumii. Singura rezervatie din Romania inscrisa in aceasta competitie este Parcul National

Parcul National Retezat printre cele sapte minuni ale lumii

Parcul National Retezat poate fi printre cele sapte minuni naturale ale lumii, care vor fi alese dintre 261 de nominalizari din toate colturile

Parcul Retezat ar putea fi inclus printre cele sapte minuni naturale ale lumii - vot online

Rezervatia naturala Retezat ar putea fi inclusa in 2011 printre cele sapte minuni naturale ale lumii, care vor fi alese, la initiativa fundatiei elvetiene New 7 Wonders, dintre 261 de nominalizari din toate colturile

Retezat National Park may be among the Seven Wonders of the World

Retezat natural reservation could become, in 2011, one of the Seven Wonders of the World, which will be selected, at the initiative of Swiss foundation New 7 Wonders, among the 261 worldwide nominees. Retezat National Park has been included on

Calul i-a retezat un testicul

Un bărbat de 35 de ani a fost dus de urgenţă la spital după ce un cal l-a atacat şi i-a muşcat unul din testicule. Bărbatul încărca nisip într-un dispozitiv tras de cal, pe un şantier din Indonezia, când animalul l-a atacat

Incendii in padurile de la poalele Retezatului

Trei hectare de arbusti din localitatea Ohaba de Sub Piatra au fost mistuite de flacari ieri. Zeci de pompieri s-au chinuit mai bine de 12 ore sa stavileasca flacarile intetite de un vant extrem de

Retezatul, în cursa pentru minunile naturale ale lumii

În competiţia internaţională New7Wonders, Retezatul este acum pe locul 19 din grupa E (păduri, parcuri naţionale, rezervaţii naturale). Şi asta după ce, în ianuarie 2009, Retezatul a fost pe locul 4 în grupa

Hunedoara: Baze salvamont si refugii noi pentru Parang si Retezat

Banii vor fi folositi pentru dezvoltarea Serviciului Salvamont si a statiunii Alpina

Minunea din Retezat

Oameni din lumea-ntreagă au ajutat Parcul Naţional Retezat să intre în faza a doua a campaniei "Cele şapte noi minuni ale lumii". Este un colţ de rai, o lume de poveste, un univers viu al lacurilor, al piscurilor

Retezatul, locul 17 în competiţia pentru New 7 Wonders

Organizatorii campaniei pentru desemnarea celor şapte minuni naturale ale lumii, New 7 Wonders Foundation, la care participă şi Parcul Naţional Retezat, au anunţat astăzi punerea în funcţiune a unui sistem de vot

Acordul cu FMI a retezat speculatiile pe riscul de tara. Acum trebuie sa platesti numai 43.700 euro ca sa asiguri 1 milion de euro pe Romania

Cotatiile CDS-urilor pentru Romania s-au ajustat puternic dupa incheierea negocierilor cu Fondul, perceptia de risc devenind mai buna decat a

Festival ecologic în Retezat

“Platoul soarelui”, situat la 900 de metri altitudine, lângă satul hunedorean Clopotiva, va găzdui vineri şi sâmbătă prima ediţie a festivalului pe teme ecologice ”No

Hunedoara: Festivalul Narciselor a inceput in Retezat

Festivalul Narciselor, care a ajuns la cea de-a noua editie, a inceput astazi in

Retezatul, promovat printr-un concurs de desene

Peste 1.000 de desene şi lucrări literare au fost înscrise în concursul „Retezatul – o minune”, derulat de Administraţia Parcului Naţional Retezat, în colaborare cu Ministerul

Parcul Naţional Retezat, pe locul 34

Pentru susţinerea candidaturii Retezatului în campania „Şapte minuni naturale ale lumii” se poate vota pe site-ul

Caprele negre din Retezat, inventariate de rangeri

Rangerii Parcului Naţional Retezat, salvamontiştii de la Uricani şi reprezentanţii Ocolului Silvic Lupeni au demarat o amplă acţiune de evaluarea caprelor negre din masivul

Capul retezat din clipul de la pufuleţi mutat după ora 23.00

CNA a decis, azi, să interzică difuzarea spotului publicitar pentru pufuleţii Gusto înainte de ora 23.00, din cauză că respectivul clip prezintă un om al cărui cap este retezat, fapt care ar putea afecta dezvoltarea fizică şi mentală a

Voteaza Parcul National Retezat in topul "Cele sapte minuni naturale ale lumii"!

Parcul National Retezat are sanse sa se califice in semifinala competitiei internationale, in urma careia vor fi desemnate noile minuni naturale ale lumii. Parcul Retezat se afla acum pe pozitia a 12-a clasamentului, cu patru zile inainte de incheierea

Parcul Retezat duce Romania spre topul minunilor lumii

Parcul National Retezat a ramas in cursa pentru topul minunilor naturale ale lumii. Rezervatia a trecut in urmatoarea etapa a competitiei, figurand acum in „Top 77 minuni naturale ale

Cauta stiri

Loading
 

Stiri video Content Channel

Mai multe stiri video

Cele mai citite stiri

Mircea Radu, eliminat din grila TVR

VIDEO Mătuşa Anei a bănuit relaţia dintre nepoată şi Carmen Şerban: "Nu o lăsa să ne sune pentru că ea e persoană publică şi trebuie să aibe grijă de ce spune Claudia".

APELURI DISPERATE: Preotul şi alţi oameni din sat, morţi sub nămeţi

Cel mai tânar milionar moldovean are doar 22 de ani

Zăpadă "cât casa" la Focşani GALERIE FOTO

Marea Neagră a început să scoată sunete bizare VIDEO

O furtună în largul Mării Negre a scos la lumină un oraş antic, pe coasta bulgărească

Jurnalul foto al unei adolescente bolnave de cancer

Imagini spectaculoase din case îngropate în zăpadă - VIDEO

Cel mai murdar talent ever! Prezentatoarea "Serbia's got talent" i-a pus mâna pe penis colegului său!.

EXCLUSIV | Oana Zăvoranu a făcut senzaţie în club! Iată cum s-a distrat | FOTO

Iliescu îl face "cârlan obraznic" pe Crin Antonescu

Christian Sabbagh: "Înnebunesc şi fac urât când cineva vrea să mă cumpere".

Imaginea care îţi va explica de ce autorităţile sunt în genunchi în faţa ninsorilor! Uite cum se chinuie agentul ăsta să intre în maşina de sub nămeţi!.

Situaţie dramatică în Buzău: Sate îngropate de zăpadă, mii de oameni izolaţi complet de mai multe zile (VIDEO)

Smiley şi-a scos iubita în oraş! Uite cum şi-au asortat cămăşile!.

SCANDALOS: Soţia lui Ice-T, goală în pat cu un bebeluş

Vulcanul Etna a erupt din nou, pentru a doua oară în 2012

Totul despre tezaurul dispărut la ruşi

Diversiune la metrou: ne pupăm şi furăm

Clasament Liga 1

LocEchipaPuncte
1 Dinamo Bucuresti 40
2 CFR Cluj 39
3 Rapid Bucuresti 37
4 Steaua Bucuresti 32
5 Otelul Galati 31
6 FC Vaslui 30
7 Pandurii 30
8 Universitatea Cluj 28
9 Astra Ploiesti 25
10 Ceahlaul Piatra-Neamt 22

Clasament Liga 1 detaliat

Livescore fotbal

Google Ad Planner sigur.info-fii sigur pe net

Udrea, lecţii de modestie: Am intrat în politică cu acelaşi Mercedes pe care-l am şi acum

Site-ul CIA inaccesibil, Anonymous revendică un atac

CAZ INCREDIBIL la Ploieşti. A căzut cu liftul opt etaje şi nu a păţit nimic

Stelian Ogică îşi duce «Viespea» la Veneţia

Anda Adam cântă cu Direcţia 5

Trupa Phoenix spune adio, după 50 de ani

Farsa lui Schweinsteiger » Şi-a folosit fratele mai mic şi iubita drept paravan pentru a fenta pres

Motivaţia lui Beto: "Tata a fost un erou, vreau ca fiul meu să mă considere la fel"

Solo în două oceane » Curaj extrem sau nebunie extremă?

Circulaţia, întreruptă pe autostrada A2 (Bucureşti-Feteşti) şi pe 10 drumuri naţionale

Manfred Wimmer, vicepreşedintele Erste Group pe financiar: Am investit peste 8,6 mld. euro în România şi vom continua să finanţăm economia

Imagini spectaculoase din case îngropate în zăpadă - VIDEO

Pepe şi Raluca Pastramă, sub "lupa" astrologului revistei Ciao! Se căsătoresc sau nu anul acesta?.

Nicoleta Luciu, dezastru vestimentar la o petrecere. Chinuită într-o rochie oribilă!.

A apărut CANCAN de weekend!Află ce vrea să facă Regele etnobotanicelor cu banii câştigaţi din afacera cu magazinele de vise!.

Bioterapia la distanţă, o realitate

Tatiana de Rosnay - Vieţi secrete (fragmente)

Îngheţata care dă căldură

Sancţiuni de peste 3.000 de lei pentru şoferii ilegalişti, într-o singură zi

A rămas fără acoperiş la casă din cauza unui coş de fum deteriorat

Urmărit internaţional prins de judiciarişti după opt ani

De ce vor continua chinezii să construiască oraşe

Gadgeturi care te apără de FRIG

Viorel Simion - a învins, deşi a luptat doar cu o mână