70% din americani nu l-ar mai vrea pe Biden pentru a doua oară preşedinte. Dar nici pe Trump 02.07.2022
02.07.2022 70% din americani nu l-ar mai vrea pe Biden pentru a doua oară preşedinte. Dar nici pe Trump Şapte din 10 americani nu vor ca preşedintele SUA, Joe Biden, să candideze pentru un al doilea mandat, potrivit unui sondaj dat publicităţii vineri, conform căruia o treime dintre respondenţi consideră că liderul american este mult prea în
70% din americani nu l-ar mai vrea pe Biden pentru a doua oară preşedinte. Dar nici pe Trump
Şapte din 10 americani nu vor ca preşedintele SUA, Joe Biden, să candideze pentru un al doilea mandat, potrivit unui sondaj dat publicităţii vineri, conform căruia o treime dintre respondenţi consideră că liderul american este mult prea în vârstă, transmite EFE.
70% din americani nu l-ar mai vrea pe Biden pentru a doua oară preşedinte. Dar nici pe Trump
Stiri pe aceeasi tema:
ZF IT Generation. Start-up Update. Ioana Arsenie, fondatoarea Trusted App - aplicaţie software de raportare financiară pentru IMM-uri: Vrem să ne extindem printr-o reţea de parteneri la nivel naţional şi să ajungem la 10 colaboratori anul viitor
Compania locală Trusted Advisor Strategy & Finance, specializată în furnizarea de servicii de contabilitate şi consultanţă financiară, şi-a setat ca obiectiv să ajungă anul viitor la o reţea de 10 parteneri la nivel naţional şi la un
Statele Unite şi Marea Britanie trimit trupe suplimentare la Kabul, pentru operaţiunile de evacuare
Statele Unite şi Marea Britanie au anunţat, luni seară, suplimentarea efectivelor militare din capitala Afganistanului, Kabul, pentru accelerarea operaţiunilor de evacuare, în contextul ofensivei
AUR cere Guvernului să nu facă rectificare prin OUG, ci prin proiect de lege
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cere Guvernului Cîțu să nu facă rectificarea bugetară prin ordonanță de urgență, ci să vină de la început cu Legea de Rectificare spre aprobare în
Inedit în România. Locuitorii unei străzi din Timişoara vor avea un cinematograf în aer liber. Cei din Scara A au parte şi de o expoziţie în casa scării
Cinema Paradiso urmează să fie inaugurat joi, 19 august, cu proiecţia filmului dramatic cu acelaş titlu, realizat în 1988, în regia de Giuseppe
Studiu EY: Bugetele dedicate securităţii cibernetice şi-au păstrat acelaşi nivel redus în ciuda numărului mai mare de atacuri
În contextul pandemiei de COVID-19, care a dus la implementarea muncii de la distanţă şi a deschis noi breşe de securitate, nevoile companiilor de a se apăra în faţa atacurilor cibernetice au crescut, însă în acelaşi timp bugetele dedicate
Noi probleme la Barcelona » I-a somat pe catalani: cere mărirea salariului
Atacanul danez Martin Braithwaite (30 de ani) vrea să continue la Barcelona, dar simte că formația condusă de Joan Laporta îi grăbește plecarea. Danezul cere un salariu mai mare. Martin Braithwaite are contract cu Barcelona până în iunie
Adrian Vasilescu, BNR: Mai avem şanse ca actualul val inflaţionist să se spargă până la sfârşitul anului? (I)
Recenta decizie a băncii centrale, prin care a menţinut la 1,25 la sută rata dobânzii de politică monetară, nu a surprins nici pieţele şi nici publicul. Deşi, încă de la începutul anului curent un nou val inflaţionist a lovit România,
De la pierdere de 9 mil. lei în S1/2020, Turism Felix trece pe profit de 1,7 mil. lei în primul semestru din 2021. La Bursă, nicio tranzacţie
Turism Felix (simbol bursier TUFE), care administrează un complex turistic în staţiunea Băile Felix, a raportat pentru primele şase luni ale acestui an un profit net de 1,67 mil. lei, comparativ cu pierderea netă de 8,95 mil. lei raportată în
Simona Halep: Nu mi-e teamă de COVID, deoarece m-am vaccinat
Simona Halep, 29 de ani, locul 13 WTA, i-a îndemnat şi pe alţii să se vaccineze anti-COVID, pentru a reduce astfel restricţiile de sănătate şi siguranţă din tenis, a relatat Reuters. „Nu mi-e teamă (n.red. – de coronavirus),
Moldovenii de la Sheriff Tiraspol sunt cu un pas în grupele Champions League!
Surpriză de proporții în manșa tur a play-off-ului Champions League. După ce în faza anterioară a eliminate din competiție Steaua Roșie Belgrad (n.r. adverara CFR Cluj din play-off-ul Europa League), moldovenii de la Sheriff Tiraspol
Stelian Ion, despre fondurile cerute la rectificarea bugetară: Justiţia are nevoie de bani, nu este suficient să aprobi doar pe hârtie posturi
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a anunțat luni, după ședința coaliției, că i-a solicitat premierului să finanțeze la rectificarea bugetară posturile aprobate deja pentru Poliţia judiciară şi ”solicitările venite de la Înalta Curte de
Aliaţii europeni vor reconfigurarea NATO, după ce Biden a decis unilateral retragerea din Afganistan
Aliaţi europeni ai Statelor Unite pledează pentru reanalizarea funcţionării Alianţei Nord-Atlantice după decizia "unilaterală" a preşedintelui Joseph Biden privind retragerea din Afganistan, considerată
Două SuperCampioane pe un loc! Vezi Oferta Specială Superbet pentru play-off-ul UCL
A doua zi a manșei tur a play-off-ului Ligii Campionilor 2021/2022 va sta sub semnul SuperMeciului dintre Benfica Lisabona și PSV Eindhoven, două foste campioane ale Europei în secolul trecut, dar și două echipe obișnuite […] The post Două
INCENDIU cauzat de o butelie de aragaz defectă: Un bărbat a MURIT
Un bărbat a murit, marţi, într-un incendiu produs în locuinţa sa din Neagra Şarului, Suceava, din cauza unei butelii de aragaz, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin
Continuă campania de ridicare a maşinilor abandonate pe domeniul public
Primăria Municipiului Călăraşi continuă acţiunile de identificare şi ridicare a maşinilor abandonate pe domeniul
Acţiunile iHunt scad cu 10% miercuri, în şedinţa în care a raportat o creştere cu 42% a profitului net şi cu 20,6% a afacerilor în S1/2021
iHunt Technology Import-Export (simbol bursier HUNT) a încheiat primul semestru din 2021 cu un profit net de 2,7 mil. lei, în urcare cu 41,9% faţă de S1/2020, la o cifră de afaceri de 20,6 mil. lei, plus 40%, potrivit calculelor realizate de ZF pe
Brexit: Aproape 100 de bancheri milionari au migrat din Marea Britanie spre UE
Sectorul bancar din Regatul Unit are de suferit în urma Brerxit-ului deoarece 95 de persoane care lucrau în acest sector și erau foarte bine plătiiți au plecat înainte de ieșirea țării din UE, a
În Liga a 2-a se joacă la foc automat » Sibienii deschid runda în Capitală cu Metaloglobus »»
Metaloglobus – Hermannstadt, va avea loc astăzi, de la ora 18:00, duelul urmând a deschide runda a IV-a a Ligii a 2-a. Duelul din Capitală se anunță extrem de interesant având în vedere faptul că […] The post În Liga a 2-a se joacă la
Purtătorul de cuvânt al talibanilor: Vălul va fi obligatoriu, dar nu şi burqa
Un purtător de cuvânt al talibanilor care au preluat puterea în Afganistan a anunţat, marți, că portul burqăi, un văl care acoperă corpul integral, nu va fi obligatoriu pentru femei, deoarece "există diferite tipuri de
Şumudică, luat la mişto de un coleg, dar apărat de club: Reacţia CFR-ului după 24 de ore explozive la Cluj
Campioana României din ultimele patru sezoane traversează un moment critic, chiar dacă e pe primul loc în Liga I, cu maximum de puncte după cinci